3,277 matches
-
îs!! Chirurgu’ a fost foarte mulțumit și-a zis că pot s-adaug mâncăruri moi la dieta mea și un pic de mâncare crocantă - IUPIII! Am venit acasă și-am mâncat niște biscuiți cu smântână - doar trei, cu niște sardine zdrobite pe ei - și m-am simțit chiar plină!! Oare chiar mi se schimbă viața? O să am o viață până la urmă? Nu-mi vine să cred. Dragoste și pupicuri, Stacey Xxxxxxxxx Charlie N -am fost surprins când a venit scrisoarea. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
se dea peste cap să le pregătească un adevărat festin (poate ceva italienesc, o porție bună de scaloppine cu paste preparate al dente), ea cocea chipsuri pita într-un cuptor de prăjit care îi ocupa tot „frontul de lucru” și zdrobea năutul într-un bol pe care îl ținea în poală. Emmy se consolase întotdeauna cu gândul că, într-o bună zi, ea și Duncan vor sta împreună într-o casă nouă, cu o imensă mașină de gătit Viking, combină frigorifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
păreau să fi ieșit dintr-un bîrlog adînc de sub pămînt. — Lunghua... repetă Jim. Acel hamal cu bîta mai era Încă cu ochii pe el. Jim știa că, la cel mai mic semnal, el va face un pas și Îi va zdrobi capul. Chinezul cu pieptul gol, care Îl lovise, examina camionul, uitîndu-se la roți. Sperînd cumva să le atragă atenția europenilor, Jim arătă spre stadion: — Lincoln Zephyr - la Nantao, Buickuri, Cadillacuri albe... — Ce-i cu povestea asta despre Cadillacuri? Un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
gîndurile. Jim se ridică În șezut, cu revista făcută sul deasupra capului. Prin roiul de muște, aștepta să audă zgomot de pași În iarba Înaltă. Dar valea era goală, aerul ei luminos fiind devorat de muște. Silueta se mișcă ușor, zdrobind iarba. Prea leneș să se oprească, tînărul gură-cască alunecă de pe mal În jos, spre apă. Cu toată măsurile de precauție Învățate În lungii ani de război, Jim se ridică În genunchi, apoi În picioare și porni printre buruieni. Liniștindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
o găsește la pagina 31, unde vine să confirme legea recurenței, a structurii motivice: „Își trece palma peste chipul proaspăt bărbierit și Înnebunit de vîltoarea iernilor care se succed cu repeziciune, spintecându-se În luciul oglinzii, o izbește cu violență, zdrobindu-i memoria ei viguroasă, implacabilă, În sute de cioburi care se aștern ca o grindină peste pardoseala de gresie. Îl fulgeră o ultimă amintire: din umbra ghișeului chipul acela de funcționar tîmp. „Da, domnule, ce te holbezi așa la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
retras cererea de plecare din țară, iar la 15 ianuarie 1982 am fost reîncadrat. Își trece palma peste chipul proaspăt bărbierit și Înnebunit de vâltoarea iernilor care se succed cu repeziciune spintecându-se În luciul oglinzii, o izbește cu violență, zdrobindu-i memoria ei viguroasă, implacabilă, În sute de cioburi care se aștern ca o grindină peste pardoseala de gresie. Îl fulgeră o ultimă amintire: din umbra ghișeului chipul acela de funcționar tâmp. „Da, domnule, ce te holbezi așa la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
În rai. Și ca să fie aievea miracolul, va trebui să vezi, plutind peste fânețe, fetele cu comănace Înflorite, purtând În ritm ascuns purtata și un balaur mare albastru dormind nepăsător În nori. Este vara În care acceleratul de Constanța a zdrobit la bariera Lizeanu un vagon de tramvai de pe linia lui 17. Ca printr-un miracol, vatmanul și călătorii din primul vagon au scăpat cu viață. Tramvaiul era aglomerat, cu lume pe scări și Între vagoane și se Întorcea de la ștrandul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ușa strâmbă pe care o Împingi cu piciorul. Praful, Înalt ca și prima zăpadă. Arșița coborând după dealul viilor. Fecioara aruncându-se În fântână. Laptele fierbând singur pe vatră. Casa pustie. Bivolii pe la porți. Un măr se desprinde de ram, zdrobindu-se În râpa adâncă, cu viermele În el. Lângă șură parastasul e pe sfârșite. Popa e roșu În obraji. În pomul mortului nu mai sunt mere și nici colăcei. Se aprind stelele, aceleași semne ale unui cataclism revolut. Sunt toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
capătul uliței dinspre biserică, Onica Îl Întreabă pe feciorul fără nume: „ai să mai vii?” Iar el nu-i răspunde, privirea fetei coboară În pământ și Încearcă să oprească unduirea șarpelui subțire În colb, flăcăul doar Întinde cizma și-i zdrobește capul, cuprinde chipul fetei În palme și dă răsplată sufletului ei aprins de văpaie, Învăluirea ochilor albaștri. Nu spune nici o vorbă și cal și călăreț se pierd În noapte. Trece duminică după duminică și Onica degeaba așteaptă să apară la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mai au ce să-și spună. De Alexii se duc să pună parii la vie, e primăvară. Șarpele doarme la amiază la soare și afară e cald. Sapa Îl taie În două. Virica Îi pune piciorul pe cap și-l zdrobește, Îl Îngroapă În țărâna caldă, coada se zbate și o lovește peste picior, „Tulai, Doamne!”și Bitancu sare drept În sus și o vede cu sapa În mână. „Virică!” atâta Îi spune și din ziua aia nu mai vorbește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
odată și aeronava asta prezidențială... Povestea cu supraviețuitorul unei catastrofe rămas singur pe lume: O planetă moartă cu un singur cetățean. Hotărârea să se sinucidă. Se aruncă de la etaj. În timp ce cade, undeva Într-o cameră zbârnâie un telefon, apoi se zdrobește cumplit de caldarâm. Vară, anotimp, ce o fi fost. TU, În cimitirul Pantelimon II din București. Aduci apă de la fântână pentru mormântul tatălui tău. Te oprești printre cruci. Pe una din ele scrie: „A primit un telefon, a plecat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mama mea neajutorată și speriată și pentru furiosul meu tată lipsit de putere, prea mare ca să mai fiu lovit de ea sau bătut de el. Picioarele mele uriașe fac prea mult zgomot. Brațele mele lungi dărâmă obiecte. Visez să le zdrobesc pe toate. M-am întins și am luat un pachet de țigări pe care Harry îl lăsase pe scaunul din față. Ținând cartea cu o mână, am scos o țigară și am aprins bricheta. Nici măcar nu știam ce fac, până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
luni În pensiunea familiară din capătul așezării Magdiel și să scrie o piesă de teatru. Sau o confesiune. Putea să inventeze un program politic, să-și atragă suporteri care să-l sprijine, să pună bazele unei mișcări noi care să zdrobească atmosfera de indiferență și să străbată publicul ca o flacără pe o miriște. Sau să se alăture unuia dintre partidele existente, să se dedice timp de cinci-șase ani tensionați activităților publice, trecând de la o filială la alta, făcând să vibreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
copii cu mine. Bun, povestea nu are nici o logică, dar filmele Highlander cu Sean Connery sunt dovada că intriga consecventă nu e vitală pentru succesul comercial al unui film. În altul, Mark se aruncase în brațele ei după ce eu îi zdrobisem inima, deși nu se poate să fi fost chiar așa de zdrobită, din moment ce i-a luat doar câteva zile până să o ofere altei femei. Bun, ar putea părea că și eu fac același lucru, dar acțiunile mele sunt raționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
din perete, sub care candela mai ardea. Cu stânga șovăitoare, unul după altul își descoperiră capetele asudate și, după ce-și făcură câteva cruci repezite, sparseră scrinul și dulapurile. Unul din ei apucă păpușa de pe canapeaua de pluș și-i zdrobi căpșorul blond, de rama ferestrei. În curte, parlagiul regimentului, cu chipul de câine mops, congestionat, spinteca o scroafă uriașă și albă ca laptele, ca să-i scoată numai mușchii pântecului și să-i azvârle apoi ciozvârtele și capul peste uluca din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
minte, numărându-și grijuliu paginile manuscrisului. Crede în cine crede-n el și ca să nu-și riște pielea, tace ca un laș de câte ori scapă condeiul pe jos. Atunci i se pare că aude un pas greoi, care amenință să-i zdrobească penița subțire ca un vârf de ac din care totuși, câte odată, se preling pe hârtie, patruzeci de litere cu clinchet autentic. De douăzeci de ani ridică o casă fără acoperiș. - Bun! zic eu, așa trebuie să fie casa creatorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
frânge mâinile de deznădejde - spuse tata și pleoapele îi tremurau de suferință ascunsă. - În sfârșit, urmai volubil și fără să-mi mai cercetez memoria, am ajuns la o altă gară. Șeful stației s-a apropiat de banca pe care căzusem, zdrobit de oboseală. „Cauți stăpân, băiete?” începu el să mă iscodească. Și la răspunsul meu afirmativ îmi dădu zece bani să-mi cumpăr o bucată de pâine. Îmi luai un corn cu zahăr. Așa m-ai privit și atunci, tată, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
numai două sate de căminul de la țară al Conradinum-ului, creștea și tot creștea lagărul de concentrare Stutthof -, nu mă indignau decât crimele domniei papistașe și torturile Inchiziției. Dacă, pe de o parte, instrumente precum cleștii, fierul încins și mecanismele de zdrobit degete îmi erau familiare, pe de altă parte mă vedem răzbunând vrăjitoare și eretici arși pe rug. Ura mea se îndrepta împotriva lui Grigore IX și a altor papi. În spatele frontului, în vestul Prusiei, țăranii polonezi erau alungați din gospodăriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Sankt Johann ardea între casele în flăcări de pe Häkerși Johannisstraße, între Neunaugenși Petersiliengasse, mai mult de o sută de bărbați, femei și copii care-și căutaseră refugiu în biserică muriseră asfixiați sau, dacă nu fuseseră cuprinși de flăcări, atunci fuseseră zdrobiți, îngropați de zidăria care se prăbușea, de fragmente din boltă și de ornamentele de pe pereți. „Dar despre lucrurile astea“, a spus bătrânul, „ nimeni nu mai vrea să audă nimic...“ Pe de altă parte, spunea în polonă, rușii incendiaseră biserica din cauză că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
adăugat, pe lângă bucata slabă de piept sau de ceafă fiartă deja, în zeama care încă mai fiebea la foc mic: ceapă verde tocată mărunt, castraveciori acri tăiați felii, boabe de muștar, capere, coajă de lămâie rasă, boabe de piper negru zdrobite grosolan. Și, după ce feliase fin ardei verzi și roșii - „dar nu din cei iuți“ - și de îndată ce totul, carnea tăiată în cuburi și toate celelalte ingrediente, mai erau date într-un clocot, la urmă, el a adăugat în oala plină ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a adus Comisia de Onoare a Jocurilor Florale, care au dat multă strălucire viguroasei noastre urbe, când m-a invitat să fac parte din juriul lor. Nu Înțeleseseră nimica! Așa cum Îmi dicta datoria, am refuzat. Amenințarea și mita s-au zdrobit de hotărârea mea de om liber. Ajuns aici, ca unul care a oferit de-acum cheia enigmei, a Început să tragă din nou din bombilla și s-a adâncit În forul său interior. După ce a golit pavita, am Îndrăznit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
căscată Într-o expresie de groază. — Am prins-o, spuse Beth trăgând corpul În jos. Dumnezeule! Norman coborî treptele. Beth Îndepărtă cadavrul de habitat, spre zona luminoasă. — E moale ca piftia peste tot. Parcă toate oasele i-ar fi fost zdrobite. — Știu. I se alătură În lumină. Simți o detașare stranie, o răceală și o distanțare. O cunoscuse pe această femeie; cu puțin timp În urmă, era Încă vie; acum era moartă. Dar se simțea de parc-ar fi privit totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ajunsese, pentru că aparatul este la locul lui. — A transferat benzile, a apăsat pe butonul „Întârziere“, iar la Întoarcere a murit. — Întocmai. Cum a murit? Întrebă Harry, privindu-l atent pe Barnes. Nu știm sigur, răspunse acesta. — Tot corpul Îi era zdrobit, spuse Norman. Era ca un burete. Harry Îi spuse lui Barnes: — Acum o oră ai ordonat resetarea și reglarea senzorilor SSPE. De ce? — Pentru că recepționaserăm un semnal ciudat. — Ce fel de semnal? — Era ceva afară. Ceva foarte mare. — Dar n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
răspândeau o lumină galbenă și palidă. Probabil că energia era pe terminate. Stricăciunile cilindrilor erau vizibile: șuvoaie de bule ridicându-se din cilindrii A și B, cavitățile din D și spărtura din E, cilindru care era deja inundat. Habitatul era zdrobit și pe moarte. Dar de ce venise atât de aproape de habitat? Privi cu coada ochiului la hublouri și Își dădu seama că, de fapt, spera să-i vadă pentru ultima oară pa Harry și Beth. Voia să-l vadă pe Harry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
dădeau de știre că nu stăteau pe loc. — Nu ne mișcăm Îndeajuns de repede, spuse Harry. Acolo jos e al dracului de mult explozibil. „Ba ne mișcăm suficient de repede“, Își zise Norman, corectându-l. — Unda de șoc ne va zdrobi ca pe-o cutie de sardele, spuse Harry, clătinând din cap cu scepticism. „Unda de șoc nu ne va face nici un rău“. Două sute patruzeci de metri. — Patruzeci de secunde, anunță Harry. N-o să reușim. — Ba o să reușim. Ajunseseră la două sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]