3,317 matches
-
chiar intrase în odaie o ordonanță. - Mă, zicea domnul cu mustața în furculiță, tu când plecila regiment? Se aduse vin fiert în boluri de curaçao, care dădu curaj lui Titi, și se începu sau, mai bine zis, urmă o conversație zgomotoasă. Un observator mai fin decât Titi și-ar fi dat seama că se află în casa unor oameni abia ieșiți din mahala prin ocupațiunile noii generații. Puteau fi funcționari, poate chiar profesori sau așa ceva. Vorbeau în locuri comune de gazetă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
excelentă. Trupul ei plin, aproape gras, ochii îndrăzneți, vocea sonoră, volubilă, cam vulgară, toate acestea îi plăcură. Ana nu se lăsă de loc intimidată și primi pe Stănică, după obiceiul ei de a se purta cu bărbații, cu o familiaritate zgomotoasă, indiscretă. Chemați înadins de Sohațchi, veniră, ca din întîmplare, și ceilalți doi frați. Toți afectară a înțelege vizita lui Stănică drept un început de apropiere între cele două familii și declarară că le-a părut rău că Titi nu și-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mână viguroasă ce-l strângea de braț. Se-ntoarse și se găsi față în față cu Stănică, gras, bine îmbrăcat, cu o lavalieră fluturătoare la gât. - Ce mai faci? îl întrebă Felix convențional, ca să-șiascundă neplăcerea întîlnirii. - Mă-mpușc! zise zgomotos Stănică, fără umbră de deznădejde. Felix îl întrebă din ochi asupra cauzei. - Îmi trebuie, dragă, cel puțin două sute de franci numai-decît, și nu-i găsesc. Simion, socru-meu, e un fleac ramolit, n-are decât cartoane mâzgălite, moș Costache e
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
zise Stănică, patronul e aici? G. Călinescu - Este! Să-l chem? - Nu, nu, nu acum! Stănică și Felix începură să mănânce, dar mai ales să bea, și vinul translucid, aburos și puțin amărui amețise pe tânăr. Stănică vorbea de toate zgomotos, regreta trecutul, se bătea în piept de pierderea unor mari șanse, își făgăduia onoruri viitoare și din când în când se împușca fictiv. Lui Felix, devenit fără voia lui volubil, îi scăpă vorba despre Otilia. - Aha, sări Stănică, a fugit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
e de pildă diabetul. Dar nu trebuie să te sperii. E o boală perfect curabilă azi, și la o vârstă ca a dumitale - aproape inofensivă. Câți ani aveți? - O sută cinci! zise Simion foarte serios, izbucnind apoi într-un râs zgomotos. Doctorul râse și el de ceea ce luă drept o glumă. - Nu este exclus să trăiești o sută de ani! - Dar i-am trăit de mult. Am fost cel mai energic om! - Ai dreptate, zise doctorul. Când ești tânăr, ți se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în țara asta și nu poți să lași ce-i al tău cui poftești, vând mai bine. Dau eu cui vreau, și dumnealor să ia vîntul." Și bătrânul scuipă afară din trăsură o pieliță de alună și-și suflă apoi, zgomotos, nasul. " Poate că bătrânul, medită Felix când fu în pat, nu e chiar așa de rău cum îmi închipui. Avariția lui e mai mult o manie, dar o iubește pe Otilia și se gândește mereu la ea." Luă un tratat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
e singura nebunie pentru care statul nu-l vâră labalamuc. Argumentația lui Stănică impresionă mult pe membrii acestui consiliu neoficial de familie. Aglae lăsase capul, îmblînzită. - Mamă, zise leneș Olimpia, el cam are dreptate, într-asteanu-i prost! - Am dreptate, domnule, confirmă zgomotos Stănică,plimbîndu-se cu pași mari prin casă, când n-am eu dreptate? - Și ce vrei să fac acum? întrebă Aglae, ironic. Să cad în genunchi în fața Otiliei, să mă rog de ea să mă ierte? - Aș! Otilia nu e ranchiunoasă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu batista asta și striga zor-nevoie că duhul sfânt s-a ascuns în ea și să i-o dau să doarmă pe ea. De-abia l-am potolit. - De ce nu-l duce într-un sanatoriu? observă madam Iorgu.Ofițerul râse zgomotos. - Ce sanatoriu? Balamuc! Nu și-a făcut injecțiile. Această ieșire neghioabă făcu pe toți să tacă, din respect pentru Olimpia, care încruntase sprâncenele. Felix reținu totuși banala calomnie cu injecțiile, și un raționament îi străbătu repede, obscur prin minte. - Hai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în curând vom face nuntă. - Nuntă, cu cine? întrebă medecinista de la fereastră. - Cu dumnealui, dacă dă Dumnezeu, zise Stănică, arătîndcu mâna spre Felix și făcând cu ochiul spre bătrân. Felix se posomorî atât de tare, încît musafirii râseră de el zgomotos. - Nu pricep ce spui dumneata, zise domnișoara de la pian,între două fumuri de țigară, spui că dumnealui e nepot și domnișoara e fiică. Ce fel de căsătorie e asta? Stănică, prins asupra contradicției, căută să se strecoare: - Beți cafeaua, că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ochii, blândă ca o oaie bolnavă, după Felix. Prin limbuția lui Stănică, Lili află de Otilia, care venise de la Paris, și puse întrebări lui Felix despre ea. Aglae făcu încercări desperate să sfărâme convorbirea, aduse dulceață, cafele. Stănică lăuda acum zgomotos pe Otilia și demonstră că numai o astfel de fată superioară este vrednică de prietenia Liliei. În cele din urmă, Stănică luă pe Felix și pe Lili și trecură dincolo, la moș Costache, spre ciuda Aglaei, care nu-i putea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
farmacist și comandă doctoria. Economisise treizeci de bani. La întoarcere, observă lumina în mica bisericuță de lângă Societatea de tir și, G. Călinescu obosit, găsi cu cale să intre înăuntru. Câteva babe dădeau acatiste și se închinau lung pe la icoane, sărutîndu-le zgomotos. Un dascăl moțăia într-o strană, scoțând pe nas litanii fără sfârșit. Moș Costache, fascinat de sclipirea altarului și de îngînatul cântărețului, se simți pătruns de evlavii și începu să se închine larg, cu mâna dreaptă, în vreme ce cu stânga își
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și Olimpia, și, în sfârșit, ca un fel de încurajare a activității muzicale a lui Titi, Aglae însăși, care își relevă glasul pițigăiat, tremolat, în contrast cu agresivitatea ei baritonă de toate zilele. În cele din urmă, Aurica izbucni într-un plâns zgomotos. - Dar de ce plângi și tu așa? zise Olimpia. Bea puțină apă!Întristată, bău un pahar plin de apă, oftă și declară: - Așa-mi vine câteodată, când aud muzică! Când văd pealții fericiți, și eu... - Lasă, o mângâie Aglae, că mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
câștige și ea o pâine cu el. Marina destăinui Otiliei cele petrecute dincolo, și Otilia renunță să mai mute pianul. G. Călinescu - Uite, arătă ea instrumentul Aurichii, ți-l dau ție, dacă vrei. Aurica holbă ochii de surpriză, o sărută zgomotos pe Otilia pe amândoi obrajii și-i mărturisi patetic: - Totdeauna te-am iubit pe tine, că ai fost sinceră, și n-am aprobat-o pe mama. Sper că n-ai să ne părăsești, cel puțin așa curând. Te fericesc, în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
orice faptă are în origine o gândire pozitivă. Pe abcisă, efectul ei vizibil. Iar pe ordonată, zonele de influență, pe care respectiva faptă le introduce în șirul nesfârșit de acte viitoare...? - Îhî! Și încă cum!... De nemaicoțopenit cum convenisem! conveni zgomotos Țaca. Pe deasupra măsuței, țuguindu-și buzele, plescăi și salută asistența cu pălăriuța mușcată a unei ciupercuțe. În adâncurile subacvatice ale măsuței, electrocută însă, c-o adiere de bombeu, glezna încă satisfăcătoare, de iapă arăbească, a roșcatei, dîndu-i de priceput că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mă urecheze și telefonul. D-asta și intrasem sub duș, cu speranța secretă că nici un telefon din lume n-o să aibă plămânii să urle până la mine în momentele triste în care îmi fac singur baie. Am întrerupt apa rece, mai zgomotoasă, mai anglo-saxonă, iar telefonul, într-adevăr, suna. 325 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Iar dumneata n-o mințeai... Nu-i ziceai: "Dragă Dina, ia-o mai ușor cu efortul, c-am făcut icter..." - N-o mințeam. Nu puteai pentru ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
50 de ani. Cu barba și mustățile impunător de albe. Și care, pe motiv că publicase vreo 40 de volume de versuri, își petrecu întreaga după-amiaza distrîndu-se pe socoteala lor, recitîndu-le stihuri din lirica sa tâmpită și neascunzîndu-le încîntarea sa zgomotoasă sa că avea de-a face cu doi proști. Poetul impunător bău multă votcă, amestecată cu quik-cola, pe care, spre sfârșit, jumătate nu pregetă să o verse pe el. Nu se știa cum, dar, tupeist, din prima, le luase el
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să glumească toată ora ea să predea și din acest diferend nu puteau ieși, decât ei să stea în spate la taifas iar ea cu francezii s-au dus mai în față. Clasa era mică și el râdea tare și zgomotos ea furioasă a găsit la îndemână un pix pe care i-l aruncă direct în frunte și îl întreabă: - Ți-a plăcut ? - Da,da, aveți o țintă grozavă! îi răspunde admirativ masându-și lovitura și urmărindu-i traseele atent. Au
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
locomotiva, pufăind întruna, încetinea trăgând lin vagoanele, trecând pestemacazurile de la Podul Saligni, de peste Dunăre și apropiindu-se în gara Cernavodă. Acceleratul opri întro curbă largă, lăsând să se zărească tot trenul asemănător unui șarpe albastru de metal, care se odihnea zgomotos printre zecile de șine. Câțiva pasageri coborâră sfârșindu-și călătoria și au dispărut înghițiți de treburile lor incerte. După un minut acceleratul s-a pus într-o mișcare lentă, fără smucituri și tânărul își putu continua amintirile. Mai are de
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
pustia. Pe jos, rămăseseră numai paiele tocate de copitele vitelor, coji de mere și balegă. Câțiva țărani își numărau banii sub căruțe, la umbră, și făcuseră focuri la care coceau porumbi lăptoși. Împrejur, mirosea frumos până departe. Toată omenirea aceea zgomotoasă pieri într-un ceas. Pe șoselele ce duceau în afara Bucureștiului, se vedeau căruțe goale, gonind. Dinspre apus soseau nori mari, negri, aduși de vânt. Întâi răbufni o furtună ridicând praful și măturând târgul. Frunzele uscate ale acoperișului foșniră și o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și să te supui, că aici sânt o mulțime de oameni. Fel de fel. Nu te lua după unu și după altu. Țu de jupân să știi. Ce ți-o spune el e sfînt! M-ai auzit? Stere privise mulțimea zgomotoasă, peroanele înalte și locomotivele învăluite în nori de aburi. Și când au ieșit afară și au dat cu ochii de clădirile cu caturi, luminate de soare, s-au oprit o clipă în loc. Ce de vreme trecuse! Ce știuse el? Păzise
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lor lungi și ascuțite. Plecară. Făcură loc celei de-a treia echipe. Uruitul macaralelor încetă. Începea tăierea boilor. Marin Pisică își încercă pe limbă tăișul cosorului său, cu lama subțire, albastră. O liniște desăvârșită coborî deasupra locului. Mulțimea murdară și zgomotoasă se potoli. Până și parlagiii, speriați de lipsa țipetelor înfiorătoare ale animalelor, vorbeau în șoapte. O gură de cișmea curgea năvalnic și curăța cimentul umed de sângele porcilor. 145 În capătul sălii, sub poarta de fier care semăna de departe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
piele cu plumbi în vârf. Pocnea să audă toată mahalaua că se întorcea de la drum cu marfă nouă. Muierile ieșite la pompă priveau după el cu mâna la gură. Copiii se feriră din calea cailor și câinii lătrau după convoiul zgomotos. Cârciumarul era falnic, cu părul în vânt, crăcănat pe șleauri, îndemnînd animalele. 329 La poartă, strigă deodată: - Lino, deschideți, mă, porțile! Îi plăcea să vadă casa în picioare. Băieții de prăvălie dădură porțile la o parte. Convoiul intră va-lvîrtej. Stere
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a fost totdeauna reprezentat de germani, ruși și evrei. Menirea lor nu-i poate purta decât pe drumuri izolate sau în antagonisme dramatice. Toată istoria Franței n-a fost decât desfășurarea concretă a unei misiuni, căreia nu is-a mărturisit zgomotos, fiindcă o avea în sânge și o înfăptuia natural. Încă din Evul Mediu, concepția lui Gesta Dei per Francos, iar în perioada modernă la civilisation française, La France éternelle au fixat Franța în conștiința cetățeanului francez ca unica realitate substanțială
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de jucători de cărți, oameni cu părul în dizordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, pleznind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, mișcîndu-și buzele fără a zice o vorbă și trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte - o gură din cafeaua și berea ce li sta dinainte - semn de triumf! Dincolo unul scria cu cridă pe postavul verde al biliardului; unul cu pălăria naltă pe ceafă și cu mînile unite pe spate, c-o țigară lungă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie și se lasă îmbrățoșărei zgomotoase ale oceanului, tăind din când în când cu brațele albe undele albastre, înotînd când pe-o coastă, când pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri. Începuse a însera și ea iar se lăsa amorului ei cu marea, iar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]