24,729 matches
-
se duceau În sufletele lor tinere și Încrezătoare, totuși, În viitorul necunoscut, care li se așternea tăcut și misterios, la picioare. „Fie-le calea presărată cu lumina dimineților, dimineți ce-și deschid brațele cu dragoste și dăruire nețărmurită.” Meditații Între zidurile mănăstirii (Șederea la mănăstirea Probota) Îmi propusesem, de vreo două săptămâni, să merg pentru câteva zile la o mănăstire. Voiam să experimentez și altfel de “vacanțe”. Departe de tumultul cotidian, de nebunia unei vieți haotice, scăpate de sub orice „regulă” universală
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
domnitorilor Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) și Ștefan Rareș (1551-1552), al Doamnei Elena Rareș și ai altor membri ai familiei domnitoare a Moldovei. Când soarele era urcat de două sulițe pe cer, parcam mașina În preajma mănăstirii. Dinspre stradă, se vedeau doar zidurile Înalte, magazinul de peste drum, școala “Petru Rareș” și ierburile uscate din cauza temperaturile ridicate, mult prea ridicate, cu care ne-am confruntat În ultima săptămână. Luna august a Început să fie cu adevărat un cuptor Încins. Ce-i asta? Doamne, ce
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cu adevărat un cuptor Încins. Ce-i asta? Doamne, ce pustiu! Eu nu rămân aici! Pot sta foarte bine și În bălării, la mama acasă. Eram dezamăgită, alarmată și pornită pe harță. Ai puțină răbdare. Mănăstirea se află dincolo de aceste ziduri. Hai să vedem despre ce este vorba și apoi ai să tragi concluzii. Întrând În cetate, În fața noastră, se Întindea o alee cu trandafiri de toate culorile, care te chemau să-i Îmbrățișezi cu privirea. De curând, citisem poeziile lui
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
învechită de timp, de ploi și ninsori, biserica semăna cu un cerșetor ce nu-și ia ochii lui, rugători și triști, de la mâna trecătorului, așteptând în orice clipă un gest de milostenie din partea lui. Părăsită și uitată de mulți, cu zidurile ce o înconjurau pe jumătate dărâmate, fără poartă, biserica mai păstra chipul smerit și curat, adierea sfințeniei care trezea fiorul credinței în inima celor care treceau pe lângă ea și i se închinau cu evlavie. Unii oameni suspinau atunci când treceau prin fața
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de grijă, iar Stăpânul lumii știe ce trebuie să facă, zicea părintele de la biserica unde mergeam, atunci când discuta cu oamenii credincioși din satul nostru, întărindu-le speranța. În fosta curte a bisericii, pe care o mai aminteau bucățile rămase din zidurile dărâmate, se mai păstra vechea clopotniță, cu tot cu clopot. Din fața ușilor de la intrarea în biserică și până la clopotniță, era o bucată bună de loc. Iată acolo se adunau copiii din „mahalaua bisericii” pentru a se juca seara și, mai ales, în
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
simt eroii lor. Fiecare din noi avea printre ei eroul lui preferat, fie că era tata, fratele, rudă, prieten sau vecin. Când au sosit pompierii, au stins focul, care deja reușise să mistuie aproape tot. Ce a rămas din biserică? Zidurile înnegrite de fum, nici urmă de acoperiș, scrum și cenușă... O priveliște atât de jalnică, că scotea lacrimi din ochii oamenilor credincioși, care erau adevărați iubitori de Dumnezeu. Ciorile negre, speriate, au privit și ele de prin pomii sau de pe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
priveliște atât de jalnică, că scotea lacrimi din ochii oamenilor credincioși, care erau adevărați iubitori de Dumnezeu. Ciorile negre, speriate, au privit și ele de prin pomii sau de pe acoperișurile caselor din apropiere, neînțelegând ce se petrecea. Doar o urmă, zidurile arse, mai aducea aminte că acolo a fost cândva biserică. Toată speranța oamenilor în redeschiderea ei se spulberase deodată. Nu s-a știut niciodată concret care a fost cauza acelui incendiu. Ceva mai târziu, peste doi-trei ani de la această întâmplare
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
decembrie ’89, o inovație socială. Sintagma și algoritmii de acțiune pe care îi desemnează reprezintă noutăți relative la timp și loc. Vom vedea pe parcursul lucrării cât de nouă este abordarea în context românesc și pe timp lung, care trece dincolo de zidul comunist al secolului trecut. Deocamdată, reținem că este vorba despre o inovație socială. Nu a trecut nici un deceniu de când în România se vorbește tot mai frecvent despre„dezvoltare comunitară”. Apar ONG-uri și proiecte ale unor ONG-uri, asociații 1
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
să creadă, și totuși îl întreabă: Da' și împăratul moare?" " Moare, că și el e om", zice tata. Stă țiganul, stă și cugetă și îi vine o idee nemaipomenită. Dacă împăratul e așa mare împărat, de ce nu zidesc oamenii un zid în jurul lui, așa ca o fântână, până la cer, ca moartea să nu ajungă la el?" "Rău l-ai mai pedepsi pe bietul împărat", zice tata zâmbind. Țiganul e din ce în ce mai nedumerit. Se pare că e prea complicată lumea împăraților și cea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
s-a rupt un scaun, e de vină că are alergie, că e bolnavă, că e palidă, că e, are toate cusururile din lume, pentru că, "nu știe decât să cânte toată ziua la vioară", aude vocea soacrei răzbătând prin toate zidurile, se prelinge pe lângă ușă, intră în baie, închide ușa pe dinăuntru și izbucnește într-un plâns cu sughițuri, își poartă nevoia ei de a cânta ca pe o cocoașă, ea tot crește în mine, mi-e din ce în ce mai greu să o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
felul crud în care tratează bărbații, îi devorează pur și simplu, fără să lase niciun fel de urme în sufletul ei, nu a putut afla nimic despre trecutul ei, e închis ca într-un mormânt, parcă s-a născut sub zidurile filarmonicii, gravidă în luna a treia, o femeie splendidă cu buză de iepure, nu părea să-și dea seama de infirmitate, de fapt a dormit încontinuu până a dus-o la doctor, și după ce i-au făcut avortul a dormit
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de mulți alții. - Noi ne tragem dintr-un neam ales, din marele popor al Indiei, spuse el și acest lucru e neprețuit! Dacă cineva ar pune întrebarea de ce am plecat noi de pe acele locuri, răspunsul nostru ar fi ca un zid pe care nici un timp nu l-a dărâmat. Sin, un mare rege al nostru, care avea o fată ca ruptă din soare, nu a vrut să i o dea de soție regelui Talani. Din această pricină, s-a iscat un
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
judecată însă mersese pentru omor. Văzuse câțiva ani buni cerul printre gratii, dar acolo își completase studiile universitare în materie de hoție. Dacă bulibașa nu ar fi bătut la porțile celor mai de seamă avocați, Halânga ar fi ieșit dintre zidurile mucede cu barbă albă, dar galbenii sunători ai șatrei au deschis porțile și flăcăul acesta cu apucături de catâr a ieșit la lumină mult înainte de împlinirea sorocului. Bulibașa își continuă drumul, trecând cu ochii peste cele câteva căruțe întocmite și
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
pronunțarea hotărârii judecătorești erau numărate. Rromii însă, după toate aparențele, ajunseseră la trista convingere că legiuitorii aveau să-i urgisească și de această dată, și că pătimirile lor vor fi viscolite de nedreptate. Era ca și cum adevărul se afla dincolo de un zid înalt pe care ei nu-l puteau escalada. Bulibașa aflase de la avocatul Diaconescu, pe care îl contactase în mod special, că șansele familiei Carabăț de a-și păstra copilul, pe Vișinel, erau minime. Odată ce fu în posesia acestei hotărâri, chiar
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
în luna ianuarie, cu o mașină de lux și șofer, care le-a adus cadouri la toate și, bineînțeles, pentru mine. De atunci, am fost convins că toată corespondența noastră fusese interceptată și verificată, eu lovindu-mă ca de un zid în demersurile de a primi viză de Austria. După revoluție, Hylde s-a îmbolnăvit și nu mi-a mai răspuns la scrisori. Unchiul Mișu, care era atașat militar la Ambasada Română din Viena, și verii mei Ticu și Gabi Sasu
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
specifice zonei: romaniță, pojarniță, soc, gălbenele, măline, cătină, cacadâr și altele. Muncă voluntară - „patriotică” i se spunea pe atunci - am făcut câțiva ani în vacanțe și nu numai, pe șantierul viitorului liceu, în urma demolării prin explozii controlate, cu dinamită, a zidurilor din cărămidă roșie ale Bisericii din Parohia din Jos. Această construcție monumentală, pe care noi am botezat-o „Catedrală”, unde ne-am jucat ani de-a rândul „de-a hoții și vardiștii”, a început-o bunicul Costan când era primar
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
slujbă, o Întâmplare stranie tulbură peste măsură existența oamenilor dintr-un sătuc de câmpie. Astfel, aceștia descoperiră cu adâncă mirare că din biserica lor, zugrăvită cu divină măiestrie de ceva timp În urmă, unul dintre sfinți lipsea. Partea aceea de zid, conturând silueta unui om În mărime naturală, era goală acum, iar peretele arăta sterp, cu un Început de igrasie, ca și cum mâna artistului nu ar fi trecut niciodată pe acolo. Sfântul era chiar cel pictat deasupra locului de spovedanie, acolo unde
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
poalele hainei Îi erau Într-adevăr cam lungi, iar pantalonii i se Încrețeau bine pe la glezne. Cu toate astea, ne uitam cu toții ca prostiți. Iulian nu mințise. Îl priveam acum ca pe o fantomă ce și făcuse apariția nu de după zidul clădirii, ci din spatele propriilor sale cuvinte, adevărate. Uluiala a fost ruptă, Însă, de Înjurătura printre dinți, pe care Blănosul a trântit-o grosolan, și de gestul său prostesc, născut, probabil, dintr un soi de gelozie măruntă, de om tâmpit. Nemernicul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
lungul căreia se Înșirau mai multe magazii și câteva dughene de tăbăcărie, cu aer Împuțit. Nimeri Într-o zonă labirintică, unde pereții caselor păreau că se amestecă. O umbră imensă căzu dintr-o dată deasupra lui. Se lipi brusc de un zid rece, perdeluit cu iederă. Șira spinării Îi fu străbătută de același tren de gheață, care-l bloca pe de-antregul. Înțelese În câteva clipe cât de aproape era de Câinele Negru. Una dintre labe se afla chiar În dreptul ochilor săi. Imensă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
se certa cu oricine, de parcă asta ar fi fost misiunea lui pe pământ. Pereții pe care-i protejează cu prețul vieții sale după cum i-a strigat odată o vecină limbută, ieșită să și apere copilul vinovat, care mâzgălise cu cărbune zidul de la intrare Într-o manieră pur suprarealistă. Mă preocupă de ceva vreme istoria veche a Chinei. Sunt fascinat de orânduirea socială a chinezilor din timpurile străvechi, din vremea primelor dinastii. Cu precădere mă atrage dinastia Shang, Întâia dinastie a Imperiului
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
continua cu restul lucrărilor. Dorea ca aceasta, căsătoria lui, să fie durabilă, cu ferestre mari, luminoase, plină de căldură, el asumându-și atât rolul de arhitect cât și de constructor. Nu bănuise niciodată că începând de la fundație și până la ridicarea zidurilor această construcție poate fi atât de complicată. Dar el era hotărât să ridice acest edificiu. Era de fapt împlinirea celui mai de seamă țel al vieții sale. Tot drumul până acasă și chiar în zilele ce au urmat, Alex reflectă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
am întrebat: — Unde se află priveliștea ce se vede de la mansardă? — Regret, domnule, dar din mansardă nu se vede nici o priveliște. — Când am deschis fereastra am văzut un peisaj minunat. — Nu vă înțeleg; de la mansardă nu se vede decât un zid al clădirii de vizavi. — Totuși, eu nu am văzut nici un zid. — Asta pentru că am pus o oglindă în fața lui, din motive estetice. De atunci, de câte ori vreau să-mi văd înfățișarea mă întorc la han și deschid fereastra spre priveliștea chipului
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Regret, domnule, dar din mansardă nu se vede nici o priveliște. — Când am deschis fereastra am văzut un peisaj minunat. — Nu vă înțeleg; de la mansardă nu se vede decât un zid al clădirii de vizavi. — Totuși, eu nu am văzut nici un zid. — Asta pentru că am pus o oglindă în fața lui, din motive estetice. De atunci, de câte ori vreau să-mi văd înfățișarea mă întorc la han și deschid fereastra spre priveliștea chipului meu. UN BALANSOAR Robert se afla pe un balansoar și învăța
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
să te recunoască. În scurt timp balconul a devenit neîncăpător, după aceea, sufrageria și bucătăria, iar de jur împrejurul patului din dormitor creșteau deja pomi fructiferi. Când a fost să alegi, ai preferat să renunți la mobilă, la aparatura electrică, la toate zidurile, numai ca pădurea să poată crește în voie. Și nu te mai dureau dinții când vedeai că afară continua măcelul. Știai că în interior pădurea e liberă, iar tu puteai dormi liniștit pe iarbă între doi ulmi în fostul tău
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
cei care aud cuvintele călătorului și pentru care vocea acestuia răzbate întunericul ca un ecou. Ei îi vor auzi pașii urmând drumul până la autostradă, apoi prin oraș, oprindu-se în cele din urmă în fața unei uși mari ieșite parcă din zid. — E cineva aici? Mâna călătorului va bate încet în lemnul ce poartă un număr, dar nu va primi nici un răspuns. Va bate din nou și iar nu va răspunde nimeni. Nici un chip nu se va ivi în cadru, nici un ochi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]