20,876 matches
-
rămas „trei divizii de infanterie montană, câteva batalioane independente de infanterie montană, semibrigăzile fortărețelor alpine și două semibrigăzi de "chasseur" alpini (vânători de munte)”, adică un total de 175.000 - 185.000 de oameni. Dintre aceștia, doar 85.000 de militari erau plasați pe frontieră - 81.000 de oameni grupați în 46 de batalioane, sprijinite de 65 de grupuri de artilerie pe frontiera cu Italia și 4.500 de oameni sprijiniți de grupuri de artilerie de pe frontiera cu Elveția. Forțele care
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
serie B erau aveau o prioritate scăzută la dotarea cu echipamente noi. În plus, soldații acestor divizii aveau probleme legate de calitatea pregătirii militare asigurate de-a lungul anilor. Totuși, Armata Alpilor dispunea de 86 de plutoane de 35-40 de militari "sections d'éclaireurs-skieurs" (SES). Aceste plutoane erau formate din vânători de munte de elită, special antrenați pentru luptele alpine, buni schiori, cățărători și bine echipați. În afară de aceste forțe, defensiva franceză se baza pe fortificațiile cunoscute ca Linia Alpină sau „Mica
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
Până în anul 1940, toate diviziile italiene fuseseră modificate din formă „triangulară” (cu trei regimente de manevră) în cea „binară” (cu două regimente de manevră). Efectivele diviziilor compuse acum doar din două regimente de manevră scăzuseră la aproximativ 7.000 de militari, mai mici decât efectivele diviziilor franceze. De asemenea, numărul pieselor de artilerie repartizate a fost redus, fiecare divizie având în componență acum un singur regiment de artilerie, comparativ cu cele trei sau patru ale francezilor. Reformele lui Pariani au pus
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
că Armata franceză din Alpi era pe punctul să se destrame, dacă nu acest lucru se întâmplase deja. Cartierul General Suprem a crezut în mod greșit că înaintarea germană în valea Ronului îi va forța pe francezi să își evacueze militarii din forturile din Alpi. În ordinul de zi de pe 18 iunie, generalul Paolo Micheletti, comandantul Diviziei I alpine "Taurinense", afirma că „nu poate fi anticipată o rezistență puternică, datorită moralului francez zdruncinat”. Micheletti era mai preocupat de zvonurile existenței în
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
pe frontul împotriva germanilor. Forțele italiene care atacau pe Riviera - aproximativ 80.000 de oameni, inclusiv rezervele - au înaintat aproximativ 8 km pe 21 iunie. Francezii dispuneau de cele mai importante efective în zona de coastă, aproximativ 38.000 de militari. Atacul principal italian a fost efectuat de Armata a 4-a comandată de generalul Alfredo Guzzoni. Corpul Alpin (COMALP), întărit cu corpul de artilerie al Corpului al 4-lea de armată, a pornit atacul pe un front de 40 km
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
la Col du Mont. Coloanele principale trebuiau să traverseze pasul Petit-Saint-Bernard, care părea cel mai ușor drum, dat fiind că francezii nu distruseseră podurile. Acest drum era apărat de "Reduta ruinată", un fort vechi ruinat, unde fuseseră trimiși 70 de militari francezi dotați cu mitraliere, și de avanpostul de la Séloges. Efectivele totale ale francezilor de la "barajul" Bourg-Saint-Maurice, parte a sub-sectorului Tarentaise, erau de 3.000 de miliari, dotați cu 350 de mitraliere și 150 de tunuri. Aceste forțe erau sprijinite de
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
să își regleze tirul. Divizia "Acqui" nu ajuns în fața fortificațiilor franceze decât în seara zilei de 24 iunie, când armistițiul fusese deja semnat. Italienii au pierdut 32 de oameni morți, 90 răniți, 15 dispăruți în misiune. De asemenea, 198 de militari au suferit degerături. Datorită lipsei pieselor de artilerie, italienii nu au deschis focul asupra forturilor franceze. Pe 17 iunie, a doua zi după ce francezii ceruseră în mod oficial negocierea unui armistițiu cu Germania, ministrul de externe francez Paul Baudoin a
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
la pretențiile asupra văii Ronului, insulei Corsica, Tunisiei și a Somaliei franceze. Roatta avea să afirme mai târziu ca aceste pretenții reduse au fost datorate eleganței ("signorilità") lui Mussolini, care l-ar fi oprit să pretindă mai mult decât reușiseră militarii să cucerească. În seara zilei de 21 iunie, ambasadorul italian la Berlin Dino Alfieri a transmis superiorilor săi condițiile germane pentru semnarea armistițiului . Ciano avea să comenteze „În aceste condiții [blânde], Mussolini nu este pregătit să facă cereri teritoriale ... și
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
fost de fapt morți. Unitățile care au luptat în zonele cele mai accidentate au avut cea mai mare proporție a celor morți și dispăruți. Regimentul al 44-lea de infanterie "Forlì" a raportat 21 de morți, 46 de răniți, 4 militari afectați de degerături și cel puțin 296 de dispăruți. Până la final s-a dovedit că cei mai mulți soldați dispăruți din "Forlì" căzuseră de fapt prizonieri. Numărul oficial al prizonierilor de război francezi a fost de 155. Toți prizonierii de război italieni
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
Mussolini a dat vina pe felul de a fi al italienilor pentru eșecurile din prima zi a ofensivei. După semnarea armistițiului, subliniindu-și nefericirea, el a remarcat faptul că a fost vorba „mai degrabă de un armistițiu politic decât unul militar după doar cincisprezece zile de război - dar el ne pune în mână un document bun.” Mitcham consideră că Armata Alpilor, în ciuda efectivelor puternic reduse, a „rezistat în fața celor 32 de divizii italiene pentru cinci zile și a produs pierderi grele
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
2015, a fost ales prin vot deschis președinte al Organizației Județene PSD Buzău. În timpul sesiunilor parlamentare, Ion-Marcel Ciolacu locuiește la București, însă este prezent săptămânal la Buzău, unde se ocupă de treburile interne ale partidului. Ion-Marcel Ciolacu este fiul unul militar de carieră și a fost crescut de mic în spiritul respectului pentru țară și haina militară. Comandorul în retragere Ion Ciolacu a fost unul dintre aviatorii de seamă pe care i-a dat Buzăul de-a lungul vremii, iar pentru
Ion-Marcel Ciolacu () [Corola-website/Science/334992_a_336321]
-
ocazie gorunul lui Horea a fost recondiționat. Între 15-18 august au fost aduse de la Gurahonț osemintele lui Ioan Buteanu, iar de la Rovina cele ale lui Simeon Groza. În aceeași lună au fost strămutate aici circa 75 de morminte ale unor militari români care au căzut în 1916 în luptele de la Petroșani, Vulcan și de pe Jiu. În vederea vizitei regale a fost dată în funcțiune o haltă CFR, aflată la nord la o distanță de 300 m, haltă legată de cimitir printr-o
Panteonul Moților () [Corola-website/Science/335412_a_336741]
-
600.000 de soldați de origine română au luptat pe diferitele fronturi ale Austro-Ungariei, ceea ce a reprezentat un procent semnificativ dintre etnicii români care au trăit în acele vremuri în Imperiu. Conform unor studii făcute de armata Imperiului Austro-Ungar, devotamentul militarilor de origine română față de interesul statului dualist a fost redus, numai etnicii italienii ai aceluiași imperiu putând concura cu ei pentru un ultimul loc într-un clasament în funcție de numărul de victime determinate de devotamentul pentru stat, la 100 de luptători
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
a subdialectelor transilvănene a fost mult mai puternică decât cea a italienilor știutori de limbă română sau a românilor din Regatul României, astfel că spre sfârșitul lunii august, generalul Pietro Badoglio a solicitat lagărului de muncă din Cavarzere 80 de militari. Pe frontul italian au intrat în luptă luna iulie trei companii române (cu un total de 13 ofițeri și 830 de militari) cunoscute sub denumirea de „Alpini” (vânători de munte). Aceste trei companii au fost singurele unități de români care
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
astfel că spre sfârșitul lunii august, generalul Pietro Badoglio a solicitat lagărului de muncă din Cavarzere 80 de militari. Pe frontul italian au intrat în luptă luna iulie trei companii române (cu un total de 13 ofițeri și 830 de militari) cunoscute sub denumirea de „Alpini” (vânători de munte). Aceste trei companii au fost singurele unități de români care au participat la luptele de pe frontul din Peninsulă.: La 2 iulie 1918 bazându-se pe efectul concret al participării primelor unități de
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
alături de trupele italiene pe teatrul de război din peninsulă. În funcția de comandant al Legiunii a fost numit generalul de brigadă cavaler Luciano Ferigo, care fusese în timpul războiului atașat militar al Italiei în România și era căsătorit cu o româncă. Militarilor înrolați în Legiunea Română, organizați în trei regimente, li s-au echivalat gradele cu cele corespunzătoare din Armata Regală Italiană. Partea sedentară a marii unități, sub comanda colonelului Camillo Ferraioli, a fost stabilită la Albano Laziale, iar tabăra de bază
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
1919 în Regimentul 97 Infanterie cu garnizoana în Odorheiu Secuiesc. Soldații români și-au adus contribuția la victoriile armatelor italiene împotriva Armatei Austro-Ungare la Montello, Vittorio Veneto, Sisemolet, Piave, Cimone, Monte Grappa, Nervesa, Ponte Delle Alpi. La 22 noiembrie 1918, militarii Companiei 1 Române au fost decorați de către comandantul Armatei a 8-a italiene cu „Crucea de Merit de război”. Alți voluntari români au primit alte decorații, printre care „Medalia de argint” și „Medalia de bronz”. La Rovereto, în nordul Italiei
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
de decizie ai Antantei, cât și datorită neînțelegerilor dintre reprezentanții emigrației române. În Franța se aflau pe lângă prizonierii etnici români din Transilvania și Bucovina - soldați ai Austro-Ungariei luați prizonieri în cursul luptelor din Serbia (unii încă din 1914) și Macedonia, militari ai Armatei Române cu diferite misiuni, sau plecați în același timp cu generalul Dumitru Iliescu după încheierea preliminariilor de la Buftea. Alți militari au plecat din România odată cu Misiunea Militară Franceză (negăsind o unitate militară constituită din români, ultimii s-au
Legiunea Română din Franța () [Corola-website/Science/335523_a_336852]
-
și Bucovina - soldați ai Austro-Ungariei luați prizonieri în cursul luptelor din Serbia (unii încă din 1914) și Macedonia, militari ai Armatei Române cu diferite misiuni, sau plecați în același timp cu generalul Dumitru Iliescu după încheierea preliminariilor de la Buftea. Alți militari au plecat din România odată cu Misiunea Militară Franceză (negăsind o unitate militară constituită din români, ultimii s-au înrolat în Legiunea străină, pentru a lupta în continare). Printre cei plecați s-au aflat și voluntari transilvăneni demobilizați, nemulțumiți de încheierea
Legiunea Română din Franța () [Corola-website/Science/335523_a_336852]
-
(n. 30 martie 1673 - d. 1725) a fost un militar francez. În 1724, cu un an înainte de moartea sa, a fost făcut Mareșal al Franței de către Ludovic al XV-lea. A fost fiul contelui de la Feuillade, François d'Aubusson și al soției acestuia Charlotte de Gouffier. Tatăl său era guvernator
Louis d'Aubusson de la Feuillade () [Corola-website/Science/331913_a_333242]
-
nord, și cel din Suleimaniya, în sud. În fiecare lună, noi familii care fug din Bagdad vin să se instaleze în Kurdistan. Primul motiv al acestei deplasări a creștinilor în regiunea Kurdistanului este siguranța. Prin zeci de mii de peshmerga - militari kurzi - plasați pe străzile din aceasta regiune muntoasă din nordul Irakului, vehiculele sunt inspectate în numeroase puncte de control. Erbil si Dohouk (sub controlul Partidului Democratic din Kurdistan, PDK) și Suleimaniya (sub controlul Uniunii patriotice din Kurdistan, UPK) par a
Creștinii în Irak () [Corola-website/Science/331954_a_333283]
-
40.000 de soldați, resturile a ceea ce fusese formidabila Armată I franceză, au dat o bătălie disperată pentru întârzierea înaintării a șapte divizii germane, din care trei blindate. Dacă în prima zi a evacuării au fost transportați doar 7.669 militari, până într-a noua zi fuseseră salvați de pe continent cu ajutorul unei folote încropite în grabă 338.226 soldați. La acțiunea de evacuare au participat peste 800 de vase. O bună parte a soldaților s-au putut îmbarca de pe cheiurile portuare
Operațiunea Dynamo () [Corola-website/Science/331977_a_333306]
-
avarierea a altor 21 în perioada 27 mai - 1 iunie. Pierderile suferite de britanici de pe 10 mai până la capitularea Franței au fost de 959 de avioane, în timp ce germanii au pierdut 1.279 de aparate. Mai înainte de încheierea operațiunii, prognoza responsabililor militari era sumbră. Winston Churchill a afirmat în Camera Comunelor pe 28 mai că britanicii trebuie să se aștepte la vești teribile. După încheierea operațiunii, Churchill a considerat că rezultatele au fost un „miracol”, iar presa britanică a prezentat evacuarea ca
Operațiunea Dynamo () [Corola-website/Science/331977_a_333306]
-
Trei divizii britanice și o unitate de logistică și geniu au fost izolate la sud de Somme de „cursa către mare” a blindatelor germane. La sfârșitul lunii mai, două divizii noi au început deplasarea spre Franța pentru întărirea BEF. Dintre militarii acestor divizii, o bună parte a celor din Divizia a 51-a a capitulat pe 12 iunie. Restul, adică 144.000 de oameni, plus încă 48.000 de militari aliați, a fost evacuat în perioada 15-25 iunie prin mai multe
Operațiunea Dynamo () [Corola-website/Science/331977_a_333306]
-
divizii noi au început deplasarea spre Franța pentru întărirea BEF. Dintre militarii acestor divizii, o bună parte a celor din Divizia a 51-a a capitulat pe 12 iunie. Restul, adică 144.000 de oameni, plus încă 48.000 de militari aliați, a fost evacuat în perioada 15-25 iunie prin mai multe porturi franceze în cadrul Operațiunii Ariel. Pe 14 iunie, trupele germane au ocupat Parisul, pentru ca, opt zile mai târziu, Franța să capituleze. Peste 100.000 de soldați francezi evacuați au
Operațiunea Dynamo () [Corola-website/Science/331977_a_333306]