20,823 matches
-
al Prusiei/Germaniei de la sfârșitul secolului al XIX-lea, precum și o figură dominantă în afacerile mondiale. Ca prim-ministru (în germană: "Ministerpräsident") al Prusiei între 1862 și 1890, el a supervizat unificarea Germaniei de la 1871. În 1867 devenise cancelar al Confederației Germane de Nord. A proiectat Imperiul German de la 1871, devenind primul său cancelar („Cancelar al Imperiului”) și dominând afacerile acestuia până la demiterea sa în 1890. Diplomația lui, numită „politică realistă” ("Realpolitik"), și modul autoritar în care conducea statul i-au
Otto von Bismarck () [Corola-website/Science/297362_a_298691]
-
statul i-au adus porecla de „Cancelarul de Fier” („"der Eiserne Kanzler"”). Fiind un mare latifundiar aristocrat („"Junker"”), avea profunde convingeri conservatoare, monarhiste și aristocratice. Principalul său obiectiv politic a fost ridicarea Prusiei la rangul celui mai puternic stat al Confederației Germane. Profitând de iscusința sa în diplomație, Bismarck a purtat două războaie pentru a-și atinge scopul. Mai mult, a reușit să impună Prusia ca mare putere europeană după învingerea Franței în războiul Franco-Prusac din 1870, aceasta încetând a mai
Otto von Bismarck () [Corola-website/Science/297362_a_298691]
-
(în ; în ; în ; în sau ), denumită complet Confederația nă (în , de unde și abrevierea CH), este o republică federală formată din 26 de cantoane autonome, cu capitala federală la Berna. Țara se situează în partea de vest a Europei Centrale, unde se învecinează cu Germania la nord, cu Franța
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
ocupă cea mai mare parte a teritoriului, populația elvețiană de aproximativ 8 milioane de persoane este concentrată mai ales în zona Platoului, unde se află marile orașe. Între aceste orașe se numără orașele globale și centrele economice Zürich și Geneva. Confederația Elvețiană are o lungă istorie de neutralitate armată — nu a mai fost în stare de război din 1815 — și a aderat la Națiunile Unite abia în 2002. Ea urmărește, însă, o politică externă activă și este frecvent implicată în procesele
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
elvețienii, deși predominant germanofoni, nu formează o națiune în sensul unei identități etnice și culturale. Sentimentul de apartenență la o țară comună se bazează pe un fundal istoric, pe valori comune (federalismul și democrația directă) și pe simbolistica alpină. Înființarea Confederației Elvețiene este datată prin tradiție la 1 august 1291, când se sărbătorește și ziua națională. Denumirea în limba română provine din cea latinească, de "Helvetia", asociat termenului neolatin de "Confederatio Helvetica". Termenul folosit în limbile locale provine de la termenul alemanic
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
Helvetia", asociat termenului neolatin de "Confederatio Helvetica". Termenul folosit în limbile locale provine de la termenul alemanic "Schwiizer", utilizat pentru a-i denumi pe locuitorii din "Schwyz" și din teritoriul asociat, unul dintre cantoanele din Waldstätten, care a format nucleul Vechii Confederații Elvețiene. Numele a apărut ca exonim, fiind aplicat "pars pro toto" soldaților confederației. Elvețienii au început ei înșiși să folosească acest nume după Războiul Suab din 1499, alături de termenii "confederați", "Eidgenossen", utilizați încă din secolul al XIV-lea. Toponimul "Schwyz
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
de la termenul alemanic "Schwiizer", utilizat pentru a-i denumi pe locuitorii din "Schwyz" și din teritoriul asociat, unul dintre cantoanele din Waldstätten, care a format nucleul Vechii Confederații Elvețiene. Numele a apărut ca exonim, fiind aplicat "pars pro toto" soldaților confederației. Elvețienii au început ei înșiși să folosească acest nume după Războiul Suab din 1499, alături de termenii "confederați", "Eidgenossen", utilizați încă din secolul al XIV-lea. Toponimul "Schwyz" este atestat din 972, în germana înaltă veche "Suittes", termen legat de "suedan
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
legat de "suedan" „a arde”, referindu-se la zona împădurită care fusese arsă pentru a fi construit orașul. Numele a fost extins întregii zone cantonale, iar după Războiul Suab din 1499 a început să fie utilizată pentru a denumi întreaga confederație. Numele țării în germana elvețiană, "Schwiiz", este omofon cu cel al cantonului, fiind deosebit de acesta prin utilizarea articolului hotărât ("d'Schwiiz" pentru confederație, dar numai "Schwiiz" pentru canton și oraș). Denumirea "Confederatio Helvetica" a fost introdusă în latina modernă treptat
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
zone cantonale, iar după Războiul Suab din 1499 a început să fie utilizată pentru a denumi întreaga confederație. Numele țării în germana elvețiană, "Schwiiz", este omofon cu cel al cantonului, fiind deosebit de acesta prin utilizarea articolului hotărât ("d'Schwiiz" pentru confederație, dar numai "Schwiiz" pentru canton și oraș). Denumirea "Confederatio Helvetica" a fost introdusă în latina modernă treptat după formarea statului federal în 1848, ca ecou al Republicii Helvete napoleoniene, apărând pe monede din 1879, și fiind apoi înscris pe Palatul
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
pe monede din 1879, și fiind apoi înscris pe Palatul Federal în 1902 și utilizat după 1948 pe sigiliul oficial. El provine din termenul "Helvetii", trib galic de pe Platoul Elvețian dinaintea epocii romane. "Helvetia" apare și ca personificare națională a confederației în secolul al XVII-lea, cu o piesă de teatru scrisă în 1672 de Johann Caspar Weissenbach. Elveția există ca stat în forma sa actuală de la adoptarea Constituției Federale Elvețiene în 1848. Precursorii Elveției au stabilit o alianță protectoare la
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
de teatru scrisă în 1672 de Johann Caspar Weissenbach. Elveția există ca stat în forma sa actuală de la adoptarea Constituției Federale Elvețiene în 1848. Precursorii Elveției au stabilit o alianță protectoare la sfârșitul secolului al XIII-lea (1291), formând o confederație de state ce a persistat secole de-a rândul. Cele mai vechi urme de existență a hominizilor în Elveția actuală datează de circa 150.000 de ani. Cele mai vechi așezări agrare din Elveția, găsite la Gächlingen, au fost datate
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
Imediațiunea imperială, cu scopul de a da împăratului control direct asupra trecătorilor montane. La căderea dinastiei Kyburg în 1264, Habsburgii, în frunte cu regele Rudolph I (sfânt împărat roman în 1273) și-au extins teritoriul în estul Platoului Elvețian. Vechea Confederație Elvețiană a fost o alianță formată de comunitățile din văile Alpilor centrali. Confederația a facilitat gestiunea intereselor comune (liberul schimb) și a asigurat pacea pe importantele rute comerciale montane. Carta Federală din 1291 convenită între comunele rurale din Uri, Schwyz
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
La căderea dinastiei Kyburg în 1264, Habsburgii, în frunte cu regele Rudolph I (sfânt împărat roman în 1273) și-au extins teritoriul în estul Platoului Elvețian. Vechea Confederație Elvețiană a fost o alianță formată de comunitățile din văile Alpilor centrali. Confederația a facilitat gestiunea intereselor comune (liberul schimb) și a asigurat pacea pe importantele rute comerciale montane. Carta Federală din 1291 convenită între comunele rurale din Uri, Schwyz și Unterwalden este considerată a fi documentul fondator al confederației, deși este posibil
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
văile Alpilor centrali. Confederația a facilitat gestiunea intereselor comune (liberul schimb) și a asigurat pacea pe importantele rute comerciale montane. Carta Federală din 1291 convenită între comunele rurale din Uri, Schwyz și Unterwalden este considerată a fi documentul fondator al confederației, deși este posibil ca alte alianțe similare să fi existat cu decenii în urmă. Până în 1353, celor trei cantoane inițiale li s-au alăturat și Glarus și Zug, precum și orașele-stat Lucerna, Zürich și Berna, formând „Vechea Confederație” de opt state
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
documentul fondator al confederației, deși este posibil ca alte alianțe similare să fi existat cu decenii în urmă. Până în 1353, celor trei cantoane inițiale li s-au alăturat și Glarus și Zug, precum și orașele-stat Lucerna, Zürich și Berna, formând „Vechea Confederație” de opt state, confederație ce a existat până la sfârșitul secolului al XV-lea. Expansiunea a dus la creșterea puterii și avuției federației. Până în 1460, confederații controlau mare parte din teritoriul de la sud și vest de Rin până la munții Alpi și
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
deși este posibil ca alte alianțe similare să fi existat cu decenii în urmă. Până în 1353, celor trei cantoane inițiale li s-au alăturat și Glarus și Zug, precum și orașele-stat Lucerna, Zürich și Berna, formând „Vechea Confederație” de opt state, confederație ce a existat până la sfârșitul secolului al XV-lea. Expansiunea a dus la creșterea puterii și avuției federației. Până în 1460, confederații controlau mare parte din teritoriul de la sud și vest de Rin până la munții Alpi și Jura, în special după
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
de la Sempach, bătălia de la Näfels), în fața lui Carol Temerarul al Burgundiei în anii 1470, și după succesul mercenarilor elvețieni. Victoria elvețiană în Războiul Suab împotriva Ligii Suabe a împăratului Maximilian I în 1499 a dus la independența "de facto" a confederației față de Sfântul Imperiu Roman. Vechea Confederație Elvețiană dobândise o reputație de invincibilitate în aceste războaie timpurii, dar expansiunea federației a suferit un regres în 1515 după înfrângerea elvețienilor în bătălia de la Marignano. Aceasta a pus capăt așa-numite epoci eroice
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
lui Carol Temerarul al Burgundiei în anii 1470, și după succesul mercenarilor elvețieni. Victoria elvețiană în Războiul Suab împotriva Ligii Suabe a împăratului Maximilian I în 1499 a dus la independența "de facto" a confederației față de Sfântul Imperiu Roman. Vechea Confederație Elvețiană dobândise o reputație de invincibilitate în aceste războaie timpurii, dar expansiunea federației a suferit un regres în 1515 după înfrângerea elvețienilor în bătălia de la Marignano. Aceasta a pus capăt așa-numite epoci eroice a istoriei elvețiene. Succesul reformei lui
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
refuzat să lupte de partea francezilor în numele Republicii Helvetice. În 1803, Napoleon a organizat la Paris o întâlnire a politicienilor elvețieni de ambele părți. Rezultatul a fost Actul de Mediere, care a restaurat în mare parte autonomia Elveției, introducând o confederație de 19 cantoane. Din acel moment, mare parte din politica elvețiană a privit echilibrarea tradițiilor de autonomie ale cantoanelor cu necesitatea unui guvern central. În 1815, Congresul de la Viena a restabilit complet independența Elveției, iar puterile europene au acceptat să
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
mai vechi constituții din lume. În 1999 s-a adoptat o nouă constituție, dar ea nu a introdus modificări notabile în structura federală. Ea enunță drepturile politice și elementare ale indivizilor și cetățenilor implicați în treburile publice, împarte puterile între Confederație și cantoane și definește jurisdicția și autoritatea federală. Există trei principale organisme de guvernare la nivel federal: legislativul bicameral, Consiliul Federal (executivul) și Curtea Federală (instanță judecătorească). Parlamentul Elveției este format din două camere: Consiliul Statelor (camera superioară) care are
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
Consiliul Federal constituie guvernul federal, conduce administrația federală și îndeplinește funcția colectivă de șef al statului. Este un organism colegial format din șapte membri, aleși pe un mandat de patru ani de Adunarea Federală care îi și supervizează activitatea. Președintele Confederației este ales de Adunare din cei șapte membri, de regulă prin rotație pentru un mandat de un an; președintele conduce ședințele de guvern și îndeplinește și funcțiile de reprezentare internațională. Președintele rămâne însă un "primus inter pares" fără puteri adiționale
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
pe buletinul de vot ce variantă preferă sau dacă le acceptă pe ambele. Amendamentele constituționale, fie că au fost introduse prin inițiativă populară sau de Parlament, trebuie acceptate de o dublă majoritate, a votului național popular și a votului cantonal. Confederația Elvețiană constă din 26 de cantoane: <nowiki>*</nowiki> Cantoanele au statut constituțional permanent și, spre deosebire de situația din alte țări, au un grad mare de independență. Conform Constituției, toate cele 26 de cantoane sunt egale în statut. Fiecare canton are propria
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
elvețian există două enclave: Büsingen care aparține Germaniei, și Campione d'Italia ce aparține Italiei. Într-un referendum ținut în landul austriac Vorarlberg la 11 mai 1919, peste 80% dintre alegători au validat o cerere de aderare a landului la Confederația Elvețiană. Aceasta a întâmpinat însă opoziție din partea guvernului austriac, din partea aliaților învingători în Primul Război Mondial, a liberalilor elvețieni și a elvețienilor negermanofoni. Prin tradiție, Elveția evită alianțele ce ar putea implica acțiuni directe militare, politice sau economice și a
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
dintre cele mai recente țări membre ale ONU, Palatul Popoarelor din Geneva este al doilea sediu ca mărime al Națiunilor Unite după cel din New York City, iar Elveția a fost membră fondatoare și țară-gazdă a Ligii Națiunilor. În afara sediului ONU, Confederația Elvețiană găzduiește mai multe agenții ONU, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Organizația Internațională a Muncii (OIM), Uniunea Internațională de Telecomunicații (ITU), Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați și circa 200 de alte organizații internaționale, inclusiv Organizația Mondială
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
pentru autoritățile străine care îi urmăreau pe membrii Mafiei. Între timp, Guvernul elvețian a mărit transparența. În anul 2011, autoritățile elvețiene au declarat că restituirea fondurilor ilicite ascunse în Elveția de „cleptocrați” va constitui o prioritate pentru autoritățile elvețiene. Președintele Confederației Elvețiene de la acel moment, Micheline Calmy-Rey, considera că imaginea țării sale a fost pătată după ce a primit, fără a pune niciun fel de întrebări, bani provenind de la dictatori precum Ferdinand Marcos al Filipinelor, Mobutu Sese Seko al Zairului, Sani Abaca
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]