21,085 matches
-
cel Mare din mâinile lui Matityahu Antigonos. Când Irod a pus stăpânire pe Galileea, Sepphoris-Tzipori a continuat să fie capitala de district. După moartea acestuia, Yehuda ben Hizkiya a condus o răscoală la Tzipori și a provocat la luptă forțele romane trimise de guvernatorul Siriei, Varus. Drept urmare orașul a fost ars, iar locuitorii vânduți ca sclavi. Fiul lui Irod, Irod Antipa, care a preluat controlul în Galileea și Pereea, l-a reconstruit ca Autokratoris ,l-a refortificat și l-a populat
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
i-a răpit Sepphorisului poziția de centru principal al Galileei. În timpul domniei lui Agripa al II-lea capitala Galileei a fost restabilită la Sepphoris. Ca guvernator al Galileei, Yosef ben Matityahu a fortificat orașul. În timpul Marii Revolte a evreilor împotriva romanilor, locuitorii înstăriți din Sepphoris-Autocratis, s-au separat de ceilalți răsculați și au semnat cu romanii un acord de pace separat în anul 67. În acea perioadă au fost emise în oraș monede cu inscriptia „Neronias” (în cinstea împăratului Nero) sau
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
închis porțile orașului în fața mea și a interzis cetățenilor săi să se alăture la oastea iudeilor... în acest oraș au venit în întâmpinarea lui "Aspasianus" (Vespasian) și oamenii din Tzipori au fost singurii dintre locuitori Galileei care au cerut pace romanilor. Sepphoris a bătut în secolul I monede proprii, de pildă în vremea domniei lui Antoninus Pius ele erau decorate cu motive politeiste. După răscoala din vremea lui „Kitos” (Polmos Kitos, după numele guvernatorului roman Lusius Quietus ) (115 d. Hr) până la
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
cu motive politeiste. După răscoala din vremea lui „Kitos” (Polmos Kitos, după numele guvernatorului roman Lusius Quietus ) (115 d. Hr) până la răscoala lui Shimon Bar Kohba consiliul orașului a încăput în mâinile politeiștilor eleniști, după mărturia Talmudului „aramei” și veterani romani . Evreii l-au recăpătat la mijlocul secolului al II-lea. Sepphoris se numea în acea perioadă Diocaesarea. După răscoala lui Bar Kohba, în care evreii din Tzipori, o mare parte din ei loiali stăpânirii romane, nu au fost implicați direct, au
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
după mărturia Talmudului „aramei” și veterani romani . Evreii l-au recăpătat la mijlocul secolului al II-lea. Sepphoris se numea în acea perioadă Diocaesarea. După răscoala lui Bar Kohba, în care evreii din Tzipori, o mare parte din ei loiali stăpânirii romane, nu au fost implicați direct, au sosit noi locuitori în oraș. Din punct de vedere economic, s-a dezvoltat mai ales ramura alimentară, mai târziu meșteșugurile textile. Între personalitățile orașului în secolul al II-lea-al III-lea s-au
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
cohanim) Yedaya sau Amok. În luna iulie 351 a izbucnit lângă Tzipori "revolta din vremea lui Gallus". Împăratul din răsărit,Constantius Gallus a trimis o oaste care a reprimat-o. Orașul a fost distrus dar apoi reconstruit iarăși. Din perioada romană s-a prezervat ruinele sistemului perfecționat de aprovizionare cu apă și un teatru. Evreii au continuat să aibă o pondere însemnată în oraș în cursul secolului al III-lea. Așa dovedesc mărturii creștine (Eusebius) și talmudice. De asemenea până la începutul
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
bune cu Roma, cum nu se pot vedea pe monedele altor orașe.De pildă: Prezența de neevrei politeiști este evidențiată atât de Talmud, cât și de excavațiile arheologice care au dat la iveala citadela (în arameică:hakra) regală, cu soldați romani, un templu roman în cinstea triadei capitoline, un teatru. În secolul al IV-lea creștinismul, devenit religie oficială, a început sa se întărească la Sepphoris. După tradiția creștină, la Tzipori au locuit Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria. Încă în
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
cum nu se pot vedea pe monedele altor orașe.De pildă: Prezența de neevrei politeiști este evidențiată atât de Talmud, cât și de excavațiile arheologice care au dat la iveala citadela (în arameică:hakra) regală, cu soldați romani, un templu roman în cinstea triadei capitoline, un teatru. În secolul al IV-lea creștinismul, devenit religie oficială, a început sa se întărească la Sepphoris. După tradiția creștină, la Tzipori au locuit Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria. Încă în Evanghelia după Luca
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
Cardo și Decumanus. În anul 1975 a început prospectarea apeductelor de către arheologi de la Universitatea Tel Aviv sub conducerea lui Tzvi Tzuk. Această prospecțiune a dus la excavațiile din rezervorul antic de apă din anii 1993-1994. Majoritatea descoperirilor provin din epoca romană și cea bizantină. Între edificiile și structurile arhitectonice descoperite se pot menționa: O inscripție în limba greacă consemnează că clădirea a fost zidită "de Glasios, skolastikonul și comesul cel vestit fiul lui Aetius Comes, de Yehuda, conducătorul comunității (rosh hakneset
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
martie 2012. Vizitarea lui este posibilă prin casa scărilor din puțul nr. 4 ieșirea fiind prin puțul nr. 6. Tunelul nu este luminat. Lungimea segmentului ce poate fi vizitat este de 90 metri. „Casa Dionysos” este numele dat somptuoasei vile romane clădite pe vârful dealului, în apropierea teatrului. Acest nume se datorește pardoselii de mozaic din tricliniumul central care descrie cultul și viața zeului vinului Dionysos. Clădirea cu două etaje, având o lungime de 40 metri și o lățime de 23
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
de mozaic. În excavația arheologică executată în 1994 de Universitatea Ebraică în nordul sitului arheologic de pe povârnișul dealului lângă parkingul intern, a fost dezvelită clădirea unei sinagogi antice. Ea se afla in mijlocul unui cartier de locuințe construit în epoca romană. Clădirea a fost apreciată ca datând din secolul al V-lea. Ea este rectangulară, conținând o sală lungă de 15 metri și lată de 7 metri. La intrarea în camera de rugăciune se afla o cameră prin care se intra
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
este o perioadă din istoria Greciei (a Greciei propriu-zise, spre deosebire de alte centre ale elenismului din lumea romană), care a urmat victoriei romane asupra Corintenilor în Bătălia de la Corint din 146 î.Hr.. Grecia a fost provincie romană până la restabilirea orașului Bizanțului și numirea orașului de către împăratul Constantin în calitate de capitală a Imperiului Roman (ca Nova Roma, mai târziu Constantinopol
Grecia romană () [Corola-website/Science/327701_a_329030]
-
este o perioadă din istoria Greciei (a Greciei propriu-zise, spre deosebire de alte centre ale elenismului din lumea romană), care a urmat victoriei romane asupra Corintenilor în Bătălia de la Corint din 146 î.Hr.. Grecia a fost provincie romană până la restabilirea orașului Bizanțului și numirea orașului de către împăratul Constantin în calitate de capitală a Imperiului Roman (ca Nova Roma, mai târziu Constantinopol) în anul 330 AD. Peninsula
Grecia romană () [Corola-website/Science/327701_a_329030]
-
este o perioadă din istoria Greciei (a Greciei propriu-zise, spre deosebire de alte centre ale elenismului din lumea romană), care a urmat victoriei romane asupra Corintenilor în Bătălia de la Corint din 146 î.Hr.. Grecia a fost provincie romană până la restabilirea orașului Bizanțului și numirea orașului de către împăratul Constantin în calitate de capitală a Imperiului Roman (ca Nova Roma, mai târziu Constantinopol) în anul 330 AD. Peninsula greacă a ajuns sub stăpânire romană în 146 î.Hr., Macedonia fiind o provincie romană
Grecia romană () [Corola-website/Science/327701_a_329030]
-
Corint din 146 î.Hr.. Grecia a fost provincie romană până la restabilirea orașului Bizanțului și numirea orașului de către împăratul Constantin în calitate de capitală a Imperiului Roman (ca Nova Roma, mai târziu Constantinopol) în anul 330 AD. Peninsula greacă a ajuns sub stăpânire romană în 146 î.Hr., Macedonia fiind o provincie romană, în timp ce sudul Greciei era sub supravegherea prefectului Macedoniei. Cu toate acestea, unele cetăți grecești au reușit să-și mențină o independență parțială și să evite impozitarea. Insulele din Marea Egee au fost adăugate
Grecia romană () [Corola-website/Science/327701_a_329030]
-
romană până la restabilirea orașului Bizanțului și numirea orașului de către împăratul Constantin în calitate de capitală a Imperiului Roman (ca Nova Roma, mai târziu Constantinopol) în anul 330 AD. Peninsula greacă a ajuns sub stăpânire romană în 146 î.Hr., Macedonia fiind o provincie romană, în timp ce sudul Greciei era sub supravegherea prefectului Macedoniei. Cu toate acestea, unele cetăți grecești au reușit să-și mențină o independență parțială și să evite impozitarea. Insulele din Marea Egee au fost adăugate la acest teritoriu în 133 î.Hr.. Atena și
Grecia romană () [Corola-website/Science/327701_a_329030]
-
independență parțială și să evite impozitarea. Insulele din Marea Egee au fost adăugate la acest teritoriu în 133 î.Hr.. Atena și alte orașe grecești s-au revoltat în 88 î.Hr., iar peninsula a fost zdrobită de generalul roman Sulla. Războaiele civile romane au devastat țara și mai mult până când Augustus a organizat peninsula ca provincia Achaia în 27 î.Hr.. Grecia a fost provincia cheie din estul Imperiului Roman, așa cum cultura romană a fost mult timp, de fapt, greco-romană. Limba greacă a servit
Grecia romană () [Corola-website/Science/327701_a_329030]
-
iar peninsula a fost zdrobită de generalul roman Sulla. Războaiele civile romane au devastat țara și mai mult până când Augustus a organizat peninsula ca provincia Achaia în 27 î.Hr.. Grecia a fost provincia cheie din estul Imperiului Roman, așa cum cultura romană a fost mult timp, de fapt, greco-romană. Limba greacă a servit ca o lingua franca în Est și în Italia, și mulți intelectuali greci, cum ar fi Galen au realizat cea mai mare parte din lucrările lor la Roma.
Grecia romană () [Corola-website/Science/327701_a_329030]
-
au fost exterminați. Războaiele teutonilor cu Polonia și Lituania au continuat în secolele XIV și XV. Statul teuton din Prusia, populat de așezămintele germane în secolul al XIII-lea, a fost revendicat de feudali și protejat de către papi și Împărații Romani. Dezavantajele Diviziunii Naționale deveneau din ce în ce mai evidente în diferitele segmente ale societății, iar unii duci din Dinastia Piast făceau eforturi serioase pentru a reunifica statul polonez. Cele mai importante încercări anterioare au fost activitățile ducilor Silezia, Henric I cel Bărbos, fiul
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
Ioan s se supună. Cu toate acestea, în 962, ducele Ioan s-a declarat supus față de împăratul occidental, Otto I. Între timp, în 958, Naples a fost din nou ținta unui asediu al musulmanilor. Soția lui Ioan a fost "senatrix" romană Teodora, fiică a celebrei Teodora și a contelui Teofilact I de Tusculum. Astfel, Ioan avea legătură matrimonială cu celebra Marozia. De altfel, el și/a trimis fiul, Landulf pentru a fi crescut la Roma de către Marozia. Sora sa, Orania a
Ioan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/327728_a_329057]
-
יֵשׁוּעַ, "Ieșua" arhaic "Iehoșua", grecizat Ἰησοῦς, "Iesous", latinizat "Iesus"; n. ca. 4 î.e.n., probabil Nazaret — d. ca. 30 e.n., Ierusalim) a fost un predicator evreu din Galileea, Iudeea, care a trăit în timpul ocupației romane a Israelului și care a fost crucificat la Ierusalim în jurul anului 30, sub guvernarea lui Ponțiu Pilat. Existența istorică a lui Isus ca persoană reală este separată de orice discuție religioasă privind dumnezeirea lui Isus și de orice aspecte teologice
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
concluzia că două sau mai multe descrieri diferite ale aceluiași eveniment nu pot fi toate corecte din punct de vedere istoric. Ideea de bază a lui Reimarus era că Isus dorea să ajungă rege peste Israel, eliberând țara de sub jugul romanilor. Isus credea că va iniția o mișcare de eliberare națională prin simplul fapt de se a vesti pe sine drept Mesia, adică odraslă a lui David care restabilește monarhia. Dar Isus a fost crucificat pentru insurecție. Ce puteau face atunci
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
ar fi trăit vreodată.” Ehrman rezumă problema surselor păgâne din secolul al II-lea astfel: Suetonius este prea ambiguu pentru a fi de folos, Pliniu arată ce credeau creștinii despre Isus, iar Tacit redă ce știau despre Isus înalții funcționari romani. Despre Testimonium Flavianum al lui Josephus, Ehrman afirmă că prezintă doar o importanță marginală în problema existenței istorice a lui Isus. Despre Talmud, Ehrman susține că nu conține mărturii istorice despre Isus. F.F. Bruce afirmă că "oamenii întreabă frecvent dacă
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
raportului [lui Pilat] referitor la execuția lui Iisus. Răspunsul este categoric nu... Nu s-a păstrat nicio înregistrare oficială [...] a oricărui guvernator al Iudeii, referitor la orice problemă. Rar s-a păstrat vreun raport al vreunui guvernator al vreunei provincii romane [...] acestea erau documente efemere". Cu toate acestea primii creștini cunoșteau despre existența unor rapoarte ale lui Pilat cu privire la Iisus. Iustin Martirul, în cca. 150 îl informa pe Antonius Pius despre împlinirea Psalmului 22:16: "„Mi-au străpuns mâinile și picioarele
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
serie lungă de istorici creștini au abordat perioada persecuției creștinilor sub Nero. Dar Tertulian, Lactanțiu, Severus, Eusebiu din Cezareea și Augustin nu fac nicio referință la pasaj. Alții afirmă însă că Sulpicius Severus (363 - 420 d. Hr.), aristocrat și senator roman, dedicat ulterior unei cariere ecleziastice, a reprodus aproape cu exactitate fraza în cauză (nemenționându-l însă pe Tacit), evident înainte de secolul al XV-lea. Aceiași autori subliniază că lipsa menționării acestui pasaj de către apologeții creștini timpurii este un argument al
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]