20,876 matches
-
155 de infanterie britanică au debarcat pe plaja de sud-est a orașului Vlissingen. În următoarele zile, britanicii au dus lupte grele de stradă împotriva apărătorilor germani. Tot pe 1 noiembrie, după un bombardament naval puternic executat de vasele Royal Navy, militari din Brigada de comando nr. 4 - Comandoul interaliat nr. 10, în principal luptători belgieni și norvegieni, sprijiniți de vehicule blindate speciale au debarcat pe ambele părți ale digurilor. Au avut loc lupte grele. O subunitate mai mică s-a deplasat
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
digurilor. Au avut loc lupte grele. O subunitate mai mică s-a deplasat spre sud-est, spre Vlissingen, în vreme ce forța principală a ataca spre nord-est pentru curățare de forțe inamice a jumătății nordice a insulei Walcheren și pentru realizarea joncțiunii cu militarii canadieni care cuceriseră un cap de pod pe partea estică a insulei. Luptele au continuat până pe 7 noiembrie. În cele din urmă, luptele s-au încheiat pe 8 noiembrie, când vehiculele amfibii blindate au intrat în Middelburg, capitala insulei Walcheren
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
ar fi dus la înfrângerea ei mai ușoară sau la obligarea retragerii ei către est. În cazul ultimei opțiuni, o confruntare departe de zonele urbane puternic populate ar fi dus la pierderi de vieți omenești mai reduse, atât în rândurile militarilor cât și al civililor. La sfârșitul lunii august, Armata a 3-a americană a intrat în criză de combustibil. Această situație fusese rezultatul înaintării rapide a aliaților prin Franța și a mutării centrului de interes logistic către trupele care asigurau
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
americană a putut să traverseze Rurul pe 23 februarie, alte forțe aliate se apropiau de malul vestic al Rinului. Diviziile lui von Rundstedt care rămăseseră pe malul vestic la Rinului au fost înfrânte una câte una și 280.000 de militari au căzut prizonieri. După pierderea unui număr atât de mare de prizonieri, rezistența germană împotriva atacului german din februarie-martie 1945 a fost foarte costisitoare. Pierderile germane totale s-au ridicat la aproximativ 400.000 de oameni. Aliații au traversat Rinul
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
sub comanda generalului Ivan Lazarenko și respectiv a colonelului Mihail Popsui-Șapko, din Batalionul al 17-lea grăniceri al NKVD și o serie de alte unități mai mici (inclusiv o unitate medicală). În fortăreață se mai aflau familiile a 300 de militari. Planul inițial al apărării prevedea asigurarea apărării într-un interval de 12 ore de la atacul infanteriei și tancurilor germane (aproximativ 20.000 soldați) sub comanda lui Heinz Guderian. Apărătorii fortăreței nu au fost avertizați în niciun fel câd forțel Axei
Apărarea Fortăreței Brest () [Corola-website/Science/329994_a_331323]
-
a notat: Raportul diviziei făcut după încheierea atacului menționează că, în timpul luptelor pentru cucerirea orașului și a fortăreței, au fost luați 7.000 de prizonieri, dintre care 100 de ofițeri, iar din rândul germanilor au căzut în luptă 482 de militari, dintre care 32 de ofițeri. De asemenea, peste 1.000 de germani au fost răniți. Amploarea pierderilor suferite de germani la Brest poate fi apreciată prin comparație cu pierderile totale pe Frontul de Răsărit până pe 30 iunie, care s-au
Apărarea Fortăreței Brest () [Corola-website/Science/329994_a_331323]
-
de vreme ce majoritatea comandanților germani pretind în memoriile lor că ordinul nu a fost executat. Ce este sigur este faptul că anumiți generali germani au refuzat să execute ordinul. De exemplu, mareșalul Manstein a decis că ordinul este „împotriva onoarei unui militar” și a cerut subordonaților săi să nu îl aplice. Pe 23 septembrie 1941, după ce mai mulți comandanți ai Wehrmachtului au cerut modificarea ordinului pentru a îi încuraja pe soldații Armatei Roșii să se predea, Hitler a respins orice îndulcire a
Directivă pentru tratamentul comisarilor politici () [Corola-website/Science/330011_a_331340]
-
dus la proclamarea Republicii Irak. Abd al-Ilah a neglijat în mare măsura politica internă în favoarea celei externe si nu a fost luat prin surprindere de opoziția din cadrul armatei. În cursul loviturii de stat, cand palatul regal a fost împresurat de militarii rebeli, Abd al-Ilah nu a încercat să fugă, a ordonat gărzii regale să nu opună rezistență, și a pus să se ridice steagul alb pe clădire, in speranta ca se va permite familiei regale să părăsească țara (cum a fost
Abd al-Ilah () [Corola-website/Science/330014_a_331343]
-
Ruse, pentru apărarea armată a integrității și inviolabilității teritoriului său și pentru a efectua diferite sarcini în conformitate cu tratatele internaționale" ale Rusiei. Forțele armate ruse au fost create la 7 mai 1992, în acel moment existând aproximativ 2,8 milioane de militari, fiind una dintre cele mai mari forțe armate ale lumii. Numărul de oameni este stabilit prin Decretul Președintelui Federației Ruse de la 1 ianuarie 2008, acest decret stabilește un personal total de 2.019.629 de oameni, din care 1.134
Forțele armate ale Federației Ruse () [Corola-website/Science/330028_a_331357]
-
bretoni au rămas fără contract. Împreună cu aventurieri francezi și cu mica nobilime sărăcită de conflict, aceștia au început să întreprindă raiduri asupra domeniilor, castelelor și așezărilor civile. Numele de "Întârziați" provine de la concepția generală în epocă, conform căreia aceștia erau militarii angajați în serviciul Franței după celelalte contingente. s-au manifestat în ultimii ani de domnie ai lui Ioan cel Bun ("Jean II le Bon", Rege al Franței, 1350-1364). Raidurile au început în Champagne, au continuat în zona Langres, Toul, Verdun
Întârziații () [Corola-website/Science/331052_a_332381]
-
să lupte pentru cucerirea superiorității aeriene sau a parității aeriene pot încerca să obțină „interzicerea aeriană”, prin care previne obținerea supremației aeriene de către adversari. Forțele aeriene au devenit de-a lungul timpului un element din ce în ce mai importantă în cadrul campaniilor militare. Planificatorii militari consideră că pentru obținerea victoriei este necesară cel puțin cucerirea superiorității aeriene. Supremația aeriană permiterea desfășurarea fără probleme importante a bombardamentelor, a sprijinului tactic al forțelor terestre, sau a aprovizionării pe calea aerului a infanteriei și blindatelor. Puterea aeriană este
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
considerată ca una dintre cauzele principale ale prăbușirii imperiului. În 1921, teoreticianul militar Giulio Douhet a publicat cartea „Command of the Air” în care afirma că victoria în viitoarele războaie va fi decisă de bătăliile aeriene. În această perioadă, gânditorii militari ai vremii nu considerau că puterea aeriană ar fi fost decisivă pentru cucerirea victoriei în război. Ideea lui Douhet conform căreia forța aeriană poate deveni decisivă și poate fi folosită pentru evitarea unui război de uzură lung și costisitor a
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
în franceză prin intermediul latinei medievale, din domenii ca: Și prin intermediul englezei au intrat câteva cuvinte arabe în franceză, de exemplu "moire" „moar” (sec. XVII), apoi "mohair" (sec. XIX), cu același etimon ca primul cuvânt. Unele cuvinte au intrat în argoul militarilor francezi, cu ocazia cuceririlor franceze din Magreb, în secolul al XIX-lea. Dintre acestea unele se păstrează în registrul familiar, de exemplu "toubib" „doctor” (medic), "clébard" „javră”, "souk" „harababură” (în arabă „piață”). Începând cu anii 1960, în urma imigrației din Magreb
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
nevinovați. La sfârșitul războiului, Franța a numărat aproximativ 580.000 de morți, (din care 40.000 numai în primele 48 de ore ale Operațiunii Overlord, uciși în timpul bombardamentelor aliate). Dintre francezii care au murit în timpul războiului, 92.000 au fost militari căzuți la datorie în 1939-1940, iar alți 58.000 în perioada 1940-1945. De asemenea, au murit 40.000 de foști cetățeni francezi din Alsacia și Lorena, care au fost înrolați în Wehrmacht. Pierderile de vieți omenești din rândurile civililor s-
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
pregătirea felcerilor, moașelor și asistentelor de caritate. În prezent, Spitalul de Boli Infecțioase din Chișinău și o stradă adiacentă îi poartă numele. s-a născut la 15 ianuarie 1864, în Chișinău, fiind primul copil din cei șase ai familiei unui militar. A învățat la gimnaziul de băieți din Chișinău. În 1885 a intrat la Facultatea de Medicină a Universității din Kiev. În 1893 a început să lucreze ca medic-sanitar la Chișinău. În 1896, după proiectul și sub conducerea lui Toma Ciorbă
Toma Ciorbă () [Corola-website/Science/334057_a_335386]
-
sprijin (artilerie, gerniu etc.). aceasta a permist germanilor din Punga Colmar să reziste atacurilor franceze din 15-22 decembrie 1944. Pe 31 decembrie 1944, germanii au lansat "Unternehmen Nordwind" (Opearațiunea „Vântul Nordic”), printre ale cărei obiective se afla recucerirea orașului Strasbourg. Militarii germani ai Diviziei a 198-a de infanteriei și a Brigăzii 106 Panzer au atacat spre nord din Punga Colmar în perioada 7-13 ianuarie. În ciuda pierderilor suferite în timpul luptelor, francezii au reușit să reziste pe frontul de la sud de Strasbourg
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
asupra teritoriului german. Dat fiind faptul că grosul trupelor care asediau Punga Colmar erau franceze, pentru această misiune a fost desemnată Armata I Franceză. Divizia a 3-a de infanterie americană se mutase în Munții Vosgi la mijlocul lunii decembrie, înlocuind militarii epuizații ai Diviziei a 36-a de infanterie. Astfel, Divizia a 3-a era deja pe pozițiile care îi permiteau sprijinirea atacului împotriva pozițiilor germane. Generalul Jacob Devers, comandantul Grupului de Armată al 6-lea și-a dat seama că
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
de Riedwihr"), spre orașelel Riedwihr () și Holtzwihr (). Podul de la Maison Rouge s-a prăbușit sub greutatea unui tanc american, iar Divizia a 30-a de infanterie a rămas fără sprijinul blindatelor. Cum divizia dispunea de capacități reduse de luptă antitanc - militarii erau dotați cu aruncătaore portative de grenade și trei tunuri antitanc de 57 mm - nu a reușit să reziste contaatacului infanteriei și blindatelor germane din Divizia a 708-a "Volksgrenadier" și Batalionul al 208-lea de tunuri de asalt. Fără
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
de Rin. Posturile avansate ale germanilor din Munții Vosgi au fost retrase, dar confuzia generată de retragerea rapidă și de presiunea luptelor de pe front a dus la pierderea coeziunii unităților generale. Deși acest fapt nu a afectat numărul total al militarilor disponibili pentru luptă, a afectat capacitatea de luptă a germanilor. Pe 29 ianuarie, "Heeresgruppe Oberrhein" (Grupul de Armată al Rinului Superior) a fost desființat, iar unitățile sale din Punga Comar au fost trecute în subordinea "Heeresgruppe G" (Grupul de Armată
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
petrecut o zi de odihnă și pentru consolidarea pozițiilor, Divizia a 3-a și-a continuat deplasarea spre sud pe 5 februarie, cucerind Vogelgrun în ziua următoare. Orașul fortificat Neuf-Brisach a fost cucerit cu relativă ușurință pe 6 februarie de militarii Regimentul al 30-lea de infanterie, care au fost ajutați de doi copii și un francez mai în vârstă, care le-a dezvăluit americanilor zonele neapărate corespunzător în oraș. Germanii, după ce au evacuat ceea ce mai rămăsese din efective și echipamente
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
de 2 februarie. În aceeași zi, Divizia a 75-a a efectuat atacuri de diversiune pentru abaterea atenției germanilor de la principalul obiectiv al aliaților, orașul Colmar. Pe 3 februarie, Divizia a 75-a a eliberat Forêt Domaniale (). A doua zi, militarii diviziei și-au consolidat poziția în zonă. Divizia și-a reluat înaintarea pe 5 februarie, a cucerit Appenwihr (), Hettenschlag () și Wolfgantzen (). Pe 6 februarie, Divizia a 75-a a atins malurile Canalului Ron-Rin la sud de Neuf-Brisach. Cu această acțiune
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
eliminată în conformitate cu ordinele generalului Eisenhower. Grupul de Armată a 6-a SUA și-a continuat înaintarea spre Rin, din dreptul frontierei elvețiene spre nordul Strasbourgului. Armata a 19-a germană, deși nu a fost distrusă în totalitate, a pierdut numeroși militari experimentați, iar comandanții ei au fost obligați să îi completeze efectivele prin recrutarea unor soldați din rândul "Volkssturm". Germanii au pierdut 55 de vehiculule blindate și 66 de piese de artilerie. Eliminarea prezenței germane din Punga Colmar a permis Grupului
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
Guerre, iar președintele SUA a acordat aceleiași divizii „Distinguished Unit Citation”. Regimentul al 109-lea de infanterie SUA a fost la rândul ei decorată cu Croix de Guerre. În zilele noastre, diferite străzi ale localităților din Alsacia poartă numele unor militari sau unități militare aliate care au luptat Punga Colmar. În zonă se află mai multe cimitire militare franceze și americane.
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
Christopher Scott "Chris" Kyle (n. 8 aprilie 1974 − d. 2 februarie 2013) a fost un militar american, lunetist, subofițer al marinei americane „SEAL”. El este cel mai eficient lunetist din istoria militară a Statelor Unite, cu 255 de inamici uciși în timpul Războiului din Irak, dintre care 160 au fost confirmați oficial de Pentagon. În 2009 el a
Chris Kyle () [Corola-website/Science/334151_a_335480]
-
comandant al diviziei active din Dobrogea 5 infanterie și prefect al județului Constanța. În această funcție s-a angajat pentru prosperitatea soldaților săi. În ziua de 26 septembrie 1891 de exemplu a dat ordin pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale militarilor din pichetele Companiei a 3-a de la Chilia Veche. Generalul de brigadă Iulius Dunca a făcut parte dintre cei ce au pus bazele artileriei române moderne, începându-și activitatea la 7 ani de la înființarea acesteia. Are meritul de a fi
Iuliu Dunca () [Corola-website/Science/334214_a_335543]