221,754 matches
-
altele în onoarea sa” (Mansi, I, coll. 1089-1104). Nu se știe precis care a fost rolul jucat de Papa Felix I în această dispută, se știe numai că Paul a refuzat să părăsească palatul episcopal până în 272, când cauza a ajuns la împăratul Aurelian, care a decis să dea câștig de cauză (deci să încredințeze imobilele bisericești ale Bisericii din Antiohia) „credincioșilor și clericilor care erau în comuniune cu Biserica Romei”. La 30 mai - Sfântul Felix I, Papă și Martir, a
Papa Felix I () [Corola-website/Science/305389_a_306718]
-
concentrații între 10 și 150 ppm (greutatea medie uscată e de 23 ppm), iar în apa de mare de 9 ppt (părți pe trilion). Asemănarea chimică cu lantanidele a ytriului face ca acesta să fie îmbogățit de aceleași procese și ajunge în minereuri ce conțin lantanide, formând minerale de pământuri rare. O diferență mică e recunoscută între pământurile rare ușoare (PRU) și grele (PRG), dar aceasta nu e niciodată completă. Ytriul e concentrat în grupul PRG din cauza dimensiunii sale ionice, deși
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
rămână în faza apoasă: când contra-ionul e nitrat, lantanidele ușoare sunt îndepărtate, dar când contra-ionul e tiocianat, lantanidele grele sunt îndepărtate. Sărurile de ytriu de puritate 99.995% sunt obținute prin această metodă. Producția anuală de oxid de ytriu a ajuns la 600 de tone până în 2001, cu rezerve estimate la 9 milioane de tone. În 2013 erau 7100 de tone de . Doar puține tone de metal de ytriu sunt produse anual prin reducerea fluorurii de ytriu într-un burete metalic
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
normal. Totuși, unele plante și legume pot conține mai mult de o parte pe milion de samariu. Sărurile insolubile de samariu sunt non-toxice și doar cele solubile sunt ușor toxice. Când sunt ingerate, doar 0,05% din sărurile de samariu ajung în fluxul sanguin iar restul sunt eliminate prin excreție. Din sânge, cam 45% ajung în ficat și 45% sunt depozitate la suprafața oaselor, unde rămâne în jur de 10 ani; restul de 10% este eliminat prin excreție.
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
milion de samariu. Sărurile insolubile de samariu sunt non-toxice și doar cele solubile sunt ușor toxice. Când sunt ingerate, doar 0,05% din sărurile de samariu ajung în fluxul sanguin iar restul sunt eliminate prin excreție. Din sânge, cam 45% ajung în ficat și 45% sunt depozitate la suprafața oaselor, unde rămâne în jur de 10 ani; restul de 10% este eliminat prin excreție.
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
sens, cazul lui Albert este văzut de E. Gilson ca unul de „Pantagruelism”, și nu fără temeiuri. Îl pasiona orice lucru nou și mai ales își dorea să aibă acces la cât mai multe cunoștințe. Din prea multă curiozitate, va ajunge să scrie chiar un manual de grădinărit. Nu ar fi deloc greșit să numim cazul lui Albert drept unul de „enciclopedism”. Rațiunea, descoperea el, poate fi utilizată legitim într-un mod complementar credinței căci, altfel, dacă nu facem deosebire între
Albertus Magnus () [Corola-website/Science/305391_a_306720]
-
o reducere a Formelor la două principii, Unul și Diada. Xenocrates (396-314 î.Hr) va fi cel care va încerca să răspundă unor critici aristotelice, motiv pentru care poate fi considerat ca al doilea întemeietor al platonismului. Învățăturile lui Platon ajung până la neoplatonicieni mai ales în forma lăsată de el. Printre altele, Xenocrate va redefini noțiunea de Idee, pentru a evita celebra dificultate a „firului de păr” din dialogul Parmenide: Ideile sunt, în noua lui definiție, „cauze paradigmatice ale fenomenelor naturale
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
să sistematizeze neoplatonismul cu ajutorul logicii aristotelice, insistând asupra celor trei momente ale procesiunii divine, pe care le considera ierarhizate: originarul sau principiul ("mone"), emergența din originar ("proodos") și întoarcerea la principiu ("epistrophe"). "Emanația" constituie o înlănțuire pornind de la Unul și ajungând la antiteza Unului, adică materia. Din primul moment al emanației rezultă henadele, adică zeii supremi care răspund de providența lucrurilor mundane. Din henade provine triada compusă din inteligibil, intelectul inteligibil și intelect, corespunzătoare ființei, vieții și gândirii. Fiecare din aceste
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
s-a găsit implicat într-o altă ceartă diecezală. În anul 463, "Mamertus", arhiepicop de Viena, a fost consacrat ca episcop de Die, deși această biserică, după un decret al Papei Leon I, aparținea diecezei mitropolitane de Arles. Când a ajuns la urechea papei Ilarie acest lucru, l-a însărcinat pe epicopul de Arles, "Leontius", să convoace un mare sinod al episcopilor din câteva provincii, pentru a investiga problema creată.
Papa Ilarie () [Corola-website/Science/305402_a_306731]
-
doua jumătate a secolului XIX lea au avut loc lupte pentru dobândirea drepturilor în conducerea Bisericii de Karlovitz, Biserica considerată cea mai ridicată cultural, lupte duse de mireni, în frunte cu avocatul Zvetozar Miletici; procentajul mirenilor uniți pentru această cauză ajungând mai mare decât al clericilor la congresul național - bisericesc, iar din aceste motive patriarhul Gherman Anghelici († 1888) și canonistul Emilian Rădici, în 1897 au desființat congresul, dar în următoarele congrese din anii 1902-1907, s-au unit partidele, fiind impulsionate de
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
Macedoniei nu îndeplinește exigențele necesare pentru a deveni autocefala, iar această la scurt timp după refuzarea primită, se declară ea unilateral, Biserica autocefala, dar ea a rămas nerecunoscuta de celelalte Bisericii Ortodoxe autocefale, ca făcând parte din ele. Așa se ajunge că în 1970, Biserica Ortodoxă Sîrbă, să dețină 28 eparhii, atât pe teritoriul Iugoslaviei, cât și în exteriorul acesteia, iar cuvântul hotărâtor în chestiuni bisericești îl are Sfanțul Sobor Arhieresc, format din patriarh care poartă numele de « Arhiepiscop de Ipec
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
corobie de grâne, ca să ajute Roma, dar a fost capturată de inamici. Dacă povestea relatată în Liber Pontificalis este adevărată, papa probabil a părăsit Roma pe 22 Noiembrie 545. Papa Vigiliu a rămas pentru mult timp în sicilia și a ajuns la Constantinopol aproape de sfârșitul anului 546 sau în ianuarie 547. Vigiliu a cătat să-l convingă pe împărat să trimită ajutor locuitorilor Romei și Italiei, care erau presați de constrânți de goți. Interesul major a lui Iustinian era însă asupra
Papa Vigiliu () [Corola-website/Science/305406_a_306735]
-
se opună militar, îi trimite o solie prin însuși papa Agapet lui Iustinian. Agapet nu s-a supus de bunăvoie ordinului venit de la rege, dar pleacă totuși, nu înainte de a-și amaneta veșmintele sfinte, deoarece nu avea bani de drum. Ajuns la Constantinopol a fost primit cu onoruri ca și predecesorii săi, însă nu a reușit să-l convingă pe Iustinian să renunțe la campania sa în Italia. A reușit totuși să pună în locul lui "Menas" un călugăr de a cărui
Papa Agapet I () [Corola-website/Science/305405_a_306734]
-
nou în sânul bisericii romane. Se mai știe de Vitalian că a reușit să întindă influența papală în Anglia și pe insula Creta. În Anglia, conflictele religioase între britanici și anglo-saxoni au fost înlăturate după ce călugărul Teodor de Tarsus a ajuns noul arhiepiscop de Canterbury. Și în Creta - care se afla bineînțeles în zona de influență a Bizanțului - Vitalian a avut cea mai mare pondere privind diferite chestiuni legate de situația juridică a bisericii. Vitalian murit pe data de 27 ianuarie
Papa Vitalian () [Corola-website/Science/305410_a_306739]
-
Franței, Carloman , iar fratele său Carol cel Gros, regele Italiei se decide să pună punct situației interne a imperiului , convocând , în anul următor ,o adunare la Worms unde este invitat și papă Adrian . acesta din urmă nu a reușit să ajungă , murind în drum spre Worms , la Sân Cesario , lângă Modena . A fost înmormântat la mănăstirea din Nonantola. A fost declarat sfânt datorită generozității sale cu privire la populația săracă a Romei.
Papa Adrian al III-lea () [Corola-website/Science/305415_a_306744]
-
Lambert, sprijinit de mama sa, Ageltrude, a cerut papei confirmarea titlului imperial. Deși l-a asigurat pe Lambert că-i va reînnoi titlul, Formosus a trimis o nouă delegație către Arnulf care a pornit cu o armată puternică hotărât să ajungă la Roma, să-și elimine oponenții și să-și însușească titlurile de rege al Italiei și de împărat. Aflând de noua expediție a lui Arnulf, Lambert s-a baricadat la Spoleto în timp ce Ageltrude a mobilizat apărarea Romei. Diaconul Sergiu și
Papa Formosus () [Corola-website/Science/305416_a_306745]
-
iar din 905 arhiepiscop de Ravenna. Decisiv pentru alegera sa a fost, desigur, apropierea lui față de regele italian Berengar I. ca și față de camarila consulului și senatorului roman Theophylact I. de Tusculum. După opinia contemporanului său Liutprand de Cremona a ajuns papă doar datorită "relației strânse" cu Teodora (mama Maroziei, cu care ar fi avut și o fiică. Această Teodora a fost o membră influentă a familiei lui Theophylact. Mai târziu Ioan a pus la cale căsătoria între Marozia și Alberic
Papa Ioan al X-lea () [Corola-website/Science/305418_a_306747]
-
de timp în exil. În 920 o numeroasă delegație bizantină a călătorit spre Roma care a urmat să-i predea papei epistole din partea patriarhului ca și a lui Constantin al VII-lea Porphyrogennetos, noul împărat bizantin. Însă n-a mai ajuns la Roma din pricină unei revolte izbucnite în Italia de Sud care a fost condusă de contele Landulf de Capua. În 922 patriarhul a încercat din nou - de data asta cu succes - să-i scrie papei. Ioan la rându-i
Papa Ioan al X-lea () [Corola-website/Science/305418_a_306747]
-
(* ? la Palermo; + 8 septembrie 701) a fost un papă al Romei. A ajuns în această funcție probabil pe data de 15 decembrie 687. După decesul papei Conon doi candidați, arhidiaconul Paschali și arhipreotul Teodor al II-lea s-au certat pentru episcopatul Romei. Însă, poporul roman ca și clerul simplu l-au ales
Papa Sergiu I () [Corola-website/Science/305412_a_306741]
-
-lea printre posibilii săi succesori. Cert este că acesta se numea de fapt "Desideriu" și înainte de învestirea în funcție acesta era stareț al mănăstirii Montecassino și a fost propus de principele "Giordano de Capua" . La început el a refuzat categoric, ajungând chiar să protesteze formal pe langă susținătorii săi, constrâns însă ,acesta a ajuns la Romă cu ocazia sărbătorilor pascale din anul 1086, cedând până la urmă la rugămințile cardinalilor; a fost ales la 24 mai 1086 și și-a luat numele
Papa Victor al III-lea () [Corola-website/Science/305425_a_306754]
-
Desideriu" și înainte de învestirea în funcție acesta era stareț al mănăstirii Montecassino și a fost propus de principele "Giordano de Capua" . La început el a refuzat categoric, ajungând chiar să protesteze formal pe langă susținătorii săi, constrâns însă ,acesta a ajuns la Romă cu ocazia sărbătorilor pascale din anul 1086, cedând până la urmă la rugămințile cardinalilor; a fost ales la 24 mai 1086 și și-a luat numele de Victor, fiind al 3-lea cu acest nume. Încă de la inceput desemnarea
Papa Victor al III-lea () [Corola-website/Science/305425_a_306754]
-
un complot ce s-a urzit la Romă la patru zile de la numire, ducând la o ciocnire armata între cele două tabere adverse. Desideriu nu era însă omul care să lupte și fără ezitare a plecat din Romă, pe mare, ajungând la Terracina , unde a renunțat la însemnele pontificale și s-a întors în mănăstire. Între timp la Romă apărea din nou "Clement al III-lea" și se instala la Lateran. La presiunile lui Giordano, în martie 1087, Desideriu convoacă un
Papa Victor al III-lea () [Corola-website/Science/305425_a_306754]
-
din 1032 până-n 1048 cu două întreruperi. Numele lui,Benedictus, înseamnă: "cel Binecuvântat" (lat.). Era conte de Tusculum și un nepot al lui Benedict al VIII-lea ca și al lui Ioan al XIX-lea. După decesul lui Ioan a ajuns în 1032 noul papă la vârsta de numai 18 ani. După scrierile călugărului Rodulfus Glaber ar fi avut chiar numai unsprezece ani. Desideriu de Montecassino relatează că anumite lucruri din viața acestui papă ar fi imposibil de rostit pentru cronicari
Papa Benedict al IX-lea () [Corola-website/Science/305423_a_306752]
-
fusese ireparabil certat cu Grigore al IX-lea. Fiind încă slăbit din pricină conclavei, Celestin a murit după 17 zile, încă înainte de a fi încoronat (10 noiembrie 1241). Abia după o sedisvacanță de doi ani Inocențiu al IV-lea a ajuns succesorul lui, terminând definitiv politica de reconciliere între puterea statală și cea papală. Coelestin IV. În: Biographisch-Bibliographisches Kirchenlexikon (BBKL)
Papa Celestin al IV-lea () [Corola-website/Science/305429_a_306758]
-
până la moartea sa. Numele lui înseamnă "cel binecuvântat" (lat.). Viață Benedict s-a născut ca fiu al contelui și al admiralului imperial Grigore de Tusculum din familia Tusculanilor care pe vremea aceea a avut foarte multă influență la Roma. A ajuns papă fiind încă laic. După alegera lui a predat titlul de conte moștenit de tatăl său fratelui Alberic. Pe fratele lui Romanus de Tusculum l-a numit duce de Roma. Mai întâi, Benedict a avut de-a face cu antipapa
Papa Benedict al VIII-lea () [Corola-website/Science/305422_a_306751]