221,754 matches
-
o durată atât de îndelungată într-un loc atât de îndepărtat de Golful Vahsel, „în afara cazului când necesitățile o impun” — decizie pe care Shackleton avea să o regrete. La 17 ianuarie, după un drum lung de 23 km, nava a ajuns la 76°27’S, unde se putea vedea pământ, denumit de Shackleton Coasta Caird, după principalul său sponsor. Vremea nefavorabilă i-a forțat să se refugieze la adăpostul unui aisberg. Acum se aflau aproape de Țara Luitpold, la al cărui capăt
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
la latitudinea de 63°37’, nava s-a eliberat, apoi s-a deplasat spre Georgia de Sud aparent în stare bună. O experiență similară ar fi putut să permită și lui "Endurance" să facă o a doua tentativă de a ajunge în Golful Vahsel în următoarea primăvară antarctică. De-a lungul lunilor februarie și martie 1915, viteza de derivă a fost foarte scăzută. La sfârșitul lui martie, Shackleton a calculat că nava parcursese doar 155 km din 19 ianuarie. Totuși, pe măsură ce
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
posibil ca "Endurance" să nu se poată elibera la timp pentru a reîncerca să pătrundă în regiunea Golfului Vahsel. Shackleton contempla acum posibilitatea de a găsi un teren alternativ de acostare pe țărmul vestic al Mării Weddell, dacă se putea ajunge la un astfel de punct. „Între timp”, scria el, „trebuie să așteptăm”. În întunecoasele luni de iarnă mai, iunie și iulie, nu s-au întâmplat prea multe, principala misiune a lui Shackleton fiind menținerea condiției fizice și a stării psihice
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
și cauzând o puternică înclinare spre babord. Poziția era periculoasă; Shackleton scria: „Efectele presiunii din jurul nostru erau uimitoare. Blocuri solide de gheață [...] s-au ridicat încet până au sărit ca niște sâmburi de cireșe strânși între degete [...] dacă nava ar ajunge să fie strânsă puternic, soarta sa ar fi pecetluită”. Acest pericol a trecut, iar următoarele săptămâni au fost liniștite. Apăsările însă au revenit la începutul lui septembrie și au continuat intermitent. La 30 septembrie, nava a suferit „cea mai tare
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
cu provizii substanțiale, a cărui înființare el însuși o ordonase cu 12 ani în urmă, când organiza ajutoare pentru expediția lui Nordenskiöld. sau Insula Robertson. Shackleton credea că vor putea traversa Țara Graham de pe oricare dintre aceste insule pentru a ajunge la avanposturile vânătorilor de balene din golful Wilhelmina. Distanța până la Insula Snow Hill de la poziția inițială era, după calculele lui Worsley, de 500 km, iar până la Golful Wilhelmina, încă 190 km. Trebuia să ia cu ei hrană, combustibil, echipament de
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
1 noiembrie, și până pe 7 era de 5 km pe zi. Până la 5 decembrie trecuseră de paralela de 68°, dar direcția se modifica ușor către est. Aceasta îi ducea către o poziție de unde avea să fie dificil sau imposibil să ajungă la Insula Snow Hill. Totuși, la nord-est se afla Insula Paulet, care devenise acum destinația principală. Era la o distanță de aproximativ 400 km, iar Shackleton era dornic să reducă distanța de parcurs în barcă, distanță necesară pentru a ajunge
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
ajungă la Insula Snow Hill. Totuși, la nord-est se afla Insula Paulet, care devenise acum destinația principală. Era la o distanță de aproximativ 400 km, iar Shackleton era dornic să reducă distanța de parcurs în barcă, distanță necesară pentru a ajunge. Astfel, la 21 decembrie, a anunțat un al doilea marș, ce urma să înceapă pe 23 decembrie. Condițiile, însă, nu se îmbunătățiseră de la tentativa anterioară. Temperaturile crescuseră și era deranjant de cald, oamenii se scufundau până la genunchi în zăpada moale
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
nu au fost medaliați au fost William Stephenson, Ernest Holness și John Vincent. După două zile, cu doar 12 km parcurși în șapte zile de eforturi epuizante, Shackleton a decis oprirea, observând: „Ne-ar lua peste trei sute de zile să ajungem pe pământ”. Echipajul și-a instalat corturile și s-a stabilit în ceea ce Shackleton a denumit „Tabăra Răbdarea”, care avea să fie casa lor în următoarele trei luni. Proviziile erau pe terminate. Hurley și Macklin au fost trimiși înapoi la
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
serie de mișcări rapide spre nord-est care, până pe 17 martie, au adus Tabăra Răbdarea la aceeași latitudine cu Insula Paulet, dar la 97 km la est de ea. „Puteau să fie și 1000 de km, aceleași șanse le aveam să ajungem la ea pe gheața spartă”, a scris Shackleton. Pământul era în permanență vizibil. Vârful Muntelui Haddington de pe Insula James Ross a rămas vizibil în timp ce grupul a plutit încet pe lângă ea. Cum Insulele Snow Hill și Paulet erau inaccesibile, Shackleton a
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
se găsea acum pe o mică plută triunghiulară de gheață; o spargere a acesteia ar fi însemnat un dezastru, astfel că Shackleton a pregătit bărcile de salvare pentru plecarea grupului. A decis că se va încerca, pe cât posibil, să se ajungă la îndepărtata Insulă a Decepției deoarece, se pare, acolo fusese ridicată o mică biserică de lemn pentru vânătorii de balene. Aceasta putea reprezenta o sursă de lemn ce ar putea să le permită să construiască o barcă de navigat pe
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
se aflau lângă coasta sud-estică a acestei insule, dar nu s-a pus problema unei acostări, întrucât acest țărm era unul format de stânci perpendiculare și ghețari. A doua zi, "James Caird" a ocolit punctul estic al insulei și a ajuns pe țărmul de nord, descoperind în cele din urmă o plajă îngustă de pietriș pe care Shackleton a decis să acosteze. În curând, toate cele trei bărci, ce se despărțiseră în noaptea dinainte, s-au reîntâlnit în punctul de acostare
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
grupul la Insula Decepției, (o „călătorie infinit mai puțin periculoasă”) probabil deoarece starea fizică a membrilor grupului împiedica expunerea prelungită la mările reci ale sudului. Țara Focului și Insulele Falkland erau mai aproape decât Georgia de Sud, dar pentru a ajunge acolo era nevoie să navigheze contra vântului. Shackleton a recrutat grupul care avea să meargă cu barca: el, Worsley ca navigator, Crean, McNish, John Vincent și Timothy McCarthy, și, în urma instrucțiunilor lui Shackleton, McNish a început imediat lucrul la adaptarea
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
liderul grupului de pe Insula Elefantului, cu instrucțiuni de a pleca spre Insula Decepției în primăvara următoare, în cazul în care Shackleton nu s-ar mai fi întors. Shackleton a luat provizii doar pentru patru săptămâni, știind că dacă nu se ajunge la uscat în această perioadă, barca avea să fie pierdută. Barca de 6,85 m "James Caird" a fost lăsată la apă la 24 aprilie 1916. „Uluitor” și „incredibil” sunt cuvintele folosite de regulă pentru a descrie călătoria în barca
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
ar fi trebuit să poată suporta dificultățile mai bine decât McCarthy care, deși nu era puternic, era mereu vesel”. După două zile, după o luptă prelungită cu marea agitată și cu vânturi puternice la sud de insulă, echipajul extenuat a ajuns la mal în Golful Regele Haakon. Sosirea lui "James Caird" în Golful Regele Haakon a fost urmată de o foarte necesară perioadă de odihnă și recuperare, în timp ce Shackleton reflecta la următoarea mișcare. Posturile populate de vânători de balene din Georgia
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
în Golful Regele Haakon a fost urmată de o foarte necesară perioadă de odihnă și recuperare, în timp ce Shackleton reflecta la următoarea mișcare. Posturile populate de vânători de balene din Georgia de Sud se aflau pe coasta de nord. Pentru a ajunge acolo, trebuia fie să se ocolească insula într-o nouă călătorie cu barca, fie să se efectueze o traversare pe uscat, prin interiorul neexplorat al insulei. Starea lui "James Caird", precum și forma fizică a grupului, în particular a lui Vincent
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
mare parte bazat pe presupuneri. Până în zori, ei urcaseră la 910 m altitudine și puteau vedea coasta de nord. Se aflau deasupra Golfului Posesiunii, ceea ce însemna că erau prea către vest și că trebuia să meargă spre est pentru a ajunge la Stromness, portul de baleniere în care voiau să ajungă. Aceasta a fost una din mai multele întoarceri înapoi care au extins durata călătoriei. La capătul acelei prime zile, având nevoie să coboare în valea de sub ei înainte de înnoptare, au
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
910 m altitudine și puteau vedea coasta de nord. Se aflau deasupra Golfului Posesiunii, ceea ce însemna că erau prea către vest și că trebuia să meargă spre est pentru a ajunge la Stromness, portul de baleniere în care voiau să ajungă. Aceasta a fost una din mai multele întoarceri înapoi care au extins durata călătoriei. La capătul acelei prime zile, având nevoie să coboare în valea de sub ei înainte de înnoptare, au riscat totul coborând la vale pe o sanie improvizată cu
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
cuptor cu aburi de la postul de baleniere, „primul sunet scos de alți oameni pe care îl auzisem de când plecasem din Golful Stromness în decembrie 1914”. După o coborâre dificilă, care a implicat trecerea printr-o cascadă cu apă rece, au ajuns în final în siguranță. Shackleton, nefiind un om religios, a scris mai târziu: „Nu mă îndoiesc că Providența ne-a condus...Știu că în timpul acelui lung și ostenitor marș de treizeci și șase de ore peste munții și ghețarii fără
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
fost împinsă de vând înspre mare, și nu s-a mai putut întoarce, fiind prinsă de o banchiză de gheață. A plutit în derivă printre ghețuri până la 12 februarie 1916, la o distanță de înainte de a se elibera și a ajunge, cu greu, în Noua Zeelandă. Ducea cu ea o mare parte din combustibilul, hrana, hainele și echipamentul grupului, deși proviziile destinate posturilor fuseseră lăsate la țărm. Totuși, pentru a-și continua misiunea, grupul rămas pe țărm trebuia să se reechipeze și
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
barierei de gheață Ross până la ghețarul Beardmore. Pe drumul de întoarcere, întregul grup a fost atacat de scorbut. În timpul eforturilor de întoarcere la bază Arnold Spencer-Smith, preotul și fotograful grupului, s-a prăbușit și a murit pe gheață. Restul au ajuns la Peninsula Hut Point și s-au refăcut acolo. La 8 mai 1916, Mackintosh și Hayward au horărât să meargă peste gheața instabilă de pe mare până la Capul Evans, au fost prinși de o furtună și nu au mai fost văzuți
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
reușită a antarcticii, de către Expediția Transantarctică a Commonwealth-ului, în perioada 1955-58. Această expediție a plecat din Golful Vahsel, a urmat o rută care a evitat cu totul ghețarul Beardmore, și a trecut pe lângă mare parte din bariera de gheață Ross, ajungând la strâmtoarea McMurdo în urma unei coborâri a ghețarului Skelton. Întreaga călătorie a durat 98 de zile.
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
fie lăsat în pace, nu vrea să aibă de-a face cu nimeni. Simptomatic, colecționarul lui Fowles nu se gândea s-o cucerească pe Miranda înainte de a se fi îmbogățit. O privea de departe ca pe o bucurie interzisă. Îi ajungea s-o privească la fel cum își privea colecția de fluturi. Îndată, însă, ce intră, pe neașteptate, în posesia cecului de 73.091 de lire sterline câștigate la loto, întreaga perspectivă a vieții sale se schimbă. El începe s-o
Colecționarul () [Corola-website/Science/313007_a_314336]
-
ridicând astfel ștacheta la standardele mondiale ale momentului. Prospețimea stilului și creativitatea au adus trupa, în timp record, în preferințele publicului autohton. Începând în forță cu concerte în licee, în mediile studențești și la festivaluri de profil, programul trupei a ajuns să includă numeroase concerte și turnee naționale, precum și o prezență constantă pe scena de la Cenaclul Flacăra. Piese că “Timidul”, ”Cămașă păcii”, ”Față Morgana”, ”Avertisment” sau “Furtuni, furtuni” ajung în top-urile autohtone, cea din urmă devenind chiar un “hit” al
Krypton () [Corola-website/Science/313019_a_314348]
-
licee, în mediile studențești și la festivaluri de profil, programul trupei a ajuns să includă numeroase concerte și turnee naționale, precum și o prezență constantă pe scena de la Cenaclul Flacăra. Piese că “Timidul”, ”Cămașă păcii”, ”Față Morgana”, ”Avertisment” sau “Furtuni, furtuni” ajung în top-urile autohtone, cea din urmă devenind chiar un “hit” al Cenaclului. Au loc aproximativ 30 de concerte cu Cenaclul Flacăra. În acea perioadă se întâmplă schimbări de componentă: mai mulți clăpari, cei mai importanți fiind Sorin Raicovescu și
Krypton () [Corola-website/Science/313019_a_314348]
-
câteva morminte. „Cu cât e mortul mai vechi, cu atât puterea lui e mai mare și te simți mai puternic. Acum vor vedea cât vor avea de suferit Huidu, Găinușă și Dan Diaconescu. Așa cum s-au dus toți și au ajuns la doi metri sub pământ, așa vom ajunge fiecare. Aici la mănăstire vin mai mereu, pentru mine e tot timpul ușa deschisă, însă în seara asta voi ruga morții să mă ajute să mă răzbun”, a spus Nikita în timp ce aprindea
Nikita (vedetă din România) () [Corola-website/Science/313014_a_314343]