205,475 matches
-
nordul și nord-vestul Arnhemului. În a treia zi, Brigada I de parașutiști polonezi urma să fie lansată la sud de râu în zona de parașutare „K”. După traversarea podului, polonezii trebuiau să se alăture camarazilor din zona de est a orașului, făcând joncțiunea cu subunitățile de artilerie aduse cu planoarele în zona de aterizare „L”. Brigada I aeropurtată avea să aibă ca sarcină apărarea localității Oosterbeek în zona de vest a perimetrului, iar Brigada I de parașutiști avea ca sarcină zona
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
aibă până la urmă consecințe tragice. Responsabilul cu informațiile militare ale lui generalului Frederick Browning, maiorul Brian Urquhart, a obținut vești din partea Grupului de armată al 21-lea din Belgia și a Rezistenței olandeze conform cărora blindatele germane erau amplasate în jurul orașului Arnhem. Urquhart a obținut dovezi suplimentare cu privire la prezența tancurilor după executarea unor zboruri de recunoaștere pe care le-a ordonat. Browning nu a apreciat la adevărata valoare aceste informații și a ordonat medicului șef să îl trimită pe Urquhart în
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
medicului șef să îl trimită pe Urquhart în concediu medical. De fapt, SHAEF (Cartierul general al Forțelor Expediționare Aliate) știa că la Arnhem se aflau aproape în mod sigur două divizii Panzer, dar a preferat să ignore acest fapt. Eliberarea orașului Antwerp de pe 4 septembrie a provocat panică în rândul trupelor de rezervă din Olanda - așa numita „Marțea Nebună”. Totuși, aliații, ale căror linii erau foarte întinse, s-au oprit pentru reorganizare, ceea ce le-a acordat germanilor un răgaz pentru regrupare
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
se numărau elevii școlii de subofițeri „SS Unteroffizierschule Arnheim” și Batalionul de instrucție al 16-lea SS de sub comanda „Sturmbannführerului” SS Sepp Krafft. Acesta din urmă și unitatea sa au jucat un rol crucial în primele faze ale bătăliei. Garnizoana orașului era sub comanda generalului Friedrich Kussin. În plus, II. SS-Panzerkorps comandate de „Obergruppenführer” Wilhelm Bittrich (format din resturile Diviziei a 9-a Panzer „Hohenstaufen” și Diviziei a 10-a Panzer „Frundsberg’”) a fost transferate în zona de nord a Arnhemului
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
Spindler”. Dacă la început grupul avea doar 120 de oameni, efectivele sale au crescut în timpul luptelor prin cooptarea a 16 unități separate. Acest grup a primit ordinul să înainteze spre vest, la Oosterbeek, unde să blocheze înaintarea britanicilor către centrul orașului Arnhem. Între timp, batalionul de recunoaștere al Diviziei a 10-a SS aflat sub comanda „Hauptsturmführer” Viktor Gräbner s-a deplasat la Nijmegen și a traversat podul de la Arnhem seara târziu. La început, nicio unitate nu primise sarcina apărării podului
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
dintre unitățile de sprijin, printre care două mașini de teren din grupul lui Gough, tunurile antitanc cu proiectile de 6 livre, cartierul general al brigăzii și geniștii, în total cam 740 de militari, au înaintat la căderea nopții până în centrul orașului Arnhem. Aici, ei au reușit să ocupe capătul de nord, neapărat de germani, al podului rutier. Cartierul general era condus de maiorul Tony Hibbert. Locotenentul John Hollington Grayburn a condus o tentativă de preluare a controlului asupra capătului sudic al
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
acopere breșa de-a lungul râului pe care o folosise Frost cu o zi mai devreme. În timpul nopții, batalioanele 1 și 3 de parașutiști reușiseră să se strecoare până pe ruta folosită inițial de batalionul al 2-lea pentru intrarea în oraș, sperând să poate să ajungă mai departe în centrul Arnhemului. Ei au ajuns în dreptul pozițiilor germane încă pe întuneric și, timp de câteva ore, au încercat să străpungă liniile acestora. Linia germanilor comandați de Spindler, care primeau un val continuu
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
care trebuiau să asigure apărarea zonei de aterizare „L” din ziua de marți. Batalioanele al 10-lea și al 156-lea de parașutiști au fost transferate la nord de calea ferată ca să ocupe conform planului liniile defensive de la nord de oraș, dar elementele avansate ale parașutiștilor au fost respinse de linia de apărare a SS-ului și s-au retras în timpul nopții. La scurtă vreme după aterizarea celui de-al doilea val, au fost executate primele misiuni de parașutare a proviziilor
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
ajungă la pozițiile lui Frost de pe pod. Dintre cele nouă batalioane de infanterie, doar un batalion grăniceri mai funcționa ca o unitate completă, restul suferiseră pierderi importante, sau aveau efectivele împrăștiate. Urquhart a hotărât să organizeze o poziție defensivă în jurul orașului Oosterbeek, abandonând practic Batalionul al 2-lea de parașutiști. Prin asigurarea apărării podului de pontoane, Urquhart spera să poată rezista până când Cropul XXX putea să ajungă în zonă și să stabilească un nou cap de pod, folosindu-se de sus-numitul
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
de pontoane. Latura estică a frontului de la Osterbeek a fost relativ stabilizată după retragerea din ziua precedentă, în zonă formându-se numeroase subunități improvizate din resturile unităților mai mari de către comandanți cu inițiativă, care asigurau apărarea căilor de acces spre oraș. Maiorul Richard Lonsdale a preluat comanda asupra unităților periferice, care se retrăseseră din Arnhem cu o zi mai înainte și care fuseseră țintele atacurilor foarte puternice de-a lungul drumului de retragere spre Oosterbeek. Aceste sector a fost ceva mai
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
retragere spre Oosterbeek. Aceste sector a fost ceva mai târziu numit „Forța Lonsdale” și avea să rămână în continuare principala linie defensivă la sud-estul perimetrului de apărare. Regimentul de grăniceri apăra cea mai mare parte a laturii de vest a orașului, cu subunități mici deplasate în apărarea breșelor din nord. Cum spre oraș se retrăgeau tot mai multe unități, britanicii și-au reorganizat efectivele într-o zonă defensivă semiovală, cu baza sudică sprijinită pe malurile Rinului. Unitățile amestecate de la Wolfheze au
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
Lonsdale” și avea să rămână în continuare principala linie defensivă la sud-estul perimetrului de apărare. Regimentul de grăniceri apăra cea mai mare parte a laturii de vest a orașului, cu subunități mici deplasate în apărarea breșelor din nord. Cum spre oraș se retrăgeau tot mai multe unități, britanicii și-au reorganizat efectivele într-o zonă defensivă semiovală, cu baza sudică sprijinită pe malurile Rinului. Unitățile amestecate de la Wolfheze au început retragerea în timpul dimineții, dar unele grupuri de britanici au fost încercuiți
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
zona „Z” au căzut în mâinile germanilor. La Oosterbeek, germanii au folosit panourile și torțele de semnalizare capturate de la britanici pentru atragerea avioanelor RAF. Zece dintre cele 164 de avioane de transport participante la misiune au fost doborâte în zona orașului Arnhem. Doar 13% dintre proviziile parașutate au fost recuperate de parașutiștii britanci. La pod, după mai multe încercări nereușite, Frost a reușit în cele din urmă să ia legătura radio cu comandantul diviziei și a aflat că este puțin probabil
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
vest al perimetrului defensive, iar Hackett partea de este. Frontul britanic nu era o linie defensivă continuă, ci era formată din mai multe puncte de rezistență întărite, organizate în case și gropi individuale de tragere, care erau plasate în jurul centrului orașului Oosterbeek, cu Cartierul general de divizie în centru, la hotelul Hartenstein. Perimetrul defensiv măsura cam 5 km și era apărat de arpoximativ 3.600 de oameni. În ciuda atacurilor neîntrerupte ale germanilor, linia defensivă britanică a rămas aproape neschimbată pentru următoarele
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
rămas aproape neschimbată pentru următoarele cinci zile. Elevii școlii de subofițeri Hermann Göring a atacat pozițiile britanicilor din partea de vest, pe malul Rinului, reușind în cele din urmă să cucerească această poziție înaltă, de pe care putea fi controlat tirul asupra orașului Oosterbeek. Britanicii asediați au primit un ajutor nesperat după ce au reușit să ia legătura radio cu unitățile avansate de artilerie ale Corpului XXX, în principal cu Regimentul al 64-lea de artilerie regală, care a executat bombardamente precise asupra pozițiilor
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
făcute din perspectiva germanilor, a ajuns la concluzia că „bătălia de pe Waal la Nijmegen a fost s-a dovedit a fi un eveniment decisiv” iar Arnhem a devenit o simplă chestiune de rezistență după ce britanicii s-au retras în zona orașului Oosterbeek. După aceea, a fost cel mult un „spectacol secundar al crizei care se desfășura pe malurile Waalui”. Heinz Harmel a afirmat că „Aliații au fost opriți în sud chiar la nord de Nijmegen - din acest motiv Arnhem sa evoluat
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
I de parașutiști de pe partea de est a intrândului aliat. Acest fapt a complicat problemele de aprovizionare ale Armatei a 15-a și a anulat posibilitățile mobilizării de către germani unor efective suficient de numeroase pentru organizarea unei contraofensive pentru cucerirea orașului Antwerp. Ziaristul și corepondentul de război australian Chester Wilmot este de acord cu această afirmație și consideră că intrândul cucerit a avut o imensă valoare tactică pentru alungarea germanilor din zona de la sud de Maas și pentru eliminarea oricărei amenințări
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
oficiale nu au fost publicate niciodată. Un raport emis cel mai probabil de Corpul II Panzer SS pe 27 septembrie amintește de pierderea a 3.300 de oameni (1.300 de morți și 2.000 de răniți) în luptele din jurul orașelor Arnhem și Oosterbeek. Robert Kershaw, pornind de la rapoarte incomplete, a identificat pierderi care se ridică la „cel puțin” 2.500 de oameni. În lucrarea „Roll of Honour: Battle of Arnhem 17-26 September 1944”, J.A. Hey din cadrul „Society of Friends
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
Garden. Documentele olandeze sugerează că în timpul luptelor au murit cel puțin 453 de civili, uciși de bombardamentul aliat din prima zi a operațiunii sau în timpul luptelor din zilele care au urmat. După încheierea luptelor, civilii din Arnhem și satelel din jurul orașului au fost evacuați forțat, ceea ce a permis germanilor să transforme malul de nord al Rinului într-o zonă defensivă puternică. Celor care locuiseră în zonă nu li s-a permis să se reîntoarcă la casele lor fără să aibă un
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
motive tactice. Pe 7 octombrie, podul a fost distrus în timpul unui raid aerian al Escadrilei a 344-a americane. Clădirile din Arnhem au fost bombardate intensiv de artileria aliată în lunile care au urmat și au suferit noi distrugeri când orașul a fost în cele din urmă eliberat în aprilie 1945. În ciuda faptului că a fost un mare eșec al forțelor britanice, Arnhem a devenit un simbol al spiritului de luptă al poporului britanic și un exemplu de dârzenie pentru parașutiști
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
care au murit în timpul bătăliei de la Arnhem din 1944. În 2003 erau încă 138 de morminte ale unor soldați neidentificați, iar rămășițe umane, echipamente militare și arme sunt descoperite și în zilele noastre în timpul lucrărilor agricole executate pe câmpurile din jurul orașului. În Germania, bătălia a fost considerată o mare victorie și opt soldați au fost decorați cu Crucea de Cavaler a Crucii de Fier. Soldații germani căzuți la datorie au fost înmormântați în „Cimitirul eroilor SS” de lângă Arnhem, dar după război
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
Podul Willem (în ) este un pod peste Meusa Nouă situat în centrul orașului olandez Rotterdam. Podul conectează cartierele "Centrum" și "Feijenoord". Inaugurat în 1981, "Willemsbrug" este o operă a " Dienst Gemeentewerken Rotterdam" (în ), condus de arhitectul Cor Veerling și este al doilea pod care poartă acest nume. Primul pod Willem, conceput de arhitectul
Podul Willem (Rotterdam) () [Corola-website/Science/336725_a_338054]
-
1940, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Infanteriștii marini încartiruiți în cazarma din "Oostplein" au oprit invazia germană pe 10 mai 1940, apărând Podul Willem, podul feroviar adiacent și debarcaderul "Boompjes" din apropiere. Podurile rutiere și feroviare din centrul orașului Rotterdam au fost principalele ținte ale parașutiștilor germani în dimineața zilei de 10 mai, pentru că ar fi permis deplasarea Diviziei 9 Panzer către centrul Olandei. Rezistența opusă de militarii olandezi a fost peste așteptările germanilor, care, pe 14 mai 1940
Podul Willem (Rotterdam) () [Corola-website/Science/336725_a_338054]
-
principalele ținte ale parașutiștilor germani în dimineața zilei de 10 mai, pentru că ar fi permis deplasarea Diviziei 9 Panzer către centrul Olandei. Rezistența opusă de militarii olandezi a fost peste așteptările germanilor, care, pe 14 mai 1940, au supus întregul oraș unui masiv bombardament de aviație. Traficul devenise foarte intens pe vechiul pod Willem, iar planurile pentru construcția unuia nou datează dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Lipsa fondurilor a făcut ca Serviciul Lucrărilor Publice să poată aborda abia în
Podul Willem (Rotterdam) () [Corola-website/Science/336725_a_338054]
-
format pe plan artistic în atelierul din Lugano format din Mario Chiattone, Antonio Chiattone, Carlo Cotti, Giuseppe Foglia și Filippo Boldini. Începând din 1954 el a început să-și expună picturile în mai multe expoziții organizate la Lugano și în orașele învecinate, iar apoi, în următorii ani, a participat la expoziții din ce mai importante ce au avut loc în toate marile orașe elvețiene. A început să fie interesat de sculptură în 1960, atunci când a călătorit în Mexic (unde locuiește fratele
Nag Arnoldi () [Corola-website/Science/336727_a_338056]