22,212 matches
-
acum „expresia personală“, cu dezvăluirea fanteziilor private În public până la exagerare, cu exprimarea liberă a fricii și a capriciilor individuale, orice nevroză personală putând fi justificată. Întotdeauna minimalismul mi s-a părut o formă opresivă, chiar și În cele mai fericite cazuri, când, folosindu-se de computere, performance artists puteau face combinații tehnologice mixând imagini, text, muzică Într-un fel cu totul nou. The media a devenit instrumentul cel mai puternic În performance art, dar de când tehnologia (film, video, echipament sonor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
anului 1993, am regăsit acolo condiții de lucru care Îmi dădeau bucuria și pasiunea pe care nu le mai aveam la Național. Niky Wolcz lucra la mișcare cu inspirația lui de neegalat și amândoi colaboram la concepția generală În această fericită perioadă de repetiții cu mari artiști (căci pe lângă Domingo se aflau În distribuție și Nathalie Dessay, care a devenit una dintre vocile de coloratură excepționale, având și harul unui talent actoricesc unic, dar și Bryn Terfel, cel mai căutat bas-bariton
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
public nou, invitau regizori din teatru și film ca să aducă o viziune proaspătă?! La Met, atât timp cât Pavarotti aducea cu el pe lângă batista sa proverbială o pepinieră de staruri scumpe și cu voci strălucitoare, era liniște și pace și toată lumea era fericită, deși ce se vedea pe scenă era adesea vechi și prăfuit. Au existat și excepții prestigioase, căci au fost chemați, printre alții, artiști precum Zeffirelli sau Ponnelle, care la timpul lor și-au impus viziunea și au creat spectacole de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mama a izbutit să repare boacăna făcută de protopopul Constantin Vetvenitski) m-am simțit azvârlit brusc Într-un mediu strălucitor și mobil care nu era altceva decât elementul pur al timpului. Acest mediu Îl Împarți - așa cum cei care se scaldă fericiți Împart apa strălucitoare a mării - cu făpturi care nu sunt tu Însuți, care ți se alătură, Împinși de șuvoiul comun al timpului, un mediu total diferit de lumea spațială, pe care nu numai omul, dar și maimuțele, și fluturii o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
amintiri este cu șaizeci de ani mai veche decât cea de-a doua, dar mult mai puțin obișnuită. Odată, prin 1908 sau 1909, unchiul Ruka era absorbit de niște cărți franțuzești pentru copii peste care dăduse În casa noastră; oftând fericit, găsi un pasaj care-i plăcuse În copilărie și care Începea așa: „Sophie n’est pas jolie...“ și mulți ani mai târziu, am oftat exact ca el, când am redescoperit din Întâmplare, Într-o cameră de copii, aceleași volume din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
24o Réaumur (86o Fahrenheit) la umbră. Privind pe fereastră, vedeai tinere țărănci cu broboade pe cap curățând În patru labe bălăriile de pe o cărare din grădină sau greblând ușor nisipul pătat de soare. (Nu apăruseră Încă la orizont acele zile fericite când vor curăța străzile și vor săpa canale.) Granguri aurii emiteau din frunziș cele patru note sclipitoare ale lor. Ned se Împleticea pe sub geam interpretând cu dăruire rolul ajutorului de grădinar Ivan (care va deveni În 1918 membru În sovietul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
zi, a fost lăsată să continue să-și facă bagajele. 7 Mademoiselle s-a Întors În Elveția. A izbucnit Primul Război Mondial, apoi Revoluția. La Începutul anilor douăzeci, la mult timp după ce corespondența noastră Începuse să lâncezească, printr-o Întâmplare fericită a vieții În exil am ajuns să vizitez Lausanne Împreună cu un prieten de la colegiu și m-am gândit s-o caut pe Mademoiselle, În ideea că mai era În viață. Era. Mai corpolentă ca oricând, cu părul cărunt și aproape
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fapt care explică În parte iubirea postumă a acelor doamne patetice pentru o țară Îndepărtată și - ca să fim absolut cinstiți - destul de Înfricoșătoare, pe care ele n-o cunoscuseră de fapt niciodată cu adevărat și În care nici una nu fusese prea fericită. Întrucât nu era posibilă nici o conversație din cauza surzeniei Mademoisellei, prietenul meu și cu mine ne-am hotărât să-i aducem a doua zi aparatul pe care am Înțeles că nu-și putea permite să și-l procure. Și-a fixat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
incluzând exemplare deosebite și rarități) se află la Muzeul de Zoologie comparată, la Muzeul de Istorie naturală și la Muzeul de Entomologie al Universității Cornell, unde sunt mai bine ocrotite decât ar fi la Tomsk sau Atomsk. Amintiri incredibil de fericite, comparabile de fapt cu cele ale copilăriei mele În Rusia, sunt asociate cu munca mea de cercetare de la Muzeul de Zoologie comparată din Cambridge, statul Massachusetts (1941-1948). Nu mai puțin fericite au fost numeroasele călătorii pentru completarea colecției, efectuate aproape
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pisica. Dar când am cunoscut-o pe Colette, mi-am dat seama imediat că era iubirea adevărată. Colette mi se părea cu totul ciudată față de toți tovarășii mei de joacă ocazionali de la Biarritz. Aveam senzația că era mult mai puțin fericită și mai puțin iubită decât mine. O vânătaie de pe antebrațul ei delicat, acoperit cu puf, năștea tot felul de bănuieli Îngrozitoare. „M-a ciupit la fel de tare ca mama“ a spus ea referindu-se la un crab. Am ticluit diverse planuri
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dar extrem de ineficientă. Când Lenski ne-a părăsit definitiv, În primăvara anului 1914, ne-a fost adus un tânăr dintr-o provincie de pe Volga. Era un tip fermecător, de familie bună, bun jucător de tenis și excelent călăreț; era foarte fericit că se putea bizui pe asemenea talente, Întrucât, la acea dată târzie, nici fratele meu și nici eu nu prea mai aveam nevoie de ajutorul la Învățătură al acelui amărât, promis părinților mei de optimistul lui protector. Chiar În cursul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
menționam vreun poet minor al zilei. Relația noastră era marcată de acel schimb obișnuit de prostioare de-ale casei, cuvinte comic trunchiate, Încercări de imitații ale unor presupuse intonații și toate acele glume intime care constituie codul secret al familiilor fericite. Cu toate acestea, era extrem de sever În materie de comportare și Înclinat să facă remarci usturătoare când se supăra pe un copil sau un servitor, dar omenia lui Înnăscută Îl Împiedica să-l jignească cu adevărat pe Osip când Îl
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cuvinte de deschidere Încât cel ales În cele din urmă era acum oarecum mascat de un păienjeniș de intrări false, am auzit-o pe mama pufnind. M-am oprit imediat din recitat și mi-am ridicat privirea spre ea. Zâmbea fericită printre lacrimile ce-i picurau pe față. „Ce minunat este, ce frumos!“ spuse ea și, cu un zâmbet tot mai tandru, Îmi Întinse o oglinjoară de mână ca să pot vedea dâra de sânge de pe unul din pomeți, În locul unde Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
economie rămânând la oraș. În cele din urmă, cu o anumită condiție (acceptată de Tamara cu tăria micii sirene a lui Anderson), vila a fost Închiriată și imediat ne-a Învăluit o vară superbă și iat-o pe Tamara mea, fericită, ridicându-se pe vârfuri, Încercând să tragă o creangă de racemosa pentru a-i culege fructele zbârcite, În timp ce toată lumea copacilor se Învârtește pe orbita ochilor ei surâzători și, sub brațul ridicat, se formează pe rochița galbenă din șantung natural o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
total. Nu știu cum s-a făcut, dar În anii mei de izolare petrecuți În Germania, nu i-am Întâlnit niciodată pe duioșii muzicanți de odinioară care, În romanele lui Turgheniev, cântau vara rapsodii până noaptea târziu; nici pe acei bătrâni și fericiți vânători cu prada prinsă În ace de calota pălăriei, de care făcea atâta haz Epoca Rațiunii: nici pe gentleman-ului La Bruyère vărsând lacrimi deasupra unei omizi năpădite de paraziți, pe filosofii lui Gay, „mai mult gravi decât Înțelepți“, care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ale bătrânelor doici din pruncia noastră. Cred că tații burghezi - muncitori cu gulere răsfrânte și pantaloni cu dungi subțiri, tați demni, purtând cravată la birou, atât de diferiți de tinerii veterani americani de azi sau de expatriatul născut În Rusia, fericit și șomer, de acum cincisprezece ani - nu vor Înțelege atitudinea mea față de copilul nostru. Ori de câte ori Îl ridicai În sus, suprasaturat cu terciul lui călduț cu lapte și grav ca un idol, și așteptai semnalul verde postlactic pentru a transforma bebelușul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
câmp de bătălie sau pe un altul, podurile pe care am așteptat ore-n șir Împreună cu micul nostru fiu ( În vârstă de la doi la șase ani) să treacă un tren pe dedesubt. Am văzut copii mai mari și mai puțin fericiți oprindu-se pentru o clipă pentru a se apleca peste balustradă ca să scuipe În coșul astmatic al locomotivei care se Întâmpla să treacă pe dedesubt, dar nici tu, nici eu nu suntem dispuși să recunoaștem că din doi copii cel
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
imploră. Taci!! Te rog!! Ca pe Dumnezeu!! Nu mai pot!! Taci!! Maria nu-l aude, cu ochii pierduți în gol, obsedată, posedată, retrăiește aievea: ...Am îngenuncheat singură Am închis ochii. Bolboroseam "Tatăl nostru". Am plecat capul... Așteptam lovitura. O doream... Eram fericită că mor. Un negru buzat, rânjind, și-a înfipt mâna în părul meu. Și când părul s-a despletit, mi-a căutat sânii erau mici. A izbucnit într-un chiot sălbatic de bucurie! Mai bine mă ucidea... Doamne! De ce nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și m-au siluit acolo, la pământ, unul după altul... Se băteau care să urmeze la rând. Mă durea cumplit și nu mai aveam putere nici să țip. Dumnezeu s-a îndurat de mine și mi-a luat simțirile. Eram fericită să mor... Țamblac, sleit, gâtuit, o mângâie, cu durere: Gata... A trecut, fetițo... A trecut... Maria, necruțătoare, rece: ...Toți... toți au trecut prin mine, încearcă ea să continue, dar, deodată, o podidesc lacrimile și îngână printre hohote de plâns: Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ești și domnia-ta, unchiule? Ușă de biserică n-ai fost nicicând, dar acu, la bătrânețe, de când ți-a cântat lebăda, parcă ai dat în fiert. Crai-bătrân și fără minte, ar trebui să-ți fie rușine! Țamblac râde cu poftă, fericit că a smuls-o din ghearele disperării: O să pun să-mi cetească popa o molitvă, poate scoate dracii din mine și mă potolesc... Toți bărbații sunteți niște muieratici, păcătoși destrăbălați și stricați până-n măduva oaselor! N-aveți pic de rușine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bezmetic în hăul unui Cosmos absurd. Dragostea e singura certitudine. Și moartea, spune el mai încet. Maria tace un timp, apoi, domol, încetișor: Poate... poate ai dreptate unchiule. Dar nu știu dacă și el... nu știu... Începe tu, spune el fericit strângându-i mâinile. Risipește vrajba iubirii voastre. Desfă baierele inimii. Ai uitat dragostea de la început? A fost începutul, spune ea cu tristețe. A fost focul de paie al începutului. Apoi... ...Apoi, parcă și-a băgat dracu' coada, Doamne iartă-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Domnul Ștefan! Când?! Când?! Zbor!! Răbdare. Toate la timpul potrivit. Deocamdată, sapă! Apără Suceava, precum Suceava apără Mangopul! Sapă! Apăr Suceava! strigă Alexandru cu entuziasm și iese cu cazmaua. Maria îl îmbrățișează pe Ștefan. Îți mulțumesc Ștefane! M-ai făcut fericită! De când visez clipa asta! Ce-ai făcut pentru "cauza noastră"... Știu că nu ți-e ușor, tocmai acum... Și eu îți mulțumesc, adaugă Țamblac. Să dea Domnul și Maica Precistă să izbândească, spune Maria și-și face cruce. Ștefan tace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pentru ajutorul ce-l dai lui Alexandru! se avântă Maria cu multă căldură, recunoscătoare. N-aveți de ce-mi mulțumi, Maria, bălmăjește Ștefan. Îmi închipui cât de greu ți-a fost. Trei steaguri rupte din oștire tocmai acum... Aș fi fericită să cred că acest sacrificiu l-ai făcut și pentru mine. Într-adevăr, nu mi-a fost ușor, îngaimă Ștefan. De-aș fi putut, îi dădeam mai mulți. Vezi și tu, cu "turcii" aiștea... Sacrificiul tău m-a făcut fericită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fericită să cred că acest sacrificiu l-ai făcut și pentru mine. Într-adevăr, nu mi-a fost ușor, îngaimă Ștefan. De-aș fi putut, îi dădeam mai mulți. Vezi și tu, cu "turcii" aiștea... Sacrificiul tău m-a făcut fericită, Ștefane. Pentru noi, Mangopul înseamnă foarte mult. Pentru Alexandru... Am vrut să-l ajut... N-am cuvinte să-ți mulțumesc... Ștefan își ferește ochii din calea ochilor ei recunoscători. Face câțiva pași în tăcere, frământat de un gând. Ridică ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Sucevei... Nu, Voichiță, nu! protestează Alexandru târându-se la picioarele ei. Ești fiica Radului Vodă, Domnul Țării Românești! Maria va cere Domnului pentru fratele ei să-ți dea slobozenia. Îmi voi lega inelul de al tău... Și ne vom încununa fericiți stăpânitori ai mării... Că eu, Voichițo, țintesc mai departe, mult mai departe decât a fi doar un modest principe al Mangopului! Voichița mângâie cu piciorul gol spinarea câinelui. -Știu principe. Ai vise mari, împărătești. Le vei putea împlini oare? Alexandru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]