21,644 matches
-
schimbare de țară. Conducătorul preoților avea o poziție importantă ca reprezentant al zeității supreme, Zamolxis/Zalmoxis/Zalmoksha, pe pământ, fiind de asemena și sfătuitorul regelui. Criton (doctorul lui Traian) în Getica a spus că „Regii geți au impus frică de zei și concordie prin abilitați și magie, bucurându-se astfel de un statut înalt”. Co-guvernarea preot-rege în (regele fiind în cele din urmă, mult mai puternic) este similară cu relația Enaree-rege (la sciți), druid-rege (la celți) și chakravartin-yogin (în India), urmând
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
scrise pentru a-i instrui pe geți. Astfel, Iamblicus (circa 245- circa 325 e.n.) scrie „Pentru că i-a instruit pe "Getae" în aceste lucruri și pentru că a avut pentru ei legi scrise, Zalmoxis a fost considerat cel mai mare dintre zei.” Iordanes despre Deceneu: „împărtășindu-le cunoștințe de fizică i-a făcut să trăiască în mod natural respectând legile lor pe care ei le au în formă scrisă până astăzi și le numesc belagine.” De fapt, legile belagine sunt legile "goților
Limba dacă () [Corola-website/Science/296677_a_298006]
-
ul (din grecescul μόνος, monos, „singur” și θεός, theos, „zeu”) este credința în existența unui zeu sau în unitatea lui Dumnezeu. ul este caracteristic religiilor avraamice (iudaism, majoritatea denominatiilor creștinismului, islam, sabianism) și poate fi de asemenea recunoscut în numeroase alte religii, precum în Zoroastrism, Credința Bahá'í, Sikhism, chiar
Monoteism () [Corola-website/Science/296673_a_298002]
-
ul (din grecescul μόνος, monos, „singur” și θεός, theos, „zeu”) este credința în existența unui zeu sau în unitatea lui Dumnezeu. ul este caracteristic religiilor avraamice (iudaism, majoritatea denominatiilor creștinismului, islam, sabianism) și poate fi de asemenea recunoscut în numeroase alte religii, precum în Zoroastrism, Credința Bahá'í, Sikhism, chiar și în Hinduism. Monoteismul este credința
Monoteism () [Corola-website/Science/296673_a_298002]
-
lui Dumnezeu. ul este caracteristic religiilor avraamice (iudaism, majoritatea denominatiilor creștinismului, islam, sabianism) și poate fi de asemenea recunoscut în numeroase alte religii, precum în Zoroastrism, Credința Bahá'í, Sikhism, chiar și în Hinduism. Monoteismul este credința într-un singur zeu, în contrast cu politeismul, credința în zeități multiple. Cu toate acestea, politeismul este compatibil cu monoteismul inclusiv sau alte forme ale monismului, iar distincția dintre monoteism și politeism nu este foarte clară sau obiectivă. Unele religii monoteiste atribuie conotații "personale" propriului dumnezeu
Monoteism () [Corola-website/Science/296673_a_298002]
-
Catedrala Adormirea Maicii Domnului, Bisericile Sf. Gheorghe, Înălțarea Eroilor, Smârda, Romano-Catolica, parcurile din oraș Mihai Viteazul cu fântâna arteziană, Alei cu numeroasele statui ale eroilor din război și a lui Mihai Eminescu, numeroasele statui din oraș Vlad Țepeș, Zeița Diana, Zeul Apolo, statuia Libertății, monumentele eroilor. Gara feroviară Giurgiu prima din România, Gara fluvială Giurgiu Port, cetatea lui Mircea cel Bătrân, casele memoriale, Turnul Ceasornicului. Mănăstirea Comana, Lacul Comana, Biserica din satul Bila, Conacul de la Herăști, Muzeul de la Călugăreni, rezervația de
Județul Giurgiu () [Corola-website/Science/296659_a_297988]
-
fiind renumit pentru faptul că împărțea cadouri oamenilor săraci, El a dăruit câte 100 de galbeni la trei fete sărace înainte de a se mărita pentru ca acestea să nu ajungă să se prostitueze. Moș Crăciun a fost asemănat cu Odin, un zeu important la popoarele germanice. În două cărți scrise în secolul XIII în Islanda, „Poetic Edda” și „Prose Edda”, acesta este prezentat zburând pe un cal cu opt picioare numit Sleipnir ce putea călători pe distanțe lungi, astfel fiind comparat cu
Moș Crăciun () [Corola-website/Science/296840_a_298169]
-
cu opt picioare numit Sleipnir ce putea călători pe distanțe lungi, astfel fiind comparat cu renii lui Moș Crăciun. Sărbătoarea închinată lui, Yule, avea loc anual pe 21 decembrie. În ajunul acestei zile, copiii își umpleau încălțămintea cu legume, iar zeul le oferea dulciuri în locul acestora. Conform legendei, această practică ar fi fost adusă în Statele Unite de către coloniștii olandezi ce s-au stabilit în New Amsterdam în secolul XVII. Această idee este însă greșită, imigranții olandezi fiind protestanți detestau cultul sfinților
Moș Crăciun () [Corola-website/Science/296840_a_298169]
-
daruri lui Isus la nașterea sa și că este simbolul tipului creator. Sintagma „moș” din numele său înseamnă „întemeietor”, „ziditor”, „începător”. Semnificația sărbătorii actuale de Crăciun este specifică geto-dacilor. În aceeași zi se celebrau Saturnaliile romane, apoi moartea și renașterea zeului solar de origine iraniană, Mithra, și, după trei secole de la apariția creștinismului, a început să se serbeze nașterea lui Isus. Determinantul „Moș (Crăciun)” semnifică vârsta înaintată a zeului care trebuia să moară și să se nască de Anul Nou. Existența
Moș Crăciun () [Corola-website/Science/296840_a_298169]
-
geto-dacilor. În aceeași zi se celebrau Saturnaliile romane, apoi moartea și renașterea zeului solar de origine iraniană, Mithra, și, după trei secole de la apariția creștinismului, a început să se serbeze nașterea lui Isus. Determinantul „Moș (Crăciun)” semnifică vârsta înaintată a zeului care trebuia să moară și să se nască de Anul Nou. Existența lui dura 365 sau 366 de zile, îmbătrânea, deceda și învia la începutul anului următor. În tradițiile populare, Crăciunul apare fie ca o zeitate cu puteri supranaturale, fie
Moș Crăciun () [Corola-website/Science/296840_a_298169]
-
pentru care primii creștini au ales datele de "25 decembrie" sau "6 ianuarie" ca moment al nașterii "Fiului lui Dumnezeu" a fost deci că la aceste date, în lumea romană, germanică și orientală se celebrau diverse date de naștere ale zeilor păgâni. Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstițiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
au ales datele de "25 decembrie" sau "6 ianuarie" ca moment al nașterii "Fiului lui Dumnezeu" a fost deci că la aceste date, în lumea romană, germanică și orientală se celebrau diverse date de naștere ale zeilor păgâni. Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstițiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului și în „cultele
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
romană, germanică și orientală se celebrau diverse date de naștere ale zeilor păgâni. Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstițiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului și în „cultele misterelor” locale nașterea „eonului” din fecioară. Epifaniu, scriitor creștin, redă în lucrarea sa ritul celebrărilor din 6 ianuarie și semnificația acestuia la egipteni și la
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
creștin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la nașterea pruncului sacru: „"Fecioara care era grea a conceput și a născut un fiu!"”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau nașterea zeului Dionis, zeul care ca și Isus, transforma apa în vin. O sărbătoare populară la Roma celebra pe 25 decembrie nașterea Soarelui neînvins ("Dies Solis Invicti Nati", "Deus Sol Invictus"), ca simbol al renașterii soarelui și alungării iernii (ca și Saturnaliile
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la nașterea pruncului sacru: „"Fecioara care era grea a conceput și a născut un fiu!"”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau nașterea zeului Dionis, zeul care ca și Isus, transforma apa în vin. O sărbătoare populară la Roma celebra pe 25 decembrie nașterea Soarelui neînvins ("Dies Solis Invicti Nati", "Deus Sol Invictus"), ca simbol al renașterii soarelui și alungării iernii (ca și Saturnaliile). Odată ce creștinii
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
lui Hristos, cât a zeului-soare, fapt care l-a determinat pe acest papă să-i mustre pe rătăciți, însă nu negând cumva că trebuie cinstit zeul-soare, ci doar că nu trebuie cinstit mai mult decât Hristos (Sermo XXII). Unul dintre zeii cei mai populari la Roma, în perioada ridicării creștinismului, anume Mitra, avea și el ziua de naștere serbată pe 25 decembrie. Mitra era un zeu persan al cărui cult și rit era și foarte asemănător creștinismului, așa cum constata scriitorul creștin
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
zeul-soare, ci doar că nu trebuie cinstit mai mult decât Hristos (Sermo XXII). Unul dintre zeii cei mai populari la Roma, în perioada ridicării creștinismului, anume Mitra, avea și el ziua de naștere serbată pe 25 decembrie. Mitra era un zeu persan al cărui cult și rit era și foarte asemănător creștinismului, așa cum constata scriitorul creștin Iustin Martirul în Apologia sa prin secolul al II-lea, așa cum va remarca mai târziu și Tertulian la debutul secolului al III-lea. ("De praescritione
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
un rol important în lupta împotriva giganților. Ea participă, de asemenea, la războiul troian alături de greci, pe care-i susține, împotriva troienilor. Este cunoscută disputa dintre Atena și Poseidon cu prilejul împărțirii diverselor regiuni ale Greciei. Cu această ocazie, consiliul zeilor a făgăduit să dea Attica aceluia din cei doi care-i va dărui bunul cel mai de preț. Poseidon i-a dăruit calul, iar Atena măslinul, care avea să asigure prosperitatea locuitorilor. Ea a câștigat în felul acesta întrecerea și
Atena (mitologie) () [Corola-website/Science/296862_a_298191]
-
(în greacă Διόνυσος "Dionysos") era în mitologia greacă zeul vegetației, al pomiculturii, al vinului, al extazului și fertilității, denumit la romani și Bacchus sau Liber. Era de asemenea poreclit Bromius, la orfici Lyaeus etc. era una dintre cele mai importante divinități cunoscute în vechime, al cărei cult era răspândit
Dionis () [Corola-website/Science/296863_a_298192]
-
cele mai importante divinități cunoscute în vechime, al cărei cult era răspândit în întreaga lume. Dionis era fiul lui Zeus cu muritoarea Semele, fiica regelui teban Cadmus și a Harmoniei. Se număra deci din cea de-a doua generație de zei olimpieni. Semele își găsi sfârșitul datorită geloasei Hera, care o determinase să-i ceară lui Zeus să i se arate în ipostaza sa zeiască. Zeus i-a apărut într-adevăr, înconjurat de fulgere și tunete, și i-a cauzat astfel
Dionis () [Corola-website/Science/296863_a_298192]
-
înconjurat de fulgere și tunete, și i-a cauzat astfel moartea. Zeus a reușit totuși să-și salveze copilul încă nenăscut și l-a cusut în propria lui coapsă, de unde îl zămisli apoi pe Dionis. Astfel, Dionis este cunoscut drept zeul "care s-a născut de două ori". Ca să-și ferească copilul de Hera, Zeus l-a ascuns în casa regelui Athamas și a soției acestuia, Ino. Acolo Dionis a trăit îmbrăcat în haine femeiești pentru a nu fi recunoscut, dar
Dionis () [Corola-website/Science/296863_a_298192]
-
Hera și, drept răzbunare, mințile lui Ino și lui Athamas au fost luate. Atunci Zeus îl încredințează pe Dionis prin intermediul lui Hermes nimfelor de la Nisa (vezi și Hyades), mai târziu lui Silen. Ajuns adult, el a luat parte la lupta zeilor cu giganții, în care l-a ucis pe Eurytus cu tirsul său, un toiag încununat de conuri de pin. Conform legendelor, și-a propagat el însuși cultul, ducându-l din Tracia în întreaga lume, ajungând în Egipt, Siria, Frigia și
Dionis () [Corola-website/Science/296863_a_298192]
-
ucis pe Eurytus cu tirsul său, un toiag încununat de conuri de pin. Conform legendelor, și-a propagat el însuși cultul, ducându-l din Tracia în întreaga lume, ajungând în Egipt, Siria, Frigia și, în sfârșit, în India. Pe muritori, zeul îi învață să cultive vița de vie. În plus, el avea darul de a face să țâșnească din țărână lapte, miere și vin, spulberând cu acestea grijile oamenilor. Față de cei care i s-au împotrivit s-a arătat crud, luându
Dionis () [Corola-website/Science/296863_a_298192]
-
pe Semele în Olimp. Dionis a reușit să-l aducă în Olimp și pe Hefaistos, fiul infirm cu care se rușina Hera. Însoțitorii lui Dionis erau silenii, satirii și nimfele. Menadele, tiadele și bacantele formau cortegiul adoratoarelor sale, încununate precum zeul însuși cu iederă sau frunze de viță de vie și purtând tirsuri împodobite cu conuri de pin. Acest cortegiu ducea o viață sălbatică, vâna animalele pădurii și le devora crude. Chiar și Dionis lua câteodată înfățișarea unui animal, de cele mai multe
Dionis () [Corola-website/Science/296863_a_298192]
-
de pin. Acest cortegiu ducea o viață sălbatică, vâna animalele pădurii și le devora crude. Chiar și Dionis lua câteodată înfățișarea unui animal, de cele mai multe ori cea a unui țap sau a unui taur. Eliade îl identifică de aceea pe zeu cu "Străinul din noi înșine, temutele forțe antisociale pe care le dezlănțuie patima divină". Cultul era originar probabil din Tracia sau din Lydia, dar se răspândise în întreaga lume veche (vezi și originile tracice ale orfismului). Zeul cu numele frigian
Dionis () [Corola-website/Science/296863_a_298192]