22,212 matches
-
lacrimile și râsul lui o dezarmează: Liniștește-te ,Voichiță! Cum să te dau?! Nu te dau nimănui! Ești doar "Zâna mea"! "Îngerul meu păzitor"! Cum să te dau?! Cui să te dau?! Voichița își șterge lacrimile cu palmele și râde fericită: Nu mă dai?! Ce proastă sunt! Să nu mă dai nimănui! Eu... eu sunt a Măriei tale! "Ostatică"! Teamă mi-i că eu sunt "ostaticul" ostaticei mele... Voichița râde ca zurgălăii, cristalin. Cred că, într-o altă viață, tu ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ridere... Ștefan îl bate prietenește pe spinare: Grazie maestro! Grande maestro medico chirurgicale... Io voglio creare una bolnița a Monastirea Neamțului, per ranito... Înțelego Don Batista! Ospedale per eroico! Capisco! Vindecare la plaga! Si! Si! Ospedale per eroico, spune Ștefan, fericit că s-a făcut înțeles. Moltto plaga, se întristează Batista cu mâna pe inimă. Presto, subito! Don Batista medicare, vindecare... Grazie Don Giovanni! îl îmbrățișează cu căldură Ștefan. Grazie! Măseaua! își împunge el apoi cu degetul falca. Dente-molare! Madonna mia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din aripi dintâi... Undeva, departe, un clopot bate rar, greu și dangătul strecoară o undă de tristețe. La biserica Mirăuților toacă de vecernie. Ștefan respiră adânc... Într-un târziu, spune încetișor: ...Vezi tu, Alexandre, eu n-am fost niciodată prințișorul fericit. Soarta nu mi-a prea cătat în coarne, m-a lovit de cum am deschis ochii. Născut în pribegie, mereu fugar, orfan, umilit, flămând și singur, ca un câine al nimănui. Soarta mi-a hărăzit puține bucurii și... și, arareori când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
despre "vrăjitorie", nu știu, zău, care pe care... Doar popa să mă mai dezlege să nu-mi pierd de tot capul, că nu mai răspund de mine! Da... Măritul Domn și-a plecat ochii asupra mea, păcătoasa... Sunt atât de fericită și... și nefericită totodată! Mai... mai bine să mor! Să mor! și o îneacă plânsul. Voichiță! strigă Ștefan sever. Asemenea gânduri nebune nicicând nu voi să mai aud! Doamne! Atâta tinerețe! Ce comoară! Și tu vorbești de... Vorbești prostii! Voichița
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trecut cu arme și bagaje în tabăra osmanlâilor, spune Șendrea. Valvârtej a ridicat praful șleaurilor spre Stambul, să sărute papucul Padișahului și să-i închine țara, îl înfierează el. L-au tăiat turcii ceva mai jos de buric, rânjește Mihail, fericit să-l batjocorească. O lepădătură! S-o fi făgăduit "turcește"! nu se lasă mai prejos Duma. Un trădător! Când te gândești că Măria ta l-ai ridicat în Scaun... Și cât sânge moldovenesc și muntenesc a curs pentru aiasta, socotește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ai zice pește. De-l cauți în izmene... Câteva clipe Isaia tace, apoi, ca prin farmec, schimbă tonul și devine calm, înțelegător: La urma-urmelor, nu vrea omul... nu vrea și pace!... Bine! Pleacă! Pleacă mă! Ne-am înțeles: mormânt! Cupcici, fericit, se repede să-i sărute mâna: Mormânt, nea Isaio! Mormânt!... Ce faci, Isaio? protestează Alexa. Nu se poate așa. Dacă se slobozește... noi... Ahaaa! Ai sfeclit-o... Cară-te! îi spune lui Cupcici. N-auzi?! Cupcici bolborosește ceva a mulțumire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fost mânios peste fire. "Spune stăpânului tău că atât de mult s-a scumpit sângele moldovenesc ce-a vărsat, încât nu se află îndestul aur cu care să răscumpere capul fiului prea iubit!" așa a grăit Ștefan Vodă către solul fericit că a scăpat singur, ciumpăvit, numai cu nasul tăiat, adaugă Duma. Și, punându-i tot aurul în brațe, l-o lepădat peste Nistru, să meargă să povestească stăpânului ce grozăvie i-au văzut ochii. "Și... și să mai pohtească și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
el arată spre Isaia. El, capul răutăților, pentru "înaltă trădare", să fie ridicat în țeapă la Porțile Cetății! Să iasă în întâmpinarea "Măriei sale Aron Alexandru Vodă!" Gâdea, un țigan mătăhălos, buzat, răsărit ca din pământ, cu săcurea în cumpănă, rânjește fericit și îl înșfacă de gât. Isaia, schimonosit de ură, se zbate, izbucnește într-un hohot isteric: "Salcia"!!! Ai milă!!! urlă Negrilă. Sora se prăbușește la picioarele fratelui, îl imploră cu disperare: Frățioare!!... Măria ta!! În numele Sfintei Fecioare, al maichii noastre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dezlănțuie Isaia, scrâșnind, urlând. În flăcările Gheenii să te pârjolești!! În cumplitele chinuri ale Iadului să te zvârcolești!! Chinurile Iadului?! zâmbește Ștefan. Aistea sunt pentru mine dulci mângâieri pe lângă chinurile domniei... Ca un câine să mori!!! Singur!!! Părăsit!!! Poți muri fericit, blestemul tău nu e departe să se plinească... Isaia, cu un rânjet schimonosit, înfricoșător: Stafia mea noapte de noapte te va bântui, de groază sângele-ți va îngheța în vine și părul măciucă ți se va face! Ștefan izbucnește într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce și cum să fac mai bine. Și iată că am greșit. -Și din greșeli înveți. Vei fi un domn și mai înțelept. Dacă n-ai putut face altfel", îl îngână și zâmbește. Așa sunt unii blăstămați: nu sunt ei fericiți curioasă fericire până nu-și găsesc o coroană de spini, o cruce, o Golgotă de urcat... Am și eu Golgota mea... Și-o s-o urc până la capăt, pentru că nu pot... nu pot să las totul baltă și să mă duc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Pe drept trebuie socotit printre bărbații vrednici de ținut minte pe vremea sa... Era mândru și cruzimea neobișnuită a firii i-a șters puțin din faima și gloria faptelor sale." Nicolaus Istvanfi cronicar maghiar * "O! bărbat glorios și victorios, om fericit căruia soarta i-a hărăzit cu multă dărnicie toate darurile! Tu ești drept, prevăzător, isteț, biruitor contra dușmanilor. Nu în zadar, ești socotit printre eroii secolului nostru!" Din Matei Miechovski, cronicar și medic polonez, Chronica Polonorum * "Ștefan Domn al Moldovei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe o bancă, cineva taie lemne cu ferăstrăul într-o curte, iar el se simte ca iluminat. Alteori e cuprins de o bruscă exaltare: simte intens că totul se va rezolva ori îl încearcă dorința acută de a fi imediat fericit. Unele amintiri se combină la modul proustian: „Hamlet-ul abia văzut s-a amestecat pentru totdeauna cu zăpada cafenie ce-mi ajungea până la glezne” 81). Se întâmplă și ca „bagajele” să se combine diferit. Ele includ o fericire, dar și ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Cu această perspectivă în față, de revenire la normal (ceea ce mă speria în nopțile de ceartă era, mai ales, cât de schimbați păreau amândoi în comparație cu ei înșiși, cei adevărați), adormeam din nou, cu o imensă senzație de despovărare în suflet, fericit. * Într-o seară, pe când ne întorceam de la Operă (a merge la operă avea, în Clujul primilor ani postbelici, o semnificație, deopotrivă, culturală și mondenă), tata m-a luat deoparte (sau eram numai noi doi?) și mi-a spus că, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lungul cărora mi-a fost dat să trec prin întâmplări și să încerc sentimente dintre cele mai felurite, și rele, și bune. Vorbesc, așadar, în cunoștință de cauză, afirmând că acea zi iluminată de lectură constituie una din cele mai fericite amintiri ale mele. E foarte important ca în sufletul fiecărui om să existe un asemenea stoc de lecturi veșnic hrănitoare. * În calendarul adolescenței mele, acea seară de la sfârșitul lui mai 1954 se înscrie ca data uneia din experiențele mele clujene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
amestecat, s-au „combinat” și au produs reacția sufletească „dureros de dulce” pe care am să încerc s-o descriu (de fapt s-o sugerez, s-o evoc numai). Ca un cuțit de aur, dorința acută de a fi imediat fericit mi-a străpuns pieptul, în care totodată se înfipsese certitudinea că fericirea, palpabilă, e undeva foarte aproape, la doi pași, după colț; că, purtată de curentul acelui șuvoi uman, de efluviile serii de mai, ea însăși a pătruns pe strada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
parcă anume pentru noi, prezența lui tanti Tony, protectoarea iubirii noastre. Toate alcătuind împreună un bloc de impresii, ce continuă încă să „iradieze”, indestructibil. De câte ori îmi amintesc de Umbrelele din Cherbourg îmi amintesc de toată acea seară de octombrie neasemuită, fericită și totuși adumbrită de surde amenințări, oglindă totodată a filmului și a stării mele sufletești speciale: Umbrelele din Cherbourg continuă să adăpostească o clipă pentru mine unică, neprețuită. * La începutul lui noiembrie 1964, beneficiam, în calitate de proaspăt redactor la Gazeta literară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe care secvențele se succed, la intervale neregulate. De câteva zile, încerc să țin regim. Și pentru ca iaurtul anost să devină comestibil îl amestec cu zahăr și îl servesc în timpul vizionării programului TV. „Iaurt cu film” e combinația cea mai fericită. Nesuferitul aliment de regim sever devine aproape suportabil. Filmul e bun, suntem împreună. Mama ocupă „fotoliul”, de fapt un vechi scaun de plajă garnisit cu covorașe și pernițe. Noi, ceilalți trei, formând un sfert de cerc, stăm pe scaune la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a așezat pe masă, discretă, complice, prevestitoare de bine. O, cât i-am fost de recunoscător acelui cerculeț de lumină, apărut pe neașteptate lângă mine, anume pentru mine, ca o răsplată pentru truda acelei zile... Niciodată nu am fost mai fericit, ca scriitor, decât atunci când am așternut pe hârtie, la Snagov, în iarna anului 1977-1978 probabil, paginile despre Ionescu și Rabelais din Spațiul în literatură. * Cât de mult am regretat, în timp ce lucram la Spațiul în literatură, că nu pot folosi un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-și sărbătorească, împreună cu „întregul popor” desigur, cei 25 de ani de la înscăunare). Așa stând lucrurile, pot oare să afirm că, în ciuda acestei suprapuneri apăsătoare, sufocante, o întreagă epocă peste o biată existență, în toți acești ani am fost foarte, foarte fericit că, în împrejurări deosebit de vitrege, am avut o căsnicie perfectă, că de aur a fost, de fapt, nu epoca, atât de glorificată, ci viața mea familială, umilă, anonimă? Să risc asemenea declarații? Îmi dau, firește, seama la ce mă expun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
jumătate confirmând parcă tot ceea ce se afirma despre ei: ce să facem, nu ne place nici nouă rolul de reclame, dar suntem, într-adevăr, așa cum am fost prezentați, ne înțelegem de minune de o viață, alcătuim un cuplu armonios și fericit, părea să spună acel zâmbet. Am bănuit atunci ceva, am avut vreo presimțire, am îndrăznit să sper? Nu mai știu. Sigur e că, după cum am priceput, năucit, mult mai târziu, atunci, la logodna sau la nunta lui Jeni, am stat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nici măcar vecinii, fie doar în sinea lor, pentru ei, să nu tragă concluzia cea dreaptă. II Cea mai exactă caracterizare a După-amiezii de sâmbătă aparține Magdalenei Bedrosian, redactorul de carte: „Ne vorbește aici un om, în același timp chinuit și fericit”. * În După-amiaza de sâmbătă am povestit cum, în copilărie, mă jucam de-a soldații, confecționându-mi în sute de exemplare oameni de hârtie pe care, apoi, înarmându-i cu săbii de carton, îi puneam să se lupte și să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ăsta ce-i?!, se răstește, scandalizat, strâmbând din nas, reprezentantul autorității. Poluarea paradisului este interzisă prin lege! - E fumul focurilor de toamnă, de prin curți, care-mi plăceau așa de mult, bâiguie, intimidat, pasagerul ajuns la destinație. „Bagajele” reprezintă clipele fericite și spațiile faste - drumul cu căruța de la Bistrița la Sângeorz în 1945, excursia la Someșul Rece, sau pauza dintre două cursuri în amfiteatrul Facultății de Mecanică din Cluj - evocate în După-amiaza de sâmbătă și în cartea de față, ca și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu DDT ca să-i ferim de pureci și care, ignorând igienica măsură, ridicând norișori albi și pudrând cu praf covoarele, se alergau tupăind prin odaie, luptându-se frățește și bufnind de podea spre desfătarea noastră, a privitorilor înveseliți, de fapt, fericiți, fericiți... cu toții! Eram atât de fericiți în acele clipe...”. „Și ei sunt aici”. „Cel mai bine te țin minte, dragă Țiți, cum stăteai la picioarele mele, pe plapumă, cuminte, când eram mic și răceam (răceam mereu pe atunci) și eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
se făcea tot mai simțită, acasă. În Bolgrad ei își aveau casele părintești, în Bolgrad sau în alte localități din sudul Basarabiei - multe, multe rude. Mai trăiau bunicii din partea tatălui și mama vitregă a mamei. Nu a fost un pas fericit această întoarcere, căci în Basarabia ocupată oamenii erau arestați, ridicați, deportați. O rudă destul de apropiată, un respectabil profesor de liceu, a fost dus tocmai în Karaganda (unde de altfel a și murit) pentru „vina” de a se fi (sau a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sănătate și loc în Rai să le facă la toată familia și mamei lui! Acum avem un nou preot paroh. El se numește Partenie-Cristian Apostoaei și este un preot minunat, vrednic de ascultat și de urmat. Așa că sunt o persoană fericită că am avut mereu preoți buni, vrednici de ascultat și de urmat. Cinste lor și mamelor lor că au crescut niște sfinți. Să dea Domnul în ceață sfinților s-ajungă toți, împreuna cu mamele lor. După Revoluție se organizau conferințe
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]