21,727 matches
-
lui don Álvaro, un soț inflexibil, căruia Îi fusese de-ajuns, cu toate acestea, „dezonoarea” fiicei sale pentru a se prăbuși În deznădejde, după cum era el În realitate: ca o statuie greoaie, de nisip și lut. Încă Înainte de a se căsători, o uimise faptul de a le vedea pe prietenele ei tremurînd uneori cînd vorbeau despre soții lor, iar uneia dintre verișoarele ei - sora lui Roberto - logodnicul ei ridicol Îi atrăsese atenția În noaptea nunții, cînd băgase de seamă că Începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
știe. Cel pe care l-am omorît În noaptea aceea pe plajă. - Diego de Ojeda, moștenitorul uneia dintre cele mai mari averi din Quito. - De asta nu-mi pasă, răspunse el sec. Vreau să știu cine era pentru tine... Erați căsătoriți? - Nu. Nu eram. Iar aceea trebuia să fie prima noastră noapte Împreună. - Îl iubeai? - Da. - Îl mai iubești? - E mort. - Se spune că și morții pot fi iubiți. - Numai ființele omenești Îi pot iubi pe morți, iar asta e pricipala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de mătase gri pal cu dantelă neagră la gît și la manșete i-o dăruise Germán de Arriaga În urma unei fabuloase nopți de dragoste și o Îmbrăcase pentru prima oară cînd călătoriseră la Aranjuez, căutînd capela unde urmau să se căsătorească o lună mai tîrziu. Încă Își mai amintea neliniștea care o cuprinsese cînd intrase În bisericuță, neliniște motivată de faptul că știa că urma să „oficializeze” fericirea acelor momente, transformînd-o, dintr-un sentiment spontan, Într-o obligație impusă. Acum, vederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
scuză pentru care să-mi vărs nervii pe el. Nu era vorba că n-ar fi muncit la fel de mult ca mine- dacă nu mai mult, probabil. —Pari obosită. Sau ceva de genul. Oh, ce subtil este limbajul celor de mult căsătoriți! Câte straturi de subtext pândesc periculos în spatele cuvintelor inocente! De ce n-ai zis ce trebuia, Charlie? Tu, dintre toți oamenii, care-ai fost dintotdeauna priceput să ții discursuri la tribunal; cât de clar și succint ai fi putut să pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
era singura cale- de multe ori aveam grijă să ajung eu prima la baie și să-mi las propriile bilețele, anunțându-mi vizitele intempestive. Obiceiul a continuat ca o parte prostească a preludiului nostru vreme de câțiva ani după ce ne căsătoriserăm. Un bilet pe care scria ceva de genul „Cartea de drept matrimonial a lui Gaston IV“ sau „6:40 de la Waterloo la Haslemere“ lăsat pe perna mea îmi provoca spasme de plăcere și mulțumire de sine, trimițându-mă direct în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
că tatăl tău și cu mine avem problemele noastre, să știi că o căsătorie nu e o treabă așa simplă cum pare. —Hai, mamă, termină, nu sunt proastă. Știu foarte bine cum stau lucrurile. De asta n-am să mă căsătoresc niciodată - ți-am spus de zeci de ori. Nu-i normal să te aștepți ca doi oameni să stea împreună milioane de ani. Dar dacă tot sunteți împreună ați face bine să fiți fericiți, nu crezi? Adică, tu și tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
sat o vorbă, care zicea că haina frumoasă îl face și pe omul urât frumos, dar dacă mai era și frumos?... Cam așa era în cazul Galinei, cum o chema. Flăcăul se îndrăgosti de ea. Nu după mult timp, se căsătoriră. Erau fericiți, trăind în dragoste și înțelegere. Bunicăi Dosia nu-i mai trebuia nimic pe lume, decât să-i vadă mereu așa. Au trecut cu traiul în casa lor (le dăduse colhozul casă gata). Peste un an, le dăruise Domnul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să o numească „mătușica”, „lelica”, dar până la urmă revin la „Ionica”, nu li se primește, zic ei. Chiar și copiii lor, pentru care este bunică, o numesc la fel. Se adunaseră împreună cu ocazia unui eveniment; a doua zi, sâmbătă, se căsătorea un verișor, unicul care mai era necăsătorit. Vorbeau despre toate: părinți, copilărie, prieteni, școală, profesori ...Amintiri, amintiri, amintiri frumoase. Câte mai ține minte omul acesta! Aceste momente sunt foarte plăcute, sunt ca o călătorie pe care o fac toți împreună
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Cei care aveau mai mult făceau pomană cu cei ce nu aveau. Un moș de al meu avea stupi cu albine și ne trimetea căte un borcan de miere și nouă, ca pomană. Când am crescut mare și m-am căsătorit, la Sfânta Cununie am luat pe Sfântul Ilie ca protector al familiei noastre. Avem icoana lui în casă și am toată credința că ne-a apărat și ne apără mereu familia de toate relele. El îmi păzește și copiii și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
an școlar, primeam diplomă pentru merite la învățătură, fapt care îi bucura nespus de mult pe părinții mei. Frații și surorile creșteau și plecau unul câte unul de acasă în lume, pentru a-și găsi rostul. Sora mai mare se căsătorise. Frații Gheorghe și Petru, între care era o diferență de doi ani, învățaseră la școala de meserii, apoi serviciul militar, după care, mai muncind prin Rusia câte doi ani, se căsătoriră și ei, unul după altul, la scurt timp. Se
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pentru a-și găsi rostul. Sora mai mare se căsătorise. Frații Gheorghe și Petru, între care era o diferență de doi ani, învățaseră la școala de meserii, apoi serviciul militar, după care, mai muncind prin Rusia câte doi ani, se căsătoriră și ei, unul după altul, la scurt timp. Se stabiliseră toți trei, sora cea mai mare și cei doi frați, cu traiul în sat. Părinții erau foarte bucuroși. Venise rândul celorlalte surori. Elena, care era cu patru ani mai mare
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
lucruri care nu se întreabă. Aș fi dat dovadă de lipsă de educație, dacă o făceam. Ea simțea curiozitatea mea, și, totodată, dorea să-și ușureze puțin sufletul de durerea ce o apăsa. Începuse să-mi povestească următoarea istorioară: „Ne căsătorisem de câțiva ani, trăiam în dragoste și înțelegere. Visam ca toți tinerii să avem casa noastră cu toate cele de trebuință în ea. Ne făceam iluzii. Eu îmi imaginam un cuib al nostru, unde să domine pacea și voia bună
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ani și jumătate și era deja obișnuit cu viața de acolo și cu oamenii la fel. Se gândea să accepte propunerea dar, mai înainte de a-și da acordul, se gândi să se sfătuie cu frații săi mai mari, care erau căsătoriți. Aceștia îl așteptau foarte mult să vină acasă, dar nu pentru că doreau cu adevărat să se întoarcă și să fie toți împreună, ci pentru a-l lăsa pe tatăl lor, care acuma le era o povară, în grija lui. Începuseră
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de grija bătrânului și nu doreau nici să-i vadă, nici să știe de ei. Lăsară toată greutatea pe umerii lui. Moș Ion, pe atunci fiind tânăr, frumos și muncitor, își găsi o fată la fel ca el și se căsători. Niciunul din ei nu avea avere dar, înțelegându-se bine și fiind muncitori și harnici, nu rămâneau în urma oamenilor gospodari din sat. Făceau mari economii, vindeau tot vinul pe care îl făceau din via lor și așa începuseră a construi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și adolescență mai ușoare. Avusese părinți care îi dăruiseră o copilărie mai fericită și lipsită de suferințe. Când se făcu flăcău, rămase și el fără părinți. A mai stat ceva timp singur, apoi, într-o zi se gândi să se căsătorească. Îi plăcea o fată din satul vecin, a căror părinți erau gospodari și avuți. Aveau acei gospodari trei fete și pentru fiecare din ele aveau zestre, bani, vite și pământ. Lui îi plăcea cea mijlocie și încolțise în inimă lui
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mare ca ea și, dacă se mărită cealaltă înainte, aceasta rămâne nemăritată. Nu te supăra așa, cu ce este mai rea Catinca decât Ileana? E doar cu doi ani mai mare, dar e și ea tânără și frumoasă. Dacă te căsătorești cu dânsa, eu vă mai dau pământul cel de lângă pădure și un cal. Vă mai dau și niște bani. Veți trăi bine și veți avea de toate. E tot femeie și ea, o să-ți placă și de dânsa, vei vedea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
biologie, matematică ș.a., la care noi nu puteam răspunde. Atunci el ne spunea răspunsurile și ne probozea, chipurile ce fel de carte mai făceam și noi la școală... Își găsise o fată bună și deveniră prieteni. Se gândea să se căsătorească cu ea, dar, într-o seară, fiind amețit, o lovise pe biata fată cu palma peste față. Ea nu mai dori nici să-l vadă, nici să mai audă de el. După această întâmplare, fetele se fereau de el și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pleca împreună la dansuri, filme sau alte activități. Așa îl cunoscuse și pe Iurie, care o îndrăgise de la prima vedere și pe care, cu timpul, îl îndrăgise și ea. Satul îi devenea din ce în ce mai aproape, oamenii mai dragi și, după ce se căsătorise, trăind aici mai mulți ani, satul soțului deveni pentru ea mai aproape decât satul ei natal, pe care îl lăsase cu mulți ani în urmă. Iurie era un soț bun și iubitor. Muncea ca agronom în colhoz și totul le
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să umbli pe jumătate goală ca să te dai în vânt după senzații tari. Ești fascinant, o cred și astăzi, dar nu într-atît încît să mă determini să dorm cu un revolver proptit în spinare." Când se întorsese din străinătate se căsătorise a doua oară." Trebuie să mai am fotografia ei printr-un sertar", gândi Scarlat. Nu izbutea să și-o amintească altfel decât așa cum arăta pe bucata de carton. Îl scoteau din sărite aerele ei puritane, rochiile acelea cafenii lipsite de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
acele ceasornicului tricotează kilometri de plictiseală, într-o astfel de seară, spărsese prima fiolă. Mai târziu învățase să și-o inoculeze singur. Fără vată și spirt, în WC-uri publice, direct prin stofa pantalonului. Cam peste un an, Doina se căsătorise cu un inginer din Elveția și părăsise țara. Cineva, o cunoștință comună, îi arătase o fotografie primită recent din Lausanne. Ionescu izbucnise în râs. " Nu-i lipsesc decât aripioarele." Părea un îngeraș, îmbrăcată în alb, cu o față pură, imaterială
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Mâinile îi atârnau. Izbutise să convertească suma în toate monedele posibile. Franci elvețieni, francezi, mărci vest-germane, yeni, dolari canadieni și așa, ca amuzament, în yoni chinezești. " Am să plec cu Coca în nordul Italiei. Visează voiajul ăsta de când ne-am căsătorit. E ceva în sânge la ei... Bunică-său vâna urși polari. După aia poate mergem la Chicago. Am auzit că Nedelcu s-a stabilit acolo. Face afaceri pe picior mare. Poate mă ia asociat..." Își reluă calculele: "Deci două milioane de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cum arată exact o singură zi din viața lor. Fleacuri lipsite de importanță, mărturisite în bucătărie când aștepți să nu dea laptele în foc: Aș merge la Brăila, la mama, de sărbători", sau "atît costa în '47, când ne-am căsătorit", "uite, vinul ăsta îl am de la soacră-mea, care are 81 de ani, stă cu sora lui bărbatu-meu" etc. Când le auzi nu le dai importanță, dar când nu le auzi deloc, sfârșești prin a deveni circumspect. ― Nu cumva
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
îndreptat pașii spre o viață cu adevărat demnă și am satisfacția că am izbutit. La 63 de ani, nu mi-e rușine de nimic din ceea ce am făcut. Caut o greșeală cât de mică și n-o găsesc. ― Ați fost căsătorit? ― Nu... După experiența dezastruoasă a tatei... Vă dați seama... Continuă să vorbească ridicând în slăvi o existență spartană, plină de jertfe și demonstrații de voință. " În fond, reflectă Cristescu, viața unui ins mărunt și egoist cu pofte anemice, ușor de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
neoficială. ― Cu câțiva ani în urmă, probabil n-o făcea, acum însă, orice aventură reprezintă o victorie, o demonstrație de valențe feminine. ― Poate... Doina Popovici rămase pe gânduri. E foarte trist. Într-un timp, Melania Lupu se zbătea s-o căsătorească... ― O femeie interesantă, constată Cristescu. ― Cine? ― Melania Lupu. ― Da, deși are și ea unele ciudățenii. ― N-am să vă ascund, doamnă, că pun mare preț pe impresiile dumneavoastră. Oricât aș încerca să fiu obiectiv, oricât de bine intenționat aș fi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
îngrozitor de nepoliticos cu femeile. În general, o faună stranie... Mă gândesc mereu: cum rezistă Marin? ― De ce... Cristescu ezită imperceptibil. De ce nu s-a mutat... Doina Popovici râse amuzată. ― Aici vreți să spuneți? De fapt întrebarea sună altfel: De ce nu ne căsătorim? Copilării! Trăim de zece ani împreună și ne simțim admirabil. ― Cu atât mai mult... ― Eu am fost măritată. O experiență tristă, de mult, foarte de mult... M-am obișnuit să trăiesc singură, ca și Marin. Când ne-am cunoscut, nici unul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]