20,876 matches
-
artistică. Monumentul a fost inaugurat în anul 1914. Realizat din bronz, bustul este așezat pe un soclu înalt de piatră. Pe partea frontală a soclului, pe o placă de marmură, este dăltuită următoarea inscripție: Panait Donici (1825-1905) a fost un militar și om politic român. De-a lungul vieții a deținut funcțiile de ministru al Lucrărilor Publice în Moldova (aprilie 1859-mai 1860), căpitan și comandant al Batalionului de geniu din Moldova (septembrie 1869-decembrie 1860), căpitan și maior-comandant al Batalionului de geniu
Monumentul lui Panait Donici din București () [Corola-website/Science/332742_a_334071]
-
mulți români cu cetățenie austro-ungară, între care Ioan Slavici și Ioan Bălan. La mijlocul lui septembrie, germanii au transferat pe frontul transilvănean patru divizii, avansarea românilor fiind oprită. Rușii au deplasat la rândul lor în ajutorul românilor trei divizii, dar acești militari nu au fost aprovizionați corespunzător. Generalul Esposito afirma că liderii militari români au făcut câteva greșeli strategice și operaționale: Din punct de vedere militar, strategia română a fost cea mai proastă. Alegând Transilvania ca obiectiv prioritar, armata română a ignorat
Participarea României în campania anului 1916 () [Corola-website/Science/332778_a_334107]
-
Armata română era destul de mare - circa 500.000 de militari, organizați în 20 divizii. Starea Armatei României în anii premergători declanșării războiului era una precară, fapt care avea să aibă repercusiuni grave în viitor, având în vedere că ea avea menirea de a materializa deciziile factorului politic. Organismul militar românesc
Situația Armatei României la izbucnirea Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/332783_a_334112]
-
Raidurile comandourilor efectuate de Aliații occidentali pe întreaga perioadă a celei de-a doua conflagrații mondiale împotriva fortificațiilor germane cunoscute cu numele generic de „Zidul Atlanticului” au avut ca principali participanți militarii din forțele armate britanice și ale Comunității Națiunilor. A mai participat de asemenea un mic număr de militari din țările ocupate de germani, grupați în „Comandoul interaliat nr. 10”. Operațiunile au vizat obiective ale Zidului Atlanticului aflate din Norvegia până la
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
a celei de-a doua conflagrații mondiale împotriva fortificațiilor germane cunoscute cu numele generic de „Zidul Atlanticului” au avut ca principali participanți militarii din forțele armate britanice și ale Comunității Națiunilor. A mai participat de asemenea un mic număr de militari din țările ocupate de germani, grupați în „Comandoul interaliat nr. 10”. Operațiunile au vizat obiective ale Zidului Atlanticului aflate din Norvegia până la granița franco - spaniolă. Militarii participanți la raiduri au provenit după cum s-a spus mai înainte din rândurile trupelor
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
La două dintre cele mai importante raiduri, Operațiunile Gauntlet și Jubilee, trupele canadiene au jucat un rol de primă mărime. Efectivele implicate în raiduri au depins de importanța obiectivului vizat. Cel mai mic raid a fost cel efectuat de doi militari din Comandoul nr. 6 în cadrul Operațiunii J V. Cele mai numeroase efective au fost implicate în cadrul Operațiunii Jubilee - peste 10.500 de oameni. Majoritatea raidurilor au fost operațiuni planificate să se desfășoare pe durata unei singure nopți, dar au existat
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
o mai lungă perioadă de timp, ca de exemplu Operațiunea Gauntlet. Raidurile comandourilor aliate au devenit atât de periculoase pentru Germani în 1942, încât Adolf Hitler a emis în octombrie acel an Ordinul comandoului, prin care cerea explicit executarea tuturor militarilor comandourilor aliate capturați. Cele 57 de raiduri au avut loc între 1940 și 1944 și au vizat în principal obiective din Franța, adică 36 dintre acestea. Au mai fost executate 12 raiduri în Norvegia, 7 în Insulele Canalului și câte
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
raidurilor au fost diverse. Dacă Operațiunea Chariot (raidul împotriva docurilor de la de la Saint-Nazaire) a fost considerat cel mai mare succes al atacurilor de acest gen, altele precum Operațiunea Aquatint sau Operațiunea Musketoon s-au încheiat cu moartea sau capturarea tuturor militarilor aliați participanți. Raidurile comandourilor aliate au încetat la mijlocul anului 1944 la ordinul generalului-maior Robert Laycock, comandantul Combined Operations Headquarters. El și-a justificat ordinul arătând că raidurile nu mai erau la fel de eficiente ca la începutul războiului. În plus, generalul a
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
de elită generalului John Dill, șeful Statului Major General Imperial. Dill, care aflase de intențiile lui Churchill, a aprobat planul lui Clarke. După doar trei săptămâni după ce Dill își dăduse acordul pentru înființarea comandourilor, a avut primul raid. Cei trei militari implicați nu au reușit să strângă informații sau să distrugă echipamente militare germane. Ei au reușit doar să ucidă două santinele germane. În 1940 a fost lansată o cerere de voluntari din rândul soldaților forțelor terestre britanice cu diferite specializări
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
echipamente militare germane. Ei au reușit doar să ucidă două santinele germane. În 1940 a fost lansată o cerere de voluntari din rândul soldaților forțelor terestre britanice cu diferite specializări, ca și din rândul „companiilor independente” (organizate inițial din rândurile militarilor Armatei Teritoriale) care luptaseră în Norvegia. În noiembrie 1940, unitățile militare nou formate au fost organizate ca Brigada de Servicii Speciale cu patru batalioane, plasate sub comanda generalului de brigadă J. C. Haydon. Până în toamna anului 1940, peste 2.000
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
desființeze aceste trei comandouri spre sfârșitul anului 1943. Comandoul nr. 10 (interaliat) a fost păstrat pentru efectuarea de raiduri de mică amploare. În cadrul acestui comandou se afla numărul cel mai mare de voluntari proveniți din teritoriile ocupate de naziști. Acești militari erau antrenați să fie se deplaseze la țintă pe calea aerului, fiind lansați ca parașutiști, sau pe apă, folosind ambarcațiuni cu vâsle de mici dimensiuni. Comandourile au fost trecute sub controlul operațional al Cartierelor Generale ale Operațiunilor Combinate. Primul comandant
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
și a teritoriilor sale: Venera ce se naște în insula Cipru, Jupiter protector al insulei Creta și Minerva cu leii săi ce reprezintă teritoriile maritime (stat maritim) și continentale (stat continental). Din 1569 loggetta a devenit post de pază al militarilor de la Arsenal ("arsenalotti") în timpul ședințelor Marelui Consiliu. În 1663 a fost adăugată terasa cu balustrada din marmură și în aceeași perioadă au fost modificate arcadele laterale, fiind transformate în porți. Poarta de bronz care închide balustrada a fost realizată de
Loggetta () [Corola-website/Science/333552_a_334881]
-
(n. 15 aprilie 1898, Văleni, Roman - d. 6 iunie 1978, Piatra Neamț) a fost un militar de carieră, publicist, poet. Urmează școala primară în satul natal și liceul militar la Iași. În timpul Primului Război Mondial sublocotenentul participă cu Regimentul 15 Infanterie pe fronturile de la Oituz, Târgu Ocna, Turda. Devine comandant de companie apoi de batalion. După război contribuie
Gheorghe Ante () [Corola-website/Science/333593_a_334922]
-
5 ianuarie 1861 - d. 1945, București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcții de comandant de divizie în campania anului 1916. A căzut prizonier la germani, la 23 noiembrie 1916 (stil vechi), fiind militarul român cu cel mai mare grad, căzut prizonier pe perioada războiului. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele
Constantin Costescu () [Corola-website/Science/333621_a_334950]
-
Armament” din Nantes. Simultan cu desemnarea sa la gardul de locotenent-colonel a devenit comandant al Regimentului Artilerie nr. 2 (1870-1875). În anul 1875 a fost avansat colonel și numit șef al Serviciului Artilerie din Marele Stat Major (1875-1877), apoi atașat militar al Marelui Cartier General pe lângă Marelui Duce Nicolae (1877-1878), în sfârșit comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu (1881-1882). Ca șef al Serviciului Artilerie din Marele Stat Major a insistat pentru constituirea a câte unui regiment de artilerie pentru
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
că în zonă a fost o prezență militară intensă, mai ales armata americană care a securizat zona, a ordonat că civilii să fie scoși afară și apoi a încărcat un obiect pe platforma unui camion [necesită citare]. Cu toate acestea, militarii au declarat că au căutat în pădure și nu au găsit “absolut nimic”. Au existat unele speculații că fragmentele metalice ar fi rezultat în urma prăbușirii satelitului sovietic Kosmos 96. Cu toate acestea, un raport UȘ Space Command din 1991 concluzionează
Incidentul OZN de la Kecksburg () [Corola-website/Science/333705_a_335034]
-
fost construit în 1931-1935, era cel mai mare din lume la acea dată și se considera că era de necucerit. Fortul a fost neutralizat cu succes pe 10 mai 1940 de un atac al unei mici unități aeropurtate (56 de militari) aduse pe poziții cu ajutorul planoarelor. Acțiunea a curățat drumul forțelor terestre germane către interiorul Belgiei, fără ca atacatorii să mai fie amenințați de tirul artileriei din fort. este încă în proprietatea Armatei belgiene, este bine păstrat și poate fi vizitat. Fortul
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
spitalul și spațiile pentru personal. Fresh air was obtained from intake vents over the canal. În 1940, Eben-Emael era comandat de maiorul Jottrand. În fort erau aproximativ 1.200 de soldați belgieni, împărțiți în trei grupuri. Primul era cel al militarilor staționați permanent în fort - 200 de oameni din personalul tehnic (doctori, armurieri, bucătari, intendență șa). Celelalte două grupuri erau fortate din aproximativ 500 de artileriști fiecare. Pe timp de pace, fiecare dintre aceste două grupuri erau de serviciu în fort
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
fort. Cu excepți a câtorva ofițeri și a comandanților, cea mai mare parte a oamenilor era formată din rezerviști. Cei mai mulți dintre ei fuseseră chemați sub arme în 1939, după invazia germană a Poloniei. Pregătirea lor de infanterie era slabă, toți militarii belgienii fiind artileriști. Pe 10 mai 1940, 78 de parașutiști germani la bordul a 9 planoare din 7 "Flieger" (viitoarea Divizie I "Fallschirmjäger"]]) au aterizat pe fortăreață, înarmați cu arme ușoare de infaterie și încărcături explozive având ca obiectiv distrugerea
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
urmau să atace Belgia centrală, dar lipsind pe de altă parte fortăreața de orice sprijin din partea forțelor de rezervă, în condițiile în care celelalte două poduri de peste Canalul Albert căzuseră deja sub controlul germanilor. Germanii au pierdut doar 6 dintre militarii care au participat la asaltul fortului și au avut și 21 de răniți. În timpul asaltului asupra cupolelor și turelelor fortului, germanii au reușit să blocheze contraatacul belgienilor de la nivelurile inferioare ale fortificației, până la sosirea infanteriei. După succesul remarcabil al operațiunii
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
și Armata 2, participând la operațiile militare până la sfârșitul războiului În baza Directivei operative nr. 1 și a Ordinului Marelui Stat Major nr. 2768 din 13/26 august 1916, Armata de Nord, cu un efectiv inițial de 41.000 de militari (107.948 de oameni la terminarea mobilizării), a trecut la ofensivă pe un front cu o dezvoltare de circa 270 km, între văile Bistriței și Cașinului, având misiunea de a nimici rezistența inamicului și a ajunge cât mai rapid în
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
lor principală fiind de a asigura deschiderea trecătorilor din Carpații Orientali și crearea condițiilor favorabile pentru afluirea și concentrarea grosului forțelor armatei. Efectivele aflate la dispoziția Armatei de Nord au fost în această etapă au fost de 41.000 de militari, reprezentând 38% din prevederile de război (107.948 militari). Divizia 14 Infanterie (comandant - general de brigadă Paraschiv Vasilescu), cu un efectiv de 16.000 de militari grupați în 15 batalioane de infanterie și 8 baterii de artilerie, a organizat trei
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
Carpații Orientali și crearea condițiilor favorabile pentru afluirea și concentrarea grosului forțelor armatei. Efectivele aflate la dispoziția Armatei de Nord au fost în această etapă au fost de 41.000 de militari, reprezentând 38% din prevederile de război (107.948 militari). Divizia 14 Infanterie (comandant - general de brigadă Paraschiv Vasilescu), cu un efectiv de 16.000 de militari grupați în 15 batalioane de infanterie și 8 baterii de artilerie, a organizat trei grupuri de acoperire: Până la data de 2 septembrie 1916
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
Armatei de Nord au fost în această etapă au fost de 41.000 de militari, reprezentând 38% din prevederile de război (107.948 militari). Divizia 14 Infanterie (comandant - general de brigadă Paraschiv Vasilescu), cu un efectiv de 16.000 de militari grupați în 15 batalioane de infanterie și 8 baterii de artilerie, a organizat trei grupuri de acoperire: Până la data de 2 septembrie 1916, grupurile de acoperire ale Divizie 14 Infanterie au deschis trecătorile omonime atingând aliniamentul: vârful Călimănel - Bilbor - imediat
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
cu Putna Puturoasă. În același timp, a început deplasarea grosului forțelor diviziei din raionul de concentrare de pe valea Bistriței spre zona acțiunilor de luptă. Divizia 7 Infanterie (comandant - general de brigadă Ioan Istrate), cu un efectiv de 14.000 de militari grupați în 13 batalioane de infanterie și 7 baterii de artilerie, a organizat două grupuri de acoperire: La sfârșitul etapei, Divizia 7 Infanterie a reușit deschiderea trecătorilor ajungând cu grupurile de acoperire pe aliniamentul gara Ghimeș - pantele estice ale munților
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]