205,475 matches
-
Montmorency, a devenit conetabil al Franței (1538-1567). François l-a însoțit pe regele Henric al II-lea la granița cu Germania și a fost prezent la capturarea orașelor Damvillers și Ivoy în 1552. A luat parte la eroica rezistență a orașului Thérouanne împotriva atacului trupelor lui Carol Quintul. În cele din urmă cade prizonier la 30 mai 1553. La întoarcerea din captivitate este făcut cavaler al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și i se asigură guvernarea Parisului și a Île-de-France (1556
François de Montmorency () [Corola-website/Science/335886_a_337215]
-
captivitate este făcut cavaler al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și i se asigură guvernarea Parisului și a Île-de-France (1556). A luat parte la Bătălia de la Saint-Quentin la 10 august 1557, apărând Picardia împotriva spaniolilor și a ajutat în asediul orașului Calais, în 1558. Regele l-a trimis cu o ambasadă la regina Elisabeta I a Angliei, pentru a obține de la ea angajamentul de a respecta tratatul de pace de la Cateau-Cambrésis. Odată cu moartea regelui Henric al II-lea, el a trebuit
François de Montmorency () [Corola-website/Science/335886_a_337215]
-
În 1560, a participat la Stările Generale care s-au ținut în Orléans. În tulburările războaielor religioase care au avut loc, el a fost de partea catolicilor, a participat la bătălia de la Dreux la 19 decembrie 1562 și la capturarea orașului Le Havre. De asemenea, el a luat parte la bătălia de la Saint-Denis (10 noiembrie 1567), unde a murit tatăl său. Odată ce a devenit Duce, François a continuat rivalitatea cu Casa de Guise. În 1570, el a avut sarcina foarte dificilă
François de Montmorency () [Corola-website/Science/335886_a_337215]
-
o alianță cu Franța. Cu această ocazie a fost creat cavaler onorific al Ordinului Jartierei. În Franța, François era mai nepopular ca niciodată. Incapacitatea lui de a controla parizienii răzvrătiți a dus la renunțarea sa din postul de guvernator al orașului. El a părăsit orașul cu câteva zile înainte de masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu. În 1574, regele Carol al IX-lea l-a chemat la Curte însă din cauza urei puternice dintre el și Ducele de Guise, a trebuit să plece din
François de Montmorency () [Corola-website/Science/335886_a_337215]
-
Cu această ocazie a fost creat cavaler onorific al Ordinului Jartierei. În Franța, François era mai nepopular ca niciodată. Incapacitatea lui de a controla parizienii răzvrătiți a dus la renunțarea sa din postul de guvernator al orașului. El a părăsit orașul cu câteva zile înainte de masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu. În 1574, regele Carol al IX-lea l-a chemat la Curte însă din cauza urei puternice dintre el și Ducele de Guise, a trebuit să plece din nou. Neavând nimic de
François de Montmorency () [Corola-website/Science/335886_a_337215]
-
Classis Misenensis, cea mai importantă flotă romană. Ea a fost înființată ca bază navală în 27 î.Hr. de Marcus Agrippa, mâna dreaptă a împăratului Augustus. Având un decor natural superb aflat în apropiere de baza navală și în împrejurimi importantele orașe romane Puteoli și Neapolis, Misenum a devenit locul unde au fost construite numeroase vile romane luxoase. Plinius cel Bătrân a fost "praefectul" responsabil al flotei navale de la Misenum în anul 79 d.Hr., la momentul erupției vulcanului Vezuviu, vizibil la
Miseno () [Corola-website/Science/335889_a_337218]
-
romani a făcut să crească valul de refugiați evrei din Iudeea în Babilonia. Regii parți au conferit obștii evreiești un grad de autonomie internă în domeniul religios, cultural și social. La începutul secolului I d.Hr. s-au bucurat evreii din orașul Nehardea și de autonomie politică. Sub stăpânirea partă, și apoi cea a Sasanizilor, a înflorit activitatea centrelor de învățământ iudaic din Babilonia. Învățații evrei de acolo -numiți „amoraim” - între veacul al III-lea și al V-lea s-au trudit
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
din creațiile centrale ale civilizației evreilor, și carte de căpătâi a iudaismului - Talmudul babilonian, care a însumat polemicile si dezbaterile asupra legii - halaha și a tradiției de legende și povestiri - agada - care s-au desfășurat în marile școli - ieșive din orașele mesopotamiene cunoscute în arameică ca Sura, Pumbedita, Nehardea etc. Sefii obstei evreiesti babiloniene se numeau in aceasta epocă Resh Galuta, adica conducători ai Exilului. Sasanizii au ferit pe evreii din imperiul lor de pericolul Imperiului Bizantin devenit creștin, a cărui
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
a silit pe evrei sa poarte un semn distinctiv de culoare galbenă. Califul Abbasid Al-Mamun a considerat pe evrei „cea mai rea dintre națiuni” și a poruncit dărâmarea sinagogilor din Bagdad. De asemenea a procedat la expulzări de evrei din oraș. În anii 1045-1046 au izbucnit la Bagdad răfuieli violente între musulmanii șiiți și cei suniți, dar până la urmă gloate din ambele părți porneau să jefuiască casele evreilor și distrugeau sinagogi și case de rugăciuni antice ale cultului iudaic din oraș
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
oraș. În anii 1045-1046 au izbucnit la Bagdad răfuieli violente între musulmanii șiiți și cei suniți, dar până la urmă gloate din ambele părți porneau să jefuiască casele evreilor și distrugeau sinagogi și case de rugăciuni antice ale cultului iudaic din oraș.În anul 1121 califul Al Mustarshad a scos un edict prin care i-a obligat pe evrei să poarte pe îmbrăcăminte două petice galbene, de asemena un lănțug în jurul gâtului pe care scria „dhimmi”, precum si alte semne distinctive umilitoare. După
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
procesiuni cerând califilor să ia măsuri coercitive împotriva „necredincioșilor”, iar califii se conformau acestor cereri. După mai multe mutări alternative ale frontierelor, Mesopotamia inclusiv Irakul au ajuns sub dominația turcilor otomani. În anul 1534 sultanul Soliman Magnificul a cucerit Tabrizul (orașul principal din Azerbaidjan) și Bagdadul din mâinile Persiei, ceea ce a dus la o ameliorare în viața evreilor locali. Recucerirea temporară a Irakului de către persanii safavizi în anul 1623 (Războiul Otomano-Safavid 1623-1639) a dus la înrăutațirea condiției evreilor, ceea ce a făcut
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
numeroși evrei să se alăture efortului de război otoman. Ziua recuceririi Irakului de catre turci a fost proclamată de ei sărbătoare, o „zi a miracolului” (Yom Nes). În anul 1743 o epidemie de ciumă a lovit Bagdadul, inclusiv populația evreiască a orașului. Au căzut pradă molimei și rabinii comunității. Supraviețuitorii s-au adresat evreilor din Alep cerându-le să le trimeată un nou șef rabin. Funcția a fost atunci preluată de rabinul Sadka Bekhor Hussein din Alep și venirea lui a avut
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
făcut ca mai mulți membri de vază ai obștii, precum David Sasson, să aleagă calea exilului în Persia și India. În 1884 numărul evreilor din Bagdad era de 30,000, iar în 1900 - 50,000, adică un sfert din populația orașului. S-au distins în rândurile lor conducători comunitari și lideri și cărturari religioși precum rabinul Yossef Haim ben Eliyahu Mazal Tov cunoscut și sub numele Ben Ish Hay (1834-1909). Majoritatea evreilor irakieni era activă în domeniul comerțului. Revoluția Junilor Turci
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
și răniți câteva zeci de evrei. Cetățeni ai Imperiului Otoman, evreii au continuat să mențină legături, mai ales religioase, cu Țara Sfântă, aflată până în 1917 sub aceeași dominație, cea turcă.În anul 1853 evrei irakieni au întemeiat sinagoga Hesedel în Orașul vechi al Ierusalimului. După dezmembrarea Imperiului Otoman în urma celui primului război mondial din 1920 Irakul a intrat într-un regim de protectorat autonom sub mandat britanic. Statutul juridic al evreilor era in acel timp egal cu cel al musulmanilor. Evreilor
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
de prăvălii și proprietăți evreiești. Daunele materiale au fost apreciate ca fiind de circa 3 milioane de dolari (la valoarea din 1941 - în zilele noastre corespunzând la 48 milioane de dolari)) Au avut loc jafuri contra evreilor și în alte orașe din țară. Pogromul din iunie 1941 a intrat în istorie sub numele de Farhud.Ulterior mișcarea sionistă a trimis în secret în Irak emisari din Palestina,care să-i antreneze pe evreii locali în metode de auto-apărare, pe care erau
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
vor mai întreține? Ce le mai rămâne de făcut în Irak? Nu, nu, amice, este mai bine pentru noi să ne scăpăm de ei, atât timp cât putem”. Evreii din Irak au lăsat în urma lor numeroase și însemnate proprietăți, adesea în centrul orașelor importante. La sosirea în Israel, o mare parte din ei au fost așezați la început în tabere de tranzit numite „maabarot”, în corturi și, ulterior, în barăci de lemn, până ce cu timpul au ajuns în locuințe permanente. Cu emigranții evrei
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
a fost o cazarmă militară construită la Ierusalim de regele Irod cel Mare și numită după patronul său, Marc Antoniu. Ea a fost ridicată pe locul unor fortărețe ptolemeice și hașmoneice, la capătul estic al marelui zid al orașului (al doilea zid), pe partea de nord-est a orașului, în apropiere de Muntele Templului și Scăldătoarea Bethesda. Cu toate că reconstituirile moderne prezintă adesea cetatea ca având un turn la fiecare din cele patru colțuri, istoricul Josephus se referă în mod repetat
Cetatea Antonia () [Corola-website/Science/335892_a_337221]
-
Ierusalim de regele Irod cel Mare și numită după patronul său, Marc Antoniu. Ea a fost ridicată pe locul unor fortărețe ptolemeice și hașmoneice, la capătul estic al marelui zid al orașului (al doilea zid), pe partea de nord-est a orașului, în apropiere de Muntele Templului și Scăldătoarea Bethesda. Cu toate că reconstituirile moderne prezintă adesea cetatea ca având un turn la fiecare din cele patru colțuri, istoricul Josephus se referă în mod repetat la ea ca "turnul Antonia" și afirmă că a
Cetatea Antonia () [Corola-website/Science/335892_a_337221]
-
la École Biblique, după ce a efectuat ample cercetări arheologice ale sitului, a conchis că nu există absolut nici un sprijin [arheologic] în favoarea ipotezei că au fost patru turnuri. Iosephus atestă importanța Antonia: „Căci dacă este Templul stă ca o cetate deasupra orașului, Antonia a dominat Templul, iar ocupanții acelui post erau gardienii tuturor celor trei”. Iosephus a plasat Antonia la colțul de nord-vest al colonadelor din jurul Templului. Reprezentările moderne arată adesea Antonia ca fiind situată de-a lungul laturii de nord a
Cetatea Antonia () [Corola-website/Science/335892_a_337221]
-
ca loc al judecării lui Isus de către Pilat din Pont; cercetările arheologice recente indică faptul că aceste dale fac parte din pavajul de est al celor două forumuri, construite în secolul al II-lea de Hadrian ca parte a noului oraș Aelia Capitolina. Pe locul Forumului a fost anterior o scăldătoare mare în aer liber, Scăldătoarea Struthion, care a fost construită de către hașmonei și este menționată de Iosephus ca fiind adiacentă cetății în secolul I; ea se află în prezent sub
Cetatea Antonia () [Corola-website/Science/335892_a_337221]
-
fel ca și Philon, Iosephus afirmă că guvernatorii romani au rămas în Palatul lui Irod în timp ce se aflau la Ierusalim și efectuau judecățile pe pavimentul de lângă zidul acestuia; Iosephus indică faptul că palatul lui Irod este pe Dealul de Vest (Orașul de Sus) și el a fost redescoperit recent (2001) sub un colț al cetății de la Poarta Jaffa. Arheologii au ajuns acum la concluzia că, în secolul I, "Praetorium"-ul - reședința guvernatorului ("Praefectus - ulterior Procurator") - era mai degrabă pe Dealul de
Cetatea Antonia () [Corola-website/Science/335892_a_337221]
-
un colț al cetății de la Poarta Jaffa. Arheologii au ajuns acum la concluzia că, în secolul I, "Praetorium"-ul - reședința guvernatorului ("Praefectus - ulterior Procurator") - era mai degrabă pe Dealul de Vest decât în Cetatea Antonia, în partea diametral opusă a orașului.
Cetatea Antonia () [Corola-website/Science/335892_a_337221]
-
Biserica Sfântul Nicolae (în ) este o biserică în stil baroc din cartierul Malá Strana (Orașul de Jos) al orașului Praga. A fost construită între anii 1704-1755 pe locul unde se afla anterior o biserică gotică din secolul al XIII-lea, care era, de asemenea, închinată Sfântului Nicolae. Biserica parohială Sfântul Nicolae, care se afla pe
Biserica Sfântul Nicolae din Malá Strana () [Corola-website/Science/335897_a_337226]
-
Biserica Sfântul Nicolae (în ) este o biserică în stil baroc din cartierul Malá Strana (Orașul de Jos) al orașului Praga. A fost construită între anii 1704-1755 pe locul unde se afla anterior o biserică gotică din secolul al XIII-lea, care era, de asemenea, închinată Sfântului Nicolae. Biserica parohială Sfântul Nicolae, care se afla pe locul actualei biserici și
Biserica Sfântul Nicolae din Malá Strana () [Corola-website/Science/335897_a_337226]
-
gotică din secolul al XIII-lea, care era, de asemenea, închinată Sfântului Nicolae. Biserica parohială Sfântul Nicolae, care se afla pe locul actualei biserici și era în stil gotic, a fost construită în secolul al XIII-lea în Malá Strana (Orașul de Jos). Iezuiții au decis în a doua jumătate a secolului al XVII-lea să construiască un complex de clădiri format dintr-o biserică nouă și o școală parohială inițial după planurile din 1673 ale arhitectului Giovanni Domenico Orsi. Lucrările
Biserica Sfântul Nicolae din Malá Strana () [Corola-website/Science/335897_a_337226]