KorAP: Find »[drukola/base=aborda & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...817 818 819 ...848 >

21,186 matches

Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319

ajunge să se neliniștească din simplu motiv că se neliniștește, ceea ce îi agravează situația. Credințele eronate acționează adesea ca un obstacol în timpul tratamentului care își propune să diminueze neliniștile. Terapeutul trebuie să acorde atenție prezenței acestora pentru a le putea aborda la momentul oportun. Comportamentele de evitare și comportamentele securizante Comportamentele de evitare Pe lângă evitările imaginilor mentale, există și alte comportamente de evitare care contribuie la menținerea tulburării și la alterarea stării pacienților în mediul lor de viață. Aceste comportamente se

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
interferența lor, ea le percepe ca fiind necesare), elemente care trebuie să fie precizate în timpul analizei funcționale. Incapacitatea pacientei de a recunoaște caracterul excesiv al neliniștilor sale apare de mai multe ori în timpul evaluării tulburării de anxietate generalizată. Pentru a aborda această problemă, terapeutul o face să vorbească în legătură cu ceea ce resimte (epuizare) sau în legătură cu ceea ce spun persoanele din anturajul său. Marie recunoaște atunci caracterul excesiv al neliniștilor sale. Identificarea tulburărilor concomitente Identificarea tulburărilor concomitente și excluderea altor cauze care ar putea

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
s-a recunoscut în formulările acestora. Marie devine conștientă că întâmpină greutăți în a tolera situațiile nesigure, care constituie adesea antecedentele imediate ale neliniștilor sale. Terapeutul caută apoi informații care să-i permită explicarea neliniștilor sale escesive. Marie și terapeutul abordează neliniștile semnalate în ultima săptămână, descriind situațiile în care acestea apar. Impreună, ei identifică elementele cognitive (neliniști, credințe asociate...), comportamentale (evitare, control...), emoționale și fiziologice asociate, ceea ce o ajută pe Marie să-și formeze o imagine de ansamblu asupra elementelor

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
o sune. Anxietate, angoasă. Teamă în legătură cu fiica sa . Nu suportă să aștepte. Incearcă să se Mânie, deoarece fiica sa ar fi trebuit să o ocupe de altceva. sune. Ii cere soțului să facă ceva. Iși ceartă soțul. Teamă de consecințele (abordate de psihiatru) tratamentului îndelungat cu medicamente Ii spune fiului său că ei fac totul pentru Ușoară și de scurtă durată diminuare a a o stresa. indispoziției sale atunci când încearcă să se liniștească Privește buletinele meteo la televizor. Creșterea ritmului cardiac

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
următoare, - feedback. Medicamentele Pentru a permite întreruperea, dorită de Marie, a tratamentului cu benzodiazepine, terapeutul îi propune acesteia să colaboreze foarte strâns cu psihiatrul său, astfel încât, împreună, să-și mobilizeze eforturile pentru a reuși sevrajul gradual. El îi cere să abordeze stările sale de neliniște în ceea ce privește întreruperea tratamentului medicamentos și dorința sa de a evita sau de a amâna sevrajul cu aceeași atitudine pe care o are față de celelalte neliniști și comportamente de evitare: acest sevraj constituie ocazia pentru ca Marie să

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
neliniște, terapeutul o determină pe Marie să-și pună întrebări în legătură cu teama de consecințele preocupărilor sale din timpul săptămânii, lucru care îi permite: - să vizeze automatismul gândurilor și strategiilor de evitare cognitivă, - să identifice temerile și credințele care vor trebui abordate în etapele ulterioare ale tratamentului, - să identifice elementele nesigure intolerabile pentru pacient. Terapeutul face diferențierea dintre neliniștile care decurg dintr-o problemă actuală (tip 1) și neliniștile care nu decurg dintr-o problemă actuală (tip 2). Dialogul se desfășoară pe

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
mai mică. Terapeutul se asigură că, în timpul expunerii, pacientul nu se gândește la soluțiile unei probleme actuale sau eventuale, ci se confruntă cu imaginile situației care îl neliniștește. Succesul expunerii depinde de strategiile utilizate dar și de maniera de a aborda expunerea impreună cu pacientul, astfel încât acesta să se expună în mod real mai degrabă decât să evite conținutul neliniștilor sale. Iată elementele psihoeducative ale expunerii oferite de către terapeut lui Marie, pentru ca aceasta să conștientizeze că identificarea în profunzime a temerii

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
și extrag impresiile: Marie crede că aceste probleme pot fi rezolvate? Crede ea că are abilitățile necesare pentru a lucra aceste probleme? In schimb, terapeutul îi transmite unele informații în legătură cu rolul atitudinii negative în menținerea problemelor și dezvoltarea neliniștilor. Ei abordează apoi etapele antrenamentului pentru rezolvarea problemelor dezvoltat de D'Zurilla și Nezu, metodă care i-ar permite să-și rezolve problemele regăsindu-și în același timp încrederea în abilitățile sale. Prima etapă: definirea unei probleme După identificarea și ierarhizarea problemelor

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Mariei să continue terapia pentru a-și consolida rezultatele, să identifice prezența unor elemente noi care pot dăuna schimbării și să prevină o eventuală recădere. Identificarea obiectivelor în funcție de abilitățile dezvoltate Travaliul terapeutic începe printr-o trecere în revistă a componentelor abordate în timpul terapiei. Marie afirmă faptul că expunerea la neliniști i-a permis să lucreze asupra neliniștilor sale în ceea ce privește lipsa de bani, sevrajul medicamentos și situația fiicei sale (accident de mașină). Impreună cu terapeutul, ea face un bilanț al obiectivelor atinse

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
amplifică participarea activă a pacientului. Desfășurarea ședințelor Expunerea permite obținerea desensibilizării la situațiile anxiogene, în consecință ședințele nu sunt prea scurte, altfel riscăm ca anxietatea să nu se diminueze, deci problema să se agraveze. In timpul unei ședințe, terapeutul nu abordează decât câte o situație anxiogenă pe rând, și nu trece la cealaltă decât atunci când anxietatea s-a diminuat cel puțin până la jumătate (paliere ale habituării). Terapeutul nu-l liniștește pe pacient: el utilizează reformularea și empatia, asigură evaluarea regulată a

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
o sarcină pe care pacientul să o efectueze între ședințe: această sarcină prelungește ședința sau alte ședințe de expunere. Important este faptul că subiectul pleacă cu ideea că poate să îndeplini sarcina indicată. In timpul ședinței următoare, sarcina efectuată este abordată înaintea oricărei alte ședințe de expunere. Expunerea în imaginație Desfășurarea ședințelor Expunerea în imaginație are la bază aceeași tehnică ca și expunerea in vivo, cu excepția faptului că stimulul anxiogen este imaginat în loc să fie real. Terapeutul cere pacientului să închidă ochii

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
vivo, cu excepția faptului că stimulul anxiogen este imaginat în loc să fie real. Terapeutul cere pacientului să închidă ochii și să-și imagineze o scenă care are legătură cu gândurile sale obsedante. Tehnica expunerii în imaginație este utilă atunci când subiectul refuză să abordeze situațiile reale. Scena este repetată până la pierderea forței sale anxiogene (diminuare a angoasei la cel puțin la jumătate din forța sa maximă). La fel ca și în cazul expunerii in vivo, terapeutul prescrie sarcini între ședințe, sarcini care reproduc ședința

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
concrete. Pacientul face un clasament al obiectivelor, de la cel mai simplu până la cel mai dificil de realizat, pentru a pregăti o ierarhizare a expunerii. Câteva reguli pentru realizarea acestor activități - Să se aleagă activitatea care este cel mai ușor de abordat. - Să se planifice momentul din zi în care poate fi realizată aceasta. - Să nu se treacă la o altă activitate decât atunci când prima a fost realizată. - Să se definească un interval de timp suficient pentru realizarea acesteia, cu o pauză

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
de făcut? Martine - Patul. Terapeutul - Credeți că puteți să-l faceți, că aveți suficientă putere pentru a continua? Martine - Da, așa cred. Terapeutul - Deschideți ochii acum și să vedem ce ați învățat din această repetiție. Martine - Poate faptul că, dacă abordez fiecare aspect al activității de aranjare a lucrurilor separat, în loc să le privesc ca pe un ansamblu, voi reuși să fac ceea mi-am propus... Terapeutul - Este corect, ați constatat de asemenea că, atunci când v-ați spus că nu veți reuși

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
total de cincisprezece ședințe. Lucrul în grup trebuie să-i permită lui Martine să nu se mai simtă singură în confruntarea cu patologia sa și să combată discursul său interior de autodepreciere („Nu mai știu să fac nimic „). Fiecare ședință abordează o temă precisă stabilită de la început: - Sedința 1: simptome și cauze ale depresiei, - Sedința 2: explicația ciclului letargiei, - Sedința 3: evidențierea comportamentelor problemă, -Sedința 4: definirea obiectivelor comportamentale și planificarea activităților, - Sedința 5: înregistrarea desfășurării evenimentelor, - Sedința 6: evaluarea activităților

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Fiecare pacient completează, apoi, scara Beck cu 21 itemi. Terapeuții adaugă chestionarul Hamilton cu 17 itemi. Scorul lui Martine este de 31 la scara Beck și de 26 la cea a lui Hamilton. Tema ședinței Tema din ziua respectivă este abordată. Grupul este apoi invitat să pună întrebări. Martine nu pune nici o întrebare. Interpelată, ea spune că are nevoie de timp și de detașare pentru a se gândi la toate acestea. Exerciții și sarcini de efectuat Drept exercițiu de rezolvat în cadrul

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
sarcini pe plan sentimental - Să aibă conversații curente scurte cu cât mai multe femei posibil, determinând cealaltă persoană să vorbească, vorbind despre sine cu emoție, fără a încerca să stabilească o relație pentru moment (astfel încât să diminueze anxietatea anticipativă). - Să abordeze femeile care îl impresionează respectând aceeași regulă. - Să vorbească cu noua sa prietenă despre ceea ce simte, mai ales despre ceea ce-l deranjează și ar dori să schimbe. Exemple de sarcini pe plan familial Să ceară tatălui său să nu mai

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
terapiei, el realizează rapid o restructurare care îi permite să facă față, la locul său de muncă, la o serie de calomnii, și ia inițiativa să înfrunte „judecătorii potențiali”. Xavier se detașează progresiv de întăririle terapeutului. Terapeutul îi propune să abordeze relațiile sale cu femeile ca și cum ar fi vorba despre exerciții terapeutice. La început surprins, Xavier se implică în îndeplinirea sarcinii respective. El pune capăt din proprie inițiativă unei prime relații, fără să provoace o criză acută, după ce a încercat să

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
I, o suferință clinică reală, o alterare a funcționării armonioase în multe domenii ale vieții, o repetare a scenariilor de eșec. Unele terapii anterioare au permis depășirea crizelor și controlul fazelor simptomatice dar, datorită întreruperii lor înainte de a fi fost abordate „problemele de fond”, ele n-au reușit să împiedice recăderile, situație care generează o stare de insatisfacție la adresa lor. In cadrul unei noi terapii, utilizarea unei paradigme de analiză cum este aceea a schemelor permite definirea problemei sau problemelor țintă

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
dureroase pe care încearcă să nu le mai retrăiască utilizând diferite strategii asociate problemei sale. Travaliul terapeutic este dirijat, deci, asupra emoției ca atare, în special asupra amintirilor sau a traumelor inițiale, în legătură cu care emoțiile se reactivează și care sunt abordate din nou prin intermediul unei „rescrieri a istoriei”. Schimbarea se manifestă prin modificările comportamentale, adică printr-o luptă în prezent. Este un travaliu terapeutic de lungă durată, deoarece modalitățile de percepere și de acționare, uneori la fel de vechi ca și vârsta pacientului

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
fi necesar ca și alte elemente să devină rapid obiective ale terapiei: - controlul purgațiilor (vomismente și laxative) și cântăririle compulsive, - normalizarea alimentației, - tulburările de somn, - reducerea suprainvestirii școlare (perfecționism). Gwen înțelege necesitatea acestor obiective, dar este reticentă în a le aborda, fie pentru că acest lucru o sperie, fie pentru că nu se simte capabilă să le atingă. Ea este de acord să consulte un psihiatru pentru „a dormi mai bine și a fi mai energică”. Va fi necesar să se desfășoare un

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
decât după crizele de „bulimii obiective”, după o pauză mai mare. Ea își administrează trei laxative pe zi și face treizeci de „exerciții abdominale” la prânz și treizeci seara. Informare și formare: gestionarea bulimiilor și a purgațiilor Gwen și terapeutul abordează împreună din nou problema gestionării bulimiilor și a purgațiilor. Terapeutul îi sugerează să stabilească din timp ce va mânca în caz de bulimie. Aceste bulimii „planificate” o șochează pe Gwen! El îi explică că va avea astfel impresia unui control

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
un minut, apoi a corpului său în întregime timp de un minut). Sedința 11 Trecerea în revistă a sarcinilor Gwen a prezentat două bulimii și un vomisment. Reflecție asupra relațiilor familiale Terapeutul revine asupra evenimentelor cotidiene, surse de stres. El abordează împreună cu aceasta problema legată de sora sa și de părinți. Gwen suferă din cauza îndepărtării de sora sa și crede că Estelle a uitat-o și o disprețuiește. Ea își spune că părinții săi formează „o pereche reușită”, manifestându-se uneori

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
de a instala o cameră web pentru a comunica cu sora sa. Ea se angajează să vorbească cu părinții despre nemulțumirile sale în ceea ce-i privește. Terapeutul o invită să facă acest lucru în zilele următoare și precizează că vor aborda această problemă la începutul viitoarei ședințe cu familia. Sedința 12: întâlnire cu părinții Răspunsuri la întrebări Sedința are loc împreună cu Gwen și părinții săi. Aceasta a vorbit despre sursele de tensiune în ceea ce-i privește. Părinții și-au recunoscut vina

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Sedința 17 Gwen este stresată din cauza examenelor. Ea se teme că va eșua, situație care provoacă o creștere a numărului de bulimii dar nu și a vomismentelor. Ea lucrează în timpul ședinței asupra acestei anxietăți provocate de eșec. In treacăt, terapeutul abordează problema perfecționismului său clinic. Sedința 18 Sedința este consacrată în mare parte examenelor lui Gwen. Terapeutul încearcă să o susțină în eforturile sale. Sedința 19 Această ședință este amânată: Gwen îi telefonează în ultimul moment terapeutului pentru a decomanda întâlnirea

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]