20,856 matches
-
ajunge să trăiască regretul și pocăința, după un vis, ajutat de bunătatea fără margini și sacrificiul Soniei. Ea, cu dragostea, cu duioșia, cu puterea îndurării, i-a îndrumat pașii și l-a vegheat să renască omul ucis de el prin crimă. Paul Evdokimov, filosof teolog rus de expresie franceză, a caracterizat-o sugestiv pe Sonia: este figura limită cea mai paradoxală și cea mai îndrăzneață a castității. Manka, Tamara, Katka, Jenia, Liubka, Niura, Pașa, Zoia, Vera, Sonka Alexandr Kuprin, Bordelul Scriitorul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și publicat în 1957, rescris în 1963, ediția definitivă fiind cea post mortem, 1997. În roman este prezentată lumea pestriță din mahalaua Cuțarida, o adunătură de case spre Grivița, din Groapa lui Ouatu superpersonaj spațial în care domină puterea, hoția, crima, desfrânarea, lumea colorată în care mișună copiii Gropii, hoții ce impuneau legea forței, babele bârfitoare ce răspândeau zvonurile, țiganii lăutari care stârneau o veselie dezinhibată, cârciumarii și negustorii ce se străduiau să prospere, ceferiștii și zidarii ce trudeau pentru a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
De la sfârșitul verii anului 1970 până în decembrie 1971 stă iarăși la Paris (beneficiind de o bursă acordată de filosoful Gabriel Marcel), de unde stabilește contacte cu personalități din lumea literară. Publică articole în presa occidentală (A gândi în România e o crimă, în „New York Times” ș.a.), acordă interviuri, vorbește la postul de radio Europa Liberă. În 1972 îi apare volumul de nuvele Așteptare, retras însă din librării după numai câteva zile. Simultan se editează la Paris Exercices d’attente (o selecție din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
acestea: Pe pragul lui Zeus sunt așezate două butoaie pline, unul cu destine fericite, altul cu destine nefericite (...) Nu vom permite nici repetarea în prezența tinerilor a versurilor din Eschil în care se spune că Zeul, pe oameni îi învață crima, Când vrea, pentru vecie, să le distrugă stirpea". (379c, 380a) Platon mai critică în Cartea III istorisirile care, departe de a-l reprezenta pe omul de vază înțelept și măsurat, descriu eroi năbădăioși, propunându-i omului, drept modele, capodopere de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el. De-abia a văzut sângele, că bea ferocitatea dintr-o sorbitură. Departe de a-și întoarce ochii, el fixează spectacolul și-l absoarbe fără a fi conștient de frenezia sa. Lupta îl fascinează prin ceea ce face din ea o crimă; o voluptate sângeroasă îl îmbată. Nu mai este același ca la sosire, ci un individ în mulțimea pe care a venit s-o întâlnească și tovarășul, în sensul cel mai exact al cuvântului, celor care l-au adus acolo. Pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dinainte. Răzbunării Clitemnestrei, care, în prima piesă, îi reproșează lui Agamemnon sacrificarea fiicei lor, Ifigenia, îi urmează, în Hoeforele, răzbunarea lui Oreste care îi reproșează mamei sale uciderea tatălui său. Cea de-a treia piesă pune capăt acestei serii de crime dictate de sălbatica lege a talionului, instituind, sub egida Atenei, primul tribunal, în care Oreste este judecat. Trilogia cu legătură este repede abandonată la Atena 15. Condițiile spectacolului, ce se desfășoară pe parcursul unei zile întregi, nu s-au schimbat totuși
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
își ia exemplele atât din tragediile umaniste cu subiect creștin, cât și din Antichitate. Face o listă de subiecte ce nu sunt susceptibile să declanșeze emoții tragice de milă și teamă. Moartea celui rău, care merită să fie pedepsit pentru crimele sale oribile, cum este Goliath "dușman al lui Israel și al religiei noastre", nu inspiră nicio compasiune, ci mai degrabă "ușurare și mulțumire"; cea a celui drept, cum ar fi moartea lui Socrate, nu poate trezi teama. Cât despre nenorocirea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
își dă seama că scenele de violență sunt greu de reprezentat în mod credibil pentru spectator. "Trebuie, scrie el, (...) să ne ferim de a reprezenta pe scenă ceea ce nu se poate face comod și cinstit, cum ar fi înfăptuirea unor crime, și a altor omoruri, și nu prin prefăcătorie sau în alt mod, căci fiecare va vedea întotdeauna ceea ce este [în realitate], și că nu este decât prefăcătorie, așa cum a făcut cineva care, cu prea puțin respect, și nu după regulile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
formal și el asupra acestui punct. Posibilul, adică "ceea ce se face uneori" și nu este cuprins în verosimil, "nu poate servi drept subiect poeziei narative, nici celei reprezentative". El dă exemplul omului de bine care comite în mod voluntar o crimă. O asemenea acțiune, chiar dacă este de ordinul posibilului, nu este credibilă pentru spectator. Pentru docți, autenticitatea unui fapt nu ar putea fi considerată drept un garant de verosimilitate. Adevărul nu este întotdeauna verosimil. După Chapelain, care reia, în Prefața la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca și Aristotel, preferă verosimilul extraordinar pe care îl condamnă docții. Îndrăgostit de sublim, el caută situații excepționale, susceptibile să emoționeze spectatorul. Pentru a-și justifica alegerea, el invocă, în Discurs despre poemul dramatic, neverosimilul unor mari subiecte antice precum crimele Medeei, Clitemnestrei, care sunt totuși la originea unor piese foarte puternice. "Marile subiecte care pun cu putere pasiunile în mișcare, și aduc față în față impetuozitatea cu legile datoriei sau tandrețea legăturii de sânge, trebuie să depășească în continuare verosimilul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ni-i dă pe aceiași auditori deja convinși. Nu este verosimil faptul că Medeea își omoară copiii, că Clitemnestra își asasinează soțul, că Oreste își ucide mama cu pumnalul, dar acest lucru este spus de istorie, și reprezentarea acestor mari crime nu găsește niciun fel de neîncrezători. Nu este nici adevărat și nici verosimil ca Andromeda, expusă unui monstru marin, să fi fost scutită de acest pericol de un cavaler zburător, care avea aripi la picioare, dar este o ficțiune pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că adevărul din această întâmplare luptă în favoarea poetului, și-l face mai scuzabil decât dacă ar fi un subiect inventat. Dar ne menținem părerea că nu toate adevărurile sunt bune pentru teatru, și că acesta este cazul unora ca aceste crime enorme în care Judecătorii ordonă arderea proceselor odată cu criminalii. Există adevăruri monstruoase, care, fie trebuie suprimate pentru binele societății, fie că, neputându-le ține ascunse, trebuie să ne mulțumim a le observa ca pe niște lucruri stranii. În asemenea situații
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acestei "bunătăți" a trăsăturilor de comportament pe care numeroși teoreticieni ai clasicismului o interpretează în mod eronat sau o trec sub tăcere. Un asemenea tratament al "comportamentului" dovedește, din partea amândurora, o egală admirație pentru o înaltă virtute sau pentru marea crimă. El nu este compatibil decât cu verosimilul extraordinar spre care merge preferința lor. Astfel de personaje, ieșite din comun, nu ar putea intra într-o acțiune condusă de verosimilul obișnuit. 4.3. Verosimil și limbaj dramatic Pentru a asigura verosimilul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
însă cum aceasta nu este decât o pedeapsă justă, ea nu ne face nicidecum milă și nu ne inspiră nicio teamă, cu atât mai mult cu cât noi nu suntem atât de răi ca el, pentru a fi capabili de crimele sale, și să ne fie teamă de un sfârșit atât de funest. Trebuie deci de găsit o cale de mijloc între aceste două extreme, prin alegerea unui om care să nu fie nici complet bun, nici complet rău și care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceeași lucrare. (...) Prima este ca cel ce suferă și este persecutat să nu fie nici complet rău, nici complet virtuos, ci un om mai mult virtuos decât rău, care, prin vreo trăsătură de slăbiciune umană, care să nu fie o crimă, nimerește într-o năpastă pe care nu o merită; cealaltă, ca persecuția și pericolul să nu vină nicidecum de la un dușman, nici de la cineva indiferent, ci de la o persoană care trebuie să-l iubească pe cel ce suferă și să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la o persoană care trebuie să-l iubească pe cel ce suferă și să fie iubită de el." Cu Horace, Corneille creează de asemenea o situație perfectă în planul tragicului. Eroul, ajuns în culmea gloriei, comite, omorându-și sora, o crimă împotriva naturii, care îi provoacă spectatorului o milă și o teamă maxime. Greșeala acestui om corect, care într-o privință este un model de virtute, în sensul cornelian al termenului (curaj), nu ar putea fi mai mare. Cel virtuos a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
raciniene constă în cea mai teribilă dintre descoperiri de către personaje: oroarea acțiunilor lor", scrie Eugène Vinaver în Conversații despre Racine (Entretiens sur Racine, Nizet, 1984). Hermione cunoaște identitatea victimei sale, dar nu-și dă seama, în momentul în care ordonă crima, că nu va putea supraviețui acestui omor. Strigătul ei, când află moartea lui Pyrrhus, dovedește imensitatea disperării sale în fața actului ireparabil pe care chiar ea l-a înfăptuit. 7.7. Un nou resort tragic: admirația față de virtute Corneille și Racine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-i seamănă; dar când aceste două rațiuni încetează, astfel ca un om de bine care suferă să stârnească mai mult mila pentru el, decât indignarea împotriva celui care l-a făcut să sufere, având în vedere că pedepsirea unei mari crime poate corecta în noi vreo imperfecțiune având legătură cu ea, cred că nu trebuie să ne opunem la expunerea pe scenă a unor oameni foarte virtuoși sau foarte răi aflați în nenorocire." (Discurs despre Tragedie) Dacă un om "foarte virtuos
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Nenorocirea lor aduce aici un sentiment de milă care nu este nicidecum înăbușit de aversiunea pe care o avem față de cei care îi tiranizează, pentru că se speră într-una că vreo întâmplare fericită îi va împiedica să moară; și deși crimele lui Focas și Cleopatra sunt prea mari pentru a-l face pe auditor să se teamă că ar comite ceva asemănător, sfârșitul lor funest poate avea asupra lui efectele despre care tocmai vorbeam." (Discurs despre Tragedie) Cazul omului foarte virtuos
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
plac, care pun pe toată lumea la încercare, în același timp bucurie și teroare a celor buni și a celor răi, eu care fac și desfac eroarea, este timpul, acum, în numele Timpului, să mă folosesc de aripile mele. Nu faceți o crimă din asta, nici mie, nici trecerii mele rapide, dacă alunec peste șaisprezece ani și las neexplorate evenimentele acestui vast interval, pentru că este în puterea mea să nu respect legea, și, numai într-una din aceste ore născute din oră, să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care le exploatează, uneia pentru că eliberează de pasiuni arătând efectele lor nefericite, celeilalte pentru că denunță viciile ridiculizându-le. "Să fie atacat viciul prin teama de ridicol și de rușine, scrie el în Elemente de Literatură (1787), în cadrul articolului "Drama"; crima, prin spaima față de remușcările care te cuprind și de pedeapsa care urmează; patimile, prin zugrăvirea chinurilor, pericolelor, nenorocirilor care le însoțesc: iată efectele importante ale teatrului." Tragedia este condamnată, de la sfârșitul secolului al XVII-lea, de cei ce o consideră
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se numește tragedie, se recită sub formă de dialoguri, unde sunt eroi atât de duioși, care au rând pe rând sentimente de virtute și de pasiune atât de minunate; nobili vinovați care au o mândrie atât de uimitoare, ale căror crime au ceva atât de măreț, iar reproșurile pe care și le fac pentru ele sunt atât de pline de mărinimie; în sfârșit, oameni care au niște slăbiciuni atât de respectabile, care se omoară uneori într-un mod atât de admirabil
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se înmoaie sufletul și să plângi de plăcere. Nu-mi spui nimic. Blectrue (surprins, îl examinează cu seriozitate) Iată că s-au lămurit lucrurile, nu mai aștept nimic; specia aceasta a dumitale devine mai problematică ca niciodată. Ce amestecătură de crime admirabile, de virtuți vinovate și de slăbiciuni auguste! probabil că în mintea lor este o harababură." (I, 10) Încorsetată în reguli stricte, tragedia a murit definitiv! În a doua jumătate a secolului, genul devine cu adevărat insuportabil. Spectatorii găsesc că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât celelalte forme de artă, din cauza puterii de iluzionare de care dispune 19. Reluând tezele moraliștilor antici și creștini, el îl consideră imoral în însăși esența lui, căci încurajează pasiunile umane. Majoritatea pieselor franceze oferă spectacolul cu monștri ai căror crime sunt făcute scuzabile de către autorul care plasează în gura lor maxime ce le justifică acțiunile infame. Rousseau neagă posibilitatea existenței acestui teatru edificator pe care Enciclopediștii visează să-l fondeze. Un personaj virtuos, după părerea lui, nu are cum să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fi putut trăi fericit, spuneți-mi ce îi lipsește acestui subiect pentru a fi demn de Tragedie? Extraordinarul, miraculosul, spui dumneata? Și oare nu poate fi văzut acest miraculos înfricoșător, în trecerea rapidă de la onoare la oprobriu, de la nevinovăție la crimă, de la dulcea speranță la disperare, într-un cuvânt, în excesul de nefericire cauzat de o slăbiciune?" (Seara a 11-a)48 De aceea, Lessing refuză reprezentarea unor personaje stoice pe o scenă de teatru, căci, prea eroice fiind, nu ar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]