20,876 matches
-
La sfârșitul etapei, Divizia 7 Infanterie a reușit deschiderea trecătorilor ajungând cu grupurile de acoperire pe aliniamentul gara Ghimeș - pantele estice ale munților Nemira. Divizia 8 Infanterie (comandant - general de brigadă Ioan Pătrașcu), cu un efectiv de 11.000 de militari grupați în 10 batalioane de infanterie și 7 baterii de artilerie, a organizat un singur grup de acoperire, grupul „"Ghimeș"”, sub comanda comandantului Brigăzii 15 infanterie, generalul de brigadă Nicolae Petala, acționând pe un front de 32 kilometri în văile
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
germani. Trupele aeropurtate au aterizat direct pe acorperișurile fortificațiilor cu planoare militare. defensiva belgiană a fost distrusă cu explosivi și aruncătoare de flăcări. După ce subunitățile de "Fallschirmjäger" au intrat în fortăreață ucigând mai mulți apărători, i-au blocat pe restul militarilor garnizoanei în sectoarele inferioare ale fortificațiilor. Simultan, restul forței germane de asalt a aterizat lângă cele trei poduri de peste canal, distrugând mai multe cazemate și poziții defensive ale forțelor belgiene care păzeau obiectivele. Cele trei poduri au fost cucerite de către
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
peste Canalul Albert, dar și a unora secundare din Belgia și Olanda, ceea ce le-ar fi permis să înainteze cu ușurință spre interiorul Olandei. Divizia a 7-a de infanterie belgiană a fost repartizată apărării celor trei poduri de peste canal, militarii acestei unități alăturându-se garnizoanei Fortului Eben Emael în moementul declanșării bătăliei Sistemul de apărare al fiecărui pod era format din patru buncăre din beton amplasate pe partea vestică a canalulu, trei dintre ele echipate cu mitraliere și unul cu
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
aproape de drumurile de acces, iar celelalte apărau flancurile podurilor. Câte o companie de infanterie era plasată în tranșee pe partea de vest a canalului în dreptul fiecărui pod. Infanteriștii aveau mici posturi de observație pe partea răsăriteană a canalului, ai căror militari puteau fi retrași rapid la nevoie. Toate cele trei poduri puteau fi distruse cu încărcături explosive montate pe structurile de rezistență, ele fiind acționate cu dispozitive de inițiere a exploziei montate în buncărele antitanc. Fortul Eben Emael, lung de 370
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
surpriză dacă ar fi remorcat planoarele până în apropierea graniței cu Olanda, de unde acestea să fie eliberate, urmând să zboare până la țintă fără să fie detectate. Pentru organizarea acestei operațiuni au fost repartizate 50 de planoare de transport DFS 230, iar militarii au fost supuși unui program intensiv de antrenamente. Planficatorii germani au efectuat studii detaliate ale fortului, podurilor și a regiunii înconjurătoare, totul fiind reconstituit într-o tabără militară de pregătire. Au fost derulate exerciții comune ale parașutiștilor și piloților de
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
palnoare în primăvara anului 1940. În urma acestor exerciții au fost identificate mai multe probleme, pentru rezolvarea cărora au fost îmbunătățite tacticile și echipamentele. De exemplu, au fost modificate saniile de aterizare ale planoarelor pentru scurtarea distanței de rulare, iar dotarea militarilor a fost completată cu aruncătoare de flăcări și încărcături explozive specializate. Cele din urmă erau considerate dispozitive atât de secrete, încât testele au fost folosite doar pe teritoriul Germaniei, nu și în Cehia, unde existau fortificații similare cu Eben Emael
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
încărcate în camioane pentru transportul mobilei. Subunităților forței de asalt le-a fost schimbat numele de câteva ori, iar oamenii au fost transferați în mai multe rânduri în diferite locații. Tresele și insignele unităților au fost îndepărtate de pe uniforme, iar militarii au fost consemnați în unitățile lor. Hauptmann Koch și-a împărțit unitate în patru grupuri de asalt. Grupul „Granit”, comandat de Oberleutnant Rudolf Witzig, cu efective de 85 de oameni tranportați în 11 planoare a primit sarcina cuceririi Fortului Eben
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
să preia controlul podurilor, să îndepărteze încărcăturile explozive și să se pregăteacă mai apoi pentru contraatacurile care aveau să urmeze cu siguranță. Patruzeci de minute mai târziu, trei avioane de tranport Ju-52 urmau să survoleze fiecare poziție, parașutând 24 de militari ca întăriri, dar și mitraliere și muniție. Simultan, forța destinată atacării Fortului Eben Emael trebuia să aterizeze pe acoperișul acestuia cu unsprezece planoare, să elimine orice apărător care ar fi încercat să li se opună, să distrugă cât mai multe
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
remorcare a unui planor și că acesta a fost obligat să aterizeze pe teritoriul german. În cazul unui al doilea planor, pilotul a eliberat prematur cablul de remorcare și nu a mai putut ateriza în apropierea obiectivului. Ambele planoare transportau militarii destinați grupului „Granit” care erau destinate atacului de la Fortul Eben Emael, prin urmare unitatea germană de asalt a avut efectivul puternic diminuat. De asemenea, această unitate și-a pierdut comandantul, Oberleutnant Witzig, aflat la bordul unuia dintre planoarele forțate să
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
două baterii de câmp. Grupul „Oțel” ar fi trebuit să fie înlocuit pe câmpul de luptă de infanteria germană la 14:30, dar rezistența belgienilor i-a obligat să lupte până la 21:30. În timpul luptelor, acest grup a pierdut opt militari morți și treizeci de răniți. Zece dintre cele unsprezece planoare ale grupului „Beton” au aterizat lângă podul Vroenhoven la 05:15. Cel de-al unsprezecelea planor fusese avariat de focul antiaerienei și a fost obligat să aterzeze forțat în Olanda
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
poliției și sfatului orășenesc, incluzând orașul în zona de influență a autoproclamatei Republici Populare Donețk. După ciocniri timp de aproape 3 luni, în noaptea de 5 iulie 2014, rebelii au părăsit orașul. În aceeași zi, orașul a trecut sub controlul militarilor ucraineni, iar deasupra clădirii sfatului orășenesc a fost ridicat drapelul de stat al Ucrainei. La 7 mai, batalioanele Gărzii naționale au reușit să preia controlul clădirilor Sfatului Orășenesc din Mariupol. Ei i-au alungat pe susținătorii Republicii Populare Donețk utilizând
Conflictul armat din estul Ucrainei () [Corola-website/Science/333769_a_335098]
-
reciproc de încălcarea lui. De asemenea n-au contenit luptele pentru aeroportul din Donețk. Au avut loc bombardamente reciproce în apropiere de orașului Debalțeve. Toată luna octombrie s-au dus lupte pentru aeroportul din Donețk, care se afla sub controlul militarilor ucraineni. Sub foc s-au aflat și câteva raioane a orașului, aflate sub controlul rebelilor. Potrivit centrului de presă al Operațiunii Antiteroriste, rebelii au deschis focul aspra unor poziții ocupate de trupele ucrainene din regiunea Donețk. De asemenea, operațiuni active
Conflictul armat din estul Ucrainei () [Corola-website/Science/333769_a_335098]
-
în această regiune, cu toate acestea, începutul ofensivei britanice i-a impus să formeze armata a 6-a ca să le poate ține piept în Mesopotamia. În anul 1916 otomanii au reușit să încercuiască și să ia ostatici o grupare de militari britanici din Kut, după care britanicii au devenit mai pasivi pentru o perioadă de timp. În pofida acestui fapt, în anul 1917, britanicii au reușit să cucerească Bagdadul, iar spre sfârșitul anului 1918 sub controlul lor se afla aproape tot teritoriul
Campania din Mesopotamia (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/333804_a_335133]
-
eficiența focului încrucișat al mitralierelor de pe bombardiere fusese supraevaluată de comandanții aviației militare britanice. Această miopie a avut un impact negativ asupra eficacității tactice a RAF Fighter Command până în vara anului 1940. Hugh Dowding, comandantul Fighter Command, și planificatorii săi militari au luat în considerat bombardierele germane singura amenințare și au definit sisteme și tactici de luptă rigide, care foloseau formații fixe de avioane de luptă cu front strâns pentru lupta împotriva bombardierelor. Datorită faptului că focul încrucișat al bombardierelor era
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
și Junkers Ju 88. Forța care ataca Kenley era mai puțin numeroasă decât cea care avea ca obiectiv Biggin Hill, iar bombardierele Ju 88 și Do 17 transportau doar două treimi din încărcătura de bombe ale avioanelor He 111. Planificatorii militari consideraseră că bombardamentul la altitudine redusă a celui de-al doilea grup avea să compenseze puterea de foc mai redusă a acestuia. Escorta bombardierelor era asigurată de "Jagdgeschwader 3 (grupul de vânătoare)" (JG 3), "Jagdgeschwader 26" (JG 26), "Jagdgeschwader 51
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
Colmar a rămas un pericol care trebuia eliminat. Corpul al VI-lea a pierdut 14.716 morți. Numărul total al pierderilor Armatei a 7-a SUA nu este cunoscut cu exactitate, dar se estimează ca au murit 3.000 de militari, 9.000 au fost răniți, iar 17.000 au fost răniți. Operațiune "Nordwind", deși a produs pierderi importante ambelor tabere, a fost un eșec pentru germani și a permis Armatei a 7-a americane să stăvilească ofensiva germană spre Strasbourg
Operațiunea Nordwind () [Corola-website/Science/333812_a_335141]
-
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial din Pasul Oituz este un monument istoric comemorativ al militarilor români din arma cavaleriei, ridicat în zona unde Armata României a purtat cea de-a doua bătăle de la Oituz. Acesta este situat pe dealul Coșna din arealul trecătorii, în zona satului Oituz din comuna Oituz și se regăsește pe Lista
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial (Pasul Oituz) () [Corola-website/Science/333833_a_335162]
-
fază a Bătăliei Franței din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, când cadeții Școlii de ofițeri de rezervă de cavalerie comandați de colonelul Charles Michon s-au apărat de-a lungul râului Loara la Saumur și Gennes. Cadeții și militarii altor câteva unități militare care se retrăgeau din fața înaintării germane, au ținut piept timp de două zile invadatorilor. Dat fiind faptul că bătălia a avut loc după mesajul mareșalului Philippe Pétain prin care acesta a cerut încetarea focului pe 17
Bătălia de la Saumur (1940) () [Corola-website/Science/333858_a_335187]
-
următoarele două zile. La Gennes, mai la vest de Saumur, podul rutier a fost de asemena aruncat în aer imediat ce în zonă au apărut cercetașii germani. În seara zilei de 19 iunie, 50 transportoare germane au ajuns în zonă cu militari ai trupelor de asalt, care au încercat să forțeze cursul râului în bărci pneumatice, dar au fost respinși. După ce a doua zi dimineață pozițiile germane au fost întărite cu baterii de artilerie, s-a încercat din nou forțarea cursului râului
Bătălia de la Saumur (1940) () [Corola-website/Science/333858_a_335187]
-
fără să intervină în luptă. Armistițiul dintre cele două tabere au fost negociat pe 19 iunie, dar nu a fost semnat decât pe 22 iunie la Compiègne. În seara zilei de 20 iunie, colonelul Michon a ajuns la concluzia că militarii săi nu mai pot apăra Sumurul și a dat ordinul de retragere spre sud. Germanii au intrat în Saumur în dimineața zilei de 21 iunie. Oarșul avea să fie eliberat în august 1944 de americanii conduși de un fost cadet
Bătălia de la Saumur (1940) () [Corola-website/Science/333858_a_335187]
-
face, și știa chiar mai puțin despre convențiile și politica guvernului rus. În scurt timp s-a certat cu principalii ei susținători. Potrivit Dicționarului de istorie rusă, ea a ordonat efectuarea unei anchete în industria confecțiilor după ce uniformele primite de militarii s-au dovedit a fi de calitate inferioară. Când ancheta a arătat condiții inumane de lucru, ea a emis decrete pentru stabilirea unui salariu minim și a numărului maxim de ore de lucru în industria confecțiilor, precum și crearea de facilități
Marea Ducesă Anna Leopoldovna a Rusiei () [Corola-website/Science/333079_a_334408]
-
-a și a 4-a Panzer germane, cel puțin până când a fost nevoită să se retragă spre Lille datorită străpungerii frontului francez de către germani în zona de sud a frontului. Comandantul Corpului Expediționar Britanic generalul John Vereker, se aștepta ca militarii săi să aibă la dispoziție două-trei săptămâni de pregătire până când să trebuiască să ocupe pozițiile de pe râul Dyle. În fapt, britanicii au avut la dispoziție doar patru zile. Când Adolf Hitler a aflat că aliații au ocupat pozițiile de pe râul
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
franceze aveau să fie cele care au trebuit să suporte greul atacului principal german. Britanicii au contribuit cu cele mai puține forțe la apărarea belgiei. Corpul Expediționar Britanic comandat de generalul Lord Gort era compus din doar 152.000 de militari organizați în două corpuri de armată a câte două divizii fiecare. Britanicii plănuiseră să mobilizeze două armate a câte două corpuri fiecare, dar aceste efective nu au fost niciodată atinse. Corpul I de armată a fost comandat de ppe rând
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
II-lea a fost comandat de generalul Alan Brooke. Ceva mai târziu, avea să fie mobilizat și un al treilea corp de armată sub comanda generalului Ronald Forbes Adam. Operațiunile din Belgia urmau să fie sprijinite de 9.392 de militari ai RAF Advanced Air Striking Force de sub comanda lui Patrick Playfair. În mai 1940, efectivele BEF crescuseră la 394.165 militari, din care aproximativ 150.000 făceau parte din unitățile de servicii ale spatelui frontului și erau slab instruiți. Pe
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
de armată sub comanda generalului Ronald Forbes Adam. Operațiunile din Belgia urmau să fie sprijinite de 9.392 de militari ai RAF Advanced Air Striking Force de sub comanda lui Patrick Playfair. În mai 1940, efectivele BEF crescuseră la 394.165 militari, din care aproximativ 150.000 făceau parte din unitățile de servicii ale spatelui frontului și erau slab instruiți. Pe 10 mai 1940, BEF avea 10 divizii (nu toate cu efectivele complete), 1.280 piese de artilerie și 310 tancuri. Grupul
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]