22,374 matches
-
politică și economică a monarhiei. Precum politica germană, și politica austro-ungară era încă prea mult prizoniera concepțiilor învechite de război de cabinet a ultimelor secole. Această politică de cabinet foarte anacronică, care pur și simplu muta din loc popoare și granițe, era însă adesea amestecată cu politică modernă, care aparent acorda atenție dorințelor poporului, dar care în realitate nu era decât o mască, o formă goală de conținut. Istoricul Gary W. Shanafelt admite că, pe lângă toate deficiențele diplomației vieneze, în situația
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Ungaria devenea în mod efemer republică și a rămas mai târziu un regat fără rege. În două tratate - Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye din 1919 cu Austria și Tratatul de la Trianon din 1920 cu Ungaria - au fost oficial stabilite cedările teritoriale și granițele statelor succesoare monarhiei. Tratatele au confirmat recunoașterea juridică a noilor state Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, "Regatul sârbilor, croaților și slovenilor" (din 1929 Regatul Iugoslaviei) precum și cedările teritoriale făcute Italiei și Regatului României. Austriei Germane i s-a interzis integrarea în noua
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
în care existau diferențe mari între jumătatea austriacă și jumătatea maghiară a Dublei Monarhii. Aceste caracteristici ale Monarhiei Dunărene au rămas multă vreme în memorie. Așa numitul „efect Habsburg” ar modela chiar și în zilele noastre locuitorii din interiorul fostelor granițe ale Dublei Monarhii. Fostele instituții ale monarhiei continuă să aibă un efect chiar și după mai multe generații prin norme culturale. Oamenii care trăiesc în fostele teritorii ale Dublei Monarhii au avut în mod măsurabil mai multă încredere în tribunalele
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Oamenii care trăiesc în fostele teritorii ale Dublei Monarhii au avut în mod măsurabil mai multă încredere în tribunalele și în poliția locală și au plătit mai puțină mită pentru serviciile publice decât compatrioții lor de cealaltă parte a vechilor granițe. În statele succesoare ale Dublei Monarhii s-a folosit extensiv până în zilele noastre rețeaua feroviară dată în folosință înainte de 1918. În multe localități sunt păstrate în continuare clădiri de utilitate publică (de la teatre la gări feroviare) construite în stilul arhitectural
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
un centru cultural al vorbitorilor de germană din „vechea Austrie” (prin care, după 1918, s-a înțeles Cisleithania). Alte familii au emigrat în alte țări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Canada, Israel sau Australia. Râul Leitha constituia în parte granița dintre jumătatea austriacă și jumătatea ungară a Dublei Monarhii (în zilele noastre corespunde graniței de vest a Burgenland-ului). De la acesta au derivat denumirile "Cisleithania" („Țara de dincoace de Leitha” pentru partea vestică a Dublei Monarhii) și "Transleithania" („Țara de dincolo de
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
s-a înțeles Cisleithania). Alte familii au emigrat în alte țări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Canada, Israel sau Australia. Râul Leitha constituia în parte granița dintre jumătatea austriacă și jumătatea ungară a Dublei Monarhii (în zilele noastre corespunde graniței de vest a Burgenland-ului). De la acesta au derivat denumirile "Cisleithania" („Țara de dincoace de Leitha” pentru partea vestică a Dublei Monarhii) și "Transleithania" („Țara de dincolo de Leitha” pentru partea estică a monarhiei): Cisleithania se numea în mod oficial "Regatele și
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
királyi”) sau „kgl. ung.“ („königlich ungarisch” — „regal maghiar”). După Compromisul din 1867, în 14 noiembrie 1868, Împăratul și Regele a stabilit titlul monarhului și numele statului: Numele "Austria" a fost utilizat cu parcimonie în practica administrației de stat din interiorul granițelor, probabil din considerație pentru majoritatea negermană din Imperiul Austriac. Pe de o parte, constituția din 21 decembrie 1867 stabilea că există „o cetățenie austriacă obligatorie... pentru toți membrii Regatelor și Țărilor reprezentate în Consiliul Imperial” (în Ungaria, cetățenia era la fel de
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
maghiar au luat inițiativa de a se ridica, sprijinindu-l pe împărat, împotriva politicii de maghiarizare. O declarație intitulată „Cererile națiunii slovace“ a fost înaintată împăratului și guvernului național revoluționar maghiar. Se susținea federalizarea Ungariei, constituirea unei unități etno-politice, stabilirea granițelor slovace, o dietă proprie, o gardă națională slovacă, simboluri naționale, dreptul de a utiliza limba slovacă în administrație, sufragiu universal și o reprezentare cu drepturi egale celorlalți aleși în Dieta Ungariei. În aceste condiții, maghiarii și-au văzut pusă în
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
km de noi linii de cale ferată au fost deschiși traficului în Cisleithania și în Transleithania. În această perioadă, prin intermediul dezvoltării căilor ferate, Dubla Monarhie a reușit să reducă costurile de transport intern și să pătrundă pe noi piețe din afara granițelor uniunii. În virtuea posesiilor de pe litoralul austriac și din restul Peninsulei Balcanice, Cisleithania avea la dispoziție mai multe porturi marine. Cel mai însemnat dintre ele era Triest, unde își aveau sediul marina comercială austriacă cu două dintre cel mai mari
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Fenicienii au stabilit și ei colonii pe coastele Sardiniei și Siciliei. Roma, un oraș-stat format în jurul unui vad de pe Tibru, fondat conform tradiției în 753 î.Hr., a evoluat de-a lungul secolelor într-un mare imperiu, întins din Britannia până la granițele Persiei, și cuprinzând întregul bazin al Mediteranei, în care cultura greacă și cea romană s-au unit formând o civilizație unică. Moștenirea culturală a Imperiului Roman a influențat puternic civilizația occidentală și a modelat în mare măsură lumea modernă. Într-
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
are de coastă și frontieră, cu de coastă la Mările Adriatică, Ionică și Tireniană. Are frontiere terestre cu Franța (), Austria (), Slovenia () și Elveția (). San Marino () și Vatican (), ambele enclave, reprezintă restul de lungime de frontieră. Italia are în total de graniță terestră. Munții Apenini formează coloana vertebrală a peninsulei și Alpii formează frontiera nordică, unde se află și cel mai înalt punct al Italiei, Mont Blanc (4.810 m). Padul, cel mai lung curs de apă din Italia (652 km), curge
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
4.810 m). Padul, cel mai lung curs de apă din Italia (652 km), curge din Alpi de la frontiera vestică cu Franța și traversează Câmpia Padului în drumul său spre Marea Adriatică. Cele mai mari cinci lacuri sunt: Garda (), Maggiore (, pe granița cu Elveția), Como (), Trasimeno () și Bolsena (). Țara se află la punctul de întâlnire între Placa Eurasiatică și Placa Africană, ceea ce conduce la o activitate seismică și vulcanică susținută. În Italia sunt 14 vulcani, dintre care patru sunt activi: Etna, Stromboli
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
mai mari doi maeștri ai picturii în cultura occidentală. Mulți afirmă că a fost epoca de aur a sculpturii, întinsă de-a lungul perioadei dintre secolul al XIV-lea și jumătatea secolului al XVII-lea, cu o importantă influență în afara granițelor Italiei moderne. În Italia, artiști ca Paolo Uccello, Fra Angelico, Masaccio, Piero della Francesca, Andrea Mantegna, Filippo Lippi, Giorgione, Tintoretto, Sandro Botticelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Rafael, Giovanni Bellini și Titian au dus pictura la un nivel superior prin
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
ul este o provincie istorică împărțită astăzi între România, Șerbia (ul Sârbesc) și o foarte mică parte din Ungaria. În perioada dominației Coroanei Maghiare au fost numite „bănaturi” toate comitatele de graniță, conduse de un ban: Banul de Severin, Banul de Belgrad, Banul de Sabat. Denumirea s-a limitat mai târziu la actuala provincie „Banat” de Timișoara. Inițial, numele regiunii Banat se leagă de (Turnu) Severin, Banatul de Severin și de succesorii
Banat () [Corola-website/Science/296692_a_298021]
-
și administrative cu rolul de marcă în cadrul sistemului defensiv antiotoman. La originea Banatului românesc actual, Banatul de Severin a fost organizat Regele Andrei al II-lea (1205-1235) încă din 1228, ca o regiune înființată la hotarele Taratului româno-bulgar pentru paza graniței Regatului maghiar și restabilirea influenței Bisericii latine în regiune. În această periaodă, sunt pomenite Banatul de Severin, Banatul de Belgrad și Banatul bulgăresc 1365. Pentru prima dată numele de Banatus Temesvariensis sau Banatus Temesiensis a fost folosit în rapoartele lui
Banat () [Corola-website/Science/296692_a_298021]
-
284 km² (aproximativ 1% din total). Teritoriul istoric al Banatului este, astăzi, împărțit astfel: Trei mari orașe, care n-au făcut parte din Banatul istoric, și-au extins, de-a lungul vremii, teritoriile administrative în Banat unde au, astăzi, cartiere: Granițele naturale ale Banatului sunt râurile Mureș și Tisa, Dunărea și masivele Poiana-Ruscă și Retezat. Relieful Banatului este foarte divers: începând din vest, spre est, formele de relief se succed în trepte: câmpia joasă, câmpia înaltă, dealurile și, în final munții
Banat () [Corola-website/Science/296692_a_298021]
-
secolul XVIII denumirea "Muntenia" se întindea și asupra Olteniei, care abia după stăpânirea habsburgică a început să fie percepută ca o regiune istorică distinctă. Muntenia este situată între Dunăre la sud și est, Carpații Meridionali și Milcov la nord, în timp ce granița vestică este râul Olt. În perioada medievală când teritoriul Munteniei era administrat direct de către domnitor, iar teritoriul Olteniei (adica județele situate dincolo de râul Olt) era administrat de catre banii Craiovei, supuși domnitorului muntean. Între 1718-1739, când Oltenia a fost sub dominație
Muntenia () [Corola-website/Science/296691_a_298020]
-
jurăminte de vasalitate, dar teritoriul Munteniei nu este anexat și nu devine provincie a Imperiului Roman, rămânând doar în zona de influență. În 117, după moartea lui Traian, romanii retrag trupele din cea mai mare parte a Munteniei și fixează granița de-a lungul limesului Transalutanus. Au loc numeroase atacuri ale carpilor, (un trib de daci liberi) și goților sau poate geților, subiectul este supus multor controverse deoarece, de-a lungul timpului, unii cronicari, în mod voit sau întâmplător (din ignoranță
Muntenia () [Corola-website/Science/296691_a_298020]
-
intră sub stăpânirea habsburgică, aceștia numind-o "Kleine Walachei" (adică "Valahia Mică", față de Muntenia care era "Valahia Mare"). Ocupația a durat aproape 20 de ani, terminându-se în urma bătăliei de la Groțka în Sebia, unde Austria a fost învinsă de turci. Granița vestică a Țării Românești a fost pentru scurt timp râul Olt. Situația era agravată și pe fondul transformării teritoriilor românești în teatru de război între habsburgi, ruși și turci. Datorită tentativei Habsburgilor de a instaura în Oltenia o administrație proprie
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
În același timp Milano domina sfera financiară a Italiei prin băncile sale, conturându-se și pe acest plan drept centru de primă mărime. Dezvoltarea economică a orașului a adus cu sine și o creștere rapidă a populației dublată de extinderea granițelor sale la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. În 1919, Benito Mussolini a organizat Cămășile Negre, care au format nucleul Mișcării Fasciste Italiane în Milano. În 1922 Mussolini și-a început Marșul spre Roma din Milano. Din
Milano () [Corola-website/Science/296696_a_298025]
-
insuficiente) de irigații colectează apa din bazinul râului Sele din Campania și o distribuie prin numeroase canale în întreaga regiune. Pe terenurile montane se cresc ovine. Coastele Apuliei se întind de la localitatea Marina di Ginose din apropiere de Taranto până la granițele provinciei Molise. Pe țărmul mării se află sate pescărești și stațiuni de odihnă vizitate cu plăcere de turiști. Călătorii în căutare de relaxare pot găsi aici locuri pe placul lor: golfuri liniștite și izolate. Vizitatorii aflați în vacanță sunt atrași
Apulia () [Corola-website/Science/296710_a_298039]
-
cu Insulele Boromee, considerat cel mai frumos dintre ele), Lacul Como (suprafață: 146 km pătrați, lungime: 51 km, Lățime maximă: 4,5 km, Lățime minimă: 0,65 km, adâncime maximă: 450 m), Lacul Garda, Lacul Iseo și Lacul Lugano - la granița cu Elveția. Câmpia Padului era în Evul Mediu o zonă mlăștinoasă datorită frecventelor revărsări ale Padului, cu mulți țânțari și cu dese cazuri de malarie. Începând cu sec. al XII-lea, a început amenajarea fluviului, finalizată în sec. al XV
Lombardia () [Corola-website/Science/296709_a_298038]
-
armate. Provincia română Dacia, după Ptolemeu sau Constantin Giurescu, își avea hotare: spre apus Tisa, spre nord munții Carpați, în sud Dunărea, iar spre răsărit râul Hierosos. Crișana, Muntenia, Maramureș, Bucovina, Basarabia și Moldova erau locuite de dacii liberi. La granițele Daciei a fost liniște cât timp a trait împăratul Traian. După moartea sa (11 august 117) încep năvăliri ale migratorilor și ale dacilor liberi din nord. În perioada stăpânirii române (106 - 271), în provincia cucerita au loc evenimente și transformări
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
în confruntările cu quazii și marcomanii, ce îi sprijineau pe daci. Decebal a încheiat o pace favorabilă lui cu Domițian în anul 89, si Dacia devenind regat clientelar al Romei, primind meșteșugari, constructori, instructori militari și bani pentru a apăra granițele imperiului. Unii istorici consideră că aceasta pace nefavorabilă românilor a provocat asasinarea lui Domițian în septembrie 96. Decebal, în loc să folosească banii așa cum doreau românii, a hotărât să înceapă construcția unor noi cetăți în munți, în puncte strategice importante, si sa
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
refăcând drumurile și ridicând fortificații pentru a apăra Oltenia și teritoriul român din stanga Oltului, construind un val de pământ "limes Transalutanus" și un șanț, precum și o serie de castre și fortificații. Caracalla a dus războaie împotriva carpilor și a fortificat granițele nord-vestice ale provinciei. Sub Severus Alexandrus, a fost înființat conciliul reprezentativ al Daciei-"concilium Daciarum trium", din care făceau parte delegați ai orașelor și ai districtelor rurale. Conciliul își desfășura ședințele la metropola Sarmizegetusa, fiind prezidat de marele preot al
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]