20,620 matches
-
în direcția orașului Seleușu Mare ("Nagyszőlős"), iar după atingerea obiectivului a trebuit să continuă ofensiva în valea Tisei, până la Frasin. Grupurile din Munkács și Beregszász au atins scopul chiar în același zi, militanții ruteni au retras după lupte sporadice. În paralel, grupul din Ungvár a complicat în lupte violente cu armata regulară cehoslovace lângă satul Domaninci ("Alsódomonya", astăzi se constituie un cartier al orașului Ujhorod) și înaintarea lui a fost încetat. La 16 martie, Armata Maghiară a pornit atacul împotriva orașului
Invazia Transcarpatiei în 1939 () [Corola-website/Science/336579_a_337908]
-
batalionul 14 biciclist, sub comanda colonelului Károly Ungár a ocupat orașul Teceu Mare ("Técső"), iar după 114 de mile marș forțat, lângă Frasin a ajuns la granița Poloniei (colonelul Ungár în același an a fost decorat pentru faptul aceasta). În paralel, grupul din Ungvár, obținând întăriri seminificative, a forțat pe unitățiile cehoslovace să se retrage din teritoriul Transcarpatiei, iar la 17 martie a ajuns la Pasul Ujok. La 18 martie, o unitate rutenă a atacat un regiment maghiar la Slatina, dar
Invazia Transcarpatiei în 1939 () [Corola-website/Science/336579_a_337908]
-
avut 500 de soldați morți, răniți sau capturați și au lăsat în mâinile împăratului Yohannes o pradă de 12-13.000 puști Remington, 16 tunuri, muniții etc. După victoria de la Gura, negusul a conferit lui Alula titlul nobiliar de „Turk Bașa”, paralel cu cel de pașă. La vârsta de 30 ani Alula devenise unul din cei mai însemnați dregători ai imperiului. Dupa ce a avut trei copii de la prima sa soție, Wozero B'tweta, Alula s-a despărțit de ea și a
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
lui Michelson a încorporat mai multe îmbunătățiri față de aranjamentul inițial al lui Foucault. După cum se vede în Figura 5, Michelson a plasat oglinda rotativă R lângă focarul principal al lentilei L ("adică" punctul focal care dă raze de lumină incidente paralele). Dacă oglinda rotativă R ar fi exact în focarul principal, imaginea în mișcare a fantei ar rămâne pe oglinda plană îndepărtată M (egală în diametru cu lentila L) atâta timp cât axa fasciculului de lumină rămâne pe obiectiv, acest lucru rămânând valabil
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
a fost un experimentator activ, care a efectuat o mare varietate de diferite experimente care implică măsurarea vitezei luminii în diferite situații. O rază de lumină provenind de la sursa "S'" se reflectă printr-un "G" și este într-un fascicul paralel de către lentila "L". După trecerea prin fantele "O" și "O", două raze de lumină trec prin tuburile "O" și "O", prin care apa este curge înainte și înapoi așa cum este indicat de săgeți. Razele sunt reflectate de o oglindă "m
Experimentul Fizeau () [Corola-website/Science/336665_a_337994]
-
vântului eteric, vezi ). În versiunea particulară a experimentului, prezentată aici, Hoek a folosit o prismă "P" pentru a dispersa lumina de la o fantă într-un spectru care a trecut printr-un colimator "C" , înainte de intrarea în aparat. Cu aparatul orientat paralel cu vântul eteric ipotetic, Hoek se aștepta ca lumina într-un circuit să fie întârziată cu 7/600 mm, în raport cu celălalt. Acolo unde această întârziere reprezenta un număr întreg de lungimi de undă, el se aștepta să vadă interferențe constructive
Experimentul Fizeau () [Corola-website/Science/336665_a_337994]
-
un număr semiîntreg de lungimi de undă, el se aștepta să vadă interferențe distructive. În absența antrenării, așteptările sale erau ca spectrul observat să fie continuu cu aparatul orientat transversal față de vântul eteric, și să prezinte benzi cu aparatul orientat paralel cu vântul eteric. Rezultatele experimentale reale au fost complet negative. Deși ipoteza lui Fresnel reușea să explice empiric rezultatele lui Fizeau, mulți experți în domeniu, inclusiv Fizeau însuși (1851), (1872), Ketteler (1873), Veltmann (1873), și Lorentz (1886) considerau cu toții că
Experimentul Fizeau () [Corola-website/Science/336665_a_337994]
-
film istoric de aventură din 1975 regizat de Gheorghe Vitanidis. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Iurie Darie și Alexandru Repan. Este continuarea filmului "Cantemir" din 1973. A avut premiera la 13 octombrie 1975. Filmul a fost realizat în paralel cu "Cantemir", de aceeași echipă, în perioada octombrie 1973 - martie 1975. Cheltuielile de producție s-au ridicat la 5.082.000 lei. Filmul a fost vizionat de 4.440.009 de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație
Mușchetarul român () [Corola-website/Science/336687_a_338016]
-
află expus publicului larg pe socoteala spațiului locativ (ex. Cardo și zidul de lărgire). Deasupra celorlalte situri arheologice s-au construit case, ca de pildă „Cartierul herodian” aflat în pivnița ieșivei Zidului sau Cardo-ul bizantin, La inceputul anilor 1970, paralel cu activitatea arheologică, a început procesul de renovare și construcție a cartierului, călăuzit de străduința de a păstra pe cât se poate traseul vechi al ulițelor. Sinagogile au fost refăcute și curățate de gunoiul și balega acumulată în cursul anilor. După
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
baza Creării muzicii religioase europene occidentale, fiind punctul de plecare pentru orice construcție muzicală vocală polifonică. Punctul de pornire era invariabil acel -cantus planus- care era o melodie gregoriană cunoscută, peste care se suprapuneau melodii în cvarte și in cvinte paralele ori alături de melodii imitative. În cristalizarea muzicii creștine, bizantine și gregoriene, o contribuție semnificativă a avut și muzica laică populară, muzică ce nu se deosebea de cea religioasă. Așa se face că odată cu reformarea teologică, reformatorii doctrinei catolice vizează și
Configurații muzicale reprezentative () [Corola-website/Science/336801_a_338130]
-
trecând prin Parcul National Yellowstone, statele Idaho și Oregon au solicitat că UȘ 30 să facă schimb cu UȘ 20 de acolo până la . Au apărut multe dispute locale, fiecare legate de alegerea comisiei de a clasifică una din două rute paralele aproximativ egale, care erau de multe ori trasee auto concurente. La ședința din ianuarie, AASHO a aprobat primele două din numeroasele rute cu variante (anume între și și între și ). În efect, fiecare dintre cele două rute primeau același număr
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]
-
sub acronimul "IDAHO". În 2009, transfobia a fost adăugată explicit în titlul numelui, în semn de recunoaștere a diverselor probleme întâmpinate de persoanele cu altă identitate sau expresie de gen. "IDAHOT" a devenit astfel un alt acronim popular folosit în paralel cu cel inițial. Din 2015, bifobia a fost adăugată în titlu pentru a recunoaște dificultățile cu care se confruntă persoanele bisexuale. În 1894, William Kennedy Dickson produce primul film cu sunet din istorie, folosind kinetofonul, un sistem mai degrabă arhaic
Cultura LGBT () [Corola-website/Science/336861_a_338190]
-
chiar moartea pasagerilor și șoferilor. a estimat numărul de coliziuni cu ungulate în trafic, în Europa, la 507.000 pe an, soldate cu 300 de oameni morți, 30.000 de răniți, și pagube materiale de peste 1 miliard de dolari. În paralel, 1,5 milioane de accidente rutiere care implică cerbi în Statele Unite ale Americii provocă o valoare estimată de 1,1 miliarde de dolari în daune auto în fiecare an . Problemele de conservare asociate drumurilor (mortalitatea faunei sălbatice și fragmentarea habitatelor
Ecoduct () [Corola-website/Science/336862_a_338191]
-
uneori intensități expresioniste, este vizibilă în tușele spontane, în accentele cromatice care însoțesc conturarea formei. Astfel de accente nu au de cele mai multe ori un rol constructiv direct, ci privesc doar o descărcare energetică, susținând un discurs care se desfășoară în paralel cu construcția figurativă. Această structură figurativă poate viza un sistem de trimiteri cu caracter istoric sau se concentrează asupra unor evocări autobiografice. Câteodată, discursul pur pictural este dublat de inscripții, titluri, numele unor personaje, fragmente de gânduri, ceea ce amplifică și
Liviu Nedelcu () [Corola-website/Science/336882_a_338211]
-
din București în 1957. A fost Membru al Uniunii Arhitecților din România începând din anul 1957. Lutfi este un reprezentant al arhitecturii moderniste din țările de dincolo de Cortina de Fier. A construit clădiri care sunt considerate „emblemă” în România. În paralel cu profesia lui de arhitect a fost și un pasionat acuarelist. s-a născut în Constanța, România, unde a locuit în mare parte în tinerețe. După absolvirea, în 1951, Liceului Industrial din Constanța, este admis prin Concurs la Facultatea de
Lutfi Sefchi Sait () [Corola-website/Science/337039_a_338368]
-
se refugiază politic în Franța. Băiatul rămâne cu tatăl la București și apoi în 1990 ambii se mută la Paris, familia reunindu-se. Stabilindu-se cu familia în Franța din 1990, Lutfi Sefchi Sait a continuat să proiecteze și în paralel, devenind membru al Asociației « Ligne et Couleur » din Paris, a expus frecvent în saloane de artă plastică franceze, acuarelele sale de o rară sensibilitate. Iubea Parisul căci vedea frumosul. Ajunge să cunoască bine orașul și împrejurimile lui, clădirile și peisajele
Lutfi Sefchi Sait () [Corola-website/Science/337039_a_338368]
-
în literatura română" (1991). Se stabilește în Belgia în 1991, iar apoi în Luxemburg. Este profesor de limba franceză la Alianța Franceză din Luxemburg și profesor de limba română la Parlamentul European și la Curtea Europeană de Justiție, lucrând în paralel ca redactor-șef al suplimentului literar Livres-Bücher al cotidianului "Tageblatt". Coordonează colecția «Afinități» a editurii Phi din Luxemburg. Începând din 1995 se ocupă de organizarea Zilelor literare de la Mondorf (Luxemburg). Colaborează, de asemenea, la "Radio socio-culturelle Luxembourg" și la săptămânalul
Corina Ciocârlie () [Corola-website/Science/337055_a_338384]
-
oficial pe 20 iunie 1912. Principalele localități deservite sunt Turda, Baia de Arieș, Câmpeni, Roșia Montană și Abrud. Traseul liniei începe din zona industrială a orașului Turda, în apropiere de fabrica de sticlă. De la Turda până la Câmpeni, calea ferată merge paralel cu Arieșul, dar și cu șoseaua DN75 Turda-Câmpeni pe care o traversează prin 22 de treceri la nivel cu sau fără barieră. În localitatea Câmpeni, calea ferată părăsește valea Arieșului și șoseaua, intrând pe valea Abrudului și mergând paralel cu
Calea ferată îngustă Turda-Abrud () [Corola-website/Science/337063_a_338392]
-
merge paralel cu Arieșul, dar și cu șoseaua DN75 Turda-Câmpeni pe care o traversează prin 22 de treceri la nivel cu sau fără barieră. În localitatea Câmpeni, calea ferată părăsește valea Arieșului și șoseaua, intrând pe valea Abrudului și mergând paralel cu DN74A Câmpeni-Abrud. Traseul liniei se încheie la intrarea în orașul Abrud. Linia a fost folosită atât pentru transportul călătorilor cât și pentru transportul de marfă, cum ar fi lemnul exploatat în Munții Apuseni. Traficul pe acest tronson a fost
Calea ferată îngustă Turda-Abrud () [Corola-website/Science/337063_a_338392]
-
un grup identificabil de reformatori parși din Bombay, din care făceau parte Naoroji și Manockjee Cursetjee, care erau preocupați de reformă educațională, poziția femeilor în societate și participarea politică la conducerea Indiei. Aceste interese s-au desfășurat, de obicei, în paralel cu opoziția față de sistemul de administrare locală Panchayat și cu reforma religioasă. Cama a sprijinit publicația reformista "Rast Goftar" („Vestitorul adevărului”), fondată în 1851. Cama a fost un membru al Amelioration Society înființate în 1855 de către Merwanji Framji Panday, care
Kharshedji Rustomji Cama () [Corola-website/Science/337069_a_338398]
-
clădiri, în special în perioada dintre primul și al Doilea Război Mondial. Discipol al manierei neo-românești, Simotta a dezvoltat un stil personal de rezonanță balcanică, cu influențe ale artei decorative bizantine. A fost profesor al multor generații de arhitecți. În paralel cu arhitectura, a pictat multe acuarele (acum în arhiva Uniunii Arhitecților din România). Clădirile sale poartă amprenta unei concepții clare, care se repercutează de la volume la decorații, la finisaje și în modul limpede, definit al decupării lor în spațiul, în
Gheorghe Simotta () [Corola-website/Science/337070_a_338399]
-
Farmaciștilor), imobilul din Bulevardul Elisabeta 61, „Casă Oștirii”. În 1938 a fost chemat la Facultatea de Arhitectură din București, unde a ajuns profesor titular la catedră de Desen Ornamental și Academic. A fost profesor vreme de 30 de ani. În paralel, mai ales la senectute, a pictat mult, lăsând în urmăo mulțime de acuarele. A murit în 1979, la 88 de ani. Orientarea către arhitectură s-a produs în urma întâlnirii cu maestrul G. Mirea, director al Școlii de Belle Arte, căruia
Gheorghe Simotta () [Corola-website/Science/337070_a_338399]
-
o înaltă ținută grafică sub îngrijirea arhitectei Irina Patrulius. Expoziția "Nedespărțite Daruri" - Arhitectură. Desen. Pictură”, Pentru această expoziție criteriul principal de selecție al celor mai mulți expozanți a fost alegerea arhitecților care au profesat sau profesează și au fost preocupați permanent în paralel de desen și pictură, model reprezentat de George Matei Cantacuzino. Au fost incluse și multe din acuarelele lui Gheorghe Simotta. În perioada 19 octombrie-18 noiembrie 2011, la Galeria Primăriei Sectorului 2, București a avut loc expoziția "Dincolo de arhitectură" unde au
Gheorghe Simotta () [Corola-website/Science/337070_a_338399]
-
până la scriitorii generației sale ca Avraham Shlonsky, Lea Goldberg, Nathan Alterman, Jakob Horowitz și Rafael Elias. În centrul cărților sale se află conflictul între nou și vechi ca parte a unei dinamici cunoscute sub numele de reînnoire și continuitate. În paralel cu analiza critică a literaturii israeliene, el a studiat contribuția scriitorilor evrei la literatura română, scriind, singur sau în colaborare, antologiile "Scriitori evrei de limba română" (1972) și "Pe pășuni străine: Scriitori evrei din România, 1880-1940" (1996). A colaborat la
A.B. Yoffe () [Corola-website/Science/337109_a_338438]
-
critic și istoric literar român, hispanist și traducător din limba spaniolă. S-a născut în familia lui Alexandru Georgescu și a soției sale, Virginia (n. Burgulescu). A urmat școala primară și Liceul „Frații Buzești” din Craiova (1925-1932) și apoi, în paralel, Facultatea de Litere și Filosofie (secția de sociologie) și Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, obținând ambele licențe în 1936. A obținut un doctorat în filosofia dreptului cu teza "Conceptul și ideea dreptului la Rudolf Stammler" (1939) și un
Paul Alexandru Georgescu () [Corola-website/Science/337112_a_338441]