21,085 matches
-
s-a păstrat este o friză sculptată aflată în spatele capitelurilor ordinului superior: ea reprezintă scene de vânătoare, cu imagini ale zeului Cupidon, ghirlande și măști. Cupidonii țin coroane în care sunt sculptate trei chipuri care amintesc de decorațiunile anumitor sarcofage romane. Deasupra nișei aflate în fața intrării, se gășesc două "imagines clipeatae", una a unui bărbat, alta a unei femei, identificate respectiv cu Dioclețian și cu soția sa Prisca (executată în 313 la Salonic din ordinul lui Maximinus Daia). Această din urmă
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
castel” evocă un complex monumental asociat unei reședințe a aparatului administrativ și a dependințelor sale, o arhitectură monumentală și adesea și o incintă fortificată. Dar, așa cum abdicarea voluntară a lui Dioclețian a fost un fapt aproape nou în istoria imperială romană, reședința prevăzută pentru perioada sa de pensionare a rămas un edificiu fără un echivalent veritabil după Tetrarhie. Descoperirea în Serbia la sfârșitul secolului al XX-lea a două complexe fortificate, Romuliana și Šarkamen, care prezintă, în diverse măsuri, aceleași caracteristici
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
și Ovida, posibil cu ajutorul lui Glycerius, în reședința sa de lângă Salona: este posibil să fie vorba chiar de palatul lui Dioclețian. Complexul a avut, fără îndoială, funcțiunea de reședință a guvernatorului Dalmației în timpul domniei ostrogoților, înainte de a reveni sub control roman cu ocazia ofensivei preliminare campaniei din Italia întreprinsă de Justinian în 537. Hinterlandul Salonei avea să cadă în curând pradă raidurilor avare și slave care au sfârșit prin a ataca orașele de pe coastă în ultimele decenii ale secolului al VI
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
preliminare campaniei din Italia întreprinsă de Justinian în 537. Hinterlandul Salonei avea să cadă în curând pradă raidurilor avare și slave care au sfârșit prin a ataca orașele de pe coastă în ultimele decenii ale secolului al VI-lea. Ultimul funcționar roman atestat la Salona a fost proconsulul Marcellinus, căruia papa Grigore I i-a adresat o scrisoare în 599. Ultima inscripție datată găsită la Salona este epitaful stareței Johanna, refugiată din Sirmium, decedată la 12 mai 612. Deci orașul a fost
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
a cărei parte occidentală nu a beneficiat, probabil, de aceleași actualizări ca partea orientală în timpul lui Teodosiu al II-lea, Spalato a găzduit deci un „ jovian” sub îndrumarea unui procurator: este vorba de o manufactură de textile administrată de statul roman, manufactură ce producea stofele necesare armatei (uniforme) și administrației. Ipoteza tradițională este aceea a unei transformări parțiale a complexului palațial al lui Dioclețian, cu dată necunoscută dar obligatoriu ulterioară morții împăratului, întrucât această activitate artizanala pare incompatibilă "a priori" cu
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
i (în engleză "British people") sunt un grup de popoare, locuitorii nativi ai Marii Britanii, Dependențelor coroanei și ale Teritoriilor de peste mări. i au provenit de la variatele grupuri etnice care au stabilit în arhipelag înaintea secolului al XI-lea. Celți, britoni, romani, anglo-saxoni, precum și vikingi s-au amestecat de-a lungul secolelor schimbând structura populației esențial, până la cucerirea normandă din 1066. Cucerirea și unificarea multiplelor entități statale a facilitat, schimbul cultural și lingvistic, precum și a facilitat căsătoriile mixte între popoarele din Anglia
Britanici () [Corola-website/Science/328878_a_330207]
-
Drumurile romane sunt căi de comunicație ale rețelei rutiere create de romani. Deoarece erau cel mai adesea construite în linie dreaptă, ele permiteau parcurgerea mai rapidă a distanțelor decât pe vechile drumuri sinuoase din Imperiul Roman, pornind de la Roma. Drumurile legau între
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
Drumurile romane sunt căi de comunicație ale rețelei rutiere create de romani. Deoarece erau cel mai adesea construite în linie dreaptă, ele permiteau parcurgerea mai rapidă a distanțelor decât pe vechile drumuri sinuoase din Imperiul Roman, pornind de la Roma. Drumurile legau între ele cetățile din toate punctele Italiei, apoi ale Imperiului, cu
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
pornind de la Roma. Drumurile legau între ele cetățile din toate punctele Italiei, apoi ale Imperiului, cu centrele de decizie politice sau economice. Ele permiteau deplasările ușor practicabile pentru epocă, ale trupelor sau negustorilor și curierilor. Marea acoperire oferită de drumurile romane a condus la crearea dictonului popular: „"Toate drumurile duc la Roma"” (cu sensul: „Există mai multe mijloace pentru a atinge un anumit scop”), cunoscut în toate culturile europene. Rețeaua de drumuri a permis expansiunea economică a Imperiului, apoi, în perioada
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
apoi, în perioada de decădere a acestuia, a ușurat marile invazii. Până în anii 400 î.Hr., romanii utilizau poteci pentru deplasarea de la Roma spre cetățile din apropiere. Raidul galilor din 390 î.Hr., conduși de Brennus, care s-a dovedit dezastruos pentru romani, a scos în evidență ineficacitatea sistemului defensiv al Romei, datorată îndeosebi încetinelii cu care puteau înainta trupele romane pe drumurile din epocă. Necesitatea unei mai bune apărări, îmbinată cu voința de expansiune și de hegemonie asupra întregii Italii, a condus
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
pentru deplasarea de la Roma spre cetățile din apropiere. Raidul galilor din 390 î.Hr., conduși de Brennus, care s-a dovedit dezastruos pentru romani, a scos în evidență ineficacitatea sistemului defensiv al Romei, datorată îndeosebi încetinelii cu care puteau înainta trupele romane pe drumurile din epocă. Necesitatea unei mai bune apărări, îmbinată cu voința de expansiune și de hegemonie asupra întregii Italii, a condus Republica Romană, încă fragilă și amenințată din exterior, să creeze o rețea de drumuri pietruite solide și locuri
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
scos în evidență ineficacitatea sistemului defensiv al Romei, datorată îndeosebi încetinelii cu care puteau înainta trupele romane pe drumurile din epocă. Necesitatea unei mai bune apărări, îmbinată cu voința de expansiune și de hegemonie asupra întregii Italii, a condus Republica Romană, încă fragilă și amenințată din exterior, să creeze o rețea de drumuri pietruite solide și locuri de popas, mai bine adaptată nevoilor sale. Aceste axe au permis o circulație mai rapidă și mai ușoară a bunurilor, dar și mișcarea promptă
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
rapidă și mai ușoară a bunurilor, dar și mișcarea promptă a trupelor. Primul drum a fost creat în 312 î.Hr. de Appius Claudius Caecus pentru a lega Roma de Capua: este vorba despre Via Appia, drumul Appian. La sfârșitul Republicii Romane, teritoriul Peninsulei Italice era prevăzut cu aceste mari axe, fiecare purtând numele unui Consul care o crease. Aceste drumuri nu erau pavate decât în mod excepțional: în interiorul orașelor și al vecinătăților lor (exceptată fiind Via Appia, care a fost, în
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
în cariere deschise în apropiere. Se pare că pavelele erau acoperite cu pământ pentru atenuarea disconfortului. Pe măsura expansiunii Imperiului, administrația a adaptat aceeași schemă la noile provincii.</br> Pe Columna lui Traian se găsesc reliefuri care ilustrează munca soldaților romani care deschid un drum prin pădurile din Dacia. La apogeul său, rețeaua rutieră romană principală a atins astfel circa de kilometri. Negustorii romani au văzut foarte repede importanța unor astfel de axe rutiere. Spre deosebire de alte civilizații mediteraneene care își fondaseră
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
atenuarea disconfortului. Pe măsura expansiunii Imperiului, administrația a adaptat aceeași schemă la noile provincii.</br> Pe Columna lui Traian se găsesc reliefuri care ilustrează munca soldaților romani care deschid un drum prin pădurile din Dacia. La apogeul său, rețeaua rutieră romană principală a atins astfel circa de kilometri. Negustorii romani au văzut foarte repede importanța unor astfel de axe rutiere. Spre deosebire de alte civilizații mediteraneene care își fondaseră dezvoltarea comercială aproape în totalitate pornind de la porturi, romanii au folosit rețeaua de drumuri
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
aceeași schemă la noile provincii.</br> Pe Columna lui Traian se găsesc reliefuri care ilustrează munca soldaților romani care deschid un drum prin pădurile din Dacia. La apogeul său, rețeaua rutieră romană principală a atins astfel circa de kilometri. Negustorii romani au văzut foarte repede importanța unor astfel de axe rutiere. Spre deosebire de alte civilizații mediteraneene care își fondaseră dezvoltarea comercială aproape în totalitate pornind de la porturi, romanii au folosit rețeaua de drumuri în paralel cu flota lor comercială. Acest lucru a
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
comerciale fulgerătoare. Regiuni întregi s-au specializat și au făcut comerț între ele (vinuri și ulei din Hispania, cereale din Numidia, olărie și produse de carne afumată sau sărată din Galia, de exemplu). Începând din secolul al III-lea, lumea romană, deși la adăpostul limesurilor, cu frontierele întărite, a fost, puțin câte puțin, năpădită de popoare venind din răsărit: este începutul marilor invazii. Ostrogoții, hunii, vizigoții s-au succedat pe o rețea rutieră de o calitate excepțională. Acest lucru a permis
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
puțin câte puțin, năpădită de popoare venind din răsărit: este începutul marilor invazii. Ostrogoții, hunii, vizigoții s-au succedat pe o rețea rutieră de o calitate excepțională. Acest lucru a permis, prin urmare, accelerarea avansării acestor grupuri de oameni. Drumul roman, care a fost una din cheile expansiunii Imperiului, a devenit una din cele ale căderii sale. Se crede că romanii au moștenit arta de a construi drumuri de la etrusci, iar metoda de construire s-a îmbunătățit luând idei de la alte
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
îmbunătățit luând idei de la alte culturi. După ce decizia de construcție a fost luată, delimitarea traseului a fost apoi încredințată topografilor (în , în română: „măsurători de pământ”. sau "mensores", în română: „măsurători”). Acești topografi foloseau câteva instrumente dovedite: În general, drumurile romane se caracterizau printr-o mare rectitudine. Ele evitau la maximum zonele mlăștinoase și vecinătățile imediate ale cursurilor de apă. Când trebuiau să treacă peste cursuri de apă se foloseau vadurile sau podurile, de lemn sau de piatră, dintre care unele
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
de buruieni, de copaci și de arbuști. De la publicarea în 1622, a cărții lui Nicolas Bergier, "Histoire des grands chemins de l'Empire romain", în care a fost formulată, pentru prima dată, ipoteza unei construcții în trei straturi a drumurilor romane, idee care presupunea o schemă standard, aplicată peste tot, idea a fost reluată mereu de-a lungul secolelor, până în 1934, când arheologul Albert Grenier a demonstrat că această idee nu era decât "un fruct al imaginației" (după modelul cunoscut din
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
între alții, soldaților care își aflau o ocupație în timp de pace. Tronsoanele astfel realizate se aflau în apropierea taberelor militare. Alte tronsoane erau construite de sclavi, "coloni" proprietari riverani și de prizonieri. Prin urmare, contrar ideii general admise, drumul roman nu îndeplinea un standard tip, ci mai degrabă existau tronsoane de o calitate mai bună sau mai puțin bună, mai bine sau mai puțin bine întreținute. Amenajarea tronsoanelor de drum era diferită, potrivit cu topografia terenului. Profilul final al drumului era
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
de utilizarea drumului, sau din donații de la persoane publice, în timp ce cenzorii, care aveau autoritate asupra activității și moralei publice, trebuiau să finanțeze reparațiile cu banii lor. Desigur, în plus față de aceasta, au existat încasări de taxe. Frumusețea și măreția drumurilor romane ne pot face să credem că tranzitul era liber, dar nu a fost așa. Taxele de trecere au abundat, în special pentru poduri, dar au fost, de asemenea, colectate taxe la porțile orașelor. Acest lucru a contribuit la creșterea semnificativă
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
trecere au abundat, în special pentru poduri, dar au fost, de asemenea, colectate taxe la porțile orașelor. Acest lucru a contribuit la creșterea semnificativă a costului transportului, agravat și de taxele de import și export. Scrierile lui Siculus Flacus, topograf roman ("mensor") din secolul I, ne oferă următoarea clasificare a drumurilor romane: Acestea sunt marile drumuri ale Imperiului, arterele principale ale rețelei rutiere, care legau marile orașe între ele. Aceste drumuri mai erau denumite și "viae praetoriae" (în română: „drumuri pretoriene
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
asemenea, colectate taxe la porțile orașelor. Acest lucru a contribuit la creșterea semnificativă a costului transportului, agravat și de taxele de import și export. Scrierile lui Siculus Flacus, topograf roman ("mensor") din secolul I, ne oferă următoarea clasificare a drumurilor romane: Acestea sunt marile drumuri ale Imperiului, arterele principale ale rețelei rutiere, care legau marile orașe între ele. Aceste drumuri mai erau denumite și "viae praetoriae" (în română: „drumuri pretoriene”), "viae militares" (în română: „drumuri militare”) sau "viae consulares" (în română
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
de la Troesmis și Histria, prin Mesembria la Bizanț. Erau drumuri secundare care porneau din "viae publicae", în "diverticuli", și permiteau legarea între ele a diferitelor "vici" (un „vicus” era un târg mare) din aceeași regiune. Evident, acestea constituiau majoritatea drumurilor romane. Lărgimea medie a unei "via vicinalis" era de circa 4 metri. "Viae privatae" legau marile domenii, "villae", cu "viae vicinales" și "viae publicae". Erau private, rezervate doar folosirii proprietarului, care le finanța. Se aflau pe teritoriul proprietății. Lărgimea medie a
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]