4,962 matches
-
oameni care toată viața se ocupă numai cu trecutul. Ce interes mai pot avea cercetarea idealurilor altor epoci, credințele oamenilor sau zvârcolirile câtorva indivizi sifilitici? Vor fi mari creațiile oamenilor, dar pe mine nu mă interesează. Nu găsesc eu o împăcare mai mare în contemplația eternității? Nu om și istorie, ci om și eternitate, iată un raport valabil în lumea în care nu merită nici să respiri. Nimeni nu neagă istoria dintr-un capriciu trecător, ci sub imboldul unor mari tragedii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dar nici iubită. Păstrez față de ea un sentiment particular, greu de definit, ciudat și insesizabil, de un farmec analog luminii crepusculare. Beatitudinea în suferință este o simplă iluzie, căci plăcerea artificială din suferință rezultă din necesitatea de a găsi o împăcare cu fatalitatea durerii, pentru a nu te distruge total prin ea. Ultimele rezerve de viață mocnesc în această beatitudine iluzorie. Singurul asentiment dat suferinței este acela pe care-l exprimă regretul eventualei vindecări. Dar regretul acesta este atât de impalpabil
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înspre conținuturi primordiale și indivizibile, derivate, ca expresii organice, din esența irațională a vieții. Pentru cavalerii neantului, contactul cu femeia nu poate fi decât un drum care, dacă nu duce la salvare, nu este mai puțin adevărat că duce la împăcare temporară, la o uitare reconfortantă. Grația femeii temperează tragedia bărbatului. Urăsc înțelepții pentru că sânt comozi, fricoși și rezervați. Iubesc infinit mai mult pe oamenii dominați de mari pasiuni care îi devoră până la moarte, decât egalitatea de dispoziție a înțelepților, ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
reveria vagă, ci transfigurarea intensă pentru realizarea unei prezențe, prefer totuși o lene, ce înțelege și justifică totul, unei activități frenetice, intolerante și absolutiste. Pentru a trezi lumea modernă la viață trebuie scris elogiul lenei, al acelei lenevii pline de împăcare și de un zâmbet ce acceptă totul. Este infinit mai mult simț metafizic într-un om leneș decât într-unul activ. Se întîmplă însă uneori ca lenea să fie, întocmai ca și munca, un semn de imbecilitate. De aceea, adevăratul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
universului, prin urmare și fiecare gândire gingașă a ei, fiece vorbă, fiece cântare. Iartă-mi o teorie panteistă. Cum se naște un organism și cu cât este el mai perfect. Elemente intră în luptă. Lupta lor e mișcare... le-mpacă... împăcarea este o formă oarecare... cristal, floare, om... Este o convenție a lor. Cu cât mai multe elemente s-a împăcat din fierberea * lor într-un organism, cu atâta el este mai perfect. Dovadă toată natura organică. Este împăcare complectă... atunci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
le-mpacă... împăcarea este o formă oarecare... cristal, floare, om... Este o convenție a lor. Cu cât mai multe elemente s-a împăcat din fierberea * lor într-un organism, cu atâta el este mai perfect. Dovadă toată natura organică. Este împăcare complectă... atunci vezi armonia, frumuseța..., e imperfectă, atunci te pomenești c-un nas turtit, c-o mutră * șuie, cu ochii încrucișați... urâciunea și boala e semnul unei împăcări neperfecte, în care de es. un element are egemonia, se naște un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
organism, cu atâta el este mai perfect. Dovadă toată natura organică. Este împăcare complectă... atunci vezi armonia, frumuseța..., e imperfectă, atunci te pomenești c-un nas turtit, c-o mutră * șuie, cu ochii încrucișați... urâciunea și boala e semnul unei împăcări neperfecte, în care de es. un element are egemonia, se naște un natural nearmonic, contradictoriu... De ce frumuseța este fragilă, zici tu? Pentru că împăcarea a o mulțime de elemente cere armonie și pace, pentru că dacă împrejurări de dinafară turbură această armonie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
c-un nas turtit, c-o mutră * șuie, cu ochii încrucișați... urâciunea și boala e semnul unei împăcări neperfecte, în care de es. un element are egemonia, se naște un natural nearmonic, contradictoriu... De ce frumuseța este fragilă, zici tu? Pentru că împăcarea a o mulțime de elemente cere armonie și pace, pentru că dacă împrejurări de dinafară turbură această armonie elementele nu mai pot să refacă cele ce au făcut o dată, va să zică frumuseța, dar dinăuntru ele nimicesc această convenție a lor turburată. De
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se supun unui slogan de tristă faimă: "Țineți-vă gura închisă, temeți-vă, căci aici pereții au urechi!" Din toate timpurile pereții au avut urechi, numai că spunînd-o, ne și închipuim urechile vecine lipite de peretele despărțitor, spionîndu-ne certurile și împăcările. Iar bietul Tarde era departe de a-și imagina extraordinara invenție pe care epoca modernă a adus-o în dar acestui domeniu de activitate: microfoanele instalate în pereți. Din acel moment, orice conversație particulară a putut fi înregistrată de la distanță
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
sus, și anume că plăcerile așteptate nu vin de la supraeu și din contra aceasta exercită o critică severă față de faptele fiecăruia. Eul este slăbit, iar oamenii se simt inferiori față de liderii lor, precum și față de persoane care au acceptat renunțări aducîndu-le împăcarea cu idealurile eului. Pe scurt, conducătorii mozaici pot guverna doar întărind acest eu, cei din seria totemică zdruncinîndu-l. Cel puțin așa ar fi logic. Realitatea se lasă însă rareori redusă la o logică. În sfîrșit, este limpede că psihologia maselor
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
explică probabil prin chiar progresul de care am vorbit: am alungat divinitatea din natură, ea și-a aflat însă refugiul în societate. Cea de-a doua funcție a unei religii profane constă în armonizarea raporturilor dintre individ și societate, în împăcarea tendințelor sociale cu cele aflate înlăuntrul lui. Ea își atinge țelul punînd în locul forțelor externe forțele lăuntrice, înlocuind constrîngerile reprimării brutale prin cele ale conștiinței individuale. Ceea ce implică o muncă răbdătoare, definind civilizația. Ea permite să se obțină, prin atașamentul
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ibidem, p. 112). Ea accentuează asupra dublului standard folosit în mass-mediaxe "„mass-media", faptul că bărbaților cu funcții de decizie li se cer opinii despre economie, producție, ceea ce se întâmplă și cu femeile, dar acestea din urmă sunt sistematic chestionate asupra împăcării celor două roluri, de conducătoare pe de-o parte, de gospodină și mamă, pe de altă parte 24. Fiind aproape de timpul și contextul acelei vremi, Ecaterina Oproiuxe "„Oproiu,Ecaterina" consideră că solidaritatea de clasă este mai puternică decât cea feministăxe
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
poet la prezentul indicativului. Un prezent În care introduce, totuși, trecutul (biografia, loviturile soartei...). La celălalt capăt al retoricii amoroase se află prieteșugul: figura renunțării cordiale, a eșecului acceptat cu resemnare. La Bruyere considera că nu există o posibilitate de Împăcare Între iubire și prietenie. Drumurile lor sînt diferite: „l’amour et l’amitié s’excluent l’un l’autre [...]. L’amour commence par l’amour; et l’on ne saurait passer de la plus forte amiti 6 qu’à un amour
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
l’amitié s’excluent l’un l’autre [...]. L’amour commence par l’amour; et l’on ne saurait passer de la plus forte amiti 6 qu’à un amour faible” (Les caracteres). Prieteșugul este pentru moralistul Alexandrescu o promisiune de Împăcare, o ultimă promisiune bazată pe o substituire de sentimente. Tinerețea trece, nebuniile dragostei rămîn În amintire, amorul se salvează (ce poate salva) În prieteșug: „Apoi cînd vremea va trece Peste-a inimii căldură, CÎnd din hora Încîntată, Ce viața ta
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
decît iubirea de reliefurile Însorite, exotice. Literatura ia naștere, așadar, În spațiul protejat al căminului: spațiul de Întîlnire și conciliere Între o reverie (o evaziune eșuată) și o agresiune materială. Scriitura, despre care Alecsandri nu face nici o referire exactă, reprezintă Împăcarea dintre cele două elemente (spații) aflate la extremitățile sensibilității lui poetice. Versul domolește agresiunea iernii și dă oarecare consistență visului. „Retras În pace”, Într-o fecundă singurătate, cu rănile Închise, poetul poate, În fine, să-și transcrie melancoliile lui de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
florilor dalbe Plutea cu lucirea steluțelor albe...” Nu e vorba, propriu-zis, de un peisaj, ci de o reverie a intimității la cumpăna dintre două stări ale luminii: lumina stinsă a soarelui și lumina stelină. E un moment de pace, de Împăcare Între lucruri, un scurt răstimp, În fine, În care cerul și pămîntul se Întîlnesc: „În scurtele restimpuri cînd soarele declină Și noaptea-și pune stema feerică, stelină, E un moment de pace În care, neoprit, Se perde doru-n umbra amurgului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îl arde, dar nu scrie decît cînd vîlvătăile focului sînt mai mari și chinurile mai adînci. Liniștea, dacă există, paralizează talentul stihuitorului. Sporul la scris Îi vine cînd se deschide În fața lui priveliștea durerii. Și dacă este o mulțumire, o Împăcare a spiritului, acestea nu pot fi decît În scrierea care eliberează și afundă, totodată, sufletul, seduce obiectul și Înlănțuie și mai rău subiectul. În relația poezie - eros, un alt poet de Început, Barbu Paris Mumuleanu introduce (În prefața la volumul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai ales dulceața abisului și expresia ei este ceea ce poetul numește, Într-un chip fericit, „un potop de tînguire”. Formulă oximoronică pentru că potopul presupune o dizlocare violentă, o agresiune fără margini, În timp ce tînguirea implică o oboseală, o ritmicitate potolită, o Împăcare, În fine, cu ordinea dezastrului interior. Asta și vrea să sugereze Conachi: resemnarea În delirul (potopul) nenorocirii, plăcerea de a trăi pe buza prăpastiei. Toate versurile sînt jeluitoare, toate vorbesc de un „aht”, de un chin cotropitor, incit imaginea finală
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un loc Începe cu oftatul, În altul trece direct la plîns. În orice caz, starea de oftare este specifică așteptării, privegherii. Este simptomul suferinței cronice. Ritmul durerii suportabile. Plînsul este o eliberare după un moment de paroxism, oftatul reprezintă o Împăcare cu soarta . O Împăcare și o acumulare pînă la o nouă criză. Așadar: „Să petrec tot cu oftări” (Peirea) e o petrecere de lungă durată și ca se bizuie pe virtutea răbdării. Vaietul, plînsul reprezintă un moment de derută interioară
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
oftatul, În altul trece direct la plîns. În orice caz, starea de oftare este specifică așteptării, privegherii. Este simptomul suferinței cronice. Ritmul durerii suportabile. Plînsul este o eliberare după un moment de paroxism, oftatul reprezintă o Împăcare cu soarta . O Împăcare și o acumulare pînă la o nouă criză. Așadar: „Să petrec tot cu oftări” (Peirea) e o petrecere de lungă durată și ca se bizuie pe virtutea răbdării. Vaietul, plînsul reprezintă un moment de derută interioară. Temeliile ființei se clatină
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
loc Tommaso aducea cu sine un fel de perturbare, dar mai ales sentimentul unei măreții care îi strivea pe toți, devenind aproape insuportabil, tânărul însă fiind un simplu călugăr fără funcții ierarhice. Crezi că ar frebui să ajung la o împăcare cu mine însumi, așa-i? Ești parte dintr-o familie și trăiești într-o mânăstire, asta trebuie să-ți amintești. Dar realitatea ca atare nu are o limpezime ce se percepe fără suspiciuni de tot felul? Fiecare percepe ce poate
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
tenebros al celulelor. Tommaso se gândi că i se apropie sfârșitul: probabil că hotărâseră să-l ardă pe rug, așa cum se întâmplase cu Pucci și Bruno. Temnicerii erau mai politicoși, mai omenoși, nu-l mai bruscau. Oare fiindcă Paștele înseamnă împăcare? Nu, oamenii aceia croiți pe măsura meseriei nu-și lepădau felul de a fi decât în fața morții. Nu trebuia să-și piardă timpul, trebuia să născocească ceva pentru a scăpa, sau cel puțin să amâne, rugul. Dădu foc la salteaua
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
zilelor ce l-ar fi încleștat în pustia și oribila curgere a deșertăciunii? În anumite clipe, totuși, îl invidia pe Carlo, ar fi vrut să aibă și el ingenuitatea acestuia, felul de a-și povesti halucinațiile cu atâta seninătate și împăcare. Povestea despre șarpe exact cum alții ar fi povestit că au fost la câmp să sape sau să culeagă măsline. M-au mai întrebat dacă îmi fusese frică când am văzut șarpele deschizând gura și arcuindu-se înainte de a dispărea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
închis pentru vizitatori. Abia duminică, în prima zi a săptămânii, dis-de-dimineață, avea să se redeschidă. Petrache atinse aripile porților, ele se desfăcură larg, la simpla atingere. Ar fi trebuit să fie nedumerit, dimpotrivă, sufletul i se umplu de o mare împăcare. Intră cu pași înceți, căutând, parcă, vreo urmă pe lespezi. Se așeză pe locul statuii rămas gol și privi prin porțile deschise spre oraș. Poate că erau doar niște simple prevestiri, altminteri lumea nu se schimbase. Și nici alte semne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
când te trezeai noaptea, unde te afli și destul ca aceia care se uitau prin vizor să vadă ce se întâmplă. Și destul ca să știi că nu ai dreptul să te simți singur, ca să nu mai existe nicio cale spre împăcare. Când ne-au scos prima oară la soare, parcă mi-a turnat cineva cu găleata lumină pe creștet. Mă dureau ochii, pupilele se îngustaseră, abia reușeau să soarbă atâta lumină. Ochii mi se micșoraseră ca un stomac împuținat, care nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]