2,573 matches
-
anumite probleme, continuînd să pozeze și-n clipele cînd nu sînt, unii tovarăși de-ai noștri au uitat să mai fie oameni. Să sperăm că din rîndurile generației noastre se vor ridica niște... Îmi las bărbia în piept și-mi înăbuș un căscat, acoperindu-mi gura cu mîna în care țin mănușile. Aici, la combinat, ce faci? mă întreabă Fulvia. Pînă azi, m-am ocupat de un separator, spun, căscînd din nou. Scuză-mă! Sînt tare obosit... "Separator"?! se miră Fulvia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de faptul că i-am scris lui Georges și adaug la scrisoarea pentru el aceste câteva rânduri. Ține-mă la curent cu problema Cinci; nu fi prea crudă; pare foarte descumpănit. Te sărut cu toată marea mea afecțiune, cu țipete înăbușite de dragoste, de tristețe, de disperare. Toată lumea - Lina, Chirana, Iani, Costel - toată lumea îți trimite sărutări și sărutări de mâini, iar Lina mi-a spus pe când pleca cu covoarele: Mai avem copii prin casă, dar nimeni nu-i ca dumneaei. Mamina
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am. Azi, trecând prin fața bisericii de lângă poștă, am aprins o lumânare pentru ca tu să fii fericită în orașul spre care te-a împins, peste toate imensele dificultăți, destinul tău. Dragă Monică mică, mama pune capul pe umărul tău și plânge înăbușit de dor, mama e un biet copil bătrân și prost. Mamina Joi seara, 20 noembrie [1947] A trecut ziua de ieri, Monica dragă, cu minunata clipă a țipetelor noastre de iubire și desnădejde, cu glasul tău viu, cu emoția ce
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
8-1; în galop acasă și la 2.20 la Crematorium unde era depus tatăl d-rei Grobnic. [...] M’am urcat apoi sus la tata. Trei crizanteme albe mai erau încă acolo de data trecută; am aprins candela și i-am vorbit înăbușit de tine, de depărtarea noastră, de singurătatea noastră. La 5 Maria, într’o epocă de frumusețe quasi spirituală, cu ceva nostalgic și rătăcit. [...] (Nu-ți pot scrie în liniște. Atât chițcăie copiii aceia alături, că mă enervează și mă supăr
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
culc și până în pragul somnului și-al uitării am să mă gândesc la fetița mea, pe care o iubesc ca o sălbatică. 45/1948 II Duminică, 4 aprilie [1948] [...] Moy? Îți scriu ca și cum mi-aș înghiți repede lacrimile și gândurile înăbușite de respirația largă și sacadată a primăverii, definitiv instalată în țară; îți scriu și toți arborii aceștia, buchete de logodnă pentru uriași, mă emoțio nează fiindcă îi asociez cu tine. Tu, mereu tu, care te întorceai acasă la vremea asta
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
încolo, chiar împotriva propriei mele voințe, o să închin steagul în fața hotărârilor tale. Copilul meu iubit, mă cuprinde un val neobișnuit de cuvinte de dragoste! Într-o bună zi am să-ți scriu o carte poștală cu toate vorbele de dragoste înăbușite de la plecarea ta; pe stradă, mai bine zis în tramvai, nu văd pe nimeni, mă gândesc numai la tine; rumeg toate cuvintele de dragoste nefolosite de doi ani și jumătate (!!!). Când sunt în clasă, amintirea ta îmi străluminează deodată mintea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sârmă ghimpată, înfășurată strâns în jurul trupului meu. La orice gest imprudent de rememorare pe care îl fac, sârma ghimpată mă zgârie, mă sfâșie. Și eu, care nu voiam să-ți mai vorbesc despre lucrurile astea! Dar uneori izolarea asta mă înăbușă, încât îmi vine să mor. Dacă n-ar fi gândul cumplit că ființe dezgustătoare și-ar bate joc de corpul acesta istovit, că le voi auzi vocile rostind cuvinte nemiloase și că voi îndura, și dincolo de viață, cele mai adânci
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
iar atrăgătoare -, am avut convingerea, în adâncul sufletului meu, că munca mea contează. În timp ce Laurel se schimbă înapoi în hainele ei, eu ies din cabină, cu un maldăr de haine în brațe. Nu pot să port așa ceva, aud un glas înăbușit dinspre cabina lui Erin. — Vă rog, măcar încercați-o, o aud pe Erin spunând. — Știi că nu port niciodată culoarea asta! Persoana ridică glasul, și îngheț. Are accent britanic. — N-am de gând să-mi mai pierd timpul aici! Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
canapelei și mă privește încântată. — Vai, Bex, o să fie atât de romantic! Tarkie și cu mine ne-am dus și ne-am uitat la biserica în care o să te măriți tu. E foarte frumoasă! — E drăguță, sunt eu de acord, înăbușindu-mi un val automat de vinovăție. Deși, de ce ar trebui să mă simt vinovată? Încă nu s-a hotărât nimic. N-am ales în mod categoric Plaza. E destul de posibil să facem, totuși, nunta în Oxshott. Poate. — Mama ta are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
îmi ia foc fața. — E... și asta o variantă, zic în cele din urmă. — Cum adică, e și asta o variantă? Mă fixează șocată, și slăbește strânsoarea. Cum să fie o variantă? Aranjez rochia pe umeraș, fofilându-mă, încercând să înăbuș sentimentul de vinovăție care îmi crește în suflet. Dacă mă port ca și cum situația asta ar fi perfect normală, poate chiar va părea așa. — Ei... Elinor s-a oferit să ne organizeze o nuntă cu adevărat spectaculoasă. Și nu m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o adevărată prințesă... Însă, dacă e să fiu sinceră până la capăt, nici măcar nu m-am simțit chiar atât de destinsă și de încântată cum ar fi trebuit să fiu. Chiar și în timp ce stăteam acolo și mi se serveau piersici albe înăbușite cu mousse de fistic și biscotti de anason, pe o farfurie aurită, nu mi-am putut reprima micile împunsături de vină care răzbăteau prin starea de bine de la suprafață, ca luminițele care se joacă cineva printr-o pătură. Cred că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de covor. Chipul lui Elinor zvâcnește iar și, spre stupefacția mea, pentru prima oară în viață, o privesc cu ușoară simpatie. Pe care însă, în clipa în care îi întoarcem spatele și ieșim cu pași mari din apartament, mi-o înăbuș instantaneu. A fost cât se poate de rea, atât cu mine, cât și cu părinții mei. Merită din plin. Coborâm scările și ieșim din bloc în tăcere. Cred că amândoi suntem la fel de șocați. Luke ridică mâna pentru a face semn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
stângaci către tati când se prăvălește în mașină. Scuze pentru mai devreme. Nu face nimic, Tom, spune tati, bătându-l ușor pe spate. Cu toții avem momentele noastre mai... Se strâmbă ușor la mine peste capul lui Tom, iar eu îmi înăbuș un chicotit. — Gata? Toată lumea s-a îmbarcat? zice Clive, întorcându-se în scaun. S-a mai răzgândit cineva? Nu mai protestează nimeni din dragoste? Nici un sens giratoriu, nimic? Nu! zic. Nu mai e nimic. Haidem odată! Când ajungem la biserică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
apoi au ținut În șah timp de o lună armata germană. „Unele state europene, cu armate bine echipate - comentează istoricul Paul Johnson -, nu au rezistat atât de mult În fața trupelor naziste” (278, p. 509). La 16 mai, revolta a fost Înăbușită În sânge. Ghetoul a fost bombardat și complet distrus, mii de evrei au fost masacrați pe loc, iar ceilalți au fost exterminați În lagăre. A fost tot o formă de sinucidere În masă (vezi 452). 443. Sabina Cornelia Stroescu, La
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
mult că am împlinit 33 de ani... și constat că mă zbat tot în ignoranță și într-un mediu de adversitate ce crește tot mai mult, în loc să scadă (relațiile cu conducerea facultății au devenit, deodată, foarte proaste, adică ceea ce era înăbușit s-a dat pe față. Perspectiva e dezavantajoasă pentru dușmani deoarece am abandonat tactica tăcerii, a ignorării detașate. De acum, luptă...). Ultima mea scrisoare (grea!), trimisă pe adresa de la redacție, s-a întîlnit pe drum, cu a ta. Iar... Oricum
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
e.d. Demonstrativismul ăsta e un defect. Povestea lui Emil are o rotunjime care nu e rotunjimea vieții (în viață, poveștile rareori se rotunjesc așa), dar nici a artei de calitate, ci a vieții închise într-o schemă care-i înăbușă orice mister și-i aplatizează orice adevăr la nivelul cîtorva clișee (tranziția-junglă, pradă-prădător) pe care spectatorului nu-i e greu să le ia acasă (pe post de mesaj), pentru că tot cu ele a și venit. E ceea ce aș numi realism
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
a lui Bond de a intra după el și de a masacra personalul. (Asta unde s-a mai pomenit ? Sigur că ideea de Bond e un vestigiu al etosului colonialist ș.a.m.d., dar, pînă acum, producătorii luau măsuri ca să înăbușe aceste conotații.) După această boroboață, comportamentul lui dă semne de regularizare : pleacă în Bahamas (corect), se așază la masa de joc alături de un terorist (corect), îl deposedează pe terorist de mașina lui (corect), care e un Aston Martin 1964 (corect
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
sale. Dar ce convingeri sînt acelea ? în al Doilea Război Mondial, VergŁs a luptat sub comanda generalului de Gaulle, pentru Franța Liberă : Pentru mine, Franța însemna Montaigne, Diderot, Revoluția... însă, chiar în ziua marii victorii împotriva nazismului, autoritățile coloniale franceze înăbușeau în sînge o demonstrație din Algeria. în prima parte parte a filmului, cînd VergŁs vorbește despre identificarea lui cu poporul algerian, sună sincer. Dar atunci cînd acest ex-combatant antinazist invocă din nou metodele gestapoviste ale coloniștilor francezi, de data asta
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
e irezistibil atras!!!“, o auzeam pe mama comentând. Nici cuvântul irezistibil nu l-am Înțeles, dar sigur, mi-am spus, trebuie să Însemne și el „ceva“! Într-o zi, era 1956, am aflat despre revoluția din Ungaria și cum era Înăbușită În sânge. Mi-am reunit gașca celor trei mușchetari, prietenii de clasă (Radu, Vlad și Tudor - eu eram D’Artagnan) și ne-am hotărât pe loc să facem o manifestație de protest. Ne-am imaginat o scenă de pantomimă, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
următor, am descoperit că mulți din fluturii noștri nu existau În Anglia sau Europa Centrală și cu ajutorul unor atlase mai amănunțite am reușit să-i identific. O boală gravă (pneumonie cu febră până la 41o), survenită la Începutul anului 1907, a Înăbușit În mod misterios monstruosul meu talent pentru cifre care făcuse din mine un copil minune timp de câteva luni (astăzi nu sunt În stare să Înmulțesc 13 cu 17 fără creion și hârtie; totuși pot să le adun dacă sunt
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de argint pe fundalul ceței perlate pe care se profila domul de bronz al Catedralei Sf. Isaac) văzuseră și copii Împușcați la Întâmplare pe crengile pe care se cățăraseră În Încercarea zadarnică de a scăpa de jandarmii călare care au Înăbușit Prima Revoluție (1905-1906). Multe asemenea povestioare erau legate de piețele și străzile St. Petersburgului. După ce ajungeai pe bulevardul Nevski, mergeai pe el o lungă bucată de drum, pe parcursul căreia era o plăcere să depășești fără nici un efort un gardian Înfășurat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mici imagini sâcâitoare care ți se rotesc la nesfârșit În minte. O fanfară militară (Germania era În perioada aceea țara muzicii), condusă de un dirijor deosebit de smucit, se trezea la viață cam la fiecare zece minute, dar nu reușea să Înăbușe uruitul dominant, neîncetat, al rotilelor. Exista În Rusia și fără Îndoială că mai există, un gen special de băiat de vârsta școlară, care, fără a avea neapărat o Înfățișare atletică sau o inteligență remarcabilă, cu un orizont larg, deloc activ
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o coloană. Stingeam felinarul și Înaintam bâjbâind spre ea. Întotdeauna dorești să vorbești mai elocvent despre asemenea lucruri, despre multe altele care speri Întotdeauna că ar putea supraviețui captivității În grădina zoologică a cuvintelor - dar străvezii tei Îngrămădiți lângă casă Înăbușă monologul Mnemosinei cu trosnetele și gemetele lor În noaptea agitată. Suspinul lor va dăinui. Burlanul dintr-o parte a terasei se aude bolborosind constant, ca o persoană pisăloagă. Uneori, un foșnet tulbură ritmul ploii printre frunze, făcând-o pe Tamara
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
am murit, m-am umilit desculț și m-am rugat pentru odihna sufletelor lor. Am jurat că voi înălța o biserică întru veșnica lor pomenire. Și-apoi, se va așterne uitarea... "Dumnezeu să-i ierte!" Vădanelor când le spui, își înăbușă gura cu basmaua, nu te cred, nu vor, nu pot să creadă... Pruncii se tot uită în susul drumului și taica nu mai vine... Dar răniții, ciungii rămășiță de om ce gem prin bolnițele mânăstirilor? Dar vitejii care au luptat bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
au hotărât chibzuielile ei politicești! Ca și ale voievodului, altminteri. Și, de aceea, inima ei a rămas rece, departe de zbuciumul inimii lui. Ca și inima lui față de zbuciumul inimii ei, altminteri. Dacă așa crezi, tu, Ștefane, spune ea semeață, înăbușindu-și lacrimile. Pe semne, Doamnă, aista-i adevărul. Și-mi pare rău... Mie nu mai puțin. Și... și ce poruncește "Domnul și Stăpânul" meu să fac? Dragostea nu se poruncește, Maria, se dă... au nu! "Nu dai nimic, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]