2,507 matches
-
fie numai răceala acelui vânt care străbătea prin toată nebunia aceea și se făcea simțit la un nou nivel al realității. Multă vreme, nimeni nu vorbi. - Hei, este grozav, într-adevăr, nu-i așa? Vocea de copil era plină de încântare. În timpul acesta, vântul începu să bată mai tare și mai înghețat. Gosseyn zâmbi cu amărăciune și zise: - Da, într-adevăr este... grozav. Majestatea Sa Imperială, Enin părea că nu auzea și nici nu simțea. Vocea sa deveni și mai plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
acesta, vântul începu să bată mai tare și mai înghețat. Gosseyn zâmbi cu amărăciune și zise: - Da, într-adevăr este... grozav. Majestatea Sa Imperială, Enin părea că nu auzea și nici nu simțea. Vocea sa deveni și mai plină de încântare: - Hei, ce faci tu într-un loc ca ăsta? Nu era prea greu să bănuiești că băiatul fusese ferit de temperaturile extreme ale vremii. Așa că Gosseyn fu de părere că o mică explicație nu avea ce să strice. Spuse deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
animale marine uriașe. Era ușor de dedus că jucătorul avea misiunea de a ucide creaturile atacatoare cu armele controlate de computer. În timp ce Gosseyn privea zâmbind. Împăratul Dzan deschise focul. După aceea, nu avu decât să se delecteze cu strigătele de încântare ale lui Enin și, în același timp, să-i pună întrebări lui Dan Lyttle. Și să-i asculte răspunsurile, în timp ce se hrănea cu ouă, șuncă și o budincă. Întrebările se refereau la situația guvernării în această parte a planetei. Răspunsurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
sau - către Gosseyn - ai nevoie de ajutorul meu? Gosseyn zâmbi. - Încă nu, Enin. Dac-o să am, o să-ți spun. Dar acum, dacă vrei, poți să te-ntorci la jocul tău. - Bine. Puțin mai târziu, se auziră iarăși exclamațiile sale de încântare. Și Gosseyn spuse: - Domnule Lyttle, ce ți-ar fi plăcut să se întâmple pe Pământ? Răspunsul veni imediat. - Sper ca tu să rămâi și să ajuți ca Semantica Generală să devină iarăși o condiție preliminară pentru Venus aici pe Pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
chicoteli pe tot parcursul discuției lor. Se opri în prag și strigă: - Enin, poți să vii puțin aici? Vocea lui Enin se auzi estompat, dar destul de clar: - Ah, hei, mami - stai să mai trag o dată... L-am nimerit! Țipăt de încântare. Apoi: Bine, acum vin puțin. Femeia reveni la scaunul ei și se așeză fără o vorbă. Părea încordată și nu privea în jur. Apoi, deși Gosseyn își ținea și el privirile într-o parte, se auzi mai întâi zgomotul unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
din centru: rece, pișcăcios, colorat de gazele eșapamentelor. Abia atunci am început să mă simt puternic, colosal. Aproape că meritam un premiu pe care, în absența juriului, mi l-aș fi înmânat și l-aș fi primit singur, cu-aceeași încântare. În fond, aveam predecesori iluștri, pe care nu ți-era rușine să-i lauzi, darămite să-i urmezi: Rabelais, Villon, Bogza, Brad Pitt (în Fight Club) (pare a fi vb. despre o relatare imediat postrevolutionara; fight club a aparut mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
asta pentru ea era o bucurie; tot timpul cât stăteam lângă ea, tremura și plângea; ce-i drept, de câteva ori a început să vorbească repede, dar era greu s-o înțelegi. Părea cumva smintită, într-o grozavă tulburare și încântare. Uneori copiii veneau cu mine. În asemenea cazuri, se opreau de regulă în apropiere și se apucau să ne păzească de ceva sau de cineva, ceea ce era pentru ei o bucurie aparte. După ce plecam, Marie rămânea iarăși singură, tot nemișcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
această atitudine plină de importanță puteau fi văzute acum doar imensitatea și, poate, naivitatea respectului ei față de ceea ce se apucase să transmită. Ochii îi străluceau, pe chipul ei frumos trecură de vreo două ori fiori abia vizibili de inspirație și încântare. Recită: A trecut cândva prin viață, Trist, sărman, un cavaler, Palid, încruntat la față, Curajos, tăcut, stingher. O vedenie-avusese Imposibil de-nțeles, Care-n inimă-i pusese O pecete de neșters. De atunci, priviri deșarte Spre femei n-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
inocent-impertinentă. Nu arăta deloc scund, era slăbănog, să tot fi avut vreo douăzeci și doi de ani. Nici cea mai mică ironie, nici cea mai ușoară umbră de reflecție nu se puteau citi pe fața lui; dimpotrivă, chipul îi exprima încântarea resemnată a dreptului pe care îl are și, în același timp, ceva care ajungea până la bizara și neîntrerupta necesitate de a fi și de a se simți tot timpul jignit. Vorbea emoționat, grăbindu-se și bâlbâindu-se, ca și cum n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cere caracterul tânărului care-și distruge sănătatea dând meditații, ci dreptul său, ceea ce i se cuvine, chiar dacă nu din punct de vedere juridic, ba încă nu el este cel care cere, ci prietenii fac demersuri în locul lui. Cu grandomania și încântarea faptului că a căpătat posibilitatea de a-i copleși nepedepsit pe oameni cu milioanele lui, progenitura noastră scoate din buzunar o hârtie de cincizeci de ruble și i-o trimite onestului tânăr sub formă de pomană nerușinată. Nu credeți, domnilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
stăteau deoparte, aproape speriate, generalul era în mod cert speriat; de fapt, toți erau cuprinși de uimire. Unii dintre cei care stăteau mai departe zâmbeau pe furiș și șușoteau între ei; chipul lui Lebedev exprima cel mai înalt grad de încântare. — Obrăznicie și haos, doamnă, se găsesc pretutindeni, spuse nepotul lui Lebedev, care era, de altfel, foarte încurcat. — Dar nu așa! Nu așa cum aveți voi, micușorilor, nu așa! îi trânti în obraz Lizaveta Prokofievna cu un fel de bucurie răutăcioasă, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
un cuvințel. Acum aș afla totul, numai dacă aș putea aduce vorba...“ Într-adevăr, prințul stătea la masa rotundă palid, părând cuprins în același timp de o spaimă excesivă și, din când în când, preț de câteva clipe, de o încântare pe care nici el n-o înțelegea, dar care îi copleșea sufletul. O, ce frică îi era să se uite în colțul de unde îl priveau insistent cei doi ochi negri, atât de binecunoscuți, și, în același timp, tremura de fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cea mai convingătoare, în care voi demonstra clar ca lumina zilei că fiecare pagină din cărțile, broșurile și memoriile lor e scrisă în primul rând de un fost moșier rus. Dușmănia, ura, inteligența lor sunt de moșieri (chiar înainte de Famusov!); încântarea, lacrimile lor, poate, sunt lacrimi adevărate, sincere - dar sunt de moșieri! De moșieri sau de seminariști... Iar râdeți; și dumneavoastră râdeți, prințe? Nici dumneavoastră nu sunteți de acord? Într-adevăr, toți râdeau, zâmbise și prințul. Încă n-aș putea spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că nu vei ajunge la persoana știută... — Ah, e insuportabil! strigă Varia. N-ai de gând să termini odată, otravă scârboasă ce ești? Ganea se făcuse palid la față, tremura și tăcea. Ippolit se opri, îl privi lung și cu încântare, își mută privirile asupra Variei, râse, se înclină și plecă, nemaiadăugând nici un cuvânt. Pe bună dreptate, Gavrila Ardalionovici putea să se plângă de soartă și nenoroc. Câtva timp Varia nu se putu hotărî să intre în vorbă cu el, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe prinț și că el poate iarăși trece pe la ea în seara aceea, lucru care pentru el era cel mai important, chiar totul. — Ce copii încă suntem, Kolea! Și... și... ce bine că suntem copii! exclamă el, în sfârșit, cu încântare. — Pur și simplu, e îndrăgostită de dumneavoastră, prințe, și nimic mai mult! îi răspunse Kolea pe un ton autoritar și convingător. Prințul roși, dar de data aceasta nu mai suflă o vorbă, iar Kolea doar râdea și bătea din palme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ei că multe din însușirile pe care le aveau nu sunt decât șlefuire, pentru care nici măcar nu au vreun merit, căci le-au fost transmise automat, prin naștere. Toate acestea prințul nici măcar nu voia să le bănuiască, fascinat fiind de încântarea primei impresii. Observa, de pildă, că acest bătrân, acest demnitar important, care, ca vârstă, i-ar fi putut fi bunic, chiar își întrerupe conversația ca să-l asculte pe el, un om atât de tânăr și lipsit de experiență, și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
deși inconștientă, fusese în timpul zilei aceea de a face în așa fel încât să nu dea crezare acestui vis!) Vorbea puțin, răspundea doar la întrebări; până la urmă, tăcu de tot, ședea și asculta, dar era evident că se topea de încântare. Încetul cu încetul se înfiripa în el un fel de inspirație gata să răbufnească la primul prilej... Însă a început să vorbească întâmplător, tot răspunzând la o întrebare și, parcă, fără să aibă intenții deosebite... VIItc "VII" În timp ce o sorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se înfiripa în el un fel de inspirație gata să răbufnească la primul prilej... Însă a început să vorbească întâmplător, tot răspunzând la o întrebare și, parcă, fără să aibă intenții deosebite... VIItc "VII" În timp ce o sorbea din ochi cu încântare pe Aglaia, care conversa veselă cu prințul N. și Evgheni Pavlovici, bătrânul moșier-angloman, care îl întreținea pe „demnitar“ într-un colț povestindu-i ceva cu însuflețire, rosti deodată numele lui Nikolai Andreevici Pavlișcev. Prințul întoarse repede capul în direcția lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Marfa Nikitișna voia să ia calea mânăstirii; de altminteri nu sunt sigur de asta; poate că era vorba despre altcineva... ah da, mai deunăzi am auzit așa ceva despre soția unui doctor...“ Prințul ascultă toate acestea și ochii îi străluceau de încântare și înduioșare. Cu o înflăcărare neobișnuită, declară, la rândul lui, că nu-și va ierta niciodată faptul că, în aceste șase luni de călătorie prin guberniile din centrul Rusiei, nu profitase de vreun prilej oarecare și nu încercase să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
era atât de palpitant în acest gând; simțea doar că e uluit până-n adâncul inimii și încremenise covârșit de o spaimă aproape mistică. Încă o clipă și parcă totul se lărgi în fața lui, locul spaimei îl luară lumina și bucuria, încântarea; respirația începu să i se taie și... dar clipa trecu. Slavă Domnului, era vorba de altceva! Își trase sufletul și privi împrejur. Mult timp păru a nu înțelege forfota care fierbea împrejurul lui, adică înțelegea foarte bine și vedea totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-i-o ușor, lovindu-i-o cu palma celeilalte mâini, îl îndemna să-și vină în fire, ca pe un băiețel speriat, ceea ce-i plăcu grozav prințului; în sfârșit, îl făcu să se așeze alături de el. Prințul îi fixa cu încântare chipul, încă nefiind în stare să spună nimic, deoarece i se tăia răsuflarea; chipul bătrânului îi plăcea foarte mult. — Cum? bâigui el în cele din urmă. Chiar mă iertați? Și... dumneavoastră, Lizaveta Prokofievna? Râsul se înteți; în ochii prințului apărură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
profesorul Schneider, în Elveția, s-a întâlnit cu întreaga familie Epancin (firește, cu excepția lui Ivan Feodorovici, care, având treburi, rămăsese la Petersburg) și cu prințul Ș. Întâlnirea a fost bizară; pe Evgheni Pavlovici l-au întâmpinat cu un fel de încântare; cine știe de ce, Alexandra și Adelaida au considerat că trebuie să-i fie recunoscătoare pentru „grija îngerească pe care i-o poartă nefericitului prinț“. Văzându-l pe acesta în starea aceea de boală și înjosire, Lizaveta Prokofievna a plâns din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spune că frumosul este tot ceea ce produce plăcere prin intermediul văzului și auzului. Se desprind din aceste două definiri două aspecte distincte ce caracterizează frumosul; cel al utilității frumosului prin adecvație către o finalitate necesară și cel al plăcerii procurate prin Încântarea simțurilor. Sofiștii aveau să supraliciteze acest ultim aspect al frumosului și-l vor afunda În „mâlul plăcerilor”, concepție și atitudine care avea să domine antichitatea până la Socrate, cel ce avea să scoată frumosul din zona plăcerilor Înălțându-l spre zona
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
înlăturării oricărui exclusivism, al cultivării unei maxime receptivități față de valorile poeziei, fie ele ale prezentului novator, fie ale trecutului: „Voi merge încet, poate grav, spre vârsta mea nouă, voi privi atent la formele inedite, îmi voi umple sacul cu obșteștile încântări - scrie el tot aici. Dar și: „voi sta să ascult alături de discipoli învățăturile bătrânilor maeștri”. În dialectica specifică avangardei, atari afirmații ilustrează totuși acel moment de „cumințire” și „clasicizare”, dacă nu chiar de “îmbătrânire”, ce urmează inevitabil fazei de maximă
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
se imprimă fervoarea imnică, un suflu discursiv cu accente, pe alocuri, whitmaniene, ce-și găsește aici spațiul amplu, cel mai adecvat, de expresie. Înfățișările feerice ori sumbre ale metropolei moderne (în ocurență, Parisul) interferează insolit cu „oaze” naturale, descoperite cu încântare în miezul agitației urbane sau reactualizate de depozitul mereu viu al memoriei locurilor natale. Notația „reportericească” coabitează cu jocurile libere ale fanteziei ce justifică din plin atributul lovinescian de „miliardar de imagini” acordat autorului. Evenimentul cotidian „brut” e canalizat adesea
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]