7,005 matches
-
a-i întâlni pe nemți. Și, deocamdată încă mai puteau să glumescă. Străzile, ca și localurile, erau pline de uniforme. Un râu, un fluviu de ghetre noi, de nasturi strălucitori, de epoleți cusuți trainic. Unii cântau aici, alții urlau mai încolo, sau fluierau după puținele fete care mai întârziau prin magazine. Parcă se apropia o imensă împerechere, sălbatică, sângeroasă și colectivă, o izbucnire de viață brută, pe care o simțeam fierbând și care se pregătea să țâșnească. M-am întrebat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
efort ca să mă opresc. Iar puștiul a început să scoată urlete prelungi, de animal, cum se spune că făceau lupii când încă mai existau prin pădurile noastre, și a ținut-o tot așa, în timp ce judecătorul și colonelul râdeau ceva mai încolo. Îi puteam auzi. Iar țipetele puștiului erau ca niște cârlige care mi se înfigeau în inimă. Pe Mierck și Matziev mi-i închipui în picioare, cu nasul lipit de geamuri, la căldură, cu un pahar de lichior în mână, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
spațiul ăla, pentru că nu mai avea frumusețea sălbatică de la început, acum era altfel, iar lui, ordinea și măsurarea nu-i plăceau deloc. Loredana se gândise din primele zile la grădină, hai s-o civilizăm, să-i îmbunătățim imaginea, să dăm încolo sălbăticia, ne trebuie ceva îngrijit de mâna omului, păi, cine să se ocupe de pământul ăla?, păi, e nevoie de cineva, un grădinar, trebuie să se vadă de la stradă că totul merge perfect în familia mea, că e curat, îngrijit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pe sărite, așa. Shakespeare, dramaturg, poet, regizor, proprietar asociat al Teatrului Globe... La, la, la, bancuri, nici nu trebuia chestia asta. Piesele sale de teatru sunt o piatră de încercare pentru orice regizor din 2005. Aici are dreptate. Da’ mai încolo, începe spectacolul. Premieră la Centrul de Creație „Cișmeaua Roșie”*. Regele Lear în regia lui Titus Segovia... Cheia de lectură scenică e tragic-patetică, montarea e dominată de kitsch, care nu e un mod de raportare culturală, e chiar spectacolul, o montare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să prefere whiskey and soda vinului, iar conversația măruntă i se Îmbogățise - În două sensuri - În timpul unui sejur hibernal la Viena. Una peste alta, Beatrice O’Hara absorbise acel tip de educație care nu va mai fi posibil de acum Încolo: o tutelă măsurată după numărul de lucruri și de persoane pe care le puteai disprețui și despre care puteai vorbi Încântător, plus o bogată cultură generală, Îmbrățișând toate artele și tradițiile, lipsită de idei proprii făurită În ultimele zile ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
deseară, dar presupun că pot să dau un telefon. — Oh, a zis respectuos, Kerry, oamenii ăștia importanți... Amory a roșit ușor și i s-a părut că Ferrenby, un candidat Învins, schițase o grimasă. Firește, Kerry glumea, dar de acum Încolo era bine să nu mai pomenească de Princetonian. Era o zi luminoasă și tihnită și, cum se apropiau de țărm și se făceau simțite brizele sărate, a Început să-și imagineze oceanul și lungile și netedele Întinderi de nisip, precum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mine și apoi m-a părăsit. Zicea că sunt prea critic și nepractic, știi. ROSALIND: Ce Înțelegi prin „nepractic“? AMORY: O, de exemplu pot conduce mașina, dar nu știu să schimb roata. ROSALIND: Și ce vrei să faci de acum Încolo? AMORY: Nu știu. Să candidez la președinție, să scriu... ROSALIND: Să trăiești În Greenwich Village? AMORY: Nu, Doamne ferește! Am zis să scriu, nu să mă alcoolizez. ROSALIND: Mie-mi plac oamenii de afaceri. De regulă, bărbații deștepți sunt lipsiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și zăvorâtă. Nu ai curajul să devii soția mea. ROSALIND: Nu, nu, voi urma calea cea mai grea - calea cea mai dură. Căsătoria cu tine ar fi un eșec, iar eu nu eșuez niciodată. Dacă nu termini cu plimbarea asta Încolo și-ncoace, am să țip! (Amory se lasă să cadă disperat pe sofa.) AMORY: Vino și sărută-mă. ROSALIND: Nu. AMORY: Nu vrei să mă săruți? ROSALIND: În seara asta vreau să mă iubești calm și detașat. AMORY: Începutul sfârșitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
gândesc. Mișu începu să se gândească. Tatăl nostru carele ești în ceruri... și mai cum? - Nea Ovidiu, deci e Tatăl nostru carele ești în ceruri... mai știi mai departe? - Da! - Cum e? - Pâinea nostră cea de toate zilele! - Nu, asta-i mai încolo. Da după ceruri, cum mai e? - Nu știu. Nu-i nimic, Mișu se mai gândește. Nu-i vine-n cap decât... nu, e aiurea! Da la urma urmei de ce să fie aiurea? Ce, Sorin ăla nu plecase în America? - Nea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
pragul plânsului, era cea mai urâtă nuntă la care fusese vreodată. Până și Marcela era încurcată și nu găsea un cuvânt de alinare. Domnul Popa se uită cu frică în ochii soției și găsi repede soluția. - Ce mai încoace și încolo, să intre darul nașilor! Era rândul lui Mișu să plângă: darul era un tort. Frumos, de ciocolată, măricel, cu mirele și mireasa pe el, dar un tort. Ținându-se de mână cu emoția tristeții, mirii tăiară tortul în aplauzele nepăsătoarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
înainte să adormi. Vreau să te întreb la ce te gândești tu de fapt când spui toate inepțiile alea la televizor. Vreau să te întreb cum ai aruncat tu halterele ălea la o distanță de (mă uit în atlas mai încolo). Și nu în ultimul rând, vreau să te întreb cine pizda mă-tii ești? Cu scârbă, spermă și căcat, Nexus. FINAL PASAJ RETRAS Mariana era șocată. Cum putea Mișu al ei să trezească atâta ură în cineva? Cum putea iubitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
bine să treacă pe jos pe lângă cei câțiva amărâți. Uite, își spuse Mișu, eu merg pe jos acum, cu blugi și bluză de trening, și ăștia habar n-au cîți bani am în buzunar. Și câți o să am de-acum încolo! Se opri la magazinul Muzica. Mișu se gândise inițial să cumpere niște CD-uri cu colinde, să aibă cu el niște muzică românească. Apoi își dădu seama că asta e o ipocrizie, dacă aici asculta muzică americănească, atunci abia aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
în Teatrul Național. Habar n-am dacă a fost bine sau nu. Cu Bopsi am rămas prieten și am petrecut împreună clipe de neuitat, mai ales la Romulus... și la nebunia aia de la Everac, despre care, poate, voi vorbi mai încolo. După amiaza aceea era fermecată pentru că nu se mai termina, nici eu și nici Berechet nu voiam să-i punem capăt. Stăteam de câteva ore și sporovăiam despre câte-n lună și-n stele, vorbeam unul cu celălalt de parcă eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Pe unele le știam, altele îmi erau cu desăvârșire necunoscute, le simțeam vibrația, mi se părea că mă ating intenționat, ca pe unul cu care voiau să se joace. Stăteam așa, ca într-o baie stranie. Portarul se oprea mai încolo și după o vreme îmi spunea: ― Le simți și mata, așa-i? Decorurile erau înțepenite, ca un fel de oraș părăsit, se plictiseau în întunericul acela de cavou. Pașii noștri sunau straniu, dar îmi plăcea această provocare, mă înfiora, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
dispozitivul de coborâre pleacă din recul înapoi, eu mă ridic amețit în fund, dispozitivul vine înapoi și mă lovește în țeastă, iar aici se termină filmul, o bucată de vreme n-am avut treabă cu ei. M-am trezit mai încolo, îmi dădeau palme și erau destul de speriați. M-am ridicat, am scuturat din cap și m-am urcat din nou în podul teatrului, făcând corecturile cu pricina. Oare astăzi actorii tineri care ies pe porțile școlii ar face așa ceva? Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
cuvânt ai justiției se țin departe de împușcături și manevrează șomajul și drumul pe care‑l ia avuția națională, drum ce sfârșește în întuneric, pentru a ieși curând iar la lumină, sub forma unui război mondial. Trag cortina de oameni încolo și încoace, de sforile speculației bursiere, ale traficului de arme, ale scamatoriilor cu prețuri și salarii, ale inflației, rasismului, instigării la război. Lui Hans nu‑i vine altceva mai bun în minte decât să se dea cu pomadă în părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
un ogor sau pe o pistă de beton, unde se usucă și trebuie aruncată. Nici ea nu știe bine cum de i s‑a întâmplat așa ceva. Asta‑i culmea! Bolborosește în continuu ce frumos a fost și că de‑acum încolo trebuie s‑o facă neapărat mai des, pentru că i‑a plăcut atât de mult și, cu siguranță, și lui i‑a plăcut, cu timpul o să fie tot mai frumos, ăsta a fost doar începutul și dacă începutul a fost așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
placă să iei hotărâri!) - în bucătărie ca să‑și violeze soția. L‑a apucat dintr‑odată cheful de așa ceva, dar când vaca face, ca de obicei, o mișcare greșită, el alunecă pe gresie și cade lat la pământ. Acolo se zvârcolește încolo și încoace și tot dă din piciorul care i‑a mai rămas. Dar nu reușește să se scoale, oricât ar vrea. Și nici în rest nu prea i se mai scoală, deși de data asta i s‑ar fi sculat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
multe mișcări din care să reiasă că știu bine să înoate. Dar de fapt nu știu. Se aruncă cu mult zgomot și stropi unde‑i apa de un metru și atingi fundul cu picioarele, totul e să pară periculos. Mai încolo, verdele, misterul întruchipat de cei patru metri de apă pe verticală, le inspiră o groază ce n‑ar fi mai mare nici dacă ar putea să privească direct în ei înșiși. Aici te poți bucura de curățenia potențată de mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
microbii din mine. Numai urmele de spermă și pipi trebuie să le las, din păcate, în seama filtrului. Nici sub piele nu pot să mă bag ca să ucid acolo ura și sila care‑i macină pe tineri. Apa se leagănă încolo și încoace în cadrul de porțelan proiectat special pentru ea, dar de ieșit nu poate să iasă din învelișul ei. Așa cum nu poți să‑ți ieși nici din piele. Mulți chicotesc, râd, zbiară, țipă și fac sport. Câte unul se aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
face în orice împrejurare, indiferent unde, pe pământ sau în aer - nu, nu se gândește la problema pusă de Rainer, îl bate scurt pe umăr și se duce să se îmbrace. Rainer o urmează peste tot, de aici până mai încolo și de acolo până mai încoace, ceea ce pe Sophie o calcă pe nervi, de parcă n‑ar fi în stare să meargă și singură unde poftește. Îl mai lovește o dată ușor cu palma, ca pe o piesă de mobilier sau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
devină iubită și să ia, la un moment dat, locul surorii. Să sperăm că înlocuirea se va petrece la timpul potrivit, iar tânărul se va desprinde de casa părintească fără traume. Dezbracă‑te, vreau să te am imediat (Anna). Mai încolo vreau să ascult și discul cel nou (Hans). Până acum au mai exersat de câteva ori și merge deja mai bine decât la început. Mai întâi faci un soi de preludiu, apoi intri în Anna și cotrobăi pe acolo, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pentru ca acesta să nu se arunce necugetat pe poartă și‑i pune piedică mamei, ca să rămână afară, acolo unde‑i este locul. Într‑o liniște absolută - pentru ca zgomotul străzii să nu le îngreuneze alegerea - cele două Pachhofen alunecă prin fața oglinzii încolo și‑ncoace. Se gătesc cu tot felul de artificii, ale căror detalii nu pot fi văzute de‑afară. Ți‑e rușine cu părinții tăi, mucos nerușinat, chirăie tatăl și vrea să‑i dea fiului un șut ca să se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
traversă strada și intră Într-o clădire veche care nu se deosebea prin nimic de celelalte. Era o clădire situată În imediata apropiere a locului În care-l Întâlnisem pentru prima oară atunci când venisem pentru filmări. La două blocuri mai Încolo se zărea clubul CBGB, leagănul muzicii punk din New York. Ușa de la intrare avea cinci Încuietori, pe care Yazaki le descuia una după alta cu o mână tremurândă. Când se deschise ușa, am dat peste un grilaj din oțel pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de o reală valoare istorică; i se spune baia romană“, a adăugat el, primind cu o reverență bacșișul de nouă franci. De la fereastra camerei se putea vedea o grădină interioară cu o mică fântână arteziană În mijloc și, ceva mai Încolo, o stradă pe care nu se zărea nici țipenie de om. În momentul În care am deschis ferestrele grele, cu rame de fier, am auzit zgomotul mașinilor din depărtate. Un aer rece și uscat pătrunse În cameră. Era o briză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]