2,617 matches
-
ura mă va pierde, trebuie să mă piarză, căci va trebui să izbucnească odată, chiar împotriva voinței mele! Și atunci... Boteanu făcu o mișcare involuntară: puse amândouă mâinile, încrucișate, pe masă. Apostol se opri un moment, întrebător. Dar fiindcă preotul încremenise iarăși, urmă mai grăbit, parcă și-ar fi adus aminte că vremea e scumpă: ― Ascultă-mă bine, părinte!... Eu la noapte voi pleca de aici... Voi trece dincolo... Tu știi unde, căci și inima ta trebuie să... Da!... Sunt pregătit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vibrează o vrajă nouă, ca și cum de ieri până azi s-ar fi schimbat și s-ar fi împlinit cu niște mlădieri mai blânde, poate de credință ori poate de pasiune. Văzînd-o cum stătea, zăpăcită de privirea lui stăruitoare, cu bucuria încremenită pe față, Bologa simți un surâs cald în inimă și vru s-o îndemne să vorbească. Și Ilona, parcă i-ar fi ghicit dorința, începu să povestească repede, oprindu-se uneori în mijlocul cuvintelor, aproape înfricoșată ca de o primejdie necunoscută
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
n-a îngăduit Martei să grăiască ungurește. Plecă ochii în farfuria goală, ca și cum n-ar mai fi putut îndura privirea mamei sale. Din clipa aceasta însă toate cuvintele ei i se încuibară în inimă ca niște spini și rămaseră acolo, încremenite într-o durere amară. Apoi, când glasul doamnei Bologa tăcu, el șopti atât de domol, parcă i-ar fi fost frică să nu trezească pe cineva: ― Rău îmi pare, mamă, c-am mai venit acasă... Pentru doamna Bologa șoapta aceasta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu priviri din ce un ce mai îngrijorate, prin toate vagoanele, pe rând, încît fața ei, în încordarea așteptării, părea mai aspră și slăbită. Apoi deodată, zărind pe Bologa, i se aprinse în ochi o flacără sălbatică, și buzele îi încremeniră într-un surâs speriat... Apostol Bologa sări jos, mișcat și zăpăcit, neștiind ce să facă. În inimă îi ardea pornirea de-a se repezi la Ilona și de-a o strânge în brațe în fața lumii întregi. Dar o nătângie stăpânitoare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de catifea roșie, ca în corset. În cancelarie nimeni; în cealaltă odaie însă Petre horobăia, mormăind rugăciuni. Apostol, care tocmai ieșea din cancelarie, o surprinse pe când ea căuta să se strecoare nesimțită. Îi veni să țipe de bucurie și totuși încremeni în fața ei, privind-o doar cu niște ochi lacomi și plini de spaimă. Și ea se opri, îngrozită, și se clătină puțin pe picioare... Astfel trecură câteva clipe, amestecate cu rugăciunile ordonanței din odaia ofițerului. Apoi Bologa șopti cu o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe loc, încercînd să-și mulcomească inima și înfricoșat să n-o sperie... "De ce nu închide ușa?" își zice apucat de o nouă disperare. Dar chiar atunci aude zăvorul și sufletul i se aprinde într-o scânteiere de bucurie. Ilona încremeni două minute lângă ușă... În tindă se auziră alți pași, grei, târâți... Bologa și Ilona se cutremurară, ca și când, fiecare în parte ar fi așteptat ivirea unui vrăjmaș pedepsitor... În curând zgomotul din tindă se potoli... "A fost Petre", se gândi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Sublocotenentul se înfurie și îl luă la înjurături pentru că "nu se poate să fie un sergent așa de prost și să nu priceapă că..." Atunci se apropie căpitanul Klapka, în mână cu o foaie de hârtie. Când recunoscu pe Bologa, încremeni. Sublocotenentul se grăbi să-i spuie întîi cât de idiot e sergentul, iar apoi îi ceru o căruță, apucîndu-se să-i povestească pe larg tot ce știa despre cazul prizonierului. Klapka stătu câteva clipe, ca și cum ar fi ascultat sporovăială sublocotenentului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
primăreasă, amândoi cu ochii spre el, îngroziți și cu lacrimi de milă. Le răspunse cu un zînbet plin de credință, parcă le-ar fi spus că toate acestea n-au nici o importanță. Urcă treptele căsuței și văzu de-aproape soldatul încremenit în coridor: înalt, foarte slab și deșirat, cu fața suptă și galbenă, cu hainele largi și soioase, dîndu-și mare silință să pară marțial. Plutonierul deschise larg ușa, lăsând pe Apostol să treacă înainte. ― Dacă doriți ceva, vă rog să mă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dumnezeu știe ce poate aduce ceasul..." Se uită încrezător pe fereastra cu cruce cafenie. Amurgul trăgea pe furiș obloanele întunericului. 8 După miezul nopții, Apostol Bologa, istovit, se întinse pe pat. O tăcere imensă îl împresură, parcă toată lumea ar fi încremenit într-un somn de mormânt. Liniștea galbenă din tavan îi picura în ochi și îl ustura. Ațipi. Deodată se trezi. Afară răsunau pași, pe trepte, în coridor. Sări în mijlocul odăiței și rămase pironit acolo, cu inima zgribulită, murmurând din buzele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
misterul se refuză însăși amintirii.... Timpul și locul sunt de altfel fără nici o însemnătate, esențială rămậnậnd doar clipa în care tu, întristatul meu contemplator, vei fi simțit trupul meu fremătậnd de doruri, de dorințe aprinse, de patimi efemere... sậnii mei încremeniseră sub privirile ochilor tăi, sfințiți de văpaie, aurul părului torențial îmi ajungea pậnă la coapse, iar parfumul trupului tậnăr sugera toată gingășia naturii feminine... Învățasem destul de bine limbajul extatic al ochilor tăi negri, fulgere teribile ce răneau întunericul nopții, mai
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
l-învăli într-o raclă Albastră. Titan bătrân cu aspru păr de codri, Plânge în veci pe creții feții sale Fluvii de lacrimi. De-aceea-i ca mort; Uscat... stors de dureri este adîncu-i Și de dureri a devenit granit. A lui gândiri încremeniră reci În fruntea sa de stânci și deveniră: Rozele dulci, rubine; foile: Smaralde, iară crinii {EminescuOpIV 91} Diamante. Sângele său Se prefăcu în aur, iară mușchii Se prefăcură în argint și fier. Din carnea-i putrezită, din noroi S-au
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Roze de purpur, crinii de argint; Din când în când cu mîna-i argintoasă Ea rupe cîte-o floare și-o aruncă Jos pe pământ ca pe-o gândire de-aur; Colo un nor se-nnalță, sfânt și sur, Se-ncheagă, se formează - -ncremenește Devine-un templu grec și plin de umbra Columnelor ce-l înconjor - și prin colume Trece-argintoasă cîte-o rază-a lunei, Ea drumul ia spre-acel castel. Diadema-i De diamante-n stele contopite Brilează-n noapte - tăriile negre A domei se-nsenină - și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în ape oceanici a mea liră! Să-mbrac sunetele-i dalbe cu a undelor zâmbire, Cu-ale stelelor icoane, cu a cerului azur; Să înnalț munții Greciei, scânteind muiați de soare, Cu dumbrave prăvălite peste coaste râzătoare Și cu stânci încremenite printre nouri de purpur. Peste văile adânce repezite-n regioane Nourate, stau ținute templele multicoloane, Parcă munții-n braț de piatră le ridică și le-arat- Zeilor din ceriuri. Vulturi peste văi înnegurate, Grei atârnă cu întinse aripi și priviri țintate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
una, aruncând Flori de neauă peste ape ce alerg fulgerătoare, Raze albe peste lumea văilor celor în floare, Dungi de-argint în verzii codri, duioșie pe pământ. Dar un nor pe ceruri negru se înnalță și se-ncheagă, Se formează, -ncremenește și devine o domă-ntreagă, Plin de umbra de columne ce-l înconjură-nprejur; Prin columnele-i mărețe trece cîte-o rază mată, A lui cupolă boltită e cu-argint înconjurată, Pe arcatele-i ferestre sunt perdele de azur. {EminescuOpIV 126} Luna
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Spre castelul de stânci, ce-și deschide uriașa lui poartă, Spre-a-l primi pe bolnavul bîtrîn în surele hale. El își ia coroana din cap și în cui o atârna. De sclipește-n noapte frumoasă și roșă - un fulger Încremenit în nori. Cojocul l-anină El de cuptor... ciubote descalță și negrele-obiele, Cât două lanuri arate le-ntinde la focul Gheenei Să se usuce... Chimirul descinge și varsă dintr-însul Galbeni aprinși într-un vechiu căuș afumat de pe vatră, Mare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Dar cu adâncul apei s-adîncește În glasul lor a sunetului scară. Devine tristă - rînduri-rînduri crește Pîn-ce urnindu-se în marea-amară - Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugește? Al tinereței dulce glas de mult uitară. {EminescuOpIV 248} MARIA TUDOR De ce cu ochi-ncremeniți sub bolte De marmur - tu-l privești cu spaimă crudă? Pândești ca leii, fruntea ta asudă Și pumnu-ți vra mînia-i s-o desvolte. Secerătorul tău l-ai pus la trudă Și snopi de viețe sunt a lui recolte; Pentru-al
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și ziua șoptesc în gând un nume, În veci la pieptul bolnav eu brațele îmi strâng, Te caut pretutindeni și nu te aflu-n lume, Tu chip frumos cu capul întors spre umăr stâng. Astfel în veci în minte-mi încremeniși frumoasă 10Și văd în veci aievea divinul tău profil. O, cum nu pot în brațe să te omor plângând Tu, blond al vieții mele ș-al dragostei copil! Zadarnic cat repaos pe perina cea moale, Îmi pare c-a mea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se arată, Încet, sub văl, un chip ca-n somn, Cu o făclie-n mîna-i slabă - În albă mantie de Domn. Și ochii mei în cap înghiață Și spaima-mi sacă glasul meu. Eu îi rup vălul de pe față... Tresar - încremenesc - sunt eu. ............................................. De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua Și uit ce spun adeseori; Șoptesc cuvinte ne-nțelese Și parc-aștept ceva - să mor? {EminescuOpIV 296} EU NU CRED NICI ÎN IEHOVA Eu nu cred nici în Iehova, Nici
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și ochii ard în friguri Și vînătă-i e gura. El vine cu pași siguri Și pe pumnaru-și scapă Brigbel mâna regală. Din tron pe jumătate cu furie se scoală... Nebunu-nnalță dreapta, se uită lung la el - Cu mâna pe pumnaru-i încremeni Brigbel. Și ca să înțeleagă nainte-i ce se-ntîmplă Nebunu-și trece mâna la ochi, apoi la tâmplă, Se uită turbur, pare că și-ar aduce aminte De-o veche povestire, cu jalnice cuvinte. Cu glasul lui ce sună adânc, ca de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se naște, S-ajungi pe tine însuți a nu te mai cunoaște, "De propria ta față, rebel, să-ți fie teamă Și somnul - vameș vieții - să nu-ți mai iee vamă. "Te miră de gîndirea-ți, răsai la al tău glas, "Încremenește galben la propriul tău pas, "Și propria ta umbră urmând prin ziduri vechi. "Cu mînile-ți astupă sperioasele urechi, Și strigă după dânsa plângând, mușcând din unghii Și când vei vrea s-o-njunghii, pe tine să te-njunghii!... "Te-aș
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
simt uneori îngrijorător de împăcat cu mine însumi. Tinerii trebuie ajutați ca, din când în când, să mai cadă și pe gânduri. Prin exacerbare, introspecția devine masturbare spirituală. Pe unii creatori îi doare mijlocul, pe alții-scopul. Caută rădăcinile, dar nu încremeni în ele. Primul limbaj a fost, cu siguranță muzical. Mărturie pot depune păsările. În adâncul sufletului uman mocnește o persistenta și nedefinită răzvrătire. Confortul ne uzează simțurile. Telepatia, de exemplu, banală cândva, a ajuns de domeniul paranormalului. Acum dacă Don Quijote
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
auzisem eu de fete care se grăbeau să se mărite, din anumite motive. - Terry, o să am un copil. Și spunând acestea, veni spre mine și îmi trase două palme, peste față. Cred că, în viața mea, n-am rămas mai încremenit de uimire. Aici, Maynard făcu o pauză și își plimbă privirile prin încăpere. Musafirii se holbau unii la alții, stingheriți. În cele din urmă, femeia care se manifestase atât de critic spuse cu satisfacție: - Bine ți-a făcut! - Credeți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
lumi nouă - și pătrunde în inimă. Și, când ridici ochii, te afli într-adevăr în una. Timpul a dispărut și eternitatea cu fața ei cea serioasă te privește din fiece lucru. Se pare că te-ai trezit într-o lume încremenită cu toate frumusețile ei și cumcă trecere și naștere, cumcă ivirea și pieirea ta înșile sunt numai o părere. Și inima nu mai e în stare a te transpune // în această stare. Ea se cutremură încet din sus în jos
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
a cărei simpoză ciudată suntem noi. Într-adevăr, un caleidoscop e imaginea cea mai bună a conștiinței noastre de sine. Colorile (aici puterile) constitutive sunt una ș-aceleași în toți oamenii, rămâne acum în ce fel de compoziție și icoană încremenesc în sufletul fiecăruia, formând astfel monogramul vieței sale. Corpul nostru este un răvaș de drum al pulberei - un plan după care sângele intră și fuge din noi, și-n vremea acestii fuge noi naștem, creștem, trăim și murim sub sigilul
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
o sută de ani, îngălbenită ca o măsea putredă. Am intrat în curte. Aerul se făcuse atât de roșu, încît panourile de baschet, strâmbate grotesc, păreau negre ca smoala. Pustietatea urla, pur și simplu, în jurul meu. M-am întors acasă încremenit de dezolare. N-aș fi crezut niciodată că aveam să rămân acolo zece ani de zile, predând gramatică, mâncând cu muncitorii la bufetul de la Automecani-ca, strângând maculatură, sticle și borcane, făcând recensă-mîntul animalelor iarna, pe viscol, ținut la porți de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]