2,340 matches
-
a venit o idee. Am căutat-o pe Moașa, i-am făcut ochi dulci și m-am culcat cu ea. După ce-am iubit-o, în timp ce Moașa se îmbrăca, am rugat-o ca din întâmplare: „Draga mea...” Ea s-a încruntat. Nu-i plăcuse oare că-i ziceam „draga mea”? Am repetat: „Draga mea, aș vrea să văd și eu... te rog să dai ordin...” „Ce ordin?” se strâmbă Moașa, țuguindu-și ironic buzele, deși înțelesese foarte bine, se vedea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o mână cu degete puternice mi s-a înfipt în umăr, trăgându-mă îndărăt. Bruta m-a privit cu ochi de gheață, neînduplecați, de parcă nu mă văzuse niciodată. Am vrut să-i explic ceva prin semne, dar Francisc s-a încruntat amenințător și am priceput că n-avea rost să insist. Umilit, am pornit înapoi pe coridor, rugându-mă să nu mai întâlnesc pe nimeni. De aici amintirile mele se încurcă. Am înghițit două somnifere care, în loc să mă doboare, mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în nisip niște semne stranii cu varga pe care o ținea în mînă.) Fără sclavul Auta și fără taurul lui pestriț nu ajungeam în Ta Kemet? Preotul Tefnaht îl privi parcă vrând să râdă, parcă stăpînindu-se de a nu se încrunta. Tăcerea preotului nu-i plăcu lui Puarem. Aflîndu-se mult mai des pe drumuri și în războaie decât în palatele regelui și ale marilor dregători, poate uitase, poate nici nu cunoștea toate subțirimile lor. Acum simți că greșise ceva. Era cuceritorul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
malul râului... - Astea sunt vorbe goale: norocul nostru l-a ars ochiul zeului cu raza lui din întîia noapte când ne-a privit! strigă Tela cu ciudă. - Dar nu s-a dus Ntombi să-l îmbuneze? întrebă altcineva. Mai-Baka se încruntă. Văzîndu-l fără să-l privească de-a dreptul, Tela se răsti: - Ntombi a pierit! - De unde știi? se repezi Mai-Baka la el, gata să-l lovească. După răgetul leului a mai cântat. - Știu: altfel, ochiul zeului s-ar fi închis! încheie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Te ascult. - Stăpâne, unul din robii cei mai ageri și cei mai vânjoși ar munci mult mai bine dacă i s-ar lăsa și femeia pe care au găsit-o soldații la miazăzi de oază. Este femeia lui. Tefnaht se încruntă: - Tu știi bine că nu e în gândul nostru aducerea de roabe în Atlantida. Viteazul Puarem spune că femeile ar fi povară pe drumul lung și nici nu-și pot plăti hrana cu munca lor. Mușchii feței lui Auta se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și tu:... - Nu, n-am uitat, spuse Auta zâmbind. Dar poate că și steaua ni se pare numai o coadă de vacă sau un ochi de zeu pentru că altceva nu știm despre ea. Iahuben îi aruncă o privire, apoi se încruntă, îngîndurat. Intrară în tabără, fiecare ducîndu-se la cortul său. Acum, când armata lui Puarem își aștepta corăbiile, era pe sfârșite anotimpul apelor, ahet, când toată firea din Ta Kemet se înviorează. Cât călătoriseră prin deșert, dincoace fusese anotimpul uscat, șemu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
patima ta de a ști să te gândești că taina se va dezlega după moartea ta. Dar pentru omenire e același lucru, dacă poți să-ți închipui omenirea ca pe un singur om. - Și pe robi, stăpîne? Marele Preot se încruntă puțin: - De ce-mi pui întrebări la care știi să răspunzi și singur! Dacă aș avea cu ce, te-aș trimite să zbori până la steaua aceea. Dar cum? Pe vulturi?... Sau dacă ar fi la marginea pământului. - Dar pământul are
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a dăruit-o poporul Atlantidei... - Stăpâne, spuse Auta, dar ei nu vor mai sta mult pe pămînt! - Ți-au spus că pleacă? Atunci cu atât mai bine. Templul va rămâne al meu! zise vesel Tefnaht, însă numaidecât ochii i se încruntară și sclavul ghici că preotului îi părea acum rău de ceea ce îi scăpase din gură. Străinul cel vârstnic se sculă și, apropiindu-se de rafturi, întrebă ce se află în cutiile rotunde și înalte. Auta veni lângă el și scoase
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că luntrele noastre au o putere grozavă. Dacă se dezlănțuie toată deodată... - Atunci bătrânul a ținut minte și și-a dat seama! Nu e prost cum l-aș fi bănuit... spuse luminat cârmaciul. Știa unde se duce Tefnaht! Hor se încruntă. Ceva se tulburase înăuntrul lui. Stătea țeapăn. Nici cârmaciul nu era liniștit. Spuse cu ciudă, simțământ pe care Auta nu-l mai cunoscuse la nici unul dintre ei: - De ce am lăsat luntrea singură? - N-aveai de unde să bănuiești că are să vină
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Marele zeu Tot trăiește în inima lui și zeul Tot este de fapt Marele Preot, așa spun oamenii. - Acum înțeleg totul, zise Auta râzând. Hai, Mai-Baka, vreau să-ți aud povestea. Apoi, parcă simțind o durere mare în trup, se încruntă: Cum ai ajuns tu să cari coșuri cu pește în orașul Behdet? - Povestea e lungă, slăvitul meu zeu! - Nu-mi mai spune zeu, sunt om, nu sunt zeu! Și povestea poate să fie oricât de lungă, vrem s-o auzim
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
umbra unor tufe. Îi spuse cîrmaciului: - Păcat că am zburat așa de sus; aș fi vrut să văd orașul acela nou, Zidul Alb. - La întoarcere ne putem opri să ne plimbăm prin el, răspunse cârmaciul. Dar ochii lui Auta se încruntară, și străinii înțeleseră că în acel oraș pot fi primejdii. - Acolo e Marele Preot din Atlantida, pe care-l cunoașteți bine! adăugă Auta, uitîndu-se la ceilalți pământeni care se îmbrăcaseră și se împrăștiau pe mal spre o pădure apropiată. Mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bătrânului este să ne biruie prin mulțime. Nu se îndoiește că am putea omorî foarte mulți soldați, dar se gândește poate că dacă din treizeci și cinci de mii vor pieri treizeci, tot vor rămâne cinci mii să ne sfâșie... Hor se încruntă. - Și nu numai atât, Hor! urmă Auta. Toți robii din aceste ținuturi nu mai sunt lăsați prea mulți laolaltă, ca în Atlantida, pentru a nu fi primejdioși. Și sunt biciuiți zilnic ca să vadă în mâinile cui se află. - Printre robi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu uiți, Hor, că dacă mai aveți de stat două luni, nu veți mai sta decât o jumătate de lună. Uh îl privi pe Auta îngrijorat. - Și atunci, urmă Auta, sau ucideți treizeci și cinci de mii de soldați... (Hor ridică mâna, încruntat): - Sau îi ucideți acum numai pe ucigași. Ar mai rămâne o ieșire: să murim cu toții, aici. Eu nu țin la viața mea câtuși de puțin și aș muri bucuros dacă moartea mea ar folosi cuiva dintre cei buni. Jur că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
discul lunii Iar marea-ndepărtată E-o curte îngustă." După două îndoite ceasuri De zbor încordat Vulturul zise: "Privește, prietene, Cum e acuma pămîntul" "Pămîntul arată acum - Ca o plăcintă micuță Iar depărtatele mări Cât coșulețul de pîine!" Auta se încruntă. De ce își strica Adapă cîntecul? Sau îi era prea foame, și acești ascultători altfel nu-și înțelegeau datoria? Se uită în jur: în adevăr, câteva femei pregăteau pâini, să le dea. Un tânăr scoase din tava lui două plăcinte și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
s-ți dea mai mult decât poți să duci. În ultimul an, casa fusese Închiriată sau Împrumutată mai multor locatari ocazionali, Îngrijită de servitori temporari, și avea un aer de neglijare ponosită care o făcu pe Joan Anderson să se Încrunte de cum intră În holul principal și să scoată sunete de exasperare când ajunse În bucătărie. În timp ce Joan și Minnie mânuiau măturile și cârpele, bureții de sârmă și prosoapele de vase pentru a aduce locuința cât mai aproape de ordinea obișnuită, stăpânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
i se părea absurdă, Fenimore părăsi Londra, stabilindu-se În stațiunea Leamington pentru vara lui ’85, deși motivul declarat era acela de a explora regiunea Warwickshire. În tot timpul acesta, sănătatea lui Alice refuza să se Îmbunătățească. Doctorii englezi se Încruntau, cercetau și examinau; puneau diagnosticul de „gută suprimată“ și „sistem nervos anormal de sensibil“; prescriau pastile și poțiuni, șocuri electrice și băi cu apă sărată. Nimic nu avea efect. Se transformă Într-un invalid cronic, limitat la a sta În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Încerca să o Împingă pe pupilă În brațele fiului ei, iar tutorele să exploateze situația prin șantaj. În final, era demascat de o doamnă Vibert cu o moralitate renăscută și totul se termina cu bine. Era o comedie. Fenimore ascultă, Încruntându-se concentrată. Folosea cornetul acustic, Înclind capul pentru a-i mări eficacitatea. La sfârșit, decretă că piesa era „foarte neobișnuită“. — N-ai prea râs, spuse el. — Am râs interior. N-am vrut să pierd nimic. Compui dialoguri minunate, Henry. — Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Păi tu descrii glasul ei - vrăjit de Svengali - ca având o frumusețe și o Întindere unice, fără precedent, iar noi te credem. Dar să Îi ceri unei actrițe să pună În practică toate acestea e cam mult. Du Maurier se Încruntă. — Hmm. La asta nu m-am gândit. — Sunt sigur că se va găsi o modalitate de rezolvare, spuse Henry Încurajator. Teatrul e iluzie, ca orice artă. Îți amintești anecdota pe care mi-ai relatat-o - cea pe care am pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
scris un articol foarte util pentru hebdomadar despre Trilby, pe vremea când Îl publicam În foileton În revista lunară, și mă-ntrebam dacă te-aș putea convinge să faci Încă o dată același lucru. — Ah, spuse Henry țuguindu-și buzele și Încruntând din sprâncene. Poate nu e momentul cel mai potrivit... — Mă gândeam la un articol evocator, cu caracter personal, știi, care să pună În lumină relația strânsă dintre voi și să treacă În revistă remarcabila lui carieră târzie de romancier, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
rău. Pune-ți cătușele. Vorbesc serios. Imediat, și atunci îi țintesc piciorul. Potolește-te, e un test. Pistolul e descărcat. Trag și nu se întâmplă nimic. Iată-l pe cel plin, îmi spune. Înapoi. Cineva sosește la ușă. El se încruntă. Îmi spune: Te rog să nu faci prostii si să fii calmă. Eu deja disper. Îți promit, și mi-o spune sincer, că totul va fi bine. Vede ca înțeleg și deschide. Un cunoscut de-al său. Eu îmi verific
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ochii lui că ține la mine, dar și că era furios. Nu renunți, nu? Pleacă! Nici într-un caz. Dădui din cap, în semn că nu, dar îndrăznii o privire scurtă de vinovați, căință și șmecherie, la care el se încruntă. Și pentru că erau mulți cunoscuți de față, adoptai un aer profesional care i-ar fi făcut pe mulți invidioși. Scuză-mă, voi reveni mâine. Trebuie să plec. După ce închisei ușa, o luai practic la fugă în mintea mea. Ajungând jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de vedere, se poartă prea frumos, dar l-aș fi rănit. Nu, șoptisem și eu disperată, lăsându-mă în brațele lui, și agățându-mă de el. El nu slăbi strânsoarea dar se potrivi mai bine trupului meu, profitând. Eu mă încruntai, știind că totul a trecut, și vrui să mă depărtez. El mă avertiză printr-o tăcere magnetică. Nici o șansă, îmi spuse, sărutându-mă. La început opusem rezistență, dar apoi când îi răspunsesem la sărutul său iubitor, pasional, liniștit în siguranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
trezește din somn și mă privește fix. Ceva e schimbat la el. Acum e foarte serios. Mă sperie și tresar. Îmi e frică. Îmi frec mâinile, într-un reflex de a scăpa. El observă toate astea și simt cum se încruntă. Inima îmi bate tare, nu mai pot înghiți. Vrei puțină apă? întreabă rupând astfel momentul și îndreptându-și atenția spre altceva. Nu, mulțumesc, răspund politicos. Zâmbește. Și, deși adormim, o parte din tensiune rămâne. Hai! spune în zori pe nemâncate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
se diminueze. Sunetul unui țâțâit din buze i-a distras atenția, așa că Susan a întors capul numai ca să dea cu nasul de doamna Tufnel, o vecină obsedată de Biblie, care stătea înțepenită la doar câțiva metri distanță și se uita încruntată în direcția ei. — Draga mea, trebuie neapărat să-ți găsești o manieră de a te exprima fără să mai recurgi la blasfemii, a dojenit-o ea. Dacă te auzea micuța Milly? Noi trebuie să le servim drept exemplu celor tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ar fi cărat în spate o mare greutate. Tratamentul ei facial, care ar fi trebuit s-o relaxeze, era de-acum o cauză pierdută. —Tu ai sunat-o pe ea sau ea te-a sunat pe tine? James s-a încruntat. —E relevant? Pentru mine, da. —De ce? Julia a oftat. —Fă-mi pe plac, James. Măcar o dată. Te rog. Tăcere. Apoi bărbatul a oftat și el. — Eu am sunat-o. —De ce? Julia a fost surprinsă de cât de calmă i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]