2,268 matches
-
o prietenă trăncănitoare a mamei, și momentul a trecut. Am continuat să vorbesc cu tata, în timp ce glasul ușor cântat al mamei vibra în încăpere, râzând cu doamna aceea la telefon. Nu știu de ce, mi s-a părut că tata se încruntă, dar imediat s-a uitat la mine și a zâmbit. De mult nu-l mai văzusem atât de zâmbitor. — De-abia aștept să-ți serbăm majoratul! mi-a declarat el, pe neașteptate. E o zi mare, crede mă! O zi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
îmi doream eu s-o facă personajul meu exemplar. M-am sculat cu greu de pe bancă și am ieșit din parc. Nu-mi venea să mă duc niciunde, dar mergeam mecanic, fără să-mi pese de trecătorii care aruncau priviri încruntate spre gaura mare din ciorap, în jurul genunchiul meu julit. M-am lăsat în voia pașilor, care m-au dus înspre blocul lui Eduard. Mergeam de parcă aș fi avut lanțuri grele la picioare. Simțeam cum se întinde în mine o torpoare
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mi-aș mai dori asta acum, și totuși... chiar niciodată?) Poate-ar fi bine să-mi pun o casetă cu Pink Floyd. întind mâna spre teancul de casete de pe masă și-mi zăresc deodată jurnalul, deschis la prima pagină. Mă încrunt. De obicei, nu-l las deschis. Dar de obicei nici nu-l las la vedere. Ce neglijență din partea mea, să uit să-l pun la locul lui, sub saltea! Oare să-l fi văzut mama și să-l fi deschis
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
o iluzie. Văzu niște brațe subțiri, poleite de lumina palidă a zorilor, care înotau fără temere, din ce în ce mai hotărâte, de parcă brațele ar fi avut ochi și și-ar fi dat seama că au fost observate și că sunt urmărite. Eduard se încruntă, îngrijorat, și începu să strige. Zări atunci un cap de fată întorcându-se înspre el, cu o privire mirată. — Ești prea departe! îi strigă el. Ești prea departe! Vino înapoi! Dar ea îi zâmbi, liniștitor, fluturând o mână albă, și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
să se convingă de propriile cugetări, Clara era în continuare nemulțumită. Amintirea despre olimpiadă era incompletă. Lipsea ce era mai important: subiectul lucrării pe care o scrisese și pentru care fusese premiată. Și asta o ener va la culme. Se încruntă, făcând un nou efort de a-și aminti. Plouase toa tă ziua în acea duminică. Plouase tot timpul cât scrisese lu crarea - o lucrare ce avea să fie premiată - și continuase să plouă și după ce ieșise din liceu și pornise
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nu ești niciodată mulțumită de tine? Gândul îi trecu prin minte, cu un imens semn de întrebare, care însă dispăru pe loc atunci când auzi soneria și se duse să i deschidă ușa domnului Neacșu. Acesta o salută ceremonios și intră încruntat în bucătărie, unde rămase singur câteva minute, evaluând dezastrul. Clara Ionescu nu cutezase să-l însoțească în acel loc. — Va dura ceva, îi comunică domnul Neacșu cu gravitate când ieși din bucătărie. Propunerea mea este să mergeți la plimbare sau
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
a plouat cu găleata! Ehe, ce-a mai turnat! Și totuși litoralul era plin de turiști. Ionela dădu din cap și-l mângâie pe creștet absentă. Domnul Neacșu îi sărută galanton mâna și și îndreptă privirile spre Clara, care se încruntase și își strânsese buzele, încordată. I se înroșiseră dintr-odată obrajii și mâinile îi tremurau ușor. Era atât de încordată, încât nu observase cum o sorbea din ochi dom nul Neacșu. își amintea prea bine ziua aceea de 1 Mai
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
câteva zile în urmă, când era tot singură în parc și se ivise parcă din pământ profesoara de limba ro mână, ca un monstru dezgustător, care se rățoise batjocoritor la ea, co mentându-i cu dispreț compunerea de la olimpiadă. Clara se încruntă și trase nervoasă din țigară. Oare nu cumva se înșelase crezând atâta timp că plecarea mamei ei declanșase totul, declanșând și în ea marea schimbare, ieșirea din pie lea întoarsă pe dos și intrarea într-o carcasă de tablă? Tatăl
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
își trăgea perfid peste față câte un nor negru străveziu prin care i se întrevedeau ba zâmbetul șiret, ba ochii mari și grei. Ba fugea în dreapta ei, ba în stânga. Parcă voia s-o învârtă pe Clara pe degete. Clara se încruntă. îi revenise în minte, din senin, o altă figură pe care o uitase de mult, cu desăvârșire. O fată frumoasă, cu părul negru bogat și buze cărnoase, dezvelindu-și dinții albi în surâsuri vanitoase și antipatice. O fată despre care
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mă vedeai? — Ce să zic? spuse Georgiana, toate eram nebune și cu toa ne, erai și tu la fel ca toate fetele... Dar Anda... Aia chiar că ne întrecea pe toți! Apropo de Anda... Știi ce-a pățit? Clara se încruntă și stinse țigara nervoasă în scrumieră. — Nu știu și nici nu vreau să știu, Georgi... Este ultima persoană despre care doresc să-mi amintesc! Georgiana o măsură din ochi, gânditoare. Petele de pe față i se înroșiseră deodată, dizgrațios. — Ai dreptate
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cadă ce fusese umplută de cu seară, dinainte de sosirea oricărui client prezumat. Așteptând, cu nerăbdare, reîntoarcerea ei, admirându-i mica demonstrație de competiție cinică și amuzantă, făcu pe supăratul și, la ieșirea ei din baie, o întâmpină cu o expresie încruntată de țăran păcălit. Nu reuși, însă, să nu-i admire trupul svelt, deplinătatea formelor, mersul legănat de lebădă, pielea netedă și ochii surâzători ce trădau încântarea. Când ieși de sub dușul cald, cald de tot, chiar fierbinte (lucru care făcea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
rață, o facem friptură! Împușc o gâscă, o frigem! Fri-gem doi iepuri, ne ajunge pe pa-truzeci-șiopt de o-re! Hai-da, hai, hai-da hai! nu-ma' ce se văd în zare turle-le și foișoare-le Ierusalimului,măi. Vladimir îl studie încruntat la inteligență: examinarea fu atât de transparentă, încât IQ-ul lui Calaican se opri cuminte în stand-by, așteptând evaluarea. După un răgaz, Vladimir clătină din cap a negare: Ne, ne, ne, ne, ne! Stai, stai, stai, stai! Încă nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
plângeau după familiile sau țara lor, lucru de înțeles la niște oameni aflați departe de cei dragi din cauza războiului. Spre surprinderea ei, versurile deplângeau soarta tristă a celor condamnați la ani grei prin lagărele de muncă ale înghețatei Siberii. Smaranda încruntă ușor îngrijorată sprâncenele. Trebuie chemat imediat medicul. Mi-am permis deja să chem pe domnul doctor Solomovici, care este acum cu el. Foarte bine. Ce a spus? Că nu arată bine. Rana necesită îngrijiri speciale și pentru asta trebuie transportat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
are o privire mândră, care parcă spune: "Priviți, este al meu." La ce te gândești? întreabă Smaranda La cei doi, sublocotenentul și prietena lui. Arată foarte fericiți, nu? Ca și noi, de altfel. Oare suntem fericiți cu adevărat? Nu înțeleg...încruntă ea ușor sprâncenele. Dorești în continuare să te căsătorești cu mine? De ce această bruscă curiozitate asupra unui lucru stabilit deja? Te-ai răzgândit? Privind-o drept în ochi, Marius se apleacă peste masă către ea. Mama ta știe de intențiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de la distanță se vede că poartă numai suspiciune pentru toți cei din jur în privirea alunecoasă. Fixează și mașina lor, dar datorită întunericului nu vede nimic care să-l alarmeze. Trage un scuipat, își saltă pantalonii, apoi dispare înăuntru. Manfred încruntă din sprâncene, potrivindu-și cu degetele de la mâna dreaptă rama ochelarilor: El e. De unde știm la ce cameră merge? La numărul 5. Întâmpină cu o grimasă veselă privirea amuzată a lui Marius. Folosim uneori camera pentru întâlniri mai speciale. Madam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Mda...din păcate nu putem fi așa norocoși tot timpul. Încercați cu tact și diplomație să rezolvați astfel de incidente. Eventual motivați că dotarea noastră hipo este necesară pentru diferiți comisari sau grade înalte din N.K.V.D. Clipește scurt și se încruntă. De regulă, la astfel de cuvinte, sovieticii se potolesc imediat. Da, comandantul lor are dreptate și aflase acest lucru printr-o îngrozitoare experiență personală. În urmă cu aproape o lună de zile, fetița lui de nici paisprezece ani, fusese violată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
că undeva există o scurgere de informații. Cercetări amănunțite au condus la certitudinea că trădătorul se află aici, locul unde vin și pleacă ordinele secrete care privesc mișcărilor trupelor noastre din acest sector. Aici!? Un trădător? Imposibil. Chiar așa? Sturmbannführer-ul încruntă sprâncenele până devin o linie continuă deasupra ochilor glaciali. Râde sec, un râs fără nici măcar umbra unei veselii. Spuneți-mi, dosarul cu cifrul se află cumva în fichetul din mijloc, pe raftul trei cum numeri de sus? Rigid și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
disprețul ce vi se cuvine când ați fi oameni? Dacă - precum ziceți - sîntem atât de periculoși, atât de vânduți străinilor, atât de răi, de ce n-aveți curajul de-a ne nimici? De ce nu ridicați un eșafod pe care să-l încrunte sângele nostru? Când ați avea atâta, cel puțin atâta curaj, fiecare dintre noi ar muri fericit! Căci ar vedea că rămân oameni în urmă, oameni energici, cari au tăria opiniilor până la ultima consecuență. Dar așa nu-nțelegem să vă facem
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
în swahili, aduceți un translator și hai s-o luăm de la capăt. Aș fi încercat în japoneză, dar îmi lipsește exercițiul. Și răbdarea. Cât timp vă mai trebuie ca să vă faceți o părere? Van Leuwen își împreună degetele și se încruntă. Expresia lui, întunecată ca și costumul său se regăsea pe fețele celorlalți membri ai comisiei de anchetă. Erau opt cu toții și niciunul nu-i arăta nici un pic de simpatie. Directori. Administratori. Conciliatori. Cum să-i convingă? Nu avea în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
că aceasta ar fi schimbat ceva. Este evident că ești sinceră și că dumneata crezi ceea ce afirmi. ― Ușile încercară să se închidă și Ripley le împinse cu brutalitate. Ceilalți pasageri începură să-și manifeste nerăbdarea. ― Câți coloni? Van Leuwen se încruntă. ― La ultimul recensământ, între șaizeci și șaptezeci de familii. Am observat că oamenii au un randament superior când nu sunt separați de cei dragi. Este o soluție costisitoare, dar știu că se va dovedi rentabilă, pe termen lung. În plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ipoteza că ar fi vorba de o specie înrudită cu insectele pe care le calificăm drept "sociale". Ca o colonie de termite sau de furnici, care este guvernată de o singură femelă, o regină care depune toate ouăle. Ripley se încruntă. Între navigația interstelară și entomologie îi apăru o prăpastie pe care nu se aștepta că va trebui s-o depășească într-o zi. ― Reginele astea, nu ies și ele dintr-un ou? Sintetul dădu din cap. ― Absolut. ― N-avem nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
legătură mentală cu cineva care arată exact ca mine și care, în acest moment, se află la depărtare de aproximativ optsprezece mii de ani-lumină de aici... Femeia dădea aprobator din cap. Avea o atitudine și o expresie serioasă și spuse, încruntându-se puțin: - Tot ce s-a întâmplat, inclusiv modul cum ai ajuns aici, este foarte neobișnuit. Gosseyn continuă cu sinceritate: - Este o poveste lungă. Dar nimeni nu este amenințat în nici un fel. Totuși, acea comunicare cu alter-ego-ul meu a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
respectau legile Ei n-ar fi cauzat niciodată necazuri din proprie voință. ...Dar - stând acolo, alături de ei, înalt, solid și cinic în chiar atitudinea pe care o avea, se afla Enro, regele - împărat al Celui Mai Mare Imperiu, care se încrunta fără nici un motiv. El dispunea de o flotă aflată undeva, departe de acolo, cu tot atâtea nave în ea câți oameni avea nava de război Dzan. Ce căuta Enro aici, cu părul acela roșu ca flacăra și cu sufletul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
probabil inevitabil, mai devreme sau mai târziu. Gosseyn tocmai era pe cale să plece din locul acela, când John Prescott îi spuse ceva soției sale, Amelia. Asta-i dădu o idee; și Gosseyn se apropie de cei doi Prescott și spuse încruntându-se puțin: - Ia stai puțin, ultimul lucru de care-mi amintesc este că ea zăcea moartă pe Pământ, în orașul Mașinii Jocurilor. Și ți-ai dat seama că este moartă pentru că atunci i-ai făcut o injecție cu o substanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
dădu seama că zâmbea. Pentru că aceea era realitatea, o realitate minoră în universul oamenilor pentru care somnul era o activitate curentă. Apoi deschise ochii, se răsuci și-și aruncă ochii în cealaltă parte a patului - și se smuci în sus, încruntându-se. Băiatul nu era acolo. Își azvârli picioarele peste marginea patului și se apucă să se încalțe cu ciorapii de cauciuc care-i serviseră drept pantofi, în tot acest timp simțindu-se cam năuc. Dar aceasta era - observă el - o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]