12,381 matches
-
dinăuntru și își dădu seama că simțea nevoia să meargă, deoarece însuși faptul că vedea cum fiecare pas îl apropie încă un pic de țintă făcea să-i calmeze tensiunea ce părea că i se adunase în capul pieptului. Râsul îndepărtat al unei hiene îl făcu să tresară de spaimă. Din nou, un fior, mai puternic, îi străbătu șira spinării. Hienele rareori îndrăznesc să atace omul direct. Așa i s-a spus întotdeauna, dar, de asemenea, i se povestiseră teribile întâmplări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
solemnitatea cu care mărșăluiseră cu o noapte înainte fuseseră înlocuite de o vădită dezordine și delăsare, dat fiind că picioarele păreau că le atârnă de parcă ar fi avut ghiulele de fier legate de glezne. Principalul aliat al tuaregilor din timpuri îndepărtate câștigase deja prima sa bătălie. Deșertul era un luptător foarte puternic, căruia nu prea-i slăbea vigilența și, pe măsură ce trecea timpul, cauza tot mai multe pierderi. Așa că, cea mai bună tactică pe care puteau s-o folosească în continuare frații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
colaps renal. În asemenea împrejurări, nici un european nu și-ar controla ritmul cardiac, drept pentru care ar intra rapid în comă. După puțin timp, un strigăt lung și stăruitor străbătu văgăunile și, în aceeași clipă, Suleiman apăru pe o colină îndepărtată. Gacel își scoase turbanul, îl aruncă în aer și-l lăsă să cadă, fără nici cea mai mică intenție de a-l lua de jos, arătându-i în acest fel că trebuiau să se întâlnească la jumătatea drumului. Jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cât ne-a trebuit ca să-l cunoaștem ca acum? De șase sau șapte ani. — Asta-i cea mai bună armă a noastră - spuse cu hotărâre Gacel. Nevoia ne făcea să urmărim vânatul până în cel mai tăinuit ungher al celei mai îndepărtate peșteri; și îmi amintesc că de mai multe ori ne-am și rătăcit. Cunoaștem terenul ca-n palmă și trebuie să profităm de asta. Dar sunt mulți - și, cu cât am omorî mai mulți, cu atât le-am da celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Și încă ceva...! - îl preveni armeanul. Ia-ți adio de la binoclurile de noapte! Jigodiile astea au și ei. Folosește rachetele de semnalizare. Zece minute mai târziu, cerul de deasupra celui mai dezolat loc de pe glob se lumină ca și cum în acel îndepărtat colț din deșert ar fi avut loc o veselă serbare câmpenească. Rachetele roșii se înălțau scoțând un ușor șuierat, pentru ca apoi să facă explozie și să cadă foarte încet, risipind întunericul și conferind peisajului, care era, în sine, fantasmagoric, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ca armă de luptă, dar nu trebuie să ajungem până într-acolo încât să omorâm cu ea. — Mi se pare foarte corect - recunoscu sud-africanul. Nimeni nu merită o astfel de moarte. Sute de tuaregi au murit de sete din acea îndepărtată zi când am hotărât să ne stabilim în deșert. Am suferit mult din pricina asta, și, de aceea, cea mai mare parte din vechile noastre norme de comportare se bazează pe principiul că nimeni nu trebuie să treacă prin așa ceva dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
bord, ca să se lanseze din nou pe pistă înainte, încrucișându-și degetele și rugându-se ca nisipul care încă mai plutea în aer să nu blocheze filtrele de aer. După aceea se pierdu din vedere, zburând foarte sus, în direcția îndepărtatei și mereu convulsionatei Angola. Tăcerea puse stăpânire din nou pe acel colț uitat din deșert. Când zgomotul motoarelor se îndepărtă definitiv, Bruno Serafian își sprijini capul pe genunchi și, pentru prima dată după foarte mulți ani, plânse încet. Nu simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
întotdeauna să mă descurc... — Și dacă li se năzărește să se întoarcă? — Mercenarilor...? Îmi închipui că n-or fi așa nebuni... Mergi în pace și Allah să te călăuzească! — Allah să te apere! Când fratele său dispăru după o dună îndepărtată, Gacel Sayah se așeză pe o piatră și contemplă apusul soarelui, în timp ce cugeta la tot ce se întâmplase și cum trebuia să privească viitorul familiei sale de acum înainte. Îi era greu încă să se obișnuiască cu ideea că mizeria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
marile piețe din oaze se găseau din belșug curmale și vite, dar, în general, banii erau rari; și, când în cele din urmă catadicseau să apară, erau așa de vechi și uzați, că păreau mai curând relicve din timpuri foarte îndepărtate decât bani adevărați în circulație. Acum însă, în adâncurile „Peșterii gazelei“ se ascundea un sac de culoare țipătoare burdușit cu bancnote noi, lucitoare și îmbătător de mirositoare, cum nu mai circulaseră niciodată în toată istoria vestitei piețe de la Sidi-Kaufa, așa încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
relațiilor existente în sânul familiei. În mod paradoxal, libertatea de a alege pe care ți-o oferă bogăția distanțează mai mult persoanele decât le unește de obicei mizeria; și stând în acea seară acolo, pe acea piatră din acel foarte îndepărtat loc, Gacel Sayah păru că-și dă seama în mod clar că-l aștepta un viitor în singurătate. Insh Allah...! Dacă Cel de Sus hotărâse să fie bogați, n-aveau altă soluție decât să accepte împreună cu toate consecințele. Zilele ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mai păsa. Cu cât va muri mai repede, cu atât mai bine. Cu cât își va pierde cunoștința mai repede, cu atât va suferi mai puțin. Inima-i bătea cu putere, sângele îi zvâcnea în tâmple asemenea bubuiturilor unor tunuri îndepărtate, vederea începea să-l lase, îi lipsea aerul și era pe deplin conștient că acestea sunt simptomele unui adevărat colaps. Făcu un efort supraomenesc ca să nu bea. Știa că nu-i va servi la nimic să încerce să-și prelungească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
scânteierea scurtă și intermitentă fusese probabil rodul imaginației sale. Continuă să înainteze și luptă din nou împotriva nevoii de a bea. Văzu din nou scânteierea ce dură abia o zecime de secundă și care provenea dintr-un punct nu prea îndepărtat, poate la ceva mai mult de un kilometru distanță. Încercă să se calmeze, își încordă privirea, dar din nou nu zări nimic. Nimic, nimic. — Ăsta e sfârșitul...! de-abia îngăimă. Încep să înnebunesc. Dar pentru a treia oară, ceva luci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
gîndul la arhipelaguri neexplorate, insulele andive, spui, zîmbești și vezi indigenele cu ghirlande de flori În jurul gîtului, tremurîndu-și șoldurile Într-un dans promițător. Cred că tomnatecul Gauguin s-a plimbat mult prin piețe Înainte de a-și lua zborul spre țărmuri Îndepărtate. Și eu care visam o troică, o cergă de blană, un han În cîmpie, un grog fierbinte și un bărbat necunoscut. Pe atunci nu apăruse la noi Încă noțiunea de kitsch. A rămas o scurtă secvență dintr-o peliculă ștearsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
se schimbă garda. Băieții dorm prin cimitire, poemele lor puține nu ajung să-i acopere și să-i Încălzească. Femeile pe care le-au iubit sînt Încă frumoase și noaptea se reped Îngrozite să aprindă lumina cînd aud glasul lor Îndepărtat strigîndu-le numele. Nu știu, nu cred că aș putea vreodată să răspund chemării unui mort. E nevoie de foarte multă tinerețe, de fervoare mistică, de foarte mult sex. Nu pot să mi-i Închipui cum stau ei acolo, În Întîmplările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
luminată pe rînd de cele patru culori ale morții, că am Îndrăznit să pun mai presus de lichidul tău amniotic, limfele mele vremelnice, iartă-mă că aplecîndu-mi urechea la țipătul cărnii mele mi-am zămislit un mit și șoapta ta Îndepărtată În care respiră bronhiile pierdutelor stele pulsînd semnale străine, Înfricoșătoare, am alungat-o de la mine. Te-am folosit În toate felurile cu lăcomie și nerușinare, uitîndu-te din ce În ce mai mult. Te-am supt cît am putut și-n pîntecul tău fierbinte m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
replica ei cea mai tare au fugit la Canal i-a făcut trei copiii ultima dată era electrician la Lemaître lumina asta albă ireală În jurul meu parcă mă aflu Într-un acvariu și privesc prin pereții de sticlă chipuri foarte Îndepărtate stranii fără nici o legătură cu mediul În care mă mișc sînt un pește uriaș un pește gînditor care Își amintește sau plăsmuiește chiar În acest moment o altfel de lume deasupra sau Înlăuntrul lui un pește numit Plotin cine a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că e vorba de samovarul de argint descoperit În podul bunicii sau de portretul Doamnei de Recamier sau de butonii de onix de la manșetele tatei. Să poți să Întinzi mîna și să-ți aduci În ascunzătorile tale prieteni atît de Îndepărtați, toate acele respirații, toate acele mărturisiri pe care urechea ta le deslușește dincolo de granițele unui timp și ale unui spațiu acordat cu atîta parcimonie, dincolo de limitele limbajului, ale regnurilor, Într-o deplină insolitare. Mereu mă contrariază să constat că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tremurătoare bîzÎind ca elitrele unui bondar, la fel de singură ca acum, la fel de ațîțată ca de o promisiune care-ți mîngîie simțurile În liniștea răcoroasă; nimic agresiv, nimic răzbunător, doar un văl transparent pergamentos, o filă de incunabul al propriului tău trecut Îndepărtat, melancolic, ușor mustrător... Doamna E. Întinde mîna și-și ia de pe noptieră cartea deschisă la pagina 416. Citește: „dacă omul din lună ar fi ovrei, ar fi ovrei, ar fi ovrei, și o putoare strigă și ea dracului cît poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
prieteni și cunoștințe din metropolă și suburbiile Dublinului se reuniseră cu miile să-și ia rămas bun de la Nagyasagos uram Lipoti Virag, pînă de curînd de la casa domnilor Alexander Thom, tipografi ai majestății sale, cu prilejul plecării sale spre meleagurile Îndepărtate ale Szazharminczbrojugulyas - Dugulas țPajiștea Apelor Murmurătoare)... țașa și-o fi Închipuit și el săracul cînd s-a văzut prins În capcana aceea oribilă că părinții lui fuseseră persoane onorabile cu oarecare situație la Odorhei pe taică-su Îl chemase Feher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu măciulie de aur și cu inițiale gravate și purtînd de asemenea blazonul și adresa domiciliului eruditului și respectatului președinte al curții cu jurați Sir Frederick Falkiner, primul magistrat al Dublinului, au fost descoperite de echipele de ajutor În regiunile Îndepărtate ale insulei, respectiv primul din cel de al treilea strat bazaltic pe marea șosea națională, cealaltă Îngropată pînă la o adîncime de trei picioare și șase degete În țărmul nisipos al golfului Holeopen alături de vechiul Cap Kinsale. Alți martori oculari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
te revolți, Îți deplîngi condiția - te crezi o perlă aruncată În troaca porcului. Minți! Nu din obligație o asculți tu pe doamna Oprișan, nu din obligație o lași, ce-i drept cu destulă precauție, să-ți cunoască Întîmplările cele mai Îndepărtate, pe care nici tu nu le mai consideri ale tale - de asta ți se par neutre - Îi servești Întîmplări care ar putea fi la fel de bine ale ei, sînt chiar ale ei, nu-ți dai seama că aveți amintiri comune? Plimbările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
din rîsul acelui Dumnezeu a aparul moartea rîsului și au apărut Întunericul și frigul și spectatorii au adormit zgribuliți În cojoace sub narcoza propriei lor respirații și au visat clovni uriași cu coame galbene zburînd deasupra pămîntului ca niște torțe Îndepărtate și cortul circului nu s-a aprins... și atunci a apărut În locul rîsului, acolo, În mijlocul arenei o carte cu foile subțiate și palide, aproape friabile, cu paginile mîncate de o lepră vineție, spongioasă și oamenii au Început să strige: Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o Îngăduință, un fel de iubire. Poate atunci, din acea depărtare, o mînă răsfoind o carte va trece prin părul meu ca adierea unei Îndelungi așteptări. De cîțiva ani Încoace ni se fac daruri. De la rude, de la prieteni, de la cunoștințele Îndepărtate, de peste mări și țări. Înainte, cînd eram tînără primeam rar cadouri, de Crăciun, de Paște și la ziua mea; fel de fel de mărunțișuri frumos ambalate cu celofanul intact purtînd pe etichete numele și blazonul firmei. Îmi amintesc că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
drum. Era toamnă din nou. Un anotimp trist, bărbătesc. Pe alocuri, picături de ploaie se înfigeau în praf. Iarba uscată era lăsată la pământ. Vântul făcea scandal. Iar noaptea nu se înnegrea de tot. Era plină de găuri cumplit de îndepărtate și de undeva de dincolo străbătea atâta lumină, cât ne trebuia să ne plimbăm. Mergeam de-a lungul lacului, am deschis șapte cabine ca să li se bălăngănească ușile și să le ascultăm. Nu ne-am întors acasă. — Azi a lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
fi în stare să se suie în tren și să-l împuște. Și părerea lui e că asta n-ar fi în nici un caz o soluție. Și am mai discutat despre oraș și despre munți. Și-a descoperit câteva cunoștințe îndepărtate, dar comune cu Engelhard, apoi a recunoscut că nici el nu e mai breaz decât ceilalți, că a lăsat fotografiatul pe ultima zi. Dimineață trebuie să plece. L-am condus numai eu până la gară. Cineva trebuie să rămână la atelier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]