104,540 matches
-
Scrutează strada ca un comandant de oști. Cea mai vagă bănuială că ai putea avea nevoie de el și de tramvaiul lui îl face să aștepte calm, apoi să-ți deschidă ușile înainte să apuci tu să apeși pe buton. întrebați-l, vă rog, orice: cît e ceasul sau cine a ieșit la alegeri sau ce spune buletinul meteo. Nu există om mai cumsecade decît vatmanul vienez. Vocea încet-încet te obișnuiești cu vocea și o recunoști de cîte ori o auzi
JE EST UN AUTRE by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14384_a_15709]
-
Constelația inimii. - Trebuie să îmi răspunzi M-a rugat înecatul Țintuindu-mă cu globii săi oculari De cristal de rocă. Care este rostul Ochilor voștri larg deschiși, Al orbitelor voastre Ca niște cristelnițe. Ce vedeți voi cu ele? M-a întrebat înecatul Privindu-mă fix Cu ochiu-i sticlos și etern, Pe cine scăldați voi acolo?
Poezii by Silvia Chițimia () [Corola-journal/Imaginative/14567_a_15892]
-
la călătorii din epocă, prezintă una din consecințele mutărilor, în masă, a bucureștenilor, de Sf. Gheorghe și Sf.Dumitru (cele atât de pomenite de Caragiale). Un alt fragment, cu câteva impresii din Argeș, e semnificativ pentru obiceiul danezilor de a întreba lumea întâlnită în călătorii în legătură cu situarea geografică a Danemarcei; era, pare-se, o adevărată obsesie a călătorilor danezi din secolul al XIX-lea, dornici să-și afirme țara drept altceva decât o „provincie germană"; o scenă nu mult diferită de
Mozaicuri romanice by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Imaginative/14406_a_15731]
-
Monica Pillat Inițiere Cum mă uitam la măștile de aur, La zâmbetul pictat pe sarcofage, M-am întrebat dacă e cu putință Să-mi fac din suflet o armură Atât de clar strălucitoare Încât să nu ghicească nimeni Că dedesubt amar scapătă trupul, Să fiu etern prezent chiar de-năuntru Mi-aș înceta deodată locuirea. Nu-mi încheiasem
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/14595_a_15920]
-
eroului din Remember și al lui Pantazi: Mi-aducea uneori aminte de acel tînăr englez a cărui tristă istorie am scris-o. Avea același fel neprețuit de a tivi descrierile de călătorii cu amănunte istorice rare; și el ținuse să întrebe fiecare colț de tărîm sau de apă la ce fusese în trecut martor, îmbinînd pretutindeni priveliștea de azi cu vedenia de odinioară. Îi plăcuse să viseze în față stîncii de pe care Sapho se aruncase în valuri, a țărmului unde se
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
ei autentic, asupra faptului că e "o poveste adevărată" în ciuda senzației de vis (sau, aș adăuga eu, de pură plăsmuire) pe care o poate da. Există deci "vise ce parcă le-am trăit..., precum sunt lucruri viețuite despre cari ne întrebăm dacă n-au fost vis", dar dovada că întîmplarea pe care urmează s-o povestească e adevărată o constituie faptul că de atunci n-au trecut "decît șapte ani". Asta ar fi o garanție că memoria - redeșteptată de o scrisoare
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
de subtilă eroziune în memoria cititorului care și-a plimbat ochii peste aceste rînduri; dar textul rămîne, mărturie ambiguă, și ne putem întoarce la el spre a ghici adevărul sau adevărurile - nu neapărat ficționale - pe care le conține. Ne vom întreba: cine este, în definitiv, Aubrey de Vere? Aș răspunde pornind de la fraza despre femeia care copia portretul Mariei Mancini de Mignard din Kaiser Friederich Museum, cu doi ani înainte ca naratorul să-l vadă pentru prima oară Aubrey, "acel chip
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
de delfin), cu un decolteu aproape indecent pentru acele vremuri, ținînd cu mîna stîngă peste sîni o mantie de mătase de culoare închisă. "Cuconița" care copia portretul în galeria franceză, în 1905, spune Mateiu, semăna perfect cu modelul - ne putem întreba: ca o reîncarnare a Mariei Mancini în virtutea acelei metempsihoze în care credea neabătut craiul Pașadia? - în așa măsură încît pînza dreptunghiulară a lui Mignard părea o oglindă în care se privea și se vedea, costumată ca-n secolul al XVII
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
ipostaza conștientă de "floare de cîmp" naratorul din Remember lasă deschisă posibilitatea unei variante feminine. Aceasta se va încorpora literar în personajul central feminin al Crailor... , în "floarea aspră de maidan" bucureștean care este Pena. În ciuda paradoxului aparent, ne putem întreba dacă Mateiu I. Caragiale n-ar fi fost îndreptățit să exclame, cum făcuse Flaubert în legătură cu Emma Bovary, "Pena c'est moi"? Cu atît mai mult cu cît Pena fusese înnobilată prin tragic. Căci, pînă la urmă, nu-i Pena personajul
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
gînd să o facă și el, peste cîteva zile, la Fălticeni, acolo unde își petrecea vacanța de vară. Deodată, mi-a răsărit în cap o idee. M-am uitat la el cu o privire plină de candoare și l-am întrebat așa ca într-o doară: - Ce ar fi dacă v-ați schimba itinerariul călătoriei? - Adică ce înțelegi prin schimbarea itinerariului, pe care îl urmez de ani de zile? m-a întrebat uitîndu-se la mine cu o privire uimită. Ce vrei
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
cu o privire plină de candoare și l-am întrebat așa ca într-o doară: - Ce ar fi dacă v-ați schimba itinerariul călătoriei? - Adică ce înțelegi prin schimbarea itinerariului, pe care îl urmez de ani de zile? m-a întrebat uitîndu-se la mine cu o privire uimită. Ce vrei să spui? scumpă amică. L-am privit cu un zîmbet șoltîc, la ideea ce răsărise brusc în mintea mea ca o posibilitate absurdă. - Ce ar fi să faceți o escală la
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
cu o privire uimită. Ce vrei să spui? scumpă amică. L-am privit cu un zîmbet șoltîc, la ideea ce răsărise brusc în mintea mea ca o posibilitate absurdă. - Ce ar fi să faceți o escală la Sibiu? l-am întrebat. Să vă arăt faimoasa stațiune pe nume Ocna Sibiului, care atrage prin faimă mulți vilegiaturiști, unde mi-am petrecut verile copilăriei mele. Maestrul a ridicat sprîncenele într-un gest de mirare năstrușnică. - Adică, îmi propui o călătorie de multe ceasuri
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
sosirea domnului Lovinescu. Stăpînită de un sentiment catastrofic am alergat la gară. Maestrul coborî din vagon cu un salt tineresc și mă salută cu o vioiciune care îmi cuprinse ființa. - La ce oră pleacă trenul spre faimoasa stațiune?, m-a întrebat. Au fost primele cuvinte, cu care mă salută. Am răspuns îngăimînd cuvintele, încercînd să-i abat ideea pe care eu o împlîntasem în percepția lui, în București, dar n-am reușit acest lucru. Locomotiva trenului care aștepta în gară, slobozi
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
faimosul violonist Pongras. Spre clădirea stabilimentului îmbătrînit și el, grăbeau pașii statornicilor vilegiaturiști care făceau băi calde. Lovinescu părea dezorientat de locul unde îl adusesem. - Asta este faimoasa stațiune pe care mi-ai lăudat-o cu atîta căldură?, m-a întrebat la un moment dat cu un aer ironic. Am rerceptat cu inima strînsă cuvintele aproape dojenitoare. Lovinescu părînd înduioșat de starea mea sufletească propuse să ne întoarcem la Sibiu. Am făcut calea întoarsă pînă la mica gară, care părea pustie
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
-l aduc la starea care se pierduse. Lovinescu m-a privit cu o deconcertare uimită, s-a uitat la mine privindu-mă în ochi, și mi-a spus: - Doamnă Postelnicu, dumneata în adevăr te-ai născut la Cisnădie. - De ce?, am întrebat, cu o sinceră nedumerire. - Dumneata nu pricepi că mîine dimineață va vui tot Bucureștiul? - Ce anume să pricep?, am întrebat cu un curaj care m-a uimit și pe mine. Indignarea lui Lovinescu, percepînd uriașa mea neputință de a pricepe
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
privindu-mă în ochi, și mi-a spus: - Doamnă Postelnicu, dumneata în adevăr te-ai născut la Cisnădie. - De ce?, am întrebat, cu o sinceră nedumerire. - Dumneata nu pricepi că mîine dimineață va vui tot Bucureștiul? - Ce anume să pricep?, am întrebat cu un curaj care m-a uimit și pe mine. Indignarea lui Lovinescu, percepînd uriașa mea neputință de a pricepe ceea ce se stîrnise în sinea lui, trecuse într-un stadiu cu totul imposibil de imaginat. Făcu un efort să-și
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
de imaginat. Făcu un efort să-și stăpînească tăria enervării lui și mi-a spus cu glas potolit: - Nimic altceva decît că mîine dimineață, tot Bucureștiul va vui de cele ce Victor Eftimiu va povesti. - Ce să povestească?, l-am întrebat cu stăruință. - Despre expediția mea estivală, despre plimbarea pe care am făcut-o cu trăsura. L-am privit cu o expresie nedumerită, nelăsîndu-l să-și încheie fraza. - Ce însemnează asta pentru dumneavoastră?, l-am întrebat cu o naivitate reală și
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
Ce să povestească?, l-am întrebat cu stăruință. - Despre expediția mea estivală, despre plimbarea pe care am făcut-o cu trăsura. L-am privit cu o expresie nedumerită, nelăsîndu-l să-și încheie fraza. - Ce însemnează asta pentru dumneavoastră?, l-am întrebat cu o naivitate reală și deconcertantă. Lovinescu se uită la mine cu o expresie nedumerită și-mi spuse: - Dar nu e vorba de mine, ci despre dumneata, scumpă amică, rosti modulîndu-și mișcarea buzelor. - De mine?!, am exclamat cu o imensă
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
spre mine, cu totul neașteptat, așezînd mîna lui albă, cu degetele frumos îngrijite, pe mîna mea odihnită pe canapeaua de piele a trăsurii și rosti: - Îți amintești dictonul latin pe care l-ai învățat în primele clase de liceu?, mă întrebă, ca un profesor care cercetează o lecție într-o clasă plină de elevi. - Care anume?, m-am străduit să cotrobăiesc în amintirea trecutelor ceasuri ale școlii. - Nulla dies sine linea, a înviat maxima latină rostind-o în forță. Lovinescu o
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
exil" românesc, prin anii '60. De altfel, legăturile d-lui Djuvara cu instituțiile politice românești se reduc: d-sa mărturisește că „nu a fost înscris în nici un partid politic", nici nu a fost „implicat" în lupte politice. Desigur, ne putem întreba de ce nu a dorit să se implice politic: dorința de a fi util țării sale a luat alte căi. Bineînțeles, pentru a ajuta „cauza națională" era necesară și altă activitate. Neagu Djuvara se asociază, la Paris, cu Nicolae Caranfil și
Un destin în exilul românesc - Neagu Djuvara by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Imaginative/14381_a_15706]
-
burta plină își împinse capela pe ceafă și porni să facă ocolul cazărmii trăgînd din țigară. Pe lîngă garduri descoperi un ostaș cu capul gol, aplecat deasupra gamelei ca și cum ar fi borît în ea. Îi știi de frică, neamțului?" îl întrebă batjocoritor. Omul gemu, ridicînd ochii. Era de seama lui, dacă nu ceva mai în vîrstă. "Ce e bă, cu tine?" se răstise Ilie amintindu-și că era caporal, voind să-l îmbărbăteze astfel pe celălalt sau să-l facă, de
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
aia că părul lui era demult alb, dar că Petrică, "frizerul" lor din Săpata i-l vopsise. Asta o făcuse cu vopsele și pomezi magice, însă el se supărase. "Nu-mi stă bine culoarea, ce făcuși mă, Petrică" ar fi întrebat. La care Petrică ar fi rîs împăciuitor și i-ar fi pus pe cap, să-l acopere, o pălărie neagră, ținîndu-l de ceafă să se vadă în oglindă. Iar el nu voia să se vadă și se zbătea, numai că
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
vor participa la ciocniri, drumul fiind curățat. Vor întări doar succesul. Abia în clipa cînd începură să sară în vagoanele de marfă înșirate în gară aflară destinația. Porneau spre Dunăre, la Oltenița. Soldații nu înțelegeau nimic dar se fereau să întrebe. Totuna. Ofițerii însă păreau agitați. Garnizoana română de la Turtucaia fusese asediată, de acolo sosiseră mesaje alarmante. Încă înaintea lor numeroase ajutoare trecuseră fluviul. Trenul lung se urni cu greutate. Pe platforme, ostașii fumau și sporovăiau, lăsînd să le atîrne picioarele
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
ca scaieții. Dușmanul nu putea fi văzut, dar se simțea că înaintează la adăpostul trîmbelor de pămînt și al fumului. Ilie trăgea cartuș după cartuș, la fel de nesigur ca și cum ar fi aruncat cu pietricele în baltă. Nervos, înecat de tuse, își întrebă vecinul dacă din stînga lui nu venea vreun ordin. Acesta își holbă ochii de o mirare fără margini și porni automat în direcția indicată. Repede și Ilie ghici răspunsul după mișcarea lividă a buzelor. Nu mai trase. Își desprinse baioneta
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
în timp ce minoritatea în vîrstă mănîncă dulciuri și dezbat problemele omenirii la cafea dar mai ales vorbesc despre evrei căci pentru evrei cel mai fascinant lucru din lume sînt evreii. Poți să-ți închipui o țară întreagă plină doar cu evrei?" întreabă Benny. La mine au ajuns doar literele, îi spun, literele evreiești Care au fost totdeauna pentru mine puțin cam misterioase și interzise Și ne amintim portocalele venite din Haifa în copilăria noastră din România globuri misterioase de aur învelit într-
Andrei Codrescu by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/14675_a_16000]