2,613 matches
-
Autorul acestei serii a realizat și reconstituiri de epocă pornind de la memorialistica epocii reflectată în Umbre și lumini de Maruca Cantacuzino Enescu, Jurnalul unei ființe greu de mulțumit de Jeni Acterian, Jurnal 1935-1944 și Jurnal II de Mihail Sebastian. Au întruchipat personajele timpului actorii Gavril Pătru, Ana Ioana Macaria, Ilinca Goia, Carmen Ungureanu, precum și realizatori și prezentatori din Televiziunea Română ca Irina Mohora, Marius Constantinescu, Claudiu Lucaci, Dana Vlad, Dragoș Porojnicu, Alina Ciocan, Andreas Petrescu. a. Emisiunea "Credo" model de discurs religios
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
a vizitării marilor duhovnici pentru "cuvinte de folos", lumea familiei și a prietenilor, precum și a amintirii "disidențelor discrete" (care, uneori, presupuneau în același timp un anumit grad de complicitate cu autoritățile politice sau/și mai ales cu oamenii care le întruchipau). Mare parte a reconstrucției memoriei comunismului în sânul Bisericii Ortodoxe Române s-a făcut pe un ton defensiv. Confruntați cu interpelările presei, cu acuzațiile venite din partea societății civile sau a altor confesiuni, cu organismele instituite de statul român care par
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
aduce bucurie. În decursul timpului omenirea a fost preocupată de reprezentarea chipului și, în acest sens, stau mărturie nenumăratele portrete picturale, sculpturale sau basoreliefuri ce reproduc de la chipul unor copii până la figuri marcante ale istoriei. Chipul lui Hristos însă, pentru că întruchipează atât dumnezeirea, cât și omenirea, cuprinde în El întreaga reprezentare a existenței și rațiunii de a fi. Omul a fost mereu preocupat să Îl vadă pe Dumnezeu într-o cât mai palpabilă formă și pe o cât mai rațională și
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
Beau Biden, fiul vicepreședintelui Statelor Unite, că reprezentanții Departa mentului de Stat care se întâlneau cu Morar spuneau ulterior că „așa arată procurorii pursânge“. Gitenstein însuși îl numea „procurorul prin definiție“. Cred că e cea mai scurtă și completă descriere. Morar întruchipează austeritatea procurorului dedicat total meseriei sale. Daniel Morar apăruse din neant, însă astrele erau aliniate pentru schimbări de substanță în justiție. România era presată, de la Bruxelles și Washington, să scape de corupția sistemică din vremea guvernării Năstase. Incomodat de aceste
Preţul adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul by Dan Tăpălagă, Daniel Morar () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1338_a_2715]
-
în general, se caută. Oamenii preferau profesiile liberale, în avocatură, dar luau și posturi de procuror, cum am luat și eu. Vă spun, încă exista ideea că procurorul reprezenta ceva mai puternic. Era mai conturat decât judecătorul. — Era imaginea autorității, întruchipa puterea. — Exact. Trecuse foarte puțin de la revoluție. Cinci-șase luni. Lumea încă nu știa prea bine cu ce se mănâncă democrația. Ați terminat cu medie mare: 9,84. — Era combinația dintre mediile anuale și lucrarea de licență. Exceptând anul I, în
Preţul adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul by Dan Tăpălagă, Daniel Morar () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1338_a_2715]
-
bază este eminamente estetică, nu are cum să te mire descoperirea că, prin teatrul kabuki, el a reușit să dea viață acelei feminități absolute față de care orice fetiță-copil reală nu poate fi decât o copie imperfectă. Personajul feminin din kabuki întruchipează, în formă stilizată, Arhetipul. Ironia supremă a acestei "estetici androcentrice" (Nina Cornyetz) este, fără îndoială, separarea ideii de feminitate de existența datelor corporale: femeia este doar un dat biologic, arhetipul feminității este un construct cultural forjat și mânuit de bărbat
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
liste întregi de ingrediente "sezoniere". Bucătăria japoneză este bucătăria anotimpului și nu înțeleg prin aceasta faptul că "acum, este sezonul spanacului, deci să gătim mâncare de spanac". Nu. Bucătăria japoneză își propune nici mai mult nici mai puțin decât să întruchipeze eidos-ul anotimpului la tine în farfurie. Să îți aducă, redus la esență, în adevărul său etern care, pentru că poetul ne avertiza de mult, este inseparabil de frumusețea eternă, universul la o aruncătură de braț. În speță, de bețișor japonez. Să
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
pe care le închiriaserăm la începutul piesei, o voce suavă ne spune, neatinsă de prea-marele care se întrupează în acel moment etern: now we are to assume that acum se așteaptă ca, trebuie să asumăm că shishi, ființa leonină supranaturală întruchipată de actor, scrutează depărtările, privind aplecată peste marginea prăpastiei în căutarea fiului căzut în adânc. Se așteaptă ca noi să presupunem acest lucru. Trebuia să asum, așadar, că acest scaun plăsmuit din abur și fum exista, mai mult decât atât
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Toma, crezând că vestitul personaj din antichitatea greacă era o femeie, un reflex al snobismului. În schimb, părintele era cam iubăreț și cam mulți copii din sat îi semănau. Revenind la lumea școlii, este memorabilă Natalia Udrea, celebra NU, care întruchipează pe conducătorul infatuat, rupt de realitate, stăpânit de idei preconcepute, sectar și inflexibil. Starea de insomnie se prelungește, între tic-tacuri se întâlnesc pasaje reflexive, de autoanaliză, dar și crâmpeie de anecdote, povestioare, fapte și întâmplări atipice, cu ecou emoțional. Într-
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
aplecă Înainte, aproape leșinînd În fața imaginii acesteia de arhanghel căzut printre orezării. Jim stătu drepți, prefăcîndu-se slăbit de foame și Încercînd să evite privirea suspicioasă a santinelei japoneze de la ușa dispensarului. Așteptă să se termine apelul, reflectînd la potențiala pradă Întruchipată de un pilot american mort. Curînd, unul dintre americani va fi dus mort În lagărul Lunghua. Jim Încercă să decidă care dintre clădirile ruinate ar putea ascunde mai bine cadavrul lui. Scoase cu grijă, trusa personală și echipamentul acestuia ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
noapte plină de toate capcanele născocite de zei, de toate momelile și amăgirile în care aceștia l-au atras. Alături de cele trei mari figuri tragice, victime ale acestor curse divine - Aiax, Heracles, Agave -, și spre deosebire de ele, o altă figură, Elena, întruchipează ea însăși momeala, devenind o veritabilă unealtă în mâna zeilor. Astfel, ambivalența eidolon-ului, cu indeterminabila sa valoare de adevăr sau de minciună, de prezență a unei realități efective sau a unei imagini inconsistente și înșelătoare, ambivalența aceasta, așadar, se transformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Iar Sakagami „se mai întoarce o dată ca să-l vadă” și „se despart plângând, plângând”... Astfel, de la no „cu fantome” la no „din lumea reală”, reprezentația se cantonează constant în spațiile-frontieră, la limita de contact cu o alteritate pe care o întruchipează moartea și nebunia. Shite incarnează întotdeauna o formă apărută dintr-un altundeva devenit un aici, o prezență. Dar nu e mai puțin adevărat că piesele no „cu fantome” cristalizează, într-o mai mare măsură, definiția teatrului ca experiență a ultimelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
cei morți, un spațiu mai ambiguu și mai bogat în interogații referitoare la statutul realității în teatru, interogații alimentate de un neîncetat joc al ambivalențelor. În centru se află o ambivalență esențială: granița greu de stabilit dintre vis și realitatea întruchipată de apariția fantomei, ambivalență căreia i se datorează fascinația invizibilului ce se lasă văzut. În teatrul no, totul se petrece ca și cum shite și waki s-ar alia pentru a sublinia extrema dificultate de a deosebi visul de realitate, năluca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
și petrece în voie și acel loc unde sângele se varsă din belșug. Până și eroul războinic capătă înfățișarea unei veritabile fiare sălbatice. Richard, „leul” neînfricat care își câștigase pe merit faima doborând un leu adevărat și smulgându-i inima, întruchipează luptătorul viteaz, eroul autentic; față de el, ducele de Austria, cu veșmântul lui croit dintr-o blană de leu, nu este decât o biată caricatură. În ultimul act, regelui i se cere să nu îndure umilința unor tratative cu trimisul Papei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
crimă, o lașă vărsare de sânge. Dezmățatul Henric al V-lea, cel ce-și anunțase încă din Henric al IV-lea viitoarea convertire, cel ce rostise atunci cuvintele ispășirii („Voi plăti o datorie pe care n-am contractat-o niciodată”), întruchipează în dramaturgia shakespeariană una dintre rarele figuri ale răscumpărării păcatelor, răscumpărarea unei duble datorii, a sa și a tatălui său. Căci viața voit destrăbălată a prințului („Vreau să păcătuiesc, dar numai pentru că așa o să fac din păcatele mele un merit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
cruzimii și al morții. Firește, „actorul amator” știe că nu e vorba decât despre un joc. Știe că nimeni nu va muri de-adevăratelea, știe că leul nu va fi nici el real și totuși, în cele din urmă, va întruchipa acea figură monstruoasă de groaza căreia ceilalți parteneri o vor lua la goană, dar pe care o va îndrăgi nespus Titania. Sigur, e doar o farsă răutăcioasă a zburdalnicului Puck, numai că din cauza ei oamenii își pierd mințile, se îndrăgostesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în Interior: „Lumea nu se sfârșește la poarta caselor”. Intrarea în locuință - sau, mai exact, toate acele obstacole în calea intrării reprezentate de uși și de ferestre - figurează fragila și imposibila separare de „dușmanul” nevăzut, de intrusa, de străina ce întruchipează o alteritate amenințătoare și ostilă, întotdeauna prezentă, întotdeauna secretă. Nici măcar un ritual al pragului - cum este, de pildă, acela din Pelléas și Mélisande - nu va putea schimba ceva. Intrusa poate lua uneori înfățișarea unei femei frumoase, așa cum îi apare lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
alterități a unui spațiu necunoscut și sălbatic, de unde s-ar putea ivi oricând „oaspetele primejdios” reprezintă una dintre cheile universului ibsenian. Aidoma fantomei ce revine dintre morți, străinul (sau, uneori, „înstrăinatul”) ori marinarul (care se înapoiază după ce a cutreierat mările) întruchipează un trecut crezut definitiv mort, dar gata să reînvie pe neașteptate. Astfel, tot în Stâlpii societății, neprevăzuta întoarcere din America după o lungă călătorie cu vaporul a lui Jöhan Tonnesen, „nebunul care fugise de acasă” în tinerețea-i zvăpăiată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
tablou asupra privitorului. Astfel, energiile imaginilor onirice, ale celor încă vii în memorie și ale celor pictate par să se conjuge într-un efort comun de restituire cât mai exactă a realului. Cât de mare este credibilitatea acestei realități secunde, întruchipată de imaginea răsfrântă în oglinda amintirii ori de fantoma revenită printre oameni, ne-o arată, printre altele, spectacolul oferit lui Assir în Insula morților, spectacol ce poartă pecetea unui „déjà-vu” datorită căruia impresia de real devine extraordinar de intensă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
însuși, „Toți suntem niște călători incognito”. Toți suntem niște străini, față de ceilalți, dar și față de noi înșine. Vânătorul „călător în țara altora” va rămâne un străin până la capătul călătoriei, când va ajunge din nou acasă. Pe „drumul cel mare”, el întruchipează omul dornic să scape de povara trecutului, de amintiri, dar și omul pe care cei întâlniți în cale îl fac „să-și descopere și să-și recunoască înrudirea cu muritorii de rând, cu oamenii obișnuiți”. Aidoma fantomei rătăcitoare, și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
din vis”. În finalul piesei asistăm chiar la un dans în care se prind laolaltă manechine și actori. „Camera aparițiilor” se transformă, astfel, într-un spațiu-răspântie unde se amestecă, până la confuzie, actorii și manechinele, dar și sufletele detașate de corp, întruchipate de fantome și/sau de imagini din vis. În acest spațiu al coexistenței, al întrepătrunderii dintre corp și psyche, spațiu prin excelență al fantomei, „spiritul personajului” poate veni să însuflețească marioneta grație miracolului reprezentației, acel „adevărat miracol” pe care numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în plină magie”, e pentru că ea pune în discuție antiteza spirit-materie, iar personajul Ida Mortermart este cheia întregii construcții dramatice tocmai fiindcă „reprezintă această antiteză”. „Apariția ei constituie punctul culminant al spectacolului”, consideră Artaud. „Iată de ce Ida Mortermart trebuie să întruchipeze o fantomă, dar numai sub anumite aspecte, mai exact, sub un singur aspect: acela al izbitoarei sale realități șs. n.ț”. Ida este fără doar și poate o fantomă venită dintr-o altă lume, o lume superioară, căci femeia posedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
acolo unde erau odăile slugilor, cămările și bucătăria, apoi urcară în holul din spate. Regele Soare luă un sfeșnic cu lumânări aprinse, o privi de sus în jos, înclinându-și capul când într-o parte, când în cealaltă. ― Alexandra-Marioritza, azi întruchipezi două genii militare. Dar atât Alexandru, cât și Napoleon ar putea fi invidioși. Și pe bună dreptate! Uniforma asta îți vine ca turnată. Iar coiful?... Ei bine, deosebirea dintre tine și Napoleon este că el nu va purta niciodată coiful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai în etate, diformă și cu sânii fleșcăiți. Nu s-a gândit că tocmai femeia necăutată solicită adulterul și îl săvârșește cu oricine și oricând. El credea că i se cuvine recunoștință, apropiindu-se de dânsa, sacrificându-și un idol întruchipat în antipodul eiă Însă Zitta a înțeles că slăbănogul cu ciocul de aramă cânta pe struna ei și cu naivitatea femeii nedorită, l-a făcut punte pe prăpastia deschisă între ea și Ramses, doi oameni cu totul deosebiți. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fără să-mi spui cine ești, unde stai și cum te chemă, zise a patra, îndârjită, scuipându-mă între ochii rămași întredeschiși. Ah, da! Asta-i Trude și înțeleg de ce mă scuipă: - Nu acolo, s-a văitat atunci, când diavolul întruchipat în țap mi se opintise cu fruntea în fese. Una după cealaltă, ele se cufundă în tapet, fără urmă, în vreme ce prin ușa pe care Moartea o lăsase larg căscată, sosesc Bianca și Maria, gemenele din Triest. - Aș fi dorit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]