9,824 matches
-
de altfel, în tinerețe chiar trebuie s‑o rupi cu totul pentru a te elibera în sfârșit de diverse constrângeri, atât în viața personală cât și în cea profesională. Munca nu e o constrângere, omul se împlinește prin ceea ce face, șoptește mama. Împlinirea adevărată sosește însă abia atunci când nici un om nu mai este sclavul altui om. Asta eu nu mai sunt de mult, sunt o individualitate, care supune voinței sale alte individualități, mai exact femei. Nu‑mi dau socoteală decât mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
o calce pe nervi și pe Sophie, care preferă tăcerea lui Hans, solitarul, trăncănelii unui Rainer care caută întruna un colectiv în care să strălucească. E o adevărată obsesie la ciudatul ăsta. Vino la mine, vino, vino, croiește‑ți drum, șoptește Anna, de parcă el nu s‑ar fi străduit oricum din răsputeri să‑și dea drumul. Dar se pleoștește mereu, e agitația de dinaintea acestui eveniment important, la el e prima dată și, în anumite condiții, asta te marchează pentru multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
străduit oricum din răsputeri să‑și dea drumul. Dar se pleoștește mereu, e agitația de dinaintea acestui eveniment important, la el e prima dată și, în anumite condiții, asta te marchează pentru multă vreme. Ea îl mângâie în continuare și‑i șoptește cuvinte dulci, destul de banale, de altfel - a produs ea texte mai bune - e total schimbată, fiindcă în momentul de față nu‑i decât femeie, și, prin urmare, nu prea originală. Spune că‑l dorește foarte mult, că‑i atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
lângă el, își ascunde capul încărunțit la pieptul ei și plânge. Asta o impresionează foarte tare pe doamna Witkowski, fiindcă nu știe de ce și crede, fără să aibă dreptate, că plânge din cauza ei. Bietul de tine, las’ c‑o să treacă, șoptește ea cuvinte de consolare, care pe el nu‑l consolează deloc. Plânge în hohote bărbatul greoi care a scos‑o la capăt cu atâtea lucruri, i‑a terminat pe mulți, iar acum el însuși n‑o mai scoate la capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de soare din plexiglas, de formă pătrată, și și‑a pieptănat părul în jos, pe frunte. Asta vrea să fie o tunsoare à la Cezar, dar Rainer nu arată ca din Roma antică, ci ca din Viena contemporană, care‑i șoptește neîncetat să contribuie și el mai departe la reconstrucția orașului său natal și să‑l facă din ce în ce mai frumos. Dar asta nu intră în nici un caz în planurile lui. Viena împodobită cu flori e un concurs literar pentru elevi, care are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de bloc vechi. Sophie e blondă, Anna are părul șaten închis, unu la zero pentru Sophie. Tot ăsta va fi și scorul final: unu la zero pentru Sophie. Te doresc atât de mult, te doresc, îmi place ce‑mi faci, șoptește Anna. Îți place, Anni, hă? Spune Hans și scuipă printre incisivi, chiar așa, acuși îmi dau drumul, știi doar, totul e să fii pregătit, acum chiar că‑mi dau drumul. Aicea sunt! Anna geme și tușește din lipsă de aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pereche de rațe sălbatice își ia zborul dând puternic din aripi și stropind totul în jur. Scapă cine poate, asta se știe și nimeni nu vrea să plătească el oalele sparte, când unui idiot îi vine să se sinucidă. Copacii șoptesc ca un singur om. Acum o vom sfârși amândoi, împreună, oribil, se gândește Rainer și apasă pe accelerație, încât motorul destul de slab, dar totuși suficient de puternic, se ambalează imediat. Te‑ai tâmpit, băiete?! Oglinda apei le face semne și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
găsești. Nu te opintești prostește, ci freci inteligent și rafinat de jur împrejur. Ceea ce nu pot adesea să spun cu gura, fiindcă furia mă lasă fără grai, spun cu inima și cu tot trupul meu (Anna, nevrotic). Buzele tac, viorile șoptesc: iubește‑mă. Și Hans șoptește: tu, e super ce facem noi aici, de nota zece și‑o să fie tot mai bine, dacă te gândești cât am așteptat momentul ăsta; acuși o să țipi de plăcere și‑o să faci ca trenul. Distrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ci freci inteligent și rafinat de jur împrejur. Ceea ce nu pot adesea să spun cu gura, fiindcă furia mă lasă fără grai, spun cu inima și cu tot trupul meu (Anna, nevrotic). Buzele tac, viorile șoptesc: iubește‑mă. Și Hans șoptește: tu, e super ce facem noi aici, de nota zece și‑o să fie tot mai bine, dacă te gândești cât am așteptat momentul ăsta; acuși o să țipi de plăcere și‑o să faci ca trenul. Distrat, Rainer se studiază, la rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de aceeași părere cu Sophie. (Anna). Gândiți‑vă ce de‑a bani am capturat și ce avem de gând să facem acum cu atâția. Putem să ne cumpărăm multe lucruri frumoase cu ei, care să fie apoi ale noastre, așa șoptește Rainer pripit și neprevăzător. În fața flecărelii lui Rainer, Sophie aplică tactica ei originală de astupare a urechilor. Astăzi, Sophie se uită la Hans cu alți ochi pentru că el are o mână care lovește puternic, iar ochii ei caută mușchiul de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de convulsii, și degetele de la picioare i se Încleștau. Cu o mână continuam să-i șterg saliva și cu cealaltă, cu care până atunci Îi mângâiasem cicatricea ca o pată de cerneală, am Început să-i masez degetele de la picioare șoptindu-i: „E În regulă, nu se Întâmplă nimic, e În regulă“. Continuam masajul frecându-i ușor degetele de la picioare, ceea ce Îmi crea impresia de a mă fi dedublat, de a fi eu și alter ego-ul meu, sau fratele meu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de lumină pătrunse În cele mai ascunse cotloane ale creierului meu. Spasmele care ne cuprinseseră pe amândoi au continuat Încă vreo douzeci de minute, timp În care am tot mângâiat cicatricea ca o pată de cerneală de pe abdomenul lui Akemi, șoptindu-i la ureche „E o comoară, e o comoară“. — Aș vrea să mă asculți, aș vrea să-mi asculți povestea. Înfășurat doar Într-un prosop de baie În jurul taliei, am sunat la room-service. Șampanie și Coca-Cola, apă minerală și bere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
eu, Arcul de Triumf era sinomin cu un loc foarte Îndepărtat. Tocmai mă Întrebam dacă se cădea să admir acest monument așa de aproape, când limuzina Volvo a pătruns Într-o piață pavată cu piatră cubică. Piața Concorde, mi-a șoptit șoferul. Cu toate că era miezul nopții, Piața Concorde era scăldată Într-o lumină gălbuie ce se revărsa dinspre o rețea complicată de reflectoare. În depărtare se zărea Turnul Eiffel. De-a lungul străzilor ce porneau iradiant din piața centrală, clădirile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
pătrunse În cameră. Era o briză uscată care mă pătrunse prin piele, insinuându-se parcă până În străfunduri. M-am Îndepărtat de la ferestră și am intrat În sala de baie. Mi-am examinat În oglindă fața extenuată. „Ești În regulă?“ am șoptit către imaginea mea din oglindă. Nu Înțelegeam pentru ce mă aflam Într-un asemenea loc și aveam o față Îngrozitoare care parcă stătea să plângă din secundă În secundă. Nu aveam chef să-mi desfac bagajele. Am scos restul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Nu știam ce să răspund. În plus nu-mi dădeam seama de natura sentimentelor pe care le avea Keiko Kataoka față de Reiko. Tot ce știam era că la Început, când a aflat de la mine că Yazaki ajunsese pe străzi, a șoptit printre lacrimi: „Numai din cauza fetei ăleia...“. — Nu știu dacă are vreun rost să vă povestesc asemenea lucruri, dar să știți că pe vremea În care călătoream Împreună În diverse locuri era un bărbat foarte bogat. După ce a Început să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și din gură, era unsă cu ulei de bebeluși, obligată să spună de nenumărate ori „Mi-e rușine de mor“. Părul năclăit de spermă căpătase o culoare alburie. Cu toate acestea, femeia Își arcuia spatele și mai tare, cu semeție, șoptind În direcția mea: „Tu nu știi ce-i dragostea“, fără a Înceta să zâmbească. Cu o clipă Înainte să mi se taie filmul, am avut impresia că eu eram Yazaki. După ce totul s-a evaporat, a răsunat din Întuneric vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fi ketchup. — Sunteți polițist? înghiți ea spasmodic, cu lacrimile țâșnindu-i din ochi. — Exact, sunt polițist. Și dacă te mai prind vreodată făcând pe târfa ucenică, o să am grijă ca tatăl tău să pună bățul pe tine, ai înțeles? — Da, șopti ea, și își trase repede chiloții. Am luat grămada de cămăși vechi și prosoape din locul unde o lăsasem pe podea și i-am îndesat-o în brațe: — Acum cară-te de aici înainte să fac eu treaba asta. Înspăimântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
este Emmeline, zise Weisthor. Am auzit-o pe Hildegard inspirând zgomotos. — Numele tău este Emmeline Steininger? întrebă Rahn. Dacă da, atunci mama și tatăl tău sunt aici ca să stea de vorbă cu tine, copilă. — Ea zice că nu este copil, șopti Weisthor. Și că unul dintre acești doi oameni nu este deloc părintele ei real. Am înlemnit. Ar fi putut să fie adevărat până la urmă? Chiar avea Weisthor puteri de medium? — Eu sunt mama ei vitregă, zise Hildegard cu voce tremurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
în fața ferestrei este un deal. La poalele dealului este o cascadă frumoasă. Ce e aia? O cruce sau poate altceva înalt, ca un turn, se află în vârful dealului. — Kreuzberg? am spus. — Este Kreuzberg? întrebă Rahn. — Ea nu știe numele, șopti Weisthor. Unde? O, ce groaznic. Zice că ea este într-o cutie. Îmi pare rău, Emmeline, dar nu cred că te-am auzit cum trebuie. Nu într-o cutie? Un butoi? Da, un butoi. Un butoi vechi, putrezit, urât mirositor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
un loc în care merg mulți oameni. Unele butoaie sunt vechi și au găuri. Ea poate să vadă afară din unul dintre ele. Nu, draga mea, nu ar fi foarte bun pentru a păstra berea. Sunt perfect de acord. Hildegard șopti ceva ce nu am reușit să aud. — Curaj, dragă doamnă, zise Rahn. Curaj. Apoi zise mai tare: Cine te-a omorât, Emmeline, și ne poți spune de ce? Weistchor gemu adânc: — Nu le știe numele, dar crede că a fost pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
trece cineva, vrei să mai schimbi o vorbă, mă rog, e normal, e uman, dar noi n-avem timp. — Nu discut. Actele sunt la control, vă rog, ați depășit viteza, mă rog, să trăiți, spuse robotul-major. — Stejerane, ia-i actele! șopti Felix. Stejeran 1 se apropie și, fără efort, luă actele din mâinile robotului-major. Nu discut! spuse acesta, salută și ieși. Cei trei se uitară unul la altul. — Ce-i cu ăștia, tovarășe comandant? întrebă Dromiket 4. — Sunt din primele serii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Sanda”! Chem „Sanda”! Recepție. — Aici „Sanda”, răspunse din eter un glas atât de molatec și suav încât, brusc, cei trei roboți din „Bourul” simțiră cât de meschină e cifra de 220 de volți la care aveau dreptul. — Mai cheam-o o dată! șopti Felix S 23. — Sunt „Bourul” și chem „Sanda”, repetă emoționat Dromiket 4. — Dar ți-am răspuns o dată, dragă „Bourule”! se auzi acel glas molatec și oarecum ușor plictisit. — Ce faci acolo, „Sanda”? Sunt „Bourul”, zise Dromiket 4. — Am o pană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
și-o introduse în deschizătură. Victorie! Se auzi un acord de chitară, Stejeran 1 oftă ca după un somn adânc, deschise ochii și, dând cu privirea de Getta, începu să îngâne stins: — Asta e căciula mea... Episodul 12 Mărturisiri — Ssst! șopti Getta 2, văzând că Stejeran 1 se trezește. Mai încet! Buimac, rotindu-și capul în toate părțile, Stejeran bâigui: — N-am vrut să fac nimic rău, tovarășe comandant!... Nu e comandantul, sunt eu, Getta 2! Nu-ți fie frică! șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
șopti Getta 2, văzând că Stejeran 1 se trezește. Mai încet! Buimac, rotindu-și capul în toate părțile, Stejeran bâigui: — N-am vrut să fac nimic rău, tovarășe comandant!... Nu e comandantul, sunt eu, Getta 2! Nu-ți fie frică! șopti ea și, desfăcându-și cordonul din jurul taliei, cuplă mufa acestuia la acumulatorul lui Stejeran 1, mai dându-i astfel niște volți. Beneficiind de acești volți nemunciți, Stejeran 1 își reveni încetul cu încetul. Făcu mici mișcări cu membrele, repetă teoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
spunem... Sunt vise secrete... — Și n-ai încredere în mine? zise languros, cu reproș, Getta 2. Nu eu te-am trezit acum? — M-ai trezit tu, e drept, da’ și dacă se scoală tovarășul comandant... — Hai că nu se scoală... șopti Getta 2 punând încetișor mâna ei gălbuie pe carcasa lui caldă. Hai, spune-mi ce visați... Te rog... — Depinde... șovăi Stejeran 1. Dacă ți-ai făcut datoria, ți se dau vise cu litoralul, cu Stan și Bran... — Păi astea-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]