KorAP: Find »[drukola/base=șterge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...742 >

18,529 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

care făcuse focul În cabană la primul cântat al cocoșilor. La urma urmei, și un pierde-vară ca Flavius-Tiberius ar putea reuși În viață. Dacă nu ratează momentul potrivit. El cum a făcut? A lăsat mai Întâi mâna Amaliei să-i șteargă fruntea cu o batistă. Apoi să-i potrivească după ureche o șuviță de păr căzută pe ochi și chiar să-i mângâie lobul urechii. Privirea sa prinse atunci a se Încețoșa, dar și a ei se tulbura, ceea ce nu avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
fericire. Nu era cazul deci să strice printr-o ceartă fără rost un bilanț atât de bun. Flavius-Tiberius se Îndrepta spre cabană cu ultimul transport de cutii. Ca să nu stea degeaba, hotărî să facă și el ceva; se apucă să șteargă antenele de praf. Despre citate și cuvinte ca mântuire ori ispășire și alte chestii care Îl frământau aveau tot timpul să vorbească. Cât timp mai poți amâna câte ceva, te poți socoti un om fericit. 6. În lumina posomorâtă și Înghețată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
gazdelor, mai exact, căci va fi și Iolanda. Și poate negustorul de parabolice. O prezență nu neapărat dorită, dar utilă În cele din urmă. De sugerat acest lucru Iolandei. Siguranța lui de sine n-ar avea decât de câștigat. Va șterge În acest fel ceva din impresia jalnică pe care o lăsase la bar, În urmă cu o zi, când se Întâlnise cu Iolanda din Întâmplare, după ce timp de doi ani mișcările lor fuseseră perfect coordonate, programate, ferite de apariții bruște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
camerei, lângă unul din cele două geamuri mari ce dădeau Înspre livada de meri și pruni, se găsea o antenă, asemenea unui uriaș nufăr alb pus la uscat. Trase cu neîncredere o linie roșie, tremurată. Încercă și una verde. Le șterse apoi cu batista. Nu rămase nici urmă de culoare. Cândva Îl desenase pe Dumnezeu... Era tânăr curajos, optimist. Si chiar credea că Îl cunoaște, ca pe o rudă, vecin sau prieten. Părtaș oricum la viața sa de fiecare zi. Între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
e domnu' Precup Dionisie, maistru pensionar cu școală de maiștri la stat! Goli paharul până la ultima picătură. Un efort care Îl obligă să-și sprijine apoi capul În farfuria din fața lui În care mai rămăsese o umbră de maioneză, repede ștearsă de pielea sa poroasă ca un burete. Se simțea totuși bine, stând așa, nemișcat, cu fruntea ascunsă În poala moale, catifelată, a singurătății care trecea grijulie de la unii la alții ca o soră de caritate Într-un spital de campanie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
serbare a liceului, cel mai bun din oraș de altfel, a cântat un cântec pe care nu l-a Înțeles decât profesoara de rusă. Cântecul se chema Vorkuta maia și părea un cântec trist de dragoste, după cât de des Își ștergea lacrimile tovarășa Mateievschi. De fapt, chiar era trist acel cântec care povestea foarte simplu povestea unei despărțiri. Doctorul Rancea Învățase rusește din pasiune pentru Cehov. Într-o excursie la Moscova, care avea În program și un spectacol la Balșoi Teatrî

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Se dezbrăca cu ușurința cu care respira, ca și cum ar fi fost mereu singură, mulțumită, În propria ei singurătate cu care nici un bărbat nu s-a putut Împăca. Toți Îi socoteau zâmbetul provocator și se străduiau din răsputeri să i-l șteargă de pe față sau să Îl schimbe Într-un spasm dureros. O răsplată binemeritată pentru o târfă ca ea. Nimeni nu știa unde Începe și unde se sfârșește neobișnuita ei conviețuire cu sine Însăși. Ea nu era fericită, dar Împărțea tuturor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
zi Însă, gesturile ei simple s-au preschimbat În gesticulație, Într-o Încercare ieftină și tristă de a-și ascunde declinul apropiat. Atunci a hotărât să se mărite. Cel mai potrivit era Coriolan pentru că el nu-și propusese niciodată să șteargă harta amară a trupului ei peste care Încă stăruia, după atâția ani, umbra cu miros de tutun și de nuci verzi a lui Radu Slăvoacă. 34. Găsise plicul În zăpadă Înainte ca poștașul să treacă pe strada lor. Căzuse din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
plus, pentru mine, creșterea porcului era o forma de patriotism curat. De ați ști cum l-am crescut! El mânca ce aveam mai bun la masă. O dată pe săptămână Îi făceam baie caldă cu șampon cu miros de mere. Îl ștergeam de apă cu prosopul, să nu răcească. Porc de export, domnule! L-am ținut În coteț cu chirie, la barăci: cinci dolari pe lună. Vara avea umbră de la un prun. Prin gardul de sârmă vedea cum crește cucuruzul, cum se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
era, Îl simțea lipsit de orice ajutor. Își scoase mănușile de lână, mari ca două lopeți, și i le așeză sub cap. Apoi, cu batista mereu la Îndemână În buzunarul hanoracului său umplut cu puf de rață, cadou de la Flavius-Tiberius, șterse cu grijă picăturile de sudoare de pe fruntea străinului. Acesta deschise ochii și Îi zâmbi. I se părea chiar că Îl privește cu tandrețe și că astfel Îl Încuraja Într-o acțiune pe cât de delicată, pe atât de binevenită. Deodată i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
acțiune pe cât de delicată, pe atât de binevenită. Deodată i se făcu o frică de moarte. Zâmbetul acela Îi era cunoscut. După cum cunoscut Îi era nasul coroiat, și ochelarii rotunzi, și paltonul, și fularul roșu, și mâna care acum Îi ștergea lui fruntea năpădită de o transpirație rece sub cozorocul scurt al unei șepci din blană de vulpe. O șapcă pe care o ura, dar de care nu se putea lipsi iarna. Toată lumea zâmbea văzându-l cu tichia aia de cămătar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
era șleampătă, părea și drogată. Cei care se pricep ziceau că chiar era. Oricum, toți au rămas cu ochii agățați de ea, bărbați și femei deopotrivă. Iar ea se Îndepărta de sicriu, ușoară totuși, În năvodul cleios al privirii lor, ștergându-și mereu ochii cu o batistă-năfrămuță albă-albuță, faină-făinuță, pe care o tot scotea din mâneca stângă a cojocului ei trois quarts, cu guler rusesc, ușor evazat și secuiesc de fel, culoarea ciocolății negre. 3. Și ea se făcea tot mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

Amintirile rechinului Lui Stanley Hall 19271998 Un gentleman și un cărturar UNU Herbert Ashe, inginer la Căile Ferate din sud, dăinuie încă sub forma unei amintiri vagi și șterse în hotelul din Adrogue, printre caprifoii înmiresmați și-n profunzimile iluzorii ale oglinzilor. Jorge Luis Borges 1 Relicva unui lucru năruit în proporție de nouă zecimi Eram inconștient. Încetasem să respir. Nu știu cât a durat, dar motoarele și rotițele care mențin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-mi controlez respirația, trăgând aer printre degete... Încet, încet-încet, lumea a început să se ivească din nou în tonuri bolnăvicioase de verde și purpuriu pulsatil și, poate după un minut, și-a recăpătat un soi de echilibru precar. Mi-am șters mâinile de jeanși și, înainte să-mi usuc ultimele lacrimi, am căzut pradă unui ultim acces sâcâitor de tuse. Bine. Respiră doar, ești bine. Habar nu aveam cine sunt sau unde mă aflu. Asta n-a fost o revelație neașteptată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
să saluți ca Hitler. — Nu-i deloc comic să saluți ca Hitler, am spus, dându-mi jos ochelarii de soare și mijind ochii spre ea. Tuturor li s-a părut comic atunci când a făcut-o Peter Sellers. — Mda, zise ea, ștergându-și părul. Numai că el era comic, nu? — O, da, am rânjit. Am uitat. — Deci, zise ea. Ce ai de gând să faci? N-o să mai salut ca Hitler. — Și? — O să cumpăr cât mai mult de băut ca să nu iei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
față și-am intrat casa-schelet. E ciudat cum o casă poate arăta exact la fel pe dinafară când pe dinăuntru totul s-a schimbat. Antreul, livingul, bucătăria; totul pare atât de gol acum. Totul e curat. Totul e spălat, măturat, șters de praf, aspirat și pus la locul lui. Oase albite. Toate lucrurile de valoare le-am pus în lăzi, în camera încuiată. Toate lucrurile periculoase le-am îngropat în corespondență protectoare. Am coborât jaluzelele în bucătărie, am tras draperiile în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
irațională. O forță a voinței exercitată prin presiune. Râul voia să mă tragă jos, să mă sfărâme și să mă facă la loc ca parte a inutilei și stupid de puternicei și pasionatei sale porniri de a schimba și a șterge de pe fața pământului. Prins acolo, în secunda aceea de înțelegere și conștientizare, când totul devenea dintr-odată atât de clar și treaba asta, această întâmplare în mijlocul căreia nimerisem era prezentă și reală, voiam ca totul să se petreacă într-adevăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
trimiterea lor în viitor să-și facă treaba la intervale regulate sau neregulate. Când o persoană pleacă sau moare sau se sfârșește, lasă în urmă o imagine reziduală; își imprimă conturul în dispozitivele de care s-a înconjurat. Imaginea se șterge din cauza detensionării arcurilor, datorită consumării lente a combustibilului pe măsură ce mașinăriile unei vieți trăite într-un anumit fel, în anumite locuri și din anumite unghiuri sunt oprite, se strică sau se sting una câte una. Durează ceva timp. Uneori, dai peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mobilul din buzunarul hainei. — Mai sunt cam zece minute. — Cam? — Nouă minute, mai exact, am zis. Încuviință meditativ din cap. Schimbarea pe care o suferise era mică, dar perceptibilă. Ceva din încrederea lui de sine, din rafinamentul lui exagerat se ștersese. Părea să stea puțin mai jos în scaun, adus de spate și cu umeri ridicați de o parte și de cealaltă a gâtului. În această poziție, cămașa albastră, care păruse să-l prindă bine, era acum puțin lălâie, atârnându-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
am icnit. Din mine a țâșnit un fior lung de salivă, nu însă și vomă. Am înghițit, am icnit, am înghițit din nou. Nimeni tăcu și privi, cu fața-i asudată numai obraji scobiți și oase ascuțite în spatele ochelarilor. Își șterse lacrimile. — Iisuse, am spus, ștergându-mă la gură cu mâneca. Iisuse, îmi pare rău. — Da, zise Nimeni. Curând trebuie să iau niște pilule. Credeți că puteți să-mi aduceți aminte când e timpul să le iau? — Sigur, am spus, încercând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
țâșnit un fior lung de salivă, nu însă și vomă. Am înghițit, am icnit, am înghițit din nou. Nimeni tăcu și privi, cu fața-i asudată numai obraji scobiți și oase ascuțite în spatele ochelarilor. Își șterse lacrimile. — Iisuse, am spus, ștergându-mă la gură cu mâneca. Iisuse, îmi pare rău. — Da, zise Nimeni. Curând trebuie să iau niște pilule. Credeți că puteți să-mi aduceți aminte când e timpul să le iau? — Sigur, am spus, încercând să mă reculeg, dar cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
un alt acces de vomă să-mi golească plămânii. De data asta însă n-am scos decât un icnet care m-a congestionat întreaga față. Apoi încă unul, și încă unul. În cele din urmă, m-am ridicat, tremurând și ștergându-mi lacrimile de pe față. — Angajatorul meu e un om de știință, ți-am spus asta, nu? Domnul Nimeni stătea lângă scaunul său, cu ochelarii din nou pe nas. Avea geanta de piele deschisă și era întors cu spatele, pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
prin spital, la Nimeni și la oribila lui prăbușire fizică și mentală, totul părea fragmentar și neclar. De ce naiba mai eram acolo? Era extrem de evident că, dacă aș fi avut cât de cât minte în ultimele câteva ore, aș fi șters-o încă de mult. — Mulțumesc, am spus cât mai calm posibil, dar acum o să plec. Nimeni ridică privirea. Sprâncenele i se împreunară în spatele ochelarilor și coborî ecranul laptopului. Mi-am încordat mușchii pentru a fugi, așteptându-mă la ceva brusc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
iarba noroioasă, udă. Am ridicat privirea. — Și începe să faci ce ți se spune, zise ea, sau te las în urmă. Se întoarse și o porni pe peluza lungă într-o alergare susținută. M-am ridicat în picioare, mi-am șters mâinile de jeanși, am luat țigara, am așezat-o cu grijă între buzele uscate și am tras de câteva ori din ea pentru a nu se stinge. Agățându-mi pe mână geanta de piele a lui Nimeni, am luat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
într-un fel. Neoficial. Nu știam ce să spun. Nu sunt un membru cu drepturi depline - zâmbi ea, ceea ce sugera că asta nu era decât o mică parte a problemei - dar asta-i spre norocul tău, deoarece Comitetul te-a șters de pe listă, n-o să miște nici un deget ca să te-ajute. Așadar știau, în tot timpul ăsta când credeam că o iau razna ei erau reali și știau de mine. Păstrau tăcerea, nu făceau nimic. Doar priveau. Nu vor să m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]