3,030 matches
-
pomenești cuprins de o veselie nătângă. "Dacă renunți și la asta, îi zici lui Dinu, arătîndu-i sticla, nu mai ai decât o șansă. Să trăiești ca un călugăr până ce ajungi în pământ, cu țărână în gură. Apoi devii și tu țărână și cazi în gura altora care au murit după tine. Ha, ha. Depinde ce noroc ai și în gura cui nimerești. Oricum pute. Lasă prostiile și nu mai bea", încearcă doctorul Dinu să-ți ia sticla din mână. Dar tu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
poate trăi, dar m-a rugat ca, la o adică, să-l așezăm lângă mama. Tata nu mi-a spus niciodată că i i patria dragă și nici că nu știa cum să spună astfel de cuvinte. Lua în mână țărână de pe ogor și o frământa lin și ne spunea că nu-i nicăieri pământ așa de mănos”. Sublimă lecție de patriotism, în cât mai simple și convingătoare cuvinte. În acest caz, orice sforărie patriotardă pălește fără drept de apel. în
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
fără de mormânt. Pigmeii nu te pot scoate din inima neamului românesc”. În „Hienele revoluției” arată că „Nebunii aceia tineri și frumoși s-au aruncat în luptă cu mâinile goale, cu sufletul deschis, voind să alunge dictatura... Și iată că din țărâna și caldarâmul spălate cu sânge s au ridicat lighioane bipede, marii profitori ai morții, hienele revoluției. Au strâns averi de neimaginat... și i-au apărat pe alți mari tâlhari să nu cadă pe mâna legilor... Se-mbuibă în salarii și
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
exantematic. Mătușii Banu i-a scăpat un oftat zgomotos și prelung. — Eram acolo. Am văzut totul. Shushan a căzut În genunchi. Nimeni din convoiul ăla de oameni nu era În stare s-o ajute. Au lăsat-o să zacă În țărână, cu fruntea scăldată În sudoare și părul plin de păduchi! — Destul! Mătușa Banu s-a ridicat În picioare. — Nu vrei să asculți partea cea mai bună? Nu vrei să știi ce i s-a Întâmplat micii Shushan? a Întrebat domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
își sprijini coatele pe genunchi, bărbia în palmele împreunate și desfăcute, nu privea casa nici olăria, nici câmpurile care se întindeau dincolo de șosea, nici acoperișurile satului la dreapta lui, se uita la pământul semănat cu minuscule fragmente de ceramică, la țărâna albicioasă și grunjoasă de dedesubt, la furnica rătăcită care ridica cu mandibulele puternice un spic de două ori mai mare decât ea, la forma unei pietre de unde pândea capul delicat al unei șopârle, ca de îndată să dispară. N-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
imprecis, în imensul său efort de a obține ceea ce însăși ductilitatea argilei îi refuza. Ghiciți singuri despre ce e vorba. Cipriano Algor umplu din nou gaura cu pământul care prin drept natural îi aparținea, o bătători ca nici un pumn de țărână să nu rămână pe dinafară, și, cu trei păpuși în fiecare mână, se îndreptă spre casă. Curios, cu capul ridicat, Găsit țopăia pe lângă el. Umbra dudului negru se despărțise de noapte, cerul începea să se deschidă tot în primul albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
va băga aceste păpuși în cuptor, ar fi irosit lemnul ars pentru ele, însă le va lăsa aici până când lutul va crăpa și se va dezagrega, până când fragmentele se vor desprinde și vor cădea, și, dacă va îngădui timpul, până când țărâna care sunt se va transforma din nou în argilă reînviată. Marta îl va întreba, Ce caută aici piesele astea defecte, iar el va răspunde, Îmi place de ei, nu va spune Îmi place de ele, dacă ar spune-o, le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
fac parte. Ba, au existat momente când am fost gata să cred că singura crimă a zeilor este omul, care nici pe marginea gropii nu încetează uneori să fie o canalie; face calcule murdare până amuțește cu un pumn de țărână în gură. Toate cuțitele cu care s-a înjunghiat au fost ținute de mâini omenești, toate plutoanele de execuție au fost formate din oameni, toți gardienii din închisori au fost aleși dintre oameni. Dar a trebuit să recunosc că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am grijă să feresc burlanul mâncat de rugină care abia se mai ținea; lovindu-l, l-aș fi sfărâmat cu siguranță; putrezise între florile și urzicile care asediau din toate părțile căsuța, modestă și obosită. Văzându-mă, Marta își ștergea țărâna de pe mâini, își aranja flacăra părului roșu, mă însoțea în casă și, fără să mă întrebe dacă îmi era foame, îmi punea dinainte legume, brânză și pâine, după care se așeza deoparte și aștepta să mănânc. La sfârșit, strângea totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fi dat să bea. I-ar fi făcut cinste și i-ar fi turnat în pahar până ce Profetul nu s-a mai putut ține pe picioare. Atunci, povestea Marta, care auzise și ea istoria de la alții, l-a trântit în țărână și, cu cuțitul, i-a tăiat limba. După care ar fi făcut câțiva ani de închisoare. De-acolo nu mai revenise în cătun. Într-o zi se zvonise că fusese zărit la o fereastră a azilului, iar Profetul rătăcise câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să-i fac de la prima întâlnire o bună impresie Bătrânului: „Credeam că nu mai există oameni care să aibă gustul măreției, că nu mai există minți îndrăznețe care să priceapă că timpul trebuie provocat, sfidat, altfel ne umple gura cu țărână, ștergându-ne din evidența lui. Din păcate, oamenii se grăbesc să-și risipească viața în fleacuri, în loc să aibă curajul să înfrunte eternitatea. Eram gata să mă las de sculptură, convins că nu mai există nimeni care să înțeleagă astfel arta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un fleac și ăsta, până ce te pomenești cuprins de o veselie nătângă. „Dacă renunți și la asta, îi zici lui Dinu, arătându-i sticla, nu mai ai decât o șansă. Să trăiești ca un călugăr până ce ajungi în pământ, cu țărână în gură. Apoi devii și tu țărână și cazi în gura altora care au murit după tine. Ha, ha. Depinde ce noroc ai și în gura cui nimerești. Oricum pute”. „Lasă prostiile și nu mai bea”, încearcă doctorul Dinu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cuprins de o veselie nătângă. „Dacă renunți și la asta, îi zici lui Dinu, arătându-i sticla, nu mai ai decât o șansă. Să trăiești ca un călugăr până ce ajungi în pământ, cu țărână în gură. Apoi devii și tu țărână și cazi în gura altora care au murit după tine. Ha, ha. Depinde ce noroc ai și în gura cui nimerești. Oricum pute”. „Lasă prostiile și nu mai bea”, încearcă doctorul Dinu să-ți ia sticla din mână. Dar tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
scoate culoare. Dă-i răbdare“ - Dumitru Marcel A plâns tot timpul, vorbind de mamă și prăjiturile ei. Mi-a făcut poftă să cunosc o mamă ce face prăjituri. M-am dus acasă la el. Stătea în Vizurești de Ciocănești, Dâmbovița. Țărână. Casă joasă în pământ. Pe întuneric. Mama lipsea, venea nu se știe când. Pereții-tavan acoperiți cu carpete roșii-brocard, Iisuși, cerbi și Coane Marii fac ape-ape, rotunjesc colțuri și asperitățile chirpiciului atoateânconjurător. În colțul casei stă o poză, cețoasă, hologramă, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
aceste riscuri: E la fel ca și cămila, Însă n-are două piscuri. Chiar de vrei, nu poți să-l minți Nici măcar o picătură: Dânsul ți se uită-n gură Și te caută la dinți. Seamănă cu un țăruș, Din țărână nici nu-l vezi, Poartă-n creștet plete verzi, Răsfirate-n vârtecuș. Dacă te gândești o clipă, Nu-i o pasăre oricare: Zboară cu viteză mare, Dar nu mișcă din aripă. Nu e deal și nu e vale, Nu le
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
vor mîndri cu patriotismul superior al lui Renan, de-abia începe. (...)Vom fi slăviții și sfinții secolelor următoare. Și scriitorul patriotismului de atuncea, care va privi criptele noastre cu ochi reci și le va ceti cu vorbe cumpănite, nesocotind glorioasa țărînă, are să împrumute, desigur, ca și cel de azi, pus în fața legendelor de pînă acum, învinuirea de înstrăinător și blestemător, din partea unor contimporani stupizi, stupizi ca toți contimporanii (sic!)”. Numeroase însemnări din Contimporanul, îndeosebi cele de la rubrica de „Note, cărți, reviste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aripelor. Trece printre sori vecini porumbelul sfântului duh, cu pliscul stinge cele din urmă lumini. Noaptea îngerii goi zgribulind se culcă în fîn: vai mie, vai ție, păianjeni mulți au umplut apa vie, odată vor putrezi și îngerii sub glie, țărâna va seca poveștile din trupul trist. [1926] * PASĂREA SFÎNTĂ Întruchipată în aur de sculptarul C. Brîncusi În vântul de nimeni stârnit hieratic Orionul te binecuvântă, lăcrimîndu-și deasupra ta geometria înaltă și sfântă. Ai trăit cândva în funduri de mare și
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
mâneca șterg ochiuri ude. Un vecin prin zidul meu aude răbdarea neagră a aceluiași pas. [1929] * NOAPTE EXTATICĂ Adânc subt bătrânele verzile zodii - se trag zăvoarele, se-nchid fântânile. Așază-ți în cruce gândul și mînile. Stele curgând ne spală țărânile. [1929] * DRUMURI Cetate de veac, prăsilă de painjeni verzi subt mușchi și scocuri. Pe turn între semnele ceasului, gânditor timpul stă. O vrabie umblă pe-arătător. Subt bolți de nicăiri nici un ecou. Părul tău joacă în vântul pe care 1
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
sămânță n-a fost în deșert aruncată? ce lumină n-a fost în zadar cîntată? [1927] La cumpăna apelor 1933 * SAT NATAL lui lon Pillat După douăzeci de ani trec iarăși pe-aceleași uliți unde-am fost prietenul mic al țărânii din sat. Port acum în mine febra eternității, negru prundiș, eres vinovat. Nimeni nu mă cunoaște. Vântul, el singur, sau plopul de aur. Plop înălțat de-un fir nevăzut asemenea fusului. Nedumirit turnul se va uita două ore în urma mea
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
rătăciri și aureole amare, vor ține până la urmă, ca un vânt ce mă-mbracă și-mi zvântă ființa. Acestui cutreier nu-i chip să-i dărui temeiul promis și mersul de-un mal să-1 anin, subt călcâie nu se ivește țărâna și piatra ce mi se cuvin. Cum steaua nu are deasupra mea nici un nume, n-o pot ruga nici să se stingă, nici să rămâie. Pîn' la cercul de miazănoapte, unde auzi scârțâind în viforniță osia bolții, umblat-am prin
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
rămână un vis, să nu calc o nespusă poruncă sau poate fiindcă făpturii așa-i este scris. Numai noaptea, în fiece noapte, somnul mai vine, sosindu-mi din depărtatele plaiuri mi-aduce un pic de-ntuneric, ca un pumn de țărână din patria mumelor, din cimitire de raiuri. [1937] * ANNO DOMINI Intrat-a noaptea-n burg, fără de vamă. Și-i dat să ningă iar sub ore sure. Tânjesc pe streșinile catedralei medievale duhuri de pădure. Bătaia ceasului stârnește liliacul din somnul
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
fac? Când eram copil mă jucam cu tine și-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie. Apoi sălbăticia mi-a crescut, cântările mi-au pierit, și fără să-mi fi fost vreodată aproape te-am pierdut pentru totdeauna în țărână, în foc, în văzduh și pe ape. Între răsăritul de soare și-apusul de soare sunt numai tină și rană. În cer te-ai închis ca-ntr-un coșciug. O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea decât cu
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
tot ce vrei, Câteodată fiară, câteodată floare, câteodată clopot - ce se ceartă cu cerul. Azi tac aici, și golul mormântului îmi sună în urechi ca o talangă de lut. Aștept în prag răcoarea sfârșitului. Mai este mult? Vino tinere, ia țărână un pumn și mi-o presară pe cap în loc de apă și vin. Botează-mă cu pământ. Umbra lumii îmi trece peste inimă. HERACLIT LÎNGĂ LAC Lângă ape verzi s-adună cărările. Sunt liniști pe-aici, grele și părăsite de om
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
în umbră, parcă-ar fi niște roade putrede ce cad dintr-un pom nevăzut. O, cum a răgușit de bătrânețe glasul izvorului! Orice ridicare a mânii nu e decât o îndoială mai mult. Durerile se cer spre taina joasă a țărânii. Spini azvârl de pe țărm în lac, cu ei în cercuri mă desfac. BUNĂTATE TOAMNA Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum. O minune e câteodată boală. Pătrunse de duh fețele-și lungesc ceara, dar nimeni nu mai caută vindecarea
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
să fim, să fim! Dar eu umblu lângă ape cântătoare și cu fața-ngropată în palme - mă apăr: eu nu! Amin. SAT NATAL lui Ion Pillat După douăzeci de ani trec iarăși pe-aceleași uliți unde-am fost prietenul mic al țărânii din sat. Port acum în mine febra eternității, negru prundiș, eres vinovat. Nimeni nu mă cunoaște. Vântul el singur, sau plopul de aur. Plop înălțat de-un fir nevăzut asemenea fusului. Nedumerit turnul se va uita doua ore în urma mea
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]