2,175 matches
-
mitologice, stilistice și poetice va fi revelarea unor mărci culturale ale simțirii românești, ordonate în arhetipuri. Pe acestea din urmă le modelează, conform interpretării lui Lucian Blaga, tiparele stilistice și acestea singularizează viziunea noastră tradițională în ansamblul percepției universale a absolutului. Scop implicit al demersului inițiat aici, „factorii stilistici reprezintă niște factori modelatori ai spiritului uman, situat în orizontul specific al necunoscutului, care urmează să fie revelat prin creațiile de cultură”. Raportul lor de reciprocitate și arhitectonica ce denotă complementaritate formează
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
vine din sfera florei: eroul se cheamă Busuioc Verde, dublul lui Busuioc este Siminoc în basme, al lui Afin e Dafin, Măr-Păr, (cei doi nu se pot despărți în analiza semnificațiilor), un alt protagonist este Florea/Florian (al cărui superlativ absolut este Florea Înfloritu), Trandafir, iar Urmă galbână își trasează itinerariul cu flori solare. Principiul muzicalității numelor pe care le au cei doi actanți mitici revelează natura similară, iradiată de aceleași trăsături învingătoare: „relațiile dintre cei doi frați omologi sunt de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
deschisă, specifică sentimentului cu care se pătrunde în ea și astfel conturează opoziția față de principiul masculin. O altă opoziție semnificativă între cele două lexeme este dată de genul gramatical. Limba română a rezervat, în seria sinonimică a substantivelor, esențialul și absolutul pentru genul masculin, în timp ce femininul definește efemerul, cunoașterea profană și limitată. Situația lexemelor timp-vreme este similară cu cea din codru-pădure, cel dintâi delimitând un spațiu consacrat, de o vechime vecină cu veșnicia, în timp ce pădurea ține de familiar. Trecerea dintre lumi
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
lăudăroșeniei” (V. I. Propp) indică faptul că ritualul inițiatic este în plină desfășurare și feciorul nu poate deconspira ființa divină circumscrisă prin el planului uman. Numele miresei este revelatoriu pentru funcția ei de reînnoire a universului, el conține un superlativ absolut al frumuseții și, în același timp, o închinare a hiperbolei estetice întru cosmos. Frumoasă pentru lume, prin neofit, mireasa va fi pierdută pentru ca traseul inițiatic să se completeze cu drumul uranian, consacrant. Făt-Frumos este expus tentației profanului marital, al cărui
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
care intră cu categorii prozodice: ritm și rimă interioară”. Muzicalitatea crescută a realizărilor artistice înlesnește intrarea în lumea arhetipală, dar poartă și amprenta individualității naratoriale, ce utilizează mijloace variate pentru a insinua și influența trăirile și participarea ascultă¬torului. Superlativul absolut construit prin repetarea adjectivului în „o pădure mare cu copaci grooșigroși” hiperbolizează dimensiunile arborilor prin prelungirea vocalei din primul determinant. Reluarea adjectivului augmentat de pronunția accentuată devine copleșitoare la nivel perceptiv și deschide în fața ochilor un spațiu aflat dincolo de limitele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
De la Eminescu încoace prea arare limba română a sunat așa de bine și de muzical, fluidul ei intim i (ni) s-a relevat ca un fagure de miere (și otravă) spre liniștea și neliniștea spiritului nostru care hălăduiește spre coclaurile absolutului...". (Revista "Feed Back", iulie, 2008) Ioan MOLDOVAN Literatura română, în întregul ei, este puțin cunoscută de europeni, lucru pentru care îi compătimesc sincer... Dragă Ioan Moldovan, de ce ai ales, în preajma Revoluției, Oradea pentru fixarea "în democrație" a familiei Moldovan? De ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cine mai știe câte există "pe limba ei", limbă pe care un practician serios trebuie să o poată traduce pentru uzul științific. MEDICINA MEDIEVALĂ ÎN MOLDOVA ȘI LA IAȘI. PERSONAJE MEDICALE ALE TIMPULUI MOAȘA Personajul medical cel mai important, unicul absolut indispensabil, răspândit pe tot teritoriul moldovean a fost moașa. Nu știm când a apărut moașa personaj. "De când lumea", se poate răspunde corect. Practicând o medicină empirică, cu destule elemente magice, moașa, mai întâi ca femeie neînvățată, practicând ceea ce a văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
și apoi trăiește în semnificația dramatică a relației dintre parole și langue, rostire și logos". Drama acestei trăiri este mărturisită în Criticilor mei:"Unde vei găsi cuvântul/ ce exprimă adevărul?" Avem deci o criză a limbajului în căutarea și exprimarea absolutului. Drama limbajului pornește de la ideea, trăită intens de Eminescu și Mallarmé, că poezia nu este o funcție a limbajului, ci limbajul însuși. "La Eminescu spune Paul Iruc constatăm o tensiune a visării limbii originare, o căutare a unui nou orfism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sinteză de spații fizice și corespunzător sufletești, rezumând sferele ontice posibile în concepția umană. Aceste spații desfășoară o impresionantă suită de planuri tensionale, a căror mișcare coregrafică metamorfozează variate stări spirituale, și sunt chemate să delimiteze antinomic două sfere existențiale: absolutul și cotingentul". E exprimată aici ideea pe care se dezvoltă studiul (în trei trepte) consacrat, cel mai recent, Luceafărului: Luceafărul. Treptele spiritului Hyperionic*. Mai întâi, George Popa face distincția, necesară, între "spațiul strâmt" al omenescului și "spațiul stelar" al Luceafărului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în trei trepte) consacrat, cel mai recent, Luceafărului: Luceafărul. Treptele spiritului Hyperionic*. Mai întâi, George Popa face distincția, necesară, între "spațiul strâmt" al omenescului și "spațiul stelar" al Luceafărului, un spațiu "situat în afară de timp și de loc", un spațiu al "absolutului" unde se află ființa supremă. Năzuința pământencei Cătălina către ideal mărturisește "elanul structural al ființei umane către dezmărginire", dorința finitului de a participa la cosmic. Este, de fapt, o încercare de a-și depăși "spațiul condiției umane". De cealaltă parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cel al oglinzii și de aici "în văzduhul visului". E spațiul în care încearcă să se unească "fizicul cu metafizicul". O nouă treaptă intermediară se face prin foc "într-un spațiu tensional al flăcărilor iradiante". Și la această "pătrundere a absolutului în orizontul vremelnicului", Luceafărul o cheamă pe Cătălina în alte sfere, celeste, pentru împlinirea unei iubiri ideale, dar fata de împărat nu se poate ridica până la "nivelul planului existențial" propus. Insuccesul comunicării Luceafărului cu fecioara determină în el o răzvrătire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
propriei ființe și pleacă "spre adâncimile cele mai iradiante ale conștiinței sale de făptură superioară". Zborul către demiurg trece printr-un spațiu "construit din convulsii de lumină". El se prezintă în fața unei Judecăți axiologice în urma căreia înțelege că "reductibilitatea sferei absolutului la sfera contingentului" nu mai este "de ordin ontologic" ci de "ordin axiologic", pentru ca finalul poemului să evidențieze doar distincția între orizontul teluric și cel ceresc al existențialității. În cel de al doilea eseu Transvaluarea hyperionică a temporalității din tripticul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Bruno"), v. ms.2257, f.4291. George Popa își propune să elucideze ce ar fi să însemne acest "à la Giordano Bruno" și ducându-se la opera acestuia, atrage atenția că pentru ilustrul italian "suprema eliberare însemnează întoarcerea la Neînceputul absolut, dincolo de orice model de ființare, de orice model de "lume"", concepând o transcendență de "dincolo de orice sistem ontologic, o antilume". Aici devine concluzia este "sălașul geniului". George Popa constată că această suprarealitate este relevată de știința contemporană nouă, astfel încât acel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a fost receptat de unii intelectuali din Franța, Belgia, Italia, Elveția, Spania, S.U.A. și alte țări. Proclamarea principiului valorificării și al integrării în sistem a momentelor raționale din filosofia și știința contemporană, precum și atenția acordată unor probleme filosofice tradiționale existența, absolutul, esența omului, destinul uman etc. au dat neotomismului un prestigiu ce i-au permis o răspîndire relativ largă (5, p. 9). Ocupîndu-se de om, de problemele sale, neotomismul s-a proclamat cu mereu înnoită insistență ca o filosofie umanistă. În numele
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
este libertatea; el este liber să aleagă, dar nu alege; de aceea, spune filosoful francez, omul este condamnat să fie liber își alege valorile, își alege esența. Spre deosebire de existențialiștii religioși (K. Jaspers, Gabriel Marcel ș.a.) după care există un transcendent absolut spre care omul tinde, J.-P. Sartre consideră că omul însuși este transcendență, putîndu-se proiecta fără intervenția divină. Deși are libertatea de a-și alege valorile, alegerea sa nu se încheie decît odată cu viața. De aceea și pentru J.-P
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
acestora. Operațiile obiectuale sînt înlocuite cu elemente și acțiuni verbale (în exemplul luat, atît bețișoarele, cît și adunarea concretă sînt înlocuite cu denumiri verbale). Verbalizarea, ca reflectare a acțiunii, oferă posibilitatea unor eventuale corecturi; de aceea și este considerată ca absolut necesară transferului acțiunii în plan mintal. În această etapă conținutul obiectual al acțiunii devine un bun al conștiinței. 4. Etapa "limbajului extern pentru sine". Trecerea la această etapă aduce o schimbare în funcția limbajului: din mijloc de comunicare acesta devine
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
șantierul blocului vecin mi s-a lăudat că la el unghiurile erau mult mai drepte ca la blocul meu. „Am oameni unul și unul!“, a zis meșterul ca și cum era dovedit că unghiul drept era și un fapt de la oameni. Că absolutul, când intră pe mâna unor constructori destoinici, are grade de comparație. „La voi - m-a lămurit el - blocul n-are nici un unghi drept, dar la noi mai găsești câteva.“ Și pentru că adevărul zidarului, așa cum spuneam, permitea grade de comparație, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Acum nu mai are nici o importanță iubirea inițială care l-a Împins să se uite mai atent la imaginea sa din apă. Chiar egoismul cel mai tenace nu poate Înainta prin vid și cu atît mai puțin un Însetat de absolutul din sine. Privirea sa emite parcă o radiație funestă care Îl ucide treptat, fibră cu fibră, chipul său din fîntînă devenind conturul propriului său mormînt, rana prin care i se va scurge sîngele. E ucigaș și victimă totodată, iar ucigașul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
crede că este de invidiat o fericire abstractă cînd viața ne oferă un adevăr care poate fi strîns În brațe. Iată-mă plecînd În căutarea lui Dionysos. E zeul cel mai nimerit pentru o asemenea Împrejurare. El nu spune: rîvnesc absolutul, ci: rîvnesc clipa. Și nu numai vița de vie, ci Întreaga vegetație crește vivace pe urmele sale. E cel mai necumpătat dintre zeii grecilor. Și cel mai străin de surîsul inuman al olimpienilor, cum ne-ar fi putut explica oricare
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să găsească soluții, iar inteligența îl obligă să le bagatelizeze. Dacă am putea defini cool-ul drept arta de a nu părea ceea ce este evident că ești, atunci Porumboiu ar câștiga detașat la această categorie. El este de fapt inversul absolut al lui Jderescu : își ascunde referințele, în loc să le afirme în gura mare. Faptul că vedem în A fost sau n-a fost ? ecouri din Caragiale, Ionesco sau Beckett (sau Mazilu) poate fi doar efectul unei perspective rigid culturale, pe care
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
participarea la Nunta din Cană Galileii în ambianța harică ce iradia din Persoană Să. De aceea aceste elemente ale cultului din întrebuințarea lor naturală devin prin întrebuințarea lor, în cadrul cultului Bisericii, sacre căci: „sacrul reprezintă irumperea în această lume a absolutului. Elementele de aici nefiind sacre prin propria lor natură ci doar prin participare. Actul dumnezeiesc scoate o ființă sau un lucru din condițiile sale empirice naturale și îl pune în comuniune cu energiile sfințitoare”. Evident că și în antichitate aceste
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
deci și în a d-voastră, este liniștea și pacea lăuntrică. Sigur, lumea nu ne întîmpină numai cu urale și flori, dar noi înșine trebuie să știm trece cu înțelepciune peste toate. Lucrurile sînt relative. Privite ca atare, dacă dorim Absolutul îl căutăm în altă parte, cu alte unelte și altă perspectivă. în ceea ce-i privește pe oameni, de la care ne vin cele mai multe traume psihice, trebuie să-i luăm cum sînt: orice am face, schimbarea este grea și trebuie, ca s-
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
dare de seamă cu activul Comitetului municipal de partid din BÎrlad” era cuprinsă și următoarea informație: „Un aspect negativ În activitatea unor Întreprinderi Îl constituie calitatea necorespunzătoare a produselor (subl.În orig.)”. Cum toate produsele erau excelente, tinzând spre superlativul absolut, nu era voie să spui poporului că mai existau și rebuturi deoarece el o știa și fără să citească În ziare, ca vrednic producător al acestora ce era. c.u. Sculați zincograful! Pentru cei care nu știu, inserarea pozelor În
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
nu este apăsată, ci o glisare lină, a unui pasaj liric către următorul episod prozaic. Ajuns la bancă pentru a încasa cele două sume, Lefter este pus în fața a ceea ce cu sintagma de „ironie a sorții”, face ca în ecuația absolutului și a simetriilor perfecte să se strecoare un chiasm demonic, o inversiune malefică, pentru că demonologia privilegiază inversiunile. Reacția lui Lefter are ca și în celelalte episoade caracte- risticile unei crize de isterie : „ș-a-nceput să se jelească, să se
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în imagine. Opera lui I.L. Caragiale căreia filmul îi stabilește momentul de sinteză - unic până acum, căci despre o montare polifonică a operei este vorba - este foca- lizată printr-o hipertrofiere a detaliului, printr-o ridi care a derizoriului la absolutul abjecției. De altfel, chiar din momentul „Grand Hôtel «Victoria Română»” sunt decupate două episoade, cel al linșării unui câine de către măturătorii nocturni și cel al femeii ridicate în miezul nopții și pălmuite violent. Cine vede toate aceste lucruri ? În orice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]