5,887 matches
-
faci nimic” sau, dimpotrivă, „Îți Încarci bateriile”, adică nu te mai supui constrângerilor și servituților cotidiene. De exemplu, termenul latin feriae avea atât accepțiunea de „zile de sărbătoare”, cât și pe aceea de „repaus, odihnă”. De aici a venit și adjectivul feriatus, care Însemna „nefăcând nimic, fără nici o treabă, liber de ocupații”. Ernest Bernea sublinia și el această caracteristică a sărbătorii, cu trimitere la sensurile pe care le avea În mentalitatea tradițională a țăranilor români: ...sărbătoarea, În ordinea stabilită a calendarului
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
aparținând unui alt tip de civilizație”, În speță cea occidentală. În acest caz, alteritatea nu mai derivă din individualizarea etnică, geografică sau religioasă, ci din diferențele de ordin material, de comportament și Înfățișare. Acest sens reiese mai ales din aplicarea adjectivului „frâncesc” unor elemente de civilizație resimțite ca fiind străine și diferite. Arme „frâncești”, unelte, postav, dar mai ales haine și pălării „frâncești” apar frecvent În documente și, desigur, În vocabularul comun. Dincolo de faptul că atestă circulația mărfurilor și a oamenilor
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
se exprimă prin intermediul unor constatări de ordin general, care se Înscriu În coordonatele obișnuite ale unei ideologii liberale și naționale. Nu este vorba de aprecieri favorabile directe, dar solidaritatea cu mișcarea italiană poate fi detectată, În subtext, mai ales prin intermediul adjectivelor cu o solidă Încărcătură negativă aplicate factorilor cu care aceasta se confruntă: „Italia e nemulțumită cu măsurile reacționare”; „o Italie de jos căzută sub un despotism mut”; „imposibilitatea de a se ține În țările din jurul său șal Sardinieiț orice măsură
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
București, 1974, pp. 101-102, sub voce „frânc”. Dicționarul elementelor românești din documentele slavo-române. 1374-1600, Editura Academiei, București, 1981, p. 84, sub voce, Îl atestă mai Întâi Între 1462-1472, apoi la 1468, 1474, 1506, 1561 etc., ca antroponim, dar și ca adjectiv, cu sensul de „occidental”. Ca nume de familie figurează la Iorgu Iordan, Dicționar al numelor de familie românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p. 208, care trimite la numele topic „Frâncul”, „Frâncești”. Vezi și Christian Ionescu XE "Ionescu" , Mică
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
208, care trimite la numele topic „Frâncul”, „Frâncești”. Vezi și Christian Ionescu XE "Ionescu" , Mică enciclopedie onomastică, Editura Enciclopedică, București, 1975, p. 142, sub voce „Francisc”. Acolo se afirmă că originea sa este de căutat În latina târzie, În care adjectivul „franciscus” are sensul de „franc”. În Bizanț este atestat din secolul al VI-lea, În forma „frangos”, frangoi desemnând, În mod vag, un popor din Italia, din apropierea Alpilor. De-abia În sec. al X-lea are atestat sensul de „francez
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
cel Mare, București, 1842, p. 147). O prezență masivă a elementelor de civilizație de origine franceză, nominalizate ca atare și identificate tocmai prin legarea lor de Franța, este atestată și În lexicul maghiar din Transilvania. În secolul al XVIII-lea, adjectivul „francia” conotează de fapt „modern”, „civilizat” pentru substantivele la care se atașează: francia-borsó, 1753 (un soi de mazăre), francia-fedél, 1768 (acoperiș cu mansardă), francia-kártya, 1753 (cărți de joc), francia-kék, 1723 (un fel de stofă), francia-kemence, 1797 (cuptor franțuzesc), francia-nadrág, 1724
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
și arhaizant: În toți anii de trecură, doar din povestirile martorilor la spectacole, ale actorilor și regizorilor care au colaborat cu centrul am aflat câte ceva (...). (Rlib, 6.VIII.2002). 3. TIPARE DE CONSTRUCȚIE Relativele sunt propoziții subordonate introduse prin pronume / adjective / adverbe relative, care se "încastrează" într-un grup sintactic (de regulă nominal) dintr-o altă propoziție, în condițiile în care, din punct de vedere referențial, relativul și centrul grupului "gazdă" sunt coindexate. Încadrarea construcției într-unul dintre cele două tipare
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
INTRODUCERE Ne propunem să începem demersul nostru printr-o scurtă analiză a termenului „apocrif“, a originii acestuia și a rolului său în cadrul vastului domeniu reprezentat de literatură de-a lungul secolelor. În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, în dreptul adjectivului„apocrif“ găsim următoarea explicație:„Apocrif,ă, apocrifi, e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. - Din fr. apocryphe, lat. apocryphus. Termenul apocrif
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
umane, nu s-au schimbat în esență. Istoria esteticii aproape că ar putea fi rezumată ca un proces dialectic în care teza și antiteza sunt dulce et utile, cele două epitete date de Horațiu: poezia este plăcută și utilă. Aceste adjective, luate separat, exprimă două concepții greșite, diametral opuse, despre funcția poeziei - căci credem că este mai ușor să corelăm dulce et utile pe baza funcției decât pe baza naturii literaturii. Părerii că poezia este o plăcere (analoagă oricărei alte plăceri
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
în limba engleză (1848). Francezii au preferat termenul folosit mai înainte de Villemain, care, prin analogie cu titlul cărții lui Ouvier, Anatomie comparée (1800), a vorbit de littérature comparée (1829). Germanii vorbesc de "vergleichende Literaturgeschichte" *1. Totuși, nici omul dintre aceste adjective formate în mod diferit nu este prea edificator, deoarece comparația este o metodă folosită de toate formele de critică și de toate științele și nu exprimă de loc într-un mod adecvat procedeele specifice ale studiului literar. Comparația formală între
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
limba cultă preferă clar desinența -e, producând chiar fenomene de hipercorectitudine, acolo unde norma a acceptat formele în -i. În orice caz, oscilații există în continuare. Unele devieri față de normă apar mai ales la forma articulată enclitic a substantivului sau adjectivului (vezi Avram 1979): s-au înregistrat atât -i în loc de -e (victimile, Radio România Cultural, 4.III.2008; cu ultimile puteri, Național TV, 3.III.2008; ultimile noutăți, OTV, 7.XI.2007; ultimile zile, Antena 1, 18.X.200711), cât și
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
TVR 2, 26.XI.2007; TVR 1, 5.III.2008); anii bătrâneței (TVR Cultural, 28.X.2007); din cauza cenușei vulcanice (Național TV, 9.V.2008), finalul săptămânei modei (Antena 1, 5.III.2008). Aceeași tendință a fost înregistrată și la adjective: aspectul vechei ctitorii (TVR Cultural, 18.V.2008), așteptarea marei finale (Antena 1, 21.V.2008). Fenomenul e în parte tot analogic și, pentru că se opune unei tendințe simțite ca marcată popular, e interpretabil ca o formă de hipercorectitudine. Ambele
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
III.2008), cel de-al doilea film, al douăzeci și douălea al seriei (Kiss FM, 1.XI.2007). Forma se poate explica prin analogie și prin dificultatea de a controla flexiunea în interiorul numeralului. 4.2. Acordul participiului adjectival (sau al adjectivului) 4.2.1. În limba română actuală a fost constatată tendința de pierdere a acordului în caz la genitiv-dativ al adjectivului și participiului adjectival care determină un substantiv feminin singular (având o formă diferită de cea de nominativ), mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
explica prin analogie și prin dificultatea de a controla flexiunea în interiorul numeralului. 4.2. Acordul participiului adjectival (sau al adjectivului) 4.2.1. În limba română actuală a fost constatată tendința de pierdere a acordului în caz la genitiv-dativ al adjectivului și participiului adjectival care determină un substantiv feminin singular (având o formă diferită de cea de nominativ), mai ales în situațiile în care adjectivul nu stă lângă substantivul pe care îl determină (Avram 1997: 360−361). Fenomenul privește în primul
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
limba română actuală a fost constatată tendința de pierdere a acordului în caz la genitiv-dativ al adjectivului și participiului adjectival care determină un substantiv feminin singular (având o formă diferită de cea de nominativ), mai ales în situațiile în care adjectivul nu stă lângă substantivul pe care îl determină (Avram 1997: 360−361). Fenomenul privește în primul rând participiul (cf. Gruiță 2006: 171-174). Exemplele din corpusul oral examinat conțin aproape în exclusivitate grupuri participiale postpuse, extinse, simțite ca adjuncți izolați, dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
mod ilicit (TVR 1, 11.III.2008), parte a unei campanii bine pusă la punct de către organizația Al-Quaida (TVR 2, 5.XI.2007), împotriva stării de urgență impusă de președintele... (TVR 2, 25.XI.2007). Semnificative sunt secvențele în care adjectivul este acordat, căpătând forma de genitiv-dativ, și numai participiul rămâne în forma de nominativ-acuzativ: în cadrul cercetării penale făcută... (OTV, 24.X.2007), grație tripletei sud-americane adusă în Ghencea în această iarnă (Radio România Actualități, 3.III.2008), începutul unei poezii
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
Grupurile care au drept centru un participiu capătă o anumită autonomie față de centrul nominal al acestuia, astfel încât în mod aproape sistematic acordul în caz nu se mai realizează. 4.2.2. Folosirea formei omonime cu nominativ-acuzativul este mai rară la adjectivele propriu-zise, la care lipsa acordului în caz e favorizată de intercalarea altor substantive sau, ca la participii, de faptul că adjectivul e centru de grup: trupul tinerei moartă în accidentul de tren (OTV, 12.V.2008). 4.3. Acordul adjectivului
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
acordul în caz nu se mai realizează. 4.2.2. Folosirea formei omonime cu nominativ-acuzativul este mai rară la adjectivele propriu-zise, la care lipsa acordului în caz e favorizată de intercalarea altor substantive sau, ca la participii, de faptul că adjectivul e centru de grup: trupul tinerei moartă în accidentul de tren (OTV, 12.V.2008). 4.3. Acordul adjectivului de întărire Materialul analizat nu a confirmat ipoteza că s-ar manifesta în continuare vechea tendință de utilizare invariabilă a adjectivului
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
adjectivele propriu-zise, la care lipsa acordului în caz e favorizată de intercalarea altor substantive sau, ca la participii, de faptul că adjectivul e centru de grup: trupul tinerei moartă în accidentul de tren (OTV, 12.V.2008). 4.3. Acordul adjectivului de întărire Materialul analizat nu a confirmat ipoteza că s-ar manifesta în continuare vechea tendință de utilizare invariabilă a adjectivului pronominal de întărire (vezi Iordan, Guțu Romalo, Niculescu 1967: 132−133). Acesta este folosit din ce în ce mai puțin și formele apar
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
adjectivul e centru de grup: trupul tinerei moartă în accidentul de tren (OTV, 12.V.2008). 4.3. Acordul adjectivului de întărire Materialul analizat nu a confirmat ipoteza că s-ar manifesta în continuare vechea tendință de utilizare invariabilă a adjectivului pronominal de întărire (vezi Iordan, Guțu Romalo, Niculescu 1967: 132−133). Acesta este folosit din ce în ce mai puțin și formele apar aleatoriu, din cauza dificultății de realizare a acordului (cu desinența interioară formei compuse); a fost totuși înregistrat mai ales femininul singular, în
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
10. MODIFICĂRI ȘI UTILIZĂRI ALE ADVERBELOR 10.1. Se confirmă tendința de generalizare a formelor scurte maxim și minim ca adverbe în construcții cantitative (cu sensul "cel mult", respectiv "cel puțin"), în pofida faptului că normele acceptă această formă doar pentru adjectiv (maxim, -ă, minim, -ă), impunând adverbelor formele maximum, respectiv minimum (cf. DOOM2): aveau maxim două operații pe săptămână (Național TV, 20.V.2008), în case de maxim 140 de metri pătrați (TVR 2, 17.XI.2007), până la maxim 500 de
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
și fenomenele de reacție (hipercorectă sau doar analogică) la tendințele cunoscute: extinderea genitiv-dativului feminin în -ei sau a formelor de feminin ale numeralelor. Materialul cercetat a confirmat ideea că lipsa acordului la genitiv-dativ nu se produce decât extrem de rar la adjective, fiind însă aproape generalizată pentru participiile adjectivale. Corpusul oral a permis observarea unor tendințe manifestate mai puțin în scris, pentru că se datorează influenței registrului colocvial (de exemplu, folosirea extinsă a prepoziției pe). 1 Contractul dintre Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
nu era Otilia, nu era fata nebunatică. Un aer de platitudine feminină stingea totul. Avusese dreptate fata:”noi nu trăim decât cinci-șase ani!” (George Călinescu, Enigma Otiliei) 1.Scrie sinonimele cuvintelor exotic și enigmă. 2.Menționează gradul de comparație al adjectivului bătrân de tot. 3.Motivează rolul interogațiilor formulate de Pascalopol. 4.Precizează perspectiva narativă folosită de autor. 5.Notează două asemănări/ deosebiri sesizate de Felix, la Otilia. 6.Explică replica fetei: noi nu trăim decât cinci-șase ani. 7.Schițează, în
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
cutiei negre" a acțiunilor umane. Deși preocupările pentru explicarea conduitei umane se găsesc Încă În scrierile primilor filosofi greci, conceptul de motivație evoluând de la cuvântul latin motum (motivus) se impune de-abia În secolul XIX. Evoluția acestui termen este de la adjectiv, În diferite limbi romanice semnificând „care are proprietatea de a se mișca" Ia substantiv, obținând sensul de „cauză a mișcării" (motif sec. XIV, motiver sec. XVIII, motivation sec. XX, cf. R. Martin, 1977, p. 39). Investigațiile asupra motivației se intensifică
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI DE LA TRADIȚII LA INTEGRARE EUROPEANĂ by Mariana CALUSCHI, Oana GAVRIL JITAR, Mihaela ŞERBAN, Constantin NECHIFOR, Daniel URMĂ () [Corola-publishinghouse/Science/750_a_1157]
-
a tendințelor din limba actuală. 1. DEFINIREA SUBCLASEI - STATUTUL PRAGMATIC Locuțiunile pronominale alocutive se înscriu, prin funcția lor pragmatică, în clasa mai largă a formulelor de adresare. Sunt sintagme specifice registrului formal, emfatic politicos, formate dintr-un substantiv și un adjectiv posesiv de persoana a II-a. Utilizate în exprimarea deferenței, ele au o frecvență redusă în vorbirea curentă, în schimb contextul oficial, protocolar care le este specific le sporește importanța. Două serii compun grupul locuțiunilor pronominale alocutive: Domnia Ta-Domnia Voastră-Domniile
[Corola-publishinghouse/Science/85027_a_85813]