9,537 matches
-
ÎNSOȚESC, IUBITE... Autor: Doina Theiss Publicat în: Ediția nr. 1339 din 31 august 2014 Toate Articolele Autorului Mi-ai fost stânca ce-n vâltoare mereu m-a susținut Catifeaua de pe floare și-al vieții conținut! Dacă ochii vei închide, din albastrul blând O lacrimă va curge peste tristul gând. Viața fără tine, îmi este amară Simt singurătatea ce inima-mi omoară. Oriunde pășesc mă lovesc de... spini Sufletu-mi rănesc oamenii haini. Cu sete de iubire am pășit prin viață. Purtam
TE ÎNSOŢESC, IUBITE... de DOINA THEISS în ediţia nr. 1339 din 31 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/360093_a_361422]
-
cu vraja neuitată! De s-ar întoarce timpul... atât de trecător, În pasăre albastră m-aș transforma și-n zbor La tine, dragul meu, aș poposi, să-ți spun Te însoțesc, Iubite, pe Infinitul Drum! O mână nevăzută îmi mângâie albastrul O adiere albă ne poartă sus la astrul Ce-mprăștie sclipire peste-al nostru suflet. Simți și tu, Iubite, Popasul... fără Umblet? Cristalele din iriși strălucesc și ele Culoarea dăruită de frumoase stele. Liniștea sclipește printre stropi albaștri Nedespărțiți și
TE ÎNSOŢESC, IUBITE... de DOINA THEISS în ediţia nr. 1339 din 31 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/360093_a_361422]
-
roagă: - Ei, haide, doar nu te închini la așa ceva! Deși, râse, decât să te privești pe tine în oglinzi, mai bine te rogi să nu te vadă prea multă lume. Ema ridică capul. Ochii îi străluceau straniu, parcă înflăcărați de albastrul electrizant al vitraliului de pe care, niște aripi imense, argintii, păreau că tocmai își vor lua zborul. Ai terminat? O întrebă sec, ridicându-și cu agilitate trupul ei disproporționat, uriaș. Aceleași oglinzi, care cu câteva minute înainte îi reflectaseră cu atâta
OGLINZI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1362 din 23 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360090_a_361419]
-
Ceapaev și-a luat cascheta, care era așezată pe margine biroului, a ridicat-o pentru câteva secunde, a privit în zare, un oftat prelung i s-a auzit (aproape inperceptibil) și pleoapele ochilor au clipit în roua ochilor săi ca albastrul de Voroneț ca, în final, a lăsat-o să cadă, exact ca și tatăl meu când își ușura sufletul: scotea pălăria de pe cap, o atingea ușor cu degetele și o punea alături ca pe o relicvă sfântă, fiind încredințat că
EXPERIMENTUL DIABOLIC (2) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 973 din 30 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/360004_a_361333]
-
lui Dumnezeu, munții Carpați. Soarele se răsfrânge în inima ei pulsând veșnicii. Picioarele cuvintelor romanești caută harul în somnul gliei încălțate în sandale romane. Serenitatea vocalelor are timbru de clopot ortodox. Ele înalță curcubeu peste Prut pe cerul de un albastru voronețian. Răsună în trupul Limbii române glasul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Limba Română este ultima Lui mănăstire, cea mai dreaptă, temeinică, eternă. Eminescu așază mâna lui Dumnezeu pe spicele de grâu coapte, încolțind în cuvintele din câmpia Limbii
LIMBA ROMÂNĂ, ULTIMA MĂNĂSTIRE de ANGI CRISTEA în ediţia nr. 1339 din 31 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/360122_a_361451]
-
opri și așeza servietă pe un scaun, isi fixă pălăria pe cap,inspiră și intră în cameră alăturată de unde se auzeau voci. Pășind în camera observa un barbat cam pe la vreo cinzeci de ani,ce purta o salopeta de un albastru prea spălat, cu o pălărie de paie în mâinile care trădau o meserie deloc ușoară. -Bine ați venit,inspectore.Va așteptăm de ceva vreme,spuse o voce groasă din colțul camerei. Cei doi își dădură mâna. -Bine v-am gasit
KARON,CAP 11 de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2309 din 27 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/360151_a_361480]
-
de sus,reci și dureroase.Printre lacrimile sărate ce se amestecau cu cele deasupra-mi am văzut un chip care se apropia de mine și mă lua în brațe,unde era atât de cald și bine.Imi aduc aminte de albastrul ochilor ei,un albastru că în zilele de vară care ma țintuiau cu privirea și încercau să țină minte orice parte din mine.Doua mâini calde mi le-au cuprins pe ale mele ,suflând ca să mi se facă caldura.O
KARON ,CAP 13 de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2316 din 04 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/360153_a_361482]
-
dureroase.Printre lacrimile sărate ce se amestecau cu cele deasupra-mi am văzut un chip care se apropia de mine și mă lua în brațe,unde era atât de cald și bine.Imi aduc aminte de albastrul ochilor ei,un albastru că în zilele de vară care ma țintuiau cu privirea și încercau să țină minte orice parte din mine.Doua mâini calde mi le-au cuprins pe ale mele ,suflând ca să mi se facă caldura.O mică perla mi se
KARON ,CAP 13 de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2316 din 04 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/360153_a_361482]
-
mușcăm pe rândca doi copii pofticioșivezi, totul este simpluatâta vreme cât plouăși sânii mei se alintăînvăluiți în căldura cămășii tale... XXII. FEERIE, de Nuța Istrate Gangan, publicat în Ediția nr. 747 din 16 ianuarie 2013. aripile fluturilor catifelați atât de albastru în tine atât de roșu în inima mea petale picură pe umerii noștri goi trupul tău miroase a duminică uitată în soare pe malul mării în după-amiaza unei furtuni neanunțate ți-au înflorit orhidee pe pântec îmi spui iluminezi întunericul
NUŢA ISTRATE GANGAN [Corola-blog/BlogPost/359683_a_361012]
-
lunecă pe piele degetele tale braille Bach nimic nu a rămas neatins de feerica înflorire a orhideelor din întuneric în lumină trecem cu inimile explozii stelare roș-albastre doar buzele ... Citește mai mult ploaia înfășoară în lumină umedăaripile fluturilor catifelațiatât de albastru în tineatât de roșu în inima meapetale picură pe umerii noștri goitrupul tău miroase a duminicăuitată în soare pe malul măriiîn după-amiaza unei furtuni neanunțateți-au înflorit orhidee pe pântecîmi spuiiluminezi întunericul din mine, femeielampioane albesânii tăisimfonii transparenteîmi tresar în palmecoapse
NUŢA ISTRATE GANGAN [Corola-blog/BlogPost/359683_a_361012]
-
mintea îmi adoarme, pân-ce genele-mi clipesc?/ Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin.” (Noptea). Eminescu ajunge mai aproape de sine, atunci cănd se evocă precum: „Dar nu vine... Singuratic/ În zadar suspin și sufăr/ Lângă lacul cel albastru/ Încărcat cu flori de nufăr.” (Lacul). Poezia eminesciană este, înainte de toate, un climat al Spiritului și apoi un climat al Cuvântului, al Inteligenței și Visării, prin Cuvânt. Începând cu ridicarea bustului Eminescu din Botoșani, în anul 1890, a bustului poetului
MARELE NOROC AL LITERATURII ROMÂNE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1477 din 16 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/359755_a_361084]
-
gl. mr. av. dr. Dumitru-Dorin Prunariu își amintește, cu plăcere, că la grădiniță a făcut un desen cu un satelit deasupra casei bunicilor, apoi, în clasele primare, a proiectat și ansamblat un avion pe masa din bucătărie, iar astăzi, privind albastrul cerului, generalul își aduce aminte: odată am zburat în Cosmos. Comandor (rez.) Ștefan Popa Referință Bibliografică: Odată am zburat în Cosmos / Ștefan Popa : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1593, Anul V, 12 mai 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015
ODATĂ AM ZBURAT ÎN COSMOS de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1593 din 12 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/359806_a_361135]
-
cărări de vis gâze și fluturi șugubeți care s-au zăpăcit și ei, umblând pe câmp aproape beți, albinele culeg nectarul dulceții florilor de mai și toată liota de gâze pornit-a nunta în alai. privighetoarea e soprana pierdută în albastrul pur, cântând în razele de soare de dimineață la azur. un pitpalac nebun și singur se vaietă pe un tăpșan că a îmbătrânit, săracul, și n-a ieșit de-acum un an. această dulce primavară i-a prins pe toți
AU ÎNFLORIT SALCÂMII IAR de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1593 din 12 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/359840_a_361169]
-
albi sunt preferații mei...sunt ca niște flori venite din rai,nu crezi? Privindu-l pe acel bărbat,cu mască pe față,îi zării în lumina lunii culoarea buzelor trandafirii,ce se doreau a fi sărutate și ochii de un albastru precum cerul care îi pătrundeau în suflet și îi făceau obrajii să se imbujoreze.Observand acest lucru,băiatul zâmbi dulce și luandu-i mâna,ușor intr-a lui se prezenta cu numele de Pablo Garcia. -Îmi face plăcere să te
KARON,CAP 4 de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2258 din 07 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359780_a_361109]
-
caz e o persoană deosebită și se gândi că nu ar mai trebui să judece oamenii după aparente și că, i-ar plăcea să îl mai revadă. Totuși,desi purta mască,ce-i ascundea chipul,fata zărise ochii de un albastru intens,care îi aduceau aminte de William ,cel față de care semințele iubirii încolțiră deja.Karon ,speră,însă,că acel rod că nu se transforme în trandafiri cu spini și să nu aibă de suferit dacă își va deschide inima în fața
KARON,CAP 4 de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2258 din 07 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359780_a_361109]
-
din colivia fără cer Tot mai străin, tot mai stingher. Aș vrea să mă îmbăt de dor, În trupul meu să te devor, În lacrima din rime să te vând Metaforei ce-mi încolțește-n gând. Cu ochii tăi de-albastru infinit, Să te refac din cioburi nesfârșit Și să te cos cu-n fir de iarbă În toamnele ce vin tot mai cu grabă. Aș vrea în maluri să te-adun, În valuri zbuciumul să-ți pun, Să te resfir
FEMEIA SUFLETULUI MEU (2) – VERSURI de GAVRIL MOISA în ediţia nr. 1115 din 19 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359833_a_361162]
-
Iar părul castaniu ,care încă mai purta o strălucire a anilor de tinerețe,se lasă purtat pe unul dintre umerii de portelen ai femeii. Trupul ei asemeni unei sălci în bătaia vântului tomnatec ,era acoperit de o rochie, de un albastru închis cu flori albe brodate în jurul corsetului minuscul.Coapsele erau învăluite de panglici albe asemeni florilor de pe corset,rochia având o croiala simplă care îi evidenția silueta fusiforma .Pe deasupra rochiei purta o capa de culoare neagră din catifea,până la nivelul
KARON CAP 1 de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359776_a_361105]
-
Pe deasupra rochiei purta o capa de culoare neagră din catifea,până la nivelul ghetelor lăcuite, ,iar pe caps o pălăria din fetru ,întărită pe margine cu o panglică și impodobita.In spatele pălăriei,era înfipta o pană de papagal de un albastru că platoșele cărăbușilor ,care în zilele de vară ,se lăsau ademeniți de lumină felinarelor din gradina.Din capa neagră,se iveau două mâini uscățive ,nemuncite că ale Radellei,însă nu își pierduseră grația de altădată .Ele purtau mănuși de dantelă
KARON CAP 1 de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359776_a_361105]
-
Iar părul castaniu ,care încă mai purta o strălucire a anilor de tinerețe,se lasă purtat pe unul dintre umerii de portelen ai femeii. Trupul ei asemeni unei sălci în bătaia vântului tomnatec ,era acoperit de o rochie, de un albastru închis cu flori albe brodate în jurul corsetului minuscul.Coapsele erau învăluite de panglici albe asemeni florilor de pe corset,rochia având o croiala simplă care îi evidenția silueta fusiforma .Pe deasupra rochiei purta o capa de culoare neagră din catifea,până la nivelul
KARON CAP 1 de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359776_a_361105]
-
Pe deasupra rochiei purta o capa de culoare neagră din catifea,până la nivelul ghetelor lăcuite, ,iar pe caps o pălăria din fetru ,întărită pe margine cu o panglică și impodobita.In spatele pălăriei,era înfipta o pană de papagal de un albastru că platoșele cărăbușilor ,care în zilele de vară ,se lăsau ademeniți de lumină felinarelor din gradina.Din capa neagră,se iveau două mâini uscățive ,nemuncite că ale Radellei,însă nu își pierduseră grația de altădată .Ele purtau mănuși de dantelă
KARON CAP 1 de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359776_a_361105]
-
VIRGIL CIUCĂ - POEME NEWYORKEZE (2) Autor: Virgil Ciucă Publicat în: Ediția nr. 1115 din 19 ianuarie 2014 Toate Articolele Autorului INEFABILELE GÂNDURI Inefabilele gânduri Ludicele simțăminte Se așază rânduri, rânduri În poem fără cuvinte Fără fâlfâit de-aripă Zboară spre albastrul zării Gândurile care țipă Din durerile tăcerii Răvășite, insolite Cu mult har și fără teamă Sosesc gânduri inedite Strajă codrilor de-aramă GÂNDURILE DOR Gândurile dor și strigă, Uneori le-auzi oftând Oare cine le obligă Să suporte sângerând? Când
POEME NEWYORKEZE (2) de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 1115 din 19 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359922_a_361251]
-
comentatorul Cristian Țopescu înfrumusețează și glorifică sportul, și pe sine. Atât într-un caz, cât și în celălalt se relevă calea apropierii de sufletul omenesc. Sunt mulți neînzestrați în toate domeniile vieții românești de azi. După cum nu se poate vedea albastrul cerului cu ochii lui Homer, nu se poate nici auzi sunetul cuvântului fin, cu urechi de plumb! (Aurel V. ZGHERAN aurel.vzgheran@yahoo.com) Referință Bibliografică: Cristian Țopescu. I se simte lipsa de oriunde pleacă, este bineprimit oriunde vine...! / Aurel
CRISTIAN ŢOPESCU. I SE SIMTE LIPSA DE ORIUNDE PLEACĂ, ESTE BINEPRIMIT ORIUNDE VINE...! de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1108 din 12 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359936_a_361265]
-
de clipa de azi. mă opresc mereu lângă un râu imaginar, să văd cum seara, culcându-se pe văi și pe munți, își pierde odată cu noaptea, în apă, primele stele. aștept mereu soarele, un taur de foc repezit să-mpungă albastrul zilei spre infinit. nu știu ce nume să-i dau acestei seri, mă cutremură răcoarea și sălciile pletoase care foșnesc în bătaia brizei, poate am s-o numesc baladă autumnală, sau poate n-am s-o mai numesc deloc. îmbrîțișez iarba pe
BALADĂ AUTUMNALĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 579 din 01 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/359979_a_361308]
-
pe geam soarele ,se gândi să poarte ceva mai îndrăzneț, ceva care să reflecte starea ei de spirit.Deschise șifonierul,privi toate rochiile,trecu cu mâna peste toate ca sa simta materialul și hotărî că are să îmbrace o rochie de un albastru că cerul vara.Cobori după o ultimă privire în oglindă și ciocani la ușă Radellei. -Intra! Se auzii un glas ușor din cameră. Pe Karon o mulțumi faptul că Radella zambea.Asta însemna că se simte mai bine. -Cum mai
KARON,CAP 8 de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2294 din 12 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359966_a_361295]
-
Acasa > Versuri > Frumusete > MESTEACĂNULE, DĂ-MI CUGETARE Autor: Constanța Abălașei Donosă Publicat în: Ediția nr. 256 din 13 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Privesc mesteacănul meu zvelt Și frunzele-i în legănare, Lucind în curcubeul neapus La zborul albastrului din zare. Cu dragostea spre necuprinsul cer Privesc mesteacănul Și-n clipele apăsătoare ; Prin rugă, numele il strig În fața icoanei din lemnul de tei; Ce-a absorbit tot sucul toamnei Și-al iernii de prea frig Atunci când s-a născut
MESTEACĂNULE, DĂ-MI CUGETARE de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 256 din 13 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359611_a_360940]