4,800 matches
-
ea este „mecanismul producător de mister” (/257). CAPITOLUL al IVlea REVELAȚIA MAGICULUI PRIN FORMELE SACRLUI IV. 1. Inserția magicului În ontic Cei mai mulți dintre hermeneuții fantasticului consideră fantasticul ca o ciocnire Între două sisteme de semnificații, ciocnire generată și generatoare de ambiguitate (de ezitaredupă expresia lui T. Todorov). Pentru Roger Caillais, „fantasticul Înseamnă o Întrerupere a ordinii recunoscute, o năvală a inadmisibilului În sânul inalterabilei legalități cotidiene” (), Înseamnă interferare a realului cu fabulosul, a plauzibilului cu incredibilul. Originea fantasticului ar fi sentimentul
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
echilibrul maturului Eliade În care se armonizează direcții ce păreau a anunța o personalitate schizoidă pe de o parte, pasiunea pentru rigoare a eruditului, pe de alta percepția lumii sub unghiul fabulosului). Domnișoara Christina este un roman „În care atmosfera, ambiguitatea fantasticului este dată nu atât de prezența elementului irațional, miraculos (strigoiul) În narațiune, cât de modul În care individul normal trăiește și primește supranaturalul” (). Adevărata temă a romanului este cum se manifestă prezența fantastică (o experiență tradițională, păstrată de memoria
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
este Într-o stare nelămurită de vis și veghe. Enumerarea straniilor și insolitelor obiecte-obstacol Începe prin două pronume nehotărâte: ceva, cineva („din nou cineva, ceva, o ființă sau un obiect cu neputință de precizat ... )” (/33), menite să marcheze nesiguranța și ambiguitatea lucrurilor și trecerea cu ușurință de la o formă la alta. Sugestia mai profundă, formulată clar În finalul nuvelei, este că de la viață la moarte trecerea este imperceptibilă și că, În fapt, omul trăiește concomitent sau succesiv În două universuri. Din
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
această cultură să fie una "de fațadă", tip "bârfă". În principiu, pentru o bună integrare și funcționare, culturii de tip rețea îi sunt necesare persoane: • extravertite, energizate de relațiile interpersonale; • deținătoare de abilități sociale dezvoltate; empatie și intuiție; • tolerante la ambiguitate și la diversificare; • leale grupului din care fac parte; • răbdătoare, pregătite să construiască relații pe termen lung. Acesui tip de cultură organizațională îi sunt caracteristice următoarele elemente: • ușile birourilor sunt deschise sau neîncuiate, prin care angajații intră și ies nestingheriți
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
clară în interiorul organizației. Solidaritatea intenă este obținută numai în condițiile raportării comune la "inamici" externi. Ținând seama de aceste particularități, pare că acestei culturi îi sunt potriviți indivizi: • orientați puternic către scop; • motivați de claritate și mai puțin rezistenți la ambiguitate; • mai mult pragmatici, decât afectivi în relațiile de muncă; • centrați pe succes (nu îi satisfac strategiile de evitare a conflictelor). O astfel de cultură este eficientă și caracteristică unei societăți/piețe competitive. Lipsa cooperării poate atrage dezavantaje chiar mai mari
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
să sufere pierderi temporare cu scopul de a-și determina partenerul să coopereze (potrivit normei reciprocității) a ales cum ar zice A. Rapaport "calea martirului". • Robert Knox și Ronald Douglas (1971, apud Boncu, 2006) au sugerat că în condiții de ambiguitate competiția este singurul răspuns adecvat. Până când jucătorii își dau seama că, optând pentru cooperare, celălalt va proceda la fel (și că pot câștiga împreună), diada este deja prinsă în "capcana competiției" (p. 33). • prinși în raporturi de concurență, niciunul dintre
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
contradictorie; prezintă ipotezele ca pe niște certitudini. Atitudinea de supunere pasivă. Această atitudine denotă încercarea de a obține siguranța prin evitare, repliere, supunere excesivă. Subiectul evită să-și spună părerea. Este, în general, de acord cu ceilalți și rămâne în ambiguitate, fără a-și verifica propriul punct de vedere. Lui îi este greu să își stabilescă poziția față de partener și așteaptă să vadă ce face acesta pentru a fi în siguranță. Așadar, refuză să își asume un angajament personal. Face dovadă
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
doar „prin opoziția sa cu planul real”<footnote id=”10”> <Brooke Rose Christine în Maria Cap-Bun, , Între absurd și fantastic - Incursiuni în apele mirajului, Editura Paralela 45, 2001, p. 50./footnote>, iar specificul narațiunii fantastice constă într-o „retorică a ambiguității și nu atât în mecanismul subtil al reacțiilor intelectuale și afective ale cititorului”, după cum afirma Tzvetan Todorov. Pe lângă o tematică specifică, există o serie de caracteristici importante ale literaturii de tip fantastic. Sunt preferate textele scurte (povestiri sau nuvele) căci
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
reacționat așa, dacă în imaginația lor nu ar fi persistat credința superstițioasă în posibilitatea unor intervenții diabolice. Fantasticul simbolist este reprezentat în literatura română de Mateiu Caragiale în opera Remember, în care el sugerează conflictul dintre iluzie și realitate. Tema ambiguității realitate - mască, atmosfera și tipologia fac din această narațiune un reper important. Este un fantastic în care se amestecă realitatea cu bizarul și onirismul. Un tânăr aristocrat englez, dependent de viață excentrică, dar și de cadrele vechi din muzee, care
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
coordonate teoretice privind fantasticul. Esențialul este că fantasticul constituie, în primul rând, o categorie estetică, textualizată în diferite forme (specii) literare, care își are originea în dialectica real-nereal, logic-ilogic, obiect-semn, finit nedefinit, care are un caracter dilematic, instituind prin aceasta ambiguitatea percepției și a labirintului de semnificații, care implică felurite modalități de insolitare (straniul, enigmaticul, miraculosul etc), care produce sentimente de neliniște, teamă, spaimă, teroare, iar instituirea lui nu poate avea loc decât pe baza unei convenții deliberat acceptate atât de
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
și la evocarea istorică. Trecerile de la un plan la altul sunt imperceptibile și, spre deosebire de pomenita alunecare, literar nejustificată, în limbajul lui Mitică, constituie unul dintre principalele izvoare de grație ale narațiunii. Și aici se poate cu ușurință vorbi de o ambiguitate stilistică. Am putut observa analogiile care se pot stabili, deși fără raport istoric, cu Revolta îngerilor. Între acestea, diferența de registru este însă frapantă. Dardarot și Aghiuță poartă pecetea pitorescului sud-est-european. La France, în nararea primei revolte în ceruri, există
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Din scrisul lui Caragiale lipsesc însă o serie de întrebări care animă opera enciclopedistului. Lipsește de exemplu o dimensiune mitică a rațiunii. Kir Ianulea și Calul Dracului, scrise cu trei ani înaintea morții, sunt produsele plenitudinii conservate până la capătul drumului. Ambiguitatea și menținerea în ea, cu privire la intervenția neobișnuitului sau la motivarea unei acțiuni este o atitudine care nu contrazice luciditatea, nu poate abdica de la ea, dar acceptă anumite semne de întrebare. Admiratorul lui Shakespeare crede că pe lume există mai multe
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Ceea ce surprinde, fiind vorba de un basm, este absența fabulosului, motivația exclusiv realistă a faptelor, dar mecanismele exoticului sunt atât de bine mânuite încât suplinesc această lipsă. Chiar dacă Abu Hasan trăiește o aventură de-a dreptul fantastică, fondată pe clasica ambiguitate dintre realitatea fenomenală și cea onirică, ezitare ce degenerează, firesc, în nebunie, percepții evenimentelor nu este la fel de ambiguă și pentru cititor, căruia i se îngăduie să observe și ceea ce se petrece în culise. Cititorul, spre deosebire de personaj, știe că totul e
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
se sprijină întreg edificiul nuvelistic poate părea dezarmantă la prima vedere. Cel mai mult este luat în considerare răspânditul loc comun postulat de literatura populară pe teme religios-apocrife, potrivit căruia raporturile existențiale între om și diavol sunt dominate de o ambiguitate structurală ce are ca scop să favorizeze trecerea atributelor psihico morale de la un personaj la celălalt. De aici decurge atât posibilitatea de ,,îndrăcire’’ a celui dintâi, cât și ,,umanizarea celui de-al doilea’’, astfel are loc ,,laicizarea’’ în dublu sens
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
în cazul aceluia, marginile bunei cuviințe verbale. Psihologia tânărului încă necopt și a experimentatei hangițe sunt sugerate fără cusur, printr-un minimum de replici și comentarii subsecvente ale naratorului. Nu se știe cine, norocul sau poate nenorocul (încă una din ambiguitățile stării de spirit ce-i prezidează acțiunile), face ca impulsul pentru aventura erotică a tânărului bărbat să se manifeste față de o femeie ieșită din comun. Femeia care stăpânește hanul lui Mânjoală, coana Marghioala, este și ea ,,însemnată’’. Grație unui presupus
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
de impactul dintre cele două moduri de înțelegere și explorare a noțiunii de mister. Întreaga artă narativă a povestirii se revendică de la refuzul oricărei tentații de a explica, implicit de a canoniza, dimensiunea satanică a personajului feminin, învăluit într-o ambiguitate incitantă. Încântat de amuzanta hârjoană dintre cei doi eroi, la prima vedere, cititorului i se refuză conotația subtextuală a detaliilor investite cu funcție magică. De-abia odată cu reluarea lecturii pe scene și momente, începe a fi 81 reținută de prezența
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
a cultivat de la bun început. Detașata ,,analiză’’ căreia îi este supus ,,cazul’’ după trecerea unui bun număr de ani, cu prilejul unei plăcute taclale (,,ședeam cu socru-meu la lafuri’’) nu trebuie să ne inducă în eroare. Elementul încărcat de ambiguitate are la Caragiale o frecvență incomparabil mai redusă și alte finalități decât la categoria respectivă de scrieri contemporane. El este însă unul din elementele care contribuie la puterea de fascinație a Hanului lui Mânjoală. Povestirea aventurii tinerești este încadrată într-
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
una că în fundul căciulii îmi pusese cocoana farmece și că iedul și cotoiul erau totuna...’’, explică simbolul magic însuși povestitorul. În momentul când propune un ,,final deschis’’, prozatorul împinge la ultimele consecințe tehnica fantasticului, aruncând în acest mod definitiv vălul ambiguității revelatoare. Întreaga idee din final este că în ultimă instanță, și pentru eroii povestirii acesteia, fantasticul se dovedește a fi unicul mod de existență: mai exact, modul de existență cel mai veridic. 2.4.4. În vreme de război Nuvela
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
uimește. Impulsul juvenil de a provoca ,,extraordinarul’’ (adică peripețiile memorabile) pune stăpânire de el. Nici următoarea întâmplare ,,minunată’’ prin care trece nu-l aduce la realitate, îndemnându-l la eforturi de a stabili reala identitate a tovarășului de drum. Premeditata ambiguitate abil manevrată care planează asupra întâmplării nu ne poate înșela. Enunțul’’ ideii fantastice este reluat și distribuit într-un nou moment epicpsihologic. Este momentul în care ,,opera’’ spiritului satanic atinge desăvârșirea, când starea de uimită încântare a eroului se confundă
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
termeni culturali, și nu materiali). Astfel, Wendt dezvăluie că, după ce asumpțiile filosofice aflate la temelia neorealismului sunt expuse într-un mod adecvat, ar fi fals să se afirme că descrierea neorealistă a sistemului internațional funcționează prin auto-reglementare reflexivă. Într-adevăr, ambiguitatea neorealismului la nivel filosofic are efecte directe asupra statutului său problematic, de model capabil să explice activitățile statelor. Mai ales, Waltz nu precizează în mod clar gradul în care unitățile sunt autonome în raport cu presiunile generate de structura sistemului. Waltz afirmă
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
152, 158, 161 vezi și socializare Modelul neorealist al sistemului internațional / 30, 32-33, 48, 50-51, 56-59, 64, 71, 99, 108, 112, 121, 127, 145-147, 159 11 septembrie 2001 / 52, 169-174, 178-180 activitatea instituționalizată / 84 ajustări ale politicii externe / 49, 159 ambiguitate / 59 cadrul teoretic; teorii și predicții / 30, 40, 49, 67 China / 31, 35, 51, 68, 78, 111, 115, 121-127, 136, 159-161 colapsul URSS / 27, 48, 72, 77, 150, 161 definiții / 30 Germania / 31, 51, 68, 78, 80, 82 Japonia / 31
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
la imbecilizarea prin televizor, la dezinteresul pentru cărți, deși de prin case n-au dispărut bibliotecile; deoarece ca mobilă, produc impresie bună. Uneori, privirile sunt mai elocvente decât cuvintele rostite. Limbajul disimulează adesea gândurile, pe când ochii exprimă direct, nemijlocit, fără ambiguități viața noastră interioară. Privirile sunt felurite: pe furiș, printre gene, pline de seducție, fermecătoare, ambigue, aparent somnolente, în care se ascunde o forță latentă, o veghe lucidă, o exprimare a ceea ce este important. Pentru bărbat cea mai plăcută privire este
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
nudului artistic, ci un element finit, frumos sau urât prin natura lui. Încercările de clasificare morfologică sunt lipsite de interes. Definiția actuală a sânului frumos nu este decât o opțiune în care confruntarea cu tot ce ține de concret etalează ambiguitatea și aproximativul. Din vechime, "anchetele" au stabilit mai multe tipuri de preferințe: în Grecia antică erau apreciați sânii plați, musculoși, în India medievală, sânii grei și exuberanți, Renașterea aprecia sânii opulenți, iar Revoluția pe cei ... liberi; în anii '20, incitau
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
minciunii care înfrumusețează și a se recunoaște cu satisfacție). Snobismul și kitsch-ul se interferează frecvent. Despre zvon vonul se naște din apariția și circulația unor informații neconfirmate public de către surse oficiale, fie dezmințite de acestea. Înflorește când există o ambiguitate a știrilor și când oamenii simt că se petrece ceva important pentru viața lor. Este un fenomen psiho-social cu funcție de informare sau de exprimare a emoțiilor. Circulă în virtutea unor interese puternice ale indivizilor implicați în transmiterea lor. Explicarea zvonurilor ține
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
și hotărârea sa, că el se definește printr-un hotar mai vast, care-l cuprinde pe el și pe alții deopotrivă. Uniforma este emblema vastității hotarului și a absenței hotarului propriu. Vedem deci cum în esența oricărei hotărâri rezidă această ambiguitate a preluării în proiect. Căci orice hotărâre în privința a ceva sau a cuiva poate să se manifeste ca o cuprindere care îmbrățișează și sporește sau ca una care înghite anihilând. Ea poate acționa ca limită acceptată sau ca limită impusă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]