2,720 matches
-
părăluțe, băiete! Iaca eu n-aș putea să stau liniștit văzând cu ochii mei cum li se lungesc gâturile mușteriilor uitându-se după Catrina mea. Unde mai pui că se găsește câte unul, mai ales târgoveți, care după ce s-o amețit pune chiar mâna pe ea și râde ca proasta în târg. Cum să te porți așa cu o asemenea muiere, căreia i-ai bea apă din pumni nu alta?! Apoi au ei - hangiul și muierea - școala lor. Tot ce face
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
venit acum la mine să îl prezint părinților drept o comoară. Rămân uimită! Un personaj vine să îmi ceară iubirea? El însă mă săruta și nu îmi lasă aerul cel drag să-l mai respir. Așa încins cum e, mă amețește ca pe-un fir de trandafir. Eu vreau să plec, așa nu se mai poate! E prea ciudat, Dar el nu vrea să mă lase, mă îndreaptă înspre pat, Sărutul lui cel dulce mă lasă fără prea multe cuvinte. Inspirația
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
-ncerc a le plăti eu. Știrbei Rosetti Cabală mare. [2] Sluga * Dimitrie - plan scenă tragică Știrbei plan scenă tragică Să-l văz pe Christache. Să fac curte fetei. Să-l fac a crede că voi s-o iau. Să-l amețesc pe bulgar până ce se va da cu totul. La bătrân * 2000 la maica Fevronia 1000 Vasilicei (? ) Prințul Știrbei Titu Pogor (să iau Cabala lui cu mine) M. E. Redactor-șef al ziarului conservator "Timpul" [3] 2292 Datoria: Maroneanu Scrisoarea: Maroneanu
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
s-a considerat suficient nivelul atins de tânărul candidat, însă l-a mirat situația. Burlacu punea întrebările, Rebegilă răspundea și Laur primea de fiecare dată felicitările! A ajuns singur la concluzia, că le merita! Când a ieșit afară Laur era amețit! Nici nu s-a pus problema să se tundă! Doar lucrau teoretic la Șantierul Național al Tineretului, însă practic deserveau Grupul 3 Basarabi! Așa se scrie istoria nescrisă. Întâmplător Ivanov, comandantul șantierului ipotetic de tineri, avea plete, dar și chelie
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
neîntrerupt, transpirația și mai ales dorința își arătaseră fața; încetini ritmul... aveau peste 10 minute avans față de ceilalți. Acum escaladau cu efort cea mai înaltă creastă a unui tel din preajma Capidavei, cetate părăsită de arhangheli, așteptând vizita unor cuceritori inconștienți, amețiți de putere, bătându-și joc de singurătate, neștiind că în curând vor face ca cerul să se prăbușească în ape pe aceste meleaguri. Totul pornise de la o provocare în grup: că nu poate urca acel versant iar ea îl urmase
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Luna, cea adevărată, din văzduh, ca un colac plin de pofte își aruncase un fular de nori peste obrazul zdrențuit de frigul unui noiembrie păcătos, ascunzându-și fața vizibilă și ochiul plângăcios care-i rămăsese de la ultima eclipsă. Vântul deja amețise răscolind frunzele rămase de la florăreasa localului, care-și făcea aprovizionarea de unde putea, iar acum seara se zorea înfrigurată la intrarea restaurantului să-și întâmpine preferențial clienții obișnuiți ai casei. Buchetele erau ornate cu ferigi... în funcție de obraz, avea pregătiți câte trei
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
până la cămin. Într-o pauză, Giulia își aminti mânioasă: - Edy, de ce te miști atâta!? Și iar ajutam patul să ajungă în ritm de mambo! Edy, exasperat de atâtea îndemnuri își despleti cârlionții din tunica Ilenei, se ridică greoi, amorțit sau amețit din pat, trecu peste noi, se îmbrăcă pe bâjbâite și își luă tălpășița fără comentarii; era foarte târziu sau mai degrabă devreme. Bine că plecase... aveam acum loc să ne înghesuim! Nu ne-am obosit să tragem yala și ne-
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
desprins Africa de America de Sud. Și capetele de oameni desenate de rugină sau de straturile sărite de vopsea sufereau modificări, ba crescîndu-le barbă sau coarne, ba transformîndu-se în elefanți sau balene, în funcție de lumină sau de anotimp. Acum, în dimineața asta, ușor amețit de șampanie, chipurile și hărțile mă interesau mai puțin, deși îmi făcusem un obicei din a observa ce schimbări mai apar, de fiecare dată când mă găseam din nou în fața porții. Acum fixam zăvorul. El era singurul care mă interesa
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
mai indicat să fie citit de un preadolescent care vrea să facă poezie) și, desigur, am scris o vreme în stilul lui. N-am să uit niciodată nebunia care a-nceput de atunci și care-a durat tot liceul. Eram amețit, halucinat de poezie. Din aproape în aproape, descopeream câte un poet, român sau străin, și îl imitam cu sentimentul că scriu de fiecare dată în singurul fel posibil, că am descoperit punctul culminant al poeziei. Ce fericire când am descoperit
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de mâna a doua propulsat în vîr-ful ierarhiei poeziei contemporane (unde ar fi uzurpat locul unor Dimov, Gellu Naum, Doinaș sau Mircea Ivă-nescu) pe de o parte de conformismul său politic, pe de alta de prostia criticilor din generația lui, amețiți de prăpăstiile sale lingvistico-metafizice. Alcoolic, de o calitate morală dubioasă, Nichita S.tănescu și-ar fi asumat la modul cabotin rolul social de poet național, bâiguind pe la mese versuri incomprehensibile, dar știind să facă și sluj când trebuia. De fapt
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
lui erau reci, nemișcați. - Te-am chemat și ca să-ți spun o veste. Pe când ne aflam în Ta Kemet, sus, la întîiul prag al acestui râu, au mai căzut în nisipurile apusene alte pietre sticloase ca acelea care te-au amețit atunci, lângă oază. Și au mai căzut altele și dincolo de aceste păduri, la apus. Se spune că unde au căzut aproape de oameni, oamenii ar fi murit. Cine a venit după câteva luni de la căderea lor fără să cunoască acele pietre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Știm unde să căutăm arama și cum s-o topim. Știm și la ce folosește... - Dar ce e arama, știi? îl întrerupse preotul. Spune-mi din ce-i alcătuită? Auta îl privi rușinat. Tefnaht urmă: - Iar pietrele care te-au amețit sunt venite din cer. Arama este din pământ, și n-o cunoști... Nu-i mai ușor să crezi că le-au aruncat zeii? încheie râzând zgomotos. - Cu sau fără zei, pietrele acestea nu-mi dau pace, stăpâne... Mai bine nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
următoare slujbașul regesc fu trezit de ajutorul său care-i spuse, gâfâind de oboseală și spaimă, că peste noapte mai fugiseră douăzeci de sclavi, răpind cu ei asini și câteva zeci de samare cu hrană. Străjile nu muriseră: fuseseră numai amețite de câteva lovituri zdravene de pumni, și se vorbea printre soldați că ar fi venit peste noapte un sclav negru fără lanțuri în peștera de unde fugiseră cei douăzeci, însă nimeni dintre soldați nu mărturisea că l-ar fi văzut. Slujbașul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că n-a fost auzit, sclavul mai întrebă o dată, iar Tefnaht îi făcu semn să tacă. Sclavul însă născoci un răspuns: - Bătrânul e obosit... cred că doarme. - Auta, zise Tefnaht (și Auta tresări), am văzut cu ce ați venit. Nu amețești în ea? - Nu, stăpâne. Mai curând amețesc pe corăbii. În văzduh nu sunt valuri. - Și nu cade? întrebă preotul din nou. - Nu, stăpâne, plutește ca fulgul și se lasă pe pământ mai lin decât pajura când zboară în rotogoale. După
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întrebă o dată, iar Tefnaht îi făcu semn să tacă. Sclavul însă născoci un răspuns: - Bătrânul e obosit... cred că doarme. - Auta, zise Tefnaht (și Auta tresări), am văzut cu ce ați venit. Nu amețești în ea? - Nu, stăpâne. Mai curând amețesc pe corăbii. În văzduh nu sunt valuri. - Și nu cade? întrebă preotul din nou. - Nu, stăpâne, plutește ca fulgul și se lasă pe pământ mai lin decât pajura când zboară în rotogoale. După un răstimp de gândire, Tefnaht porunci: - Spune
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
atunci ăștia din ce țară au venit? - Dintr-altă lume... dintr-o stea. - Ei vezi! zise Iahuben mulțumit. Lasă, Auta, că eu știu mai bine. Nu sunt prost: în stele nu trăiesc oameni, numai zei. Nu-s copil să mă amețești cu basme. Lasă-mă să cred ceea ce văd. Din clipa aceea Auta nu mai stărui. Ajunseseră pe podișul munților de la miazăzi iată cum: străinii au vrut la început, plecând din Marele Oraș, să se îndrepte spre frații lor care-i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta simți că totul din jur începe să tremure mărunt și repede, împreună cu trupul lui. De undeva de departe, ca dintr-altă lume, ajunse până la el un vuiet surd, și puțin mai târziu o zvâcnitură puternică, venită din spate, îl ameți câteva clipe. Numaidecât simți însă că toate măruntaiele și sângele și inima parcă voiau să se amestece și să năvălească în cap, să-i iasă prin urechi. Trupul i se făcu greu ca o stâncă. Nu dură mult starea aceasta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și să-l aducă nevătămat înaintea sa și să nu se teamă de el că ar fi zeu, pentru că toată lumea știe că zei cu pielea neagră nu sunt și că Auta a fost rob până la venirea acelor vrăjitori străini care amețeau vederea mulțimii cu minciunile lor. Totuși, spuse Mpunzi, printre robi se vorbea că Auta este zeul bun al robilor, într-adins prefăcut o vreme în sclav ca să le cunoască mai bine păsurile și durerea. Și Mpunzi era încredințat de aceasta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
corabie, ud și istovit. Căzu fără glas pe punte. I-ar fi prins bine un strop de vin sau de rachiu de palmier, dar n-avea nimeni. Când își veni în fire, Valukaga povesti: - Nu știu ce mi s-a întîmplat. Am amețit și m-am dus la fund. Cred că m-a lovit un val. Noroc că fundul era aproape. Când m-am lovit de fund, m-am trezit și am înotat în sus. N-am apucat să înghit multă apă... Valugaka
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în picioare și, deschizând ușa puțin, l-au tras pe Lot înăuntru, iar Auta s-a repezit la fereastră și a îndreptat arma spre ochii celor de-afară. Fără știrea lui, arma era potrivită ca să nu ucidă, ci numai să amețească pe cel asupra căruia se îndrepta. Oamenii din fața casei se clătinară și fiecare își duse mâna la ochi, crezând că a orbit. Mulți fugiră țipând. Alții începură să caute ușa orbește, apoi se încăierară între ei. Liniștindu-se, Lot le
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu e prea rău, zice Radu, zâmbind amar. Angela, știi eu am ajuns la spital fără pantofi și geacă, presupun că cineva s-a bucurat de aceștia. Mi-amintesc că bicicleta am lăsat-o în grija birtașului, deoarece eram destul de amețit pentru a ajunge cu ea acasă. în rest, nu mai rețin nimic din ce mi s-a întâmplat. -De aceea, te rog să treci pe la mine pe acasă și sămi aduci scurta și fesul maro, iar pantofii... și atunci se
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
îndreptă Angela, care schimbă câteva vorbe cu Livia. Ea observă o strălucire în ochii lui Radu iar pe chipul său acum vesel flutura un zâmbet naiv. Angela îl rugă să o ajute să-l ducă pe fratele ei acasă, fiind amețit de băutură. Atunci Radu făcu un gest larg cu mâinile, ridicând din umeri, ațintindu-și ochii spre Andrei și Livia. în cele din urmă Radu ieși din sală, împreună cu Angela și fratele ei, salutându-i zâmbind pe Andrei și Livia
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
rău cu mari drepturi la viață/ Complicat și simplu necesar/ De un veac și jumătate-ncoace/ Vinu-și face-n mine cuibar", încheind cu un fel de laitmotiv: ,, Te vei duce, te vei întoarce/ Niciodată vei muri!" Cu acest lichid poetul amețește doar Tenebra ce ne surpă, face atmosfera terapeutică, transformă viața în vis și poezia în medicament alintător. Dintre toți prietenii lui poeți, cu care a hălăduit prin timpuri de tot felul, el, singurul, a turnat și cimentat în literă un
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93055]
-
vreodată Îndeajuns de sonați Încât săncerce să-i pășească peste prag. Ar fi plăcut să-l aburesc pe Niddrie fără a fi nevoie să mă folosesc de atuul masoneriei. Știu că labagii ăia laburiști de sus din Consiliul local sunt amețiți de victoria electorală, se umflă-n pene ca păunii și se iau puternic de Niddrie et co., iar una din nemulțumirile lor sunt oport. egale. — Mă Întâlnesc cu unii din Forumul pentru Egalitate Rasială și Relații Comunitare, Îi zic. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
mă confunzi cu altcineva. — Hmm, bolborosește Donaldson, ridicând din sprâncene. Mă Îndepărtez, cu Încheieturile degetelor albe pe marginea tăvii. Îl aud pe Donaldson cum mormăie din reflex un la revedere prin țiuitul din urechile mele. Mi-e greață și sunt amețit. Mă așez Într-un colț și Înfulec rulourile, rupând și sfâșiind carnea ațoasă cu dinții mei ascuțiți, dorindu-mi să fie gâtul sfrijit al lui Donaldson. Noua vedetă În ascendență a Laburiștilor, Conrad Donaldson. Când mă Întorc sus sunt deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]