2,924 matches
-
ar putea să-i iubească vreodată, după cum nu au încredere nici în ei înșiși că ar putea iubi cu adevărat o femeie. Știu destule pentru a-și da seama că oricare ar fi partenera, ei ar avea aceleași speranțe, aceleași angoase, ar "inventa aceleași romane", ar pronunța aceleași cuvinte. Sentimentul propriei instabilități sporește cu cît femeia, de care s-ar vrea iubiți, nu-i iubește. De ce ar fi făcut hazardul, de vreme ce femeia apare ca un accident plasat în fața izbucnirii dorinței lor
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Și plouă și ninge - / Și ninge și plouă" (Moină). Universul este terifiant, căldura toridă din iulie provoacă descompunere și nevroze: "E miros de cadavre iubito/ Și azi chiar sânul tău e mai lăsat" (Cuptor). Contopirea meteorologică este o formă a angoasei existențiale (Negru). Fiind dominat de o frică sublimă, universul bacovian este traversat uneori de păsări sinistre, de corbi, care vin din Poe și din Traian Demetrescu, de dincolo de mormânt și cheamă la dispariție. Poetul își asumă rolul de actor cu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de remodelare (Ralf Dahrendorf) și că destule semne indică un interes sporit pentru valorile capabile să-i asigure un echilibru cât mai stabil. Spiritele prăpăstioase întrevăd o nouă "dezlănțuire a istoriei" (Viviane Forrester), în timp ce analiștii mai cumpăniți ne asigură că angoasa "omului democratic" e pasageră și remediabilă (François Furet). Mai calmă prin natura ei decât reflecția politologică se vădește cea a istoricului atent la nuanțe și preocupat să integreze cronotopic faptele. Nici o altă epocă, se poate spune, nu apropie mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
autorului pot fi completate copios de imaginația cititorului, această analiză va fi prudență și minimala, căutând evidente. Vom începe cu episodul din culoarul filarmonicii. Episodul debutează că un film de suspans: într-un coridor pustiu al Filarmonicii, Antim își consumă angoasa presentimentului unei întâlniri, fără ca să primim vreo altă explicație. Gesturile sugerează imaginea întregului corp al lui Antim cât și o parte de coridor, prin urmare putem considera un plan de ansamblu: "[P. Ans] Se simțea urmărit și încetinise pasul, așteptând
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Mariei crește. Putem spune că acest fragment are consistentă și coerentă unui scenariu de film. Efectul, pe lângă autenticitate, este și o atmosferă specifică la care contribuie decorul în care se desfășoară episodul. Coridorul pustiu și luminile care se sting subliniază angoasa și însingurarea lui Antim. Pe de altă parte, fiind un spațiu-cale personajele trebuie să meargă către ieșire, fapt care schimbă dinamică acțiunii. Coridorul însuși este o metaforă a labirintului, iar ieșirea lui Antim alături de Maria din coridor anticipează ieșirea să
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
viața locuitorilor "vulnerabili", certitudinea propriei căderi e încă și mai vie. Mai mult, obsesia onirica se rezolvă, nefericit, în senzațional, adâncind neliniștea premonitorie a jucătorului avid de succes, favorizându-i deplină alunecare într-un spațiu halucinant, al tensiunii extreme, al angoasei: însoțindu-l pe Alexandru pe domeniul unui moșier decăzut, care și-a pierdut cea mai mare parte din avere la cărți și acum își lichidează restul, naratorul îl identifica în persoana acestuia pe omul din vis, însoțit de acelasi nelipsit
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
noi găseam ce ne vorbi, prelungind dincolo de zidurile clubului halucinația jocului". Prăbușirea protagonistului devine certă abia când realul, acest real al voluptoasei adânciri în viciu, se contopește total, în ochii halucinați ai tânărului, cu visul în care i se prelungesc angoasele și habitudinile. Într-o obișnuită seară la club, îl revede pe omul din vis, însoțit de acelasi câine care îl fixează halucinant. Pretextul folosit de acestă știindu-l bibliofil pasionat, ar vrea să îi arate singurul rest de avere, colecția
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Sábato. Este absolutul lor, iar despărțirea de acesta înseamnă conștientizarea că există universul, inaccesibil pentru ei, ca fiind două entități diferite el și celălalt sursă a melancoliei pe care o acuza toată viața. Se considera trădați și începe neliniștea, teama, angoasa, căutarea altor absoluturi, a unor noi răspunsuri la aceleași întrebări, pentru că de "Absolutul cel Mare", copilăria, s-au despărțit pentru totdeauna. Caută alte absoluturi, pentru ca, după ce l-au cunoscut, "nu se mai poate trăi fără el". Fiecare îl caută în
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
optimism, sunt oameni care în sufletul lor au mult optimism, acest optimism care există azi în Argentina în spatele pesimismului din fiecare tânăr cu care mă întâlnesc pe stradă și care este neliniștit și disperat, în același timp"28. Tristețea și angoasele personajelor lui Sábato trebuie puse în legătură cu propria biografie a autorului, desi Sábato spune că este simplu să poți răspunde la întrebarea dacă personajele te reprezintă, cu un simplu " Da, Madame Bovary c'est moi", insă creatorul personajelor se află nu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
aceia care pot trăi în moment, care pot trăi prezentul absolut (...). Și nu se atinge în iubire absolutul momentului? Nu depășește adevărată iubire temporalitatea? Acei care nu pot iubi într-o abandonare spontană o fac nu numai din tristețe și angoasa, dar și din cauza luptei dramatice cu timpul (...)"94. Într-o lume dominată de cultul lucrurilor materiale, în care mașina, după ce fusese în simbioza cu omul, începe să se elibereze de el, mai mult, să i se înfrunte, transformându-se într-
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
la urma urmei, "un nimic care dorește existența"38. Toate scrierile sale sunt scenă unei duble negații: cea a disperării inițiale prin acțiune și cea a acțiunii propriu-zise, Cioran trăind experiență exilului și a abandonării limbii materne și adoptării alteia. Angoasele lui ar avea de a face cu "chinurile romanității", cu exilul individual, dar și cu conștientizarea condiției umane, în general, a dramei universale a omului. "Neantul se află în mine" spune Cioran într-unul din dialogurile purtate cu Fernando Savater
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Tovarăși de suferință "Cei care pentru țară, pios, s-au săvârșit, Au dreptul ca poporul să-i plângă-n rugi, smerit..." Victor Hugo, Cântecele amurgului La fel ca râsul, războiul îi e propriu omului. De mare preț în lupta cu angoasa metafizică, animalul poate fi valoros și în vreme de război, cu toate că acest tip de activitate e străin de natura sa. Trebuie să fie bun, curajos, trebuie să fie inteligent, generos (trebuie să fie un mare dobitoc, ar spune unii) pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
Teoria lui Durand este de fapt o arhetipologie. Conform acesteia, gesturile dominante sunt identice pentru toți oamenii, formând ceea ce antropologul numește "universalia simbolice". Pentru Durand, simbolul ,,rezultă din imposibilitatea conștiinței semiologice a semnului de a exprima partea de fericire sau angoasă pe care conștiința totală o resimte în fața temporalității"83. Astfel, după Durand, modelul "conștiinței totale" are trei părți: una a ,,semantismului bio-psihic" care desemnează fericirea sau angoasa, una a ,,reprezentării semiologice" și nivelul ,,simbolurilor", unde putem discuta de imaginar. Imaginarul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
din imposibilitatea conștiinței semiologice a semnului de a exprima partea de fericire sau angoasă pe care conștiința totală o resimte în fața temporalității"83. Astfel, după Durand, modelul "conștiinței totale" are trei părți: una a ,,semantismului bio-psihic" care desemnează fericirea sau angoasa, una a ,,reprezentării semiologice" și nivelul ,,simbolurilor", unde putem discuta de imaginar. Imaginarul nu este relaționat decât de simboluri. Teoria lui Mircea Eliade asupra simbolurilor se asociază teoriei lui Gilbert Durand. Eliade afirma că lumea "se revelează" prin simboluri. Simbolul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în același timp a renunța la tot. Scriitura diaristă este, pentru Eliade, autentică pentru că în ea se regăsește o anumită sete ontologică. "Jurnalul, însemnările intime, notele foarte importante, conțin atâta sete de veșnicie"112. Eliade, spre deosebire de alții, refuză deznădejdea și angoasa, pe care el însuși le consideră ca fiind inutile automatisme ale egoismului. Cea mai radicală experiență a autenticității, Eliade o descoperă în spațiul indian, mai exact în filosofia yoga, care îi demonstrează tendințele către concret, către experiența reală, imediată. A
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
a incendiat de jur împrejur cerul acestei înserări ploioase, se va înălța într-o zi dragostea?"276, trădează, în fapt, aceeași lipsă a afectivității de care suferă și personajele blecheriene. Plecând de la aceste considerente putem identifica în textul blecherian ,,mecanismul angoasei" pe care Heidegger îl descria în Ființă și timp. Cotidianul, ,,realitatea topică", reprimă autenticitatea confruntării personajelor blecheriene cu posibilul lor ,,de a nu mai fi". Astfel, textele blecheriene descriu o continuă ,,fugă" a personajului, ,,de ceva care e permanent pe
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
autenticitatea confruntării personajelor blecheriene cu posibilul lor ,,de a nu mai fi". Astfel, textele blecheriene descriu o continuă ,,fugă" a personajului, ,,de ceva care e permanent pe urmele mele"277, adică de propria lor ființă. Conform teoriei lui Heidegger, rolul angoasei este acela de a pune individul față în față cu sine însuși. Lucrul care angoasează, în cazul lui Blecher nevoia dureroasă de a avea altă identitate, nu face parte din lumea obișnuită, în care personajele suferă de o maladie incurabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
sine însuși. Lucrul care angoasează, în cazul lui Blecher nevoia dureroasă de a avea altă identitate, nu face parte din lumea obișnuită, în care personajele suferă de o maladie incurabilă. În acest context, se impune precizarea diferenței între frică și angoasă. Personajele blecheriene sunt angoasate de ceva ce nu aparține lumii în care se situează, dar pe care-l conștientizează dureros posibilitatea de a nu mai fi. Literatura lui Blecher se transformă astfel într-un discurs susținut al modului în care
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
modului în care personajul poate să facă față acestei confruntări. De aici, escapadele în ,,irealitatea imediată" și ,,vizuina luminată" adevărate oportunități de confruntare a sinelui cu sine. În Excurs asupra câtorva termeni heideggerieni din Ființă și timp, Gabriel Liiceanu, numea angoasa ,,switch existențial" deoarece rolul acesteia ar fi de a transforma discursul în tăcere, de a face primul pas către posibilitatea întâlnirii cu propria moarte. Emanuel este captiv într-o realitate din care nu poate scăpa. Metafora care descrie poate cel
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
insomnie a vieții"278. Această stare de permanentă conștientizarea a ceva, de imposibilitate de repaos îi va oferi posibilitatea personajului de a se confrunta cu posibilitatea sa ,,de a nu mai fi". Heidegger concepe ființa ca ,,grijă". Din această perspectivă, angoasa este definită ca o ,,grijă permanentă a ființei de a nu mai fi". Este posibilitatea prin care individul poate ieși din ,,cădere", din acea stare inautentică care împiedică confruntarea sinelui cu sine. Personajele lui Blecher învață ,,să prelucreze moarea în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
vadă în ea decît o iluzie fără viitor. Trebuie neapărat să subliniem că în fazele ulterioare "A SUBLIMA" ARE SENSUL DE A RESTABILI ARMONIA DORINȚELOR MATERIALE ȘI SEXUALE, IAR "A REFULA" A DISTRUGE ARMONIA, A REFULA CU AJUTORUL FALSEI AUTO-JUSTIFICĂRI VANITOASE ANGOASA CULPABILĂ A SUPRACONȘTIENTULUI, avertisment salutar legat de motivațiile perverse în vederea împiedicării realizării lor. Aceste definiții și constatări prealabile se află în acord perfect cu simbolismul mitologiilor. Divinitățile mitice reprezintă forțele armonizante ale supraconștiinței. Forțele subconștientului care distrug armonia și deformările
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
participare individuală poate totuși cunoaște grade diferite, iar în măsura în care credința indivizilor devine mai puțin intensă, întreaga lor activitate se resimte. Teama vitală insuficient spiritualizată-sublimată continuă să se manifeste sub diverse forme de dispersie care caracterizează viața de zi cu zi (angoasă, grijă, culpabilitate, ură etc). Este ceea ce mitul numește "răul". Bazate pe credința individuală, imaginile mitice contribuie și la depășirea spaimei sub forma aceasta cotidiană și dispersată și chiar la evitirea dispersării ei. Acesta este binele. Astfel, credința mitică nu este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
o așteptare plină de neliniște. (Referindu-ne la aspectul mitic: temporalul, principiu al neliniștii). Datorită faptului că trecutul și viitorul nu există inițial decît în re-reprezentarea imaginativă, neliniștea așteptării este pasibilă să se exalte imaginativ și să se agraveze, devenind angoasă și spaimă, adesea exaltate din punct de vedere psihologic în meditații supraexcitante. Acestui aspect dăunător al exaltării îi corespunde totuși un remediu imanent. Sub forma ei firească și nu exaltată patologic, imaginația poate chiar trage din trecut învățăminte proiectate în
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
lasă să se întrevadă faptul că, sub forma sa pozitivă, care poate fi definită prin evoluția lui psihică, temporalul include toate fenomenele esențiale ale condiției umane, mitic și simbolic transcendate de imaginea "divinității". (Vezi pentru mai multe detalii " Teama și angoasa", fenomen cental al vieții și al evoluției ei.) Legînd activitatea umană de mister, conexiunea armonioasă a vieții psihice condiție a legalității nu se lasă definită decît dacă ținem cont de cauza esențială a activității: motivul. Motivul este fenomenul cel mai
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
înarmat cu șiința aceasta. Utilizată în scopuri purificatoare și zilnic, introspecția lucidă anulează amestecul de culpabilități semiconștiente și reușește să facă să dispară chiar și psihopatiile manifeste, lipsindu-le treptat de sursa lor de alimentare: exaltarea imaginitivă a dorințelor și angoaselor prin intermediul reveriilor divine, prima fază a vieții subconștiente (vezi pentru mai multe detalii Psihologia motivației). Toate motivele sînt susceptibile să devină conștiente. Dar funcționarea psihicului, relația energetică dintre instanțe, nu poate fi elucidat decît dacă se ține cont de faptul
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]