8,708 matches
-
poezie cu valențe metafizice, Erezii marine (1980) evidențiază relația erosului cu spațialitatea, marea ritmând, stingând elanuri și ștergând urme ori ducând spre infinit sentimentul limitării ființei. Iubirea pentru androgin (femeia cu „trupul zvelt de băiat”), cu rezonanțe amintind de miturile Antichității elenistice, diversifică modalitățile de construcție a personajelor și, implicit, tipologia afectivă. Aceeași formulă se întâlnește și în Dimineața nuanțelor (1989), unde decorul marin devine scena confruntărilor dintre elementul masculin și cel feminin, ale căror consecințe dramatice se traduc prin singurătate
MOTOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
literare și recenzii, eseuri și articole ce aprofundează unele aspecte ale poeziei românești clasice (Mihai Eminescu, G. Bacovia, Lucian Blaga, Ion Barbu), M. se va orienta în cele din urmă spre studii de istorie a filosofiei limbajului (preferințele mergând către Antichitatea târzie, Evul Mediu și către scolastici), dar și de filologie românească și de istorie a limbii române literare. Cercetările lui conturează câteva domenii de preocupări complementare, între care cele biblice ocupă un loc de prim-plan. Lucrarea Studii de lexicologie
MUNTEANU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288291_a_289620]
-
conducerea renumitului bizantinolog Karl Krumbacher, continuându-și specializarea prin stagii de cercetare la Atena, Roma și Berlin. Întors în țară, din 1908 e profesor titular la Catedra de arheologie a Universității din București, iar din 1910 director al Muzeului de Antichități. Printre scrierile sale istorice se numără și câteva cu preponderență filologică, precum Studiu asupra elementului grec antefanariot în limba română (1894), Rumänische Lehnwörter im Neugriechischen (1902), sau unele concepute și ca note de călătorie - Monumente antice din Roma. Descriere și
MURNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]
-
singulară în cultura română, ce i-a adus renumele de ,,homerid”. Atras irezistibil de arta mediteraneană veche și totodată de cea pontică, clasicistul și poetul captează spiritul homeric și îl transmută pe terenul limbii și prozodiei românești, dovedind că sevele Antichității pot fi turnate, cu profit estetic, în tipare moderne. Apariția Iliadei în românește [...], în versiunea macedoneanului G. Murnu [...], constituie un moment fundamental în evoluția limbii literare (corespunzător Iliadei lui Gnedici în literatura rusă). Marele poem clasic era în sfârșit împământenit
MURNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]
-
pentru suflet”. Titlul Coenaesthesicon face trimitere la sinteza lumii sub semnul esteticului, jocul livresc al etimoanelor grecești continuând în Aionios, care sugerează eternitatea. Titlul altei cărți, Eudaimonia, are similitudini cu grecescul eudaimon („norocos”), culegerea cuprinzând poeme ce invocă personaje ale Antichității greco-latine în poemele Către Aurora, Către Tais. Poetul tinde spre cunoaștere metafizică, cultivând tragicul existenței perceput în note expresioniste. El creează o geografie spirituală, lipsită însă de coerență, de vreme ce viziunea se întemeiază pe imagini poetice disparate. Se simt influențe mai
NEAGOE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288382_a_289711]
-
învățăceilor un adevărat cult mai ales pentru valorile liricii antice - Vergiliu, Teocrit, Horațiu, Ovidiu, Catul, Lucrețiu, iar traducătorul trudește cu pasiune ani în șir să dea echivalențe românești demne de original. O singură dată va ieși din sfera interesului pentru Antichitate, la comemorarea a zece ani de la moartea lui Ioan Paul, în aprecierea acestuia punând cele mai calde cuvinte. SCRIERI: Despre utilitatea studiilor clasice, Iași, 1911; Clasicismul și cultura națională, Iași, 1913; Antisemitismul lui Vasile Conta, București, f.a.; Idilele rustice ale
NAUM-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288375_a_289704]
-
de câmpie, samurii sunt mai urâți. Ei fac deodată câte cinci, șase pui vioi și frumoși. Frumusețea lor se desăvârșește odată cu venirea zăpezii și se șterge apoi odată cu topirea ei. Samurul este animalul pe care și grecii și cei din antichitate și latinii îl numeau «lâna de aur» și pentru blana aceea au plecat și argonauții greci pe Marea Neagră și apoi pe râuri în sus, unde au căutat-o și despre care scriu istoricii. Samurii sunt atât de puioși, încât se
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
Ligaridis), Vasiliologhionul, Genealogia țarilor ruși și încă vreo câteva. Îi mai sunt puse în seamă alcătuirea unui mic encomion, Alegerea ca țar a țarului Mihail Feodorovici, și tălmăcirea, din latină în grecește, a cărții lui Pierre Gilles - Despre topografia și antichitățile Constantinopolului. Prin ideile puse în lucru aparținând, sigur, unui set de idei al istoriografiei baroce est-europene, aceste cărți se apropie și de lucrările istoricilor din Țările Române: descrierea genealogică va fi utilizată și de Nicolae Costin, stolnicul Constantin Cantacuzino și
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
ca suplinitor la Catedra de istorie antică a Universității din București, în noiembrie își începe cursul. În același an școlar e și profesor de latină la Liceul „Gh. Lazăr”. Devine membru al Comisiei Monumentelor Istorice, director al Muzeului Național de Antichități (din 1910) și e ales membru corespondent (1911), apoi titular (1913) al Academiei Române. Activitatea sa, atât de prodigioasă, îi conferă o aură de legendă. Munca la catedră, unde va fi titularizat în 1913, la Muzeu, la Academie (în 1920-1923 e
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
și reforma socială” a lui D. Gusti, în care formulează un întreg program de culturalizare, participă hotărâtor la organizarea Universității din Cluj, printre ai cărei profesori se va număra din 1919, precum și la constituirea, în același an, a Institutului de Antichități și Studii Clasice în capitala Transilvaniei. Solicitat în 1918 să ia președinția Partidului Țărănesc, preferă să adere la Partidul Muncii, întemeiat de Paul Bujor, C. I. Parhon ș.a. Din noiembrie 1920 este recomandat director la Accademia di Romania din Roma
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
divin e adusă spre a se bucura de singura nemurire considerată reală de istoric, cea în virtutea căreia dispăruții trăiesc viața ideală în conștiința urmașilor. Mai mult ca probabil, savantul a proiectat peste lumea dedusă din extrem de săracele izvoare literare ale Antichității și mai cu seamă din laborioasele investigații arheologice întreprinse o lume a propriului spirit. În viziunea lui P. dacii erau un popor de țărani, harnic, pașnic și drept, de o exemplară moralitate; casta preoțească unea anahoreți locuitori în peșteri, disprețuitori
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
Sappho, Pindar, Anacreon, Arhiloh, Alcman, Theognis din Megara, Alceu, Simonide din Ceos, Calpurnius Siculus ș.a.). O exegeză interesantă, în care erudiția ce o definește pe P. se supune principiului accesibilității ideilor și demonstrării lor agreabile, este Jocurile cu satyri în Antichitatea greco-romană (1998). Studiul urmărește evoluția de la primele rudimente pantomimice de esență mitico-religioasă până la apariția, în secolul al V-lea î.Hr., a dramei satirice cu text literar, al cărei părinte, Pratinas din Phlius, era contemporan cu Eschil. Cu timpul, drama satirică
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
lumina influențelor grecești. Prelegeri de topologie comparată, București, 1976; Scriitori greci și latini, pref. N.I. Barbu, coordonare în colaborare cu N. I. Barbu, București, 1978; O istorie a Greciei antice, București, 1988; Istoria epocii elenistice, București, 1996; Jocurile cu satyri în Antichitatea greco-romană, Iași, 1998. Ediții: Filosofia greacă până la Platon, I, 1-2 - II, 1-2, introd. Ion Banu, îngr. și coordonare în colaborare cu Ion Banu, indici Cristian Popescu, București, 1979-1984. Traduceri: Aristofan, Broaștele, îngr. și pref. trad., București, 1974; Herodot, Istorii, I-
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
Roma. Îi sunt mentori D. Evolceanu în țară, Jules Marouzeau și Jérôme Carcopino în Franța, Augusto Rostagni în Italia. Își începe cariera universitară în 1933, ca asistent la Iași, devenind profesor în 1945. A funcționat și la Muzeul Național de Antichități, la Institutul de Arheologie, unde asigură funcția de director între 1971 și 1982. Este doctor al Universității din București (1932) cu teza Tacite et Tibère. Une contribution à l’étude du portrait dans l’historiographie latine, publicată în același an
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
Zenon și Melissos (1947), incluse ulterior, ne varietur, în Filosofia greacă până la Platon (I, 2, 1979), lucrare de referință în domeniu, coordonată de Ion Banu și Adelina Piatkowski. Tot cu texte din autori preplatonici a contribuit, în antologia Arte poetice. Antichitatea (1970), însoțind-o de un studiu introductiv și comentarii ce îi aparțin și unde adună, în tălmăcirea unor nume prestigioase (Constantin Balmuș, Constantin Noica, Gheorghe Guțu, Mihail Nasta, Ionel Marinescu), cele mai importante opere poetologice ale lumii vechi, unele transpuse
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
la greci, insolita comparație între Aristotel și abatele Bremond cu privire la „purificarea” tragică. O componentă importantă a activității lui P. o formează critica poetologică, domeniu care îl situează printre cei mai de seamă exegeți români clasiciști. În Formarea ideilor literare în Antichitate (1944), studiu pe care îl actualizează în 1972 după ultimele cercetări mondiale, savantul face o expunere a celor trei perioade distincte în evoluția poeticii antice: clasică, elenistică și greco-romană. Pentru perioada clasică analizează idei și concepte prezente la presocratici și
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
de Horațiu (îndatorat în Arta poetică lui Neoptolemos din Parion), Dionys din Halicarnas, partizan al școlii attice și propagator influent al clasicismului în curs de constituire, și de autorul tratatului Despre sublim, pe care P. îl consideră „fără rival în Antichitate și unul din marii critici ai tuturor timpurilor”. În ansamblu, scrierile lui P. demonstrează vocația sa enciclopedică spre completitudine, aspirația umanistă și universalistă de îmbrățișare a unor domenii înrudite, în vederea reconfigurării unei imagini - pe cât posibil - vaste asupra spiritualității lumii antice
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
înrudite, în vederea reconfigurării unei imagini - pe cât posibil - vaste asupra spiritualității lumii antice. SCRIERI: Tacite et Tibère. Une contribution à l’étude du portrait dans l’historiographie latine, București, 1932; Recherches sur le culte impérial, Paris-București, 1939; Formarea ideilor literare în Antichitate, București, 1944; ed. 2, București, 1972; Autour de Tibère, București, 1944; Contribuții la istoria veche a României, București, 1958; ed. București, 1967; Epigraphische Beiträge zur Geschichte Histrias in hellenistischer und römischer Zeit, Berlin, 1962; Studii de istoria religiilor antice, București
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
les colonies grecques du litoral roumain de la Mer Noire, București- Amsterdam, 1975; Variații pe teme clasice, București, 1981; Parerga. Écrits de philologie, d’épigraphie et d’histoire ancienne, București-Paris, 1984; Studii de istorie și epigrafie, București, 1988. Antologii: Arte poetice. Antichitatea, îngr. și introd edit., București, 1970; Proză istorică greacă, îngr. și introd. edit., București, 1970. Traduceri: Aristotel, Poetica, îngr. și introd. trad., București, 1940; ed. 2, București, 1965; Fragmentele eleaților, îngr. trad., București, 1947, reed. în Filosofia greacă până la Platon
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
vicepreședinte și apoi președinte al Societății pentru Învățătura Poporului Român. În 1870 va fi primit în Societatea Academică Română, cu un discurs de recepție despre Gh. Lazăr. E unul dintre întemeietorii Grădinii Botanice din București și ai Muzeului Național de Antichități. Destoinic discipol al lui Gh. Lazăr, P. s-a devotat de-a lungul întregii vieți învățământului românesc. În calitatea sa de director al Eforiei Școalelor (1832-1848), s-a străduit să facă din școală o instituție de stat cu caracter permanent
POENARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288863_a_290192]
-
vrăjitoriei, la Evul Mediu, la Renaștere, la diverse momente din istorie. Autoarea apreciază drept cea mai importantă contribuție a Bisericii constituirea în mentalul popular a imaginii lui Solomon, ceea ce a condus la apariția solomonarilor. Informații documentate evocă importanța manticii în Antichitatea greacă și romană în domeniul vieții religioase, în opera unor filosofi. Actele de magie oficiate au fost, susține autoarea, de o mare diversitate: practici cu caracter oracular, practici de magie meteorologică, trimiterea bolilor, provocarea morții, uciderea simbolică (uciderea prin defixio
OLTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288528_a_289857]
-
crezut și el că trebuie impulsionată „formarea unei literaturi și unor arte naționale” (Viitorul artelor în România, Bazele unei literaturi naționale). Ceea ce îl deosebește de antecesori este aspirația către o cultură durabilă care să-și afle modelul în clasicismul antic. Antichitatea înseamnă pentru el un echilibru interior și un peisaj estetic, a cărui perfecțiune formală poate fi transmisă inteligenței, sensibilității creatorului modern. În idealul clasic al lui O. intră, alături de euritmia estetică a Antichității, și armonia, frumusețea spiritului popular, civilizației românești
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
să-și afle modelul în clasicismul antic. Antichitatea înseamnă pentru el un echilibru interior și un peisaj estetic, a cărui perfecțiune formală poate fi transmisă inteligenței, sensibilității creatorului modern. În idealul clasic al lui O. intră, alături de euritmia estetică a Antichității, și armonia, frumusețea spiritului popular, civilizației românești fiindu-i proprii „instinctul artistic” și „stilul artistic” (Artele în România în periodul preistoric, Priviri asupra stilului în arte). Autorul detașează ideea cea mai dragă lui: această tradiție, preluată, poate individualiza arta națională
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
sale rătăcitoare, nesățioasă să cunoască și să se bucure de descoperirile ei” (Tudor Vianu). Și în Istoria arheologiei, lucrare modernă, unică în literatura de specialitate de la noi, O., înrâurit de J. J. Winckelmann, face un periplu prin arta universală, în Antichitate și Renaștere, ghidat de intuiții sigure, bun gust și rafinament. În demersul său, întotdeauna un discurs îndrăgostit, se conturează lucruri scoase din încatenarea lor temporală și spațială, pentru a fi așezate într-o simultaneitate justificată originar, prin apartenența lor la
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
par absurde,iraționale. Atenienii, alături de procedura democratică de decizie (ai căror autori necontestați sunt), recurgeau și la proceduri ca tragerea la sorți (zarurile, considerau ei, exprimă voința zeilor) sau consultarea oracolului de la Delphi. Romanii, poate cel mai pragmatic popor din Antichitate, recurgeau pentru decizii majore la astrologie, citirea destinului în măruntaiele păsărilor. Împărații romani (și nu numai romani) erau ei înșiși mari superstițioși. Toate aceste proceduri chemate în ajutorul deciziei erau învestite cu o valoare absolută. Există mai multe tipuri de
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]