2,440 matches
-
o altă traiectorie a existenței sale. Această constatare are în primul rând o semnificație valorică, care, în plan epistemologic, plasează înțelesul suferinței umane, indiferent de cauzele care au produs-o și de natura ei, în planul înțelegerii și al interpretării antropologice a persoanei umane. Astfel pusă problema, între suferința produsă de boala somatică și suferința produsă de boala psihică, se deschide perspectiva metodică a unei înțelegeri comune, oferită de metoda de interpretare filozofică de factură fenomenologică și comprehensivă (E. Minkowski, K.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
somatică și suferința produsă de boala psihică, se deschide perspectiva metodică a unei înțelegeri comune, oferită de metoda de interpretare filozofică de factură fenomenologică și comprehensivă (E. Minkowski, K. Jaspers, L. Binswanger, V.E. von Gebsattel, R. Kuhn, H. Tellenbach). Semnificația antropologică a fenomenelor psihice morbide Numeroși psihiatri au scos în evidență valoarea interpretării filozofice din perspectiva analizei fenomenologice a fenomenelor psihice morbide (E. Minkowski, K. Jaspers, G. Lanteri-Laura, A. Tatosian). Dincolo de aparența manifestărilor exterioare a tulburărilor psihice, dincolo de „factologia clinico-psihiatrică”, psihopatologia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau, altfel spus, că nebunia este „negarea” sănătății mintale 2. În felul acesta, din punct de vedere metodologic, redescoperim boala psihică dincolo de punctul de vedere medico-psihiatric, ca pe o experiență sufletească trăită a alteralității persoanei umane. Acest punct de vedere antropologic schimbă complet înțelesul suferinței psihice deschizând în felul acesta calea unei abordări psihopatologice de factură antropologică. Abordarea antropologică a fenomenelor psihice morbide pune ca temă de reflecție nebunia, dintr-o perspectivă epistemologică lărgită. În cazul acesta însă nebunia, prin sfera
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vedere metodologic, redescoperim boala psihică dincolo de punctul de vedere medico-psihiatric, ca pe o experiență sufletească trăită a alteralității persoanei umane. Acest punct de vedere antropologic schimbă complet înțelesul suferinței psihice deschizând în felul acesta calea unei abordări psihopatologice de factură antropologică. Abordarea antropologică a fenomenelor psihice morbide pune ca temă de reflecție nebunia, dintr-o perspectivă epistemologică lărgită. În cazul acesta însă nebunia, prin sfera conținutului ei, depășește cadrul strict delimitat al bolii psihice. Prin aceasta sunt depășite „limitele epistemologice” impuse
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
redescoperim boala psihică dincolo de punctul de vedere medico-psihiatric, ca pe o experiență sufletească trăită a alteralității persoanei umane. Acest punct de vedere antropologic schimbă complet înțelesul suferinței psihice deschizând în felul acesta calea unei abordări psihopatologice de factură antropologică. Abordarea antropologică a fenomenelor psihice morbide pune ca temă de reflecție nebunia, dintr-o perspectivă epistemologică lărgită. În cazul acesta însă nebunia, prin sfera conținutului ei, depășește cadrul strict delimitat al bolii psihice. Prin aceasta sunt depășite „limitele epistemologice” impuse cu strictețe
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Ceea ce este în esența sa nebunia, depășește cu mult sfera bolii psihice. Dincolo de aspectele sale pur medicale, aceasta se înfățișează ca un domeniu mult mai larg și mai nuanțat al naturii persoanei umane. În sensul acesta, din perspectiva unei viziuni antropologice, atât normalitatea cât și anormalitatea ființei umane se înfățișează ca ipostaze egal posibile de a fi ale Persoanei umane. Din acest motiv ele nu trebuiesc considerate și înțelese ca fiind „situații contradictorii” ci ele trebuiesc considerate și înțelese ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Dar, atât normalitatea cât și anormalitatea nu pot fi reduse exclusiv la conceptele de sănătate și boală. Conținutul lor este mult mai larg, mult mai nuanțat ca semnificații. Punctul de vedere medico-psihiatric opune „boala” stării de „sănătate”. Punctul de vedere antropologic, din perspectiva reflecției filozofice, cu caracter lărgit, „nu vede” între normalitate și anormalitate o opoziție, ci, așa cum spuneam, o complementaritate ca expresie a naturii dialectice a persoanei umane. Ambele stări nu sunt decât ipostaze ontologice, egal posibile, de „a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sindroamele psihopatologice, precum și cadrul general al nosologiei psihiatrice. c) Psihopatologia nosologică: studiază aspectele psihopatologice specifice ale „bolilor psihice”, tipul de alteralitate psihică și semnificația medico-psihologică a bolilor mintale. Un loc important este rezervat patologiei psihosomatice precum și suferințelor psiho-morale. d) Psihopatologia antropologică și socială: studiază într-o manieră sintetico-globală, modelele de Personalitate în psihopatologie, tulburările psihice ale grupurilor social-umane (psihozele colective), variațiile transculturale sau etno-culturale ale bolilor psihice, raporturile psihopatologiei cu alte discipline umane etc. Schema p. 24-2 (verso 24-1) Reprezentările primare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
medicală Antropologia filozofică Antropologia psihologică Formarea omului Restaurarea omului Morala Psihologia Psihanaliza Antropologia psihiatrică Antropologia fizică-somatică Psihologia morală Modelul de gândire și metodele Atitudinea față de obiectul cunoașterii Psihopatologia Obiectul cunoașterii științifice Medicina psihosomatică Psihopatologia generală Psihopatologia clinică Psihopatologia nosologică Psihopatologia antropologică și socială Sursele, relațiile interdisciplinare și domeniile psihopatologiei Psihopatologia se naște ulterior constituirii și recunoașterii psihiatriei ca disciplină medicală. Ea își datorește existența, în principal lucrărilor lui Th. Ribot „filosoful psiholog”. Considerată inițial ca o „psihologie patologică” de către acesta, Th.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din perspectiva științelor umane. Le vom urmări succesiv. Psihopatologia este o interogare asupra fenomenului psihic morbid, sau a psihismului patologic. „Morbidul psihic” și-l dispută atât curiozitatea filozofică, dar și dorința de cunoaștere medico-psihiatrică. Filozofia integrează „existența patologică” în concepția antropologică, pe când psihiatria include „nebunia” în sfera medicinei etichetând-o ca boală. Se pune deci în mod legitim întrebarea: pe ce teren se vor întâlni gândirea și acțiunea referitoare la fenomenul psihic morbid? Răspunsul este următorul: acest teren este psihopatologia. Psihopatologia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fapt, la originea lor, două „atitudini” raportate la același obiect reprezentat prin viața psihică a persoanei umane. Acestea sunt următoarele: a) psihiatria reprezentând câmpul medico-biologic, clinico-medical, având în centrul ei bolnavul psihic privit prin intermediul raționamentului diagnostic; b) psihopatologia, reprezentând câmpul antropologic, de înțelegere filozofică a fenomenului psihic morbid, prin intermediul unui act de hermeneutică. Deși distincte între ele, dar legate prin același „obiect” de cunoaștere comun, cele două domenii științifice se diferențiază între ele, în primul rând prin „atitudinea” metodologică față de obiectul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fenomenului psihic morbid. Prin analiza hermeneutică a contextului narativ al bolnavului se realizează de fapt o descifrare a semnificației alteralității psihice, care este starea de „suferință” de la care s-a plecat inițial. Scopul final este de realizare a unei imagini antropologice a persoanei umane, în stare de alienare mintală, așa cum se poate vedea mai jos: fig. p. ms. 31 Reflecția filozofică Enunț Suferința resimțită de bolnav Simptom Observația clinică Hermeneutica nebuniei Discursul narativ Tabloul clinic Diagnosticul bolii Imagine antropologică Registrul modelului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unei imagini antropologice a persoanei umane, în stare de alienare mintală, așa cum se poate vedea mai jos: fig. p. ms. 31 Reflecția filozofică Enunț Suferința resimțită de bolnav Simptom Observația clinică Hermeneutica nebuniei Discursul narativ Tabloul clinic Diagnosticul bolii Imagine antropologică Registrul modelului ontologic Boala psihică Tratamentul medical Domeniul psihopatologiei Semnificația suferinței bolnavului percepută și înțeleasă de medic sau de psiholog Domeniul psihiatriei Din schema de mai sus se desprinde faptul că, deși net individualizate, psihiatria și psihopatologia se află într-
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prezentate mai sus demonstrează că psihopatologia se constituie ca disciplină bine conturată, având ca obiect studiul „fenomenului psihic morbid” din perspectiva științelor umane, realizând prin aceasta conexiunea, atât de necesară între psihiatria clinică și psihologia generală. 3. Antropologia medico-psihologică Aspectele antropologice ale psihologiei și psihopatologiei Medicina este știința cauzelor, consecințelor și terapiei bolilor. Din acest motiv, domeniul antropologiei medicale reprezintă, în esența sa, o cunoaștere particulară a umanului. Medicina orientată biologic, după modelul științelor naturii, are anumite limite și ea nu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
constituie numai una dintre temele fundamentale ale antropologiei medicale (P. Christian). După Krehl, bolnavul nu este numai obiectul bolii, ci concomitent el este și subiectul bolii sale. Prin aceasta se inaugurează domeniul psihologiei medicale, dar se afirmă totodată și dimensiunea antropologică, cu un conținut mult mai larg, în care este cuprinsă și psihopatologia. Viziunea exclusiv biologică a bolii, așa cum ne este ea furnizată de științele naturii, nu este suficientă și ea nu poate cuprinde totalitatea aspectelor acesteia. Concepția antropologică asupra bolii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și dimensiunea antropologică, cu un conținut mult mai larg, în care este cuprinsă și psihopatologia. Viziunea exclusiv biologică a bolii, așa cum ne este ea furnizată de științele naturii, nu este suficientă și ea nu poate cuprinde totalitatea aspectelor acesteia. Concepția antropologică asupra bolii aduce în discuție câteva teme principale: a) subiectivitatea bolnavului ca interioritate trăită a suferinței; b) suferința înțeleasă ca experiență de viață cu un caracter particular, dramatic, reprezentând dimensiunea ontologică a bolii; c) Caracterul specific al „psihobiografiei” bolnavului în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ele să fie considerate împreună în cadrul „persoanei umane”. Medicina biologică se limitează la tablourile clinice ale bolilor, ca la ceva care există concret în planul somatic, corporal. Este o referire la formele obiective, concrete ale realității corporale a bolnavului. Medicina antropologică pune însă accentul pe latura vitală, ca modalitate de trăire, și pe cea umană, în raport direct și permanent cu sistemele de valori. Medicina biologică, așa cum se poate înțelege de mai sus, reduce omul la o imagine lipsită în cea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
poate înțelege de mai sus, reduce omul la o imagine lipsită în cea mai mare măsură de orizontul subiectiv și prin urmare de interioritate, punând accentul pe obiectivitatea lui externă și procesele fiziologice în relație directă cu sfera somatică. Medicina antropologică dimpotrivă, consideră omul ca subiect care se înțelege pe sine într-o unitate existențială cu lumea externă. Prin aceasta se afirmă în prim plan aspectele psihologice normale, precum și cele ale psihopatologiei, „fenomenul uman” fiind interpretat din punct de vedere filozofic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
un mod de viață, un tip de existență particulară, nevrotică, psihotică etc., așa cum vom menționa mai departe. La cele mai sus menționate privind poziția omului în psihiatrie și psihopatologie, G. Amado afirmă că omul este, în primul rând, un concept antropologic larg, în interiorul căruia trebuie diferențiate câteva aspecte care exprimă particularitățile naturii sale. Acestea sunt următoarele: 1) Individul: desemnează un corp organizat, trăind o existență proprie și care nu poate fi divizat fără a fi distrus ca unitate și integritate. Individul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
atât ca înțelegere directă, cât și ca atitudine reflexivă asupra actelor sufletești ale bolnavului. Dar prin aceasta ieșim din aria psihiatriei clinice și intrăm în sfera psihopatologiei. Răspunsul la aceste dezbateri privind OMUL, considerat ca „ființă-în-sine” dar și ca „temă antropologică” atât în psihologie cât și în psihopatologie, ne este dat de K. Jaspers. Pentru K. Jaspers, omul este o structură complexă (Umgreifende) care reunește în „sfera” sa două părți: 1) Ființa care suntem sau pe care o reprezentăm și în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unei antropologii psihopatologice. Dacă psihiatria clinică este structurată, ca specialitate medicală, după modelul științelor biologice, psihopatologia este structurată după modelul științelor umane, înfățișându-se ca o „antropologie a fenomenului psihic morbid”. Elementul la care face cel mai mult referință psihopatologia antropologică este „timpul trăit” de persoana umană, asupra căreia a insistat în mod deosebit E. Minkowski, preluând teze din filozofia duratei a lui H. Bergson. Psihiatria clinică se interesează de cauzele bolii, pe când psihopatologia caută să descifreze semnificația fenomenului clinic morbid
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
trăit, considerat ca un centru al devenirii ființei umane, se poate trage concluzia asupra esenței unei psihoze, în ale cărei simptome, oricât de variate ar fi acestea, se manifestă totdeauna aceeași transformare a evenimentelor desfășurate în scurgerea timpului. În interpretarea antropologică a bolilor psihice, V.E. von Gebsattel pleacă de la tezele lui M. Scheler. Din această perspectivă, boala psihică este înțeleasă ca o tulburare de fond a persoanei, vizând existența acesteia. În felul acesta, din punct de vedere antropologic, pentru V.E. von
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
timpului. În interpretarea antropologică a bolilor psihice, V.E. von Gebsattel pleacă de la tezele lui M. Scheler. Din această perspectivă, boala psihică este înțeleasă ca o tulburare de fond a persoanei, vizând existența acesteia. În felul acesta, din punct de vedere antropologic, pentru V.E. von Gebsattel, „nevroza este întotdeauna o camuflare a unei crize existențiale a omului”. În acest fel pusă problema, persoana umană încetează de a mai fi considerată ca un „obiect al cercetării empirice”, ea devenind, în sfera psihopatologiei, o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mod egal și bolile concură la definirea unei culturi. Fiecare secol sau epocă istorică are „stilul său patologic” așa cum are și „stilurile sale culturale” (M. Sendrail). O incursiune succintă în istorie de revelează aceste aspecte. Cercetările de arheologie medicală și antropologică au dus la concluzia că în epoca paleolitică erau foarte frecvente osteoartrozele cronice. Epoca hipocratică, ce inaugurează un model de gândire rațional-științifică al bolilor, subliniază caracterul procesual al evoluției clinice și, în mod special, dinamica ciclică a bolilor (febrele, epilepsia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
forma „curbei lui Gauss”. Normalitatea ideală variază în raport cu normele valorice ale modelului socio-cultural. Conceptul de normalitate, desemnând starea de echilibru, implică adaptarea atât pe plan intern, intrapsihic, cât și în planul lumii externe a individului, având prin aceasta o semnificație antropologică lărgită. Considerată din punct de vedere psihologic, normalitatea este definită de I. Kant în felul următor: „Inteligența este și rămâne normală, în viața practică, în măsura în care își manifestă și își păstrează caracterul empiric. Ea trebuie să fie și să rămână conformă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]