4,072 matches
-
umflă, alcătuind o ciupercă uriașă ce acoperi curând zarea. Apoi creasta muntelui se despică și din uriașa crăpătură (călătorii cunoșteau bine Muntele de Foc și priveau îngroziți, cu fălcile încleștate) începu să curgă un fel de apă de foc, când argintie și sticloasă, când ca arama călită. Se auzi zgomotul altei bubuituri îngrozitoare, tot surd, tot de departe. O bucată de munte se prăbuși în mare. Cele două corăbii se apropiau mânate de o briză lină spre miazăzi. Deodată Utnapiștim își
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ca noi. De ce ai plecat, de ce ești trist? Desfăcîndu-se din brațele iubitei sale, Auta ridică cuțitul de jos și porni spre podiș, fără să răspundă. Chipul îi era încordat. În ziua în care cei doi pământeni intrau, îmbrăcați în veșmânt argintiu străin, în luntrea mică, pregătită de plecare, bărbatul gingașei femei care voia să vindece moartea întrebă: - Ce-a fost atunci, în pădure? De ce ați plîns? Nefert îi istorisi încercarea lui Auta de a tăia din lemn păsări sau elefanți, ca să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
obișnuia să se ducă Iahuben în vremea aceea? Lăsîndu-l pe cârmaci în luntre, într-un loc bun ales de Auta și ferit de orice ochi nepoftiți, ceilalți trei, Nefert, Auta și bărbatul gingașei femei străine porniră spre oraș. Hainele lor argintii și croite cu totul altminteri de cum se obișnuia pe pământ atrăgeau luarea aminte a trecătorilor, deși nu înspăimîntau pe nimeni. În țara aceasta și înainte străbătută de drumurile lumii, după pieirea Atlantidei începuse să bată inima întregului pământ. Astfel că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străinul începură să râdă, în timp ce copilul urla ca la început. La ieșirea din piață le veni înainte din întîmplare un băiat care se văicărea în gura mare. Spinarea copilului era vărgată: semne de nuia. Auta îl opri. Speriat de veșmintele argintii nemaivăzute, copilul dădu să fugă, dar Nefert îi mângâie chica încîlcită și atunci el stătu pe loc. - De ce plîngi? îl întrebă Nefert, dîndu-i câteva curmale. - M-a bătut învățătorul pentru că n-am știut numărul caselor, pisicilor, șoarecilor, spicelor și măsurilor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
copilul. - Și tatăl tău Ameno este rome... de-aici? - Tata și mama au venit dintr-o țară depărtată pe care zeii ne-au luat-o și ne-au dăruit țara Ta Kemet. Auta încremeni. Văzând că omul negru în haine argintii nu-l mai întreabă nimic, copilul plecă. Auta rămase tăcut multă vreme, până când Nefert îl luă de mână, chemîndu-l să meargă mai departe. Intrară pe o stradă largă, între case înalte cu ziduri de piatră. De pe altă stradă venea un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
din ochi pe Auta. Acesta îi strigă. Veniră mai mulți. Auta alese pe unul care părea mai vioi, iar pe ceilalți îi trimise la joacă. Până atunci băieții nu-i văzuseră, iar acum nu se îndurau să plece, privind hainele argintii. - Vrei să te duci ca să chemi aici o femeie neagră? îl întrebă Auta pe băiatul ales. Băiatul clătină din cap. Mai-Baka îl privi rugător și zise și el: - Știi unde e casa negustorului de pește Sohmet? Este pe a doua
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și urmă: Nu-i așa, străinule, că îmi plac basmele și vrăjile tale? Crezi că eu nu știu că noi stăm și acum acolo pe câmpie și că tu-mi spui povești? Tocmai pentru asta am să te iubesc, străinule argintiu! - Măcar că sunt rece... adăugase cârmaciul. - Nu-i nimic! zâmbi Mehituasehet. - Tot nu mi-ai spus cum ți-ai ales-o logodnică pe Mehituasehet! zise Auta. - Numai de-ar vrea să rămână cu mine! Poate se mai sperie... răspunse el, dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
adăugă mai încet, încă înfricoșată: Crezi că bătrânul te-a uitat? Numai să afle că ești în orașul lui, și nu se lasă până nu te ucide. Putem trăi și fără Zidul Alb. Auta îi strânse umerii cu brațul. Cutele argintii ale hainelor străine se contopiră în strălucirea soarelui căzând de sus. Dar nici el, nici Nefert nu puteau ști că în aceeași vreme, la palatul Marelui Preot al zeului Tot, din orașul Zidul Alb, intrase neliniștea. Mereu urmărise bătrânul cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
steaua răsărind. Iar de puțină vreme de când steaua nu mai răsărea de loc, bătrânul pricepu că străinii își așezaseră luntrea iar pe pământ. Câțiva oameni i-au spus că au văzut pe cer, zburând spre țara de sus, o pasăre argintie care nu bătea din aripi. Va să zică mai aveau și altă luntre ușoară! se gândi bătrânul îngrijorat. Dar iată că de o zi veneau mereu oameni să-i spună că în orașul Behdet umblaseră prin piață și pe uliți trei străini
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bătrân, se mai putu stăpâni ca și odinioară, puterea minții și a ochilor rămînîndu-i netulburate. În jurul lui ședeau în tăcere câțiva preoți de seamă, care nu îndrăzneau să-l întrebe nimic. Bătrânul se gândea. Bănuise că omul negru în haine argintii nu putea fi decât Auta. Dar femeia? Să fie într-adevăr fiica lui Tefnaht pe care o răpise robul răsculat? Marele Preot se ridică din jilț și-și luă toiagul în care se sprijinea. Se uită la toiag și deodată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
adună un rug de vreascuri și alegând două bețe uscate începu să le frece de zor. Abia atunci își aduse aminte Nefert și o opri. - Nu te chinui, Ntombi, aduc eu foc numaidecît! îi spuse și alergă vioaie spre turnul argintiu, de unde se întoarse în câteva clipe fără torță și fără opaiț. Văzînd-o, Ntombi începu iar să frece bețele. Dar Nefert întinse o cutiuță neagră cu o gaură într-un capăt spre rug, apăsă cu degetul un sâmbure roșu, și ceilalți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Asta e pentru zeul nostru Auta. Friptura i-o duseră cu toții, iar ce nu mâncară, Ntombi înfășură într-o pânză pentru celelalte. Dar Auta se mulțumi numai să guste; nu-i ardea de mâncare. Mehituasehet intră fără teamă în turnul argintiu, împreună cu Nefert. Ceilalți doi nu îndrăzniră să intre, decât după ce îi chemă stăruitor Auta. Min o chemă la sine pe Mehituasehet și o arătă semenilor săi, spunîndu-le în limba pe care o știa dînsa: - Iată soția pe care mi-am
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe umărul străin. Nu mai știa dacă Hor era zeu sau într-adevăr om! Era sfârșitul zilei. Soarele cădea după cedri când plecară. Mai-Baka își întrebă cu sfială prietenul încotro au pornit; acesta se uită încă o dată îndărăt, spre turnul argintiu, apoi zise: - Hor a văzut cu ocheanele lui că la poalele muntelui se adună mulțimi de soldați și fac tabără. Noi doi vom afla ce soldați sunt și ce caută aici unde nu e graniță dușmană. - Îndrăznesc să te mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
orașe, prin mulțimea de localnici și de negustori hananei, de oameni rome sau de ciobani închinători ai zeului Elohim nu se lăsa băgată în seamă. Spre a se pune totuși la adăpost de primejdia robiei, amândoi erau îmbrăcați cu hainele argintii ale străinilor. Pielea lor neagră și mersul pe jos îi arăta oameni; hainele ciudate însă îi arătau străini de vază. Nu s-a scurs decât jumătatea unei luni când cei doi drumeți au ajuns în câmpia dintre două mari orașe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și mai doborî unul. Abia acum cel rămas viu își dădu seama ce armă groaznică avea străinul și începu să fugă înăuntrul țărmului, urlând. Venindu-și în fire după această întîmplare, cei doi prieteni se îmbrăcară iarăși cu hainele lor argintii și porniră spre liman, unde corabia lor se pregătea de plecare. Când se aflară pe punte, putură zări pe fugar oprit în câmp, cu o mulțime de oameni în jurul lui. Striga ceva nedeslușit, arătând țărmul. Cei doi prieteni se priviră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aceeași clipă se auzi de-afară o larmă surdă, neobișnuită, pe podiș. Ieșirii cu toții repede. Larma venea dinspre pădurea de cedri. În scurt timp, dintre copaci porniră să iasă cete învălmășite de oameni. Când această mulțime ajunse în fața marii luntre argintii, strigând de frică și de durere, se putu vedea că era o mulțime de robi. Văzând luntrea și pe cei de lângă ea, robii se trântiră cu fețele la pământ. Spinările lor goale erau vărgate și cu cheaguri de sânge, părul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rămase în luntre. Auta și cu celălalt străin plecară tulburați. Și cei doi au sosit în Sodoma către seară. Iar Lot ședea în poarta Sodomei. Cum i-a văzut, s-a sculat să-i întîmpine. Și, privind din nou hainele argintii pe care le mai văzuse, bănui că aceștia doi nu pot fi alții decât cei pe care și el și lumea și-i închipuia îngeri. Și Lot le-a spus: - Rogu-vă, stăpânii mei, abateți-vă în casa robului vostru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de-a lungul zidului spre partea cea mai apropiată de Gomorra a Sodomei, și într-un loc unde nu-i vedea nimeni, scoase din buzunar o cutiuță cât un pumn de copil, desfăcu lungind-o din ea însăși o săgeată argintie subțire și o prinse de un capăt al cutiei. Auta scormoni pământul de sub zid și străinul îngropa cutiuța, după ce suci pe ea un ac abia zărit. Săgeata ieșea din pământ numai de o palmă. - Oare prietenul tău n-a mințit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai putuse vedea, căci dacă s-ar fi uitat și el îndărăt n-ar mai fi ajuns aici. Stâlpul de sare era născocit de el, însă femeia pierise. Vântul bătea cumplit. Lot se miră că cei trei inși în haine argintii se uită îndărăt. El nu îndrăzni să privească într-acolo. Strigă la ai săi să nu intre în Țoar. Totuși, aproape toți intrară, căci drumul și tulburarea îi obosiseră pe toți. Atunci Lot își luă pe cele două fiice nemăritate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
l dăduse. Iștar era foarte frumoasă și subțire ca o trestie. Iar în ziua în care Anu îi puse pe cap globul vioriu ca să vadă cum va arăta ea când luntrea își va lua zborul, și o îmbrăcă în veșmânt argintiu, zvonul că zeul și-a luat soție se răspândi în pădurea de cedri. Și seara, mulțimea foștilor robi adunată în jurul focurilor cîntă: Să-ți fie dânsa, Anu, soție de-o seamă cu tine, înalț-o cu numele tău. Toți coborâseră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe Min Dumnezeu. Bătrânul se sculă cu greu din țărână și nu mai îndrăzni să vorbească neîntrebat. Numai când cei șapte se îndreptară spre pasărea lor ciudată, cuteză și el să-și încalece asinul și urmări apoi îndelung zborul ei argintiu prin aer, până nu mai zări nimic. Abia atunci se întoarse în Țoar. Luntrea pluti deasupra țării Ta Kemet, ocolind orașele mari și așezîndu-se lângă un orășel mic de la miazăzi unde nu păreau a se găsi nici soldați, nici alte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care? întrebă Auta uimit. Mai sunt și alții?! Hor începu să rîdă: - Firește că sunt! Sunt multe lumi în nemărginirea asta. Credeai că numai voi și noi! Auta simțea că îi vine amețeală, ca atunci când a văzut întîia oară turnul argintiu. - Și... și cum stați de vorbă cu ei? Știți limba lor? - Da... adică nu, limba nu le-o știm; suntem prea departe și nici nu le-am putea-o desluși. Dar sunt alte semne, pe care le pot înțelege toți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cofetărie "La Eva" unde atmosfera era plăcută. Doar la două mese erau clienți, deși sala era destul de mare înăuntru. Era călduț, vitrina frumos împodobită cu 3 instalații, cu beculețe de diferite culori care clipeau și un brăduleț îmbrăcat în beteală argintie, pe care străluceau globuri colorate. Pe lângă toate acestea, mirosul aromat al cafelei răspândit în sală, te îmbia. Eva le-a servit cafeaua, privindu-i lung, mirată, pentru că nu-i mai văzuse o vreme împreună, doar de câte unul singur. Ea
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
undeva în negura vremii, unde copilăria lor se mai păstra încă. Pe cerul, de un albastru intens, printre stele clipitoare luna, parcă mai strălucitoare ca de obicei își trimitea razele lungi spre copiii colindători mângâindu-i, iar spre adulți, lumină argintie, fermecătoare care le sugera că ea a fost martoră la nașterea mântuitorului ISUS, bucurându-se împreună cu ei de această Sfântă sărbătoare. Era o noapte plină de mister și mult farmec, tot sufletul slăvindu-l pe ISUS și mama lui
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
și păsări, devenind un fermier prosper, reușind să-și cumpere toate utilajele și instalațiile de care avea nevoie. Problema era că sănătatea lui se șubrezi. Deși abia împlinise vârsta de 50 de ani, părea puțin adus iar părul lui devenise argintiu. își păstrase doar aceeași privire blândă puțin melancolică. Cu sănătatea nu stătea bine nici doamna Ramona Brădescu deși se mișca foarte greu, ea continua să predea la școală, fiind dusă de către fiul său în fiecare dimineață și adusă de soțul
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]