3,560 matches
-
tehnic și dominația acestei puteri materiale asupra celorlalte civilizații, pe de altă parte a înzestrat "adultul alb și civilizat" cu un particularism marcat, separându-l pe el și "mentalitatea" lui logică de restul culturilor lumii, taxate drept "prelogice", "primitive" sau "arhaice"". Dar asta nu înseamnă, susține mai departe gânditorul, că refuzul imaginarului nu a întâlnit rezistențe serioase, chiar în gândirea occidentală (cf. op. cit., p. 134 și urm.). Aceeași situație este remarcată de Raoul Girardet cu privire la abordarea specifică istoriei ideilor politice: "Studiul
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
și adaptat la situația fiecărui contribuabil. Sub aspect tehnic, apar probleme legate de aplicarea diferențiată și chiar exonerarea exportului, influențarea importului, sau regimul de tratare a autoconsumului. Sub aspectul regimului concurențial, acest tip de impozite ar favoriza formele de producție arhaice În defavoarea unităților economice moderne. În consecință sistemele de impozite moderne se aseamănă prin includerea mai multor forme de impozite, Între care predomină impozitele directe, iar evoluția acestora este strâns legată de dezvoltarea economiei, deoarece ele se axează, fie pe anumite
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
insulei Cyprus; gablonz < Gablonz, numele german al localității Jablonec-nad-Nisou din Cehia; gutui provine, prin greacă, de la orașul Cydonia din Creta; holender < Holland, numele german al Olandei; leuștean < pro vincia italiană Liguria; magnet < Magnesia, oraș din Asia Mică; muscal < Mosc, nume arhaic al Moscovei; palat < colina Palatinum din Roma; pergament < Pergam, în prezent Bergama, în Turcia; sacîz < sakiz, numele turcesc al insulei grecești Chios; sardea < Sardinia; satin < Zaitun, vechi oraș și port în China, tarantulă < Taranto, oraș din Italia; tanagra < satul Tanagra
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
a înce tat evoluția la u și a început evoluția la î. De pildă, așa cum a observat Emil Petrovici, pe Valea Almăjului, în apropierea teritoriului sîrbesc, există și toponime slave cu reflexul u (Dubăușa), caracteristic variantei slave sîrbești, mai puțin arhaică decît cea bulgărească, cu ă (transformat în romînește, în poziție nazală, în î, ca în campus > cămp > cîmp). O curiozitate este numele pîrîului Cîmpea, lung de paisprezece kilometri, necunoscut de localnici, consemnat în Dicționarul geografic din 2008, ca afluent de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
membru s-a putut desprinde ca toponim autonom. Reflexul -ou al vechiului sufix slav -ov este în limba ucraineană actuală -iu (o a devenit i, ca în nos > nis, „nas“), dar graiurile ucrainene îndepărtate de centru au putut păstra stadiul arhaic o, nemaifiind racordate la fluxul înnoirilor din trunchiul originar. În toponimia romînească există numeroase toponime din familia Mîndra, Mîndrești, Mîndruloc, înrudite semantic cu *Gordov > *Hordov > Hordou. E drept că sunt și foarte multe din familia Pădure, Pădurari, Pădureți, Păduricea etc.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cîteva hidronime traco-dacice (Argeș, Mureș, Olt, Timiș, Tisa etc.). Mai important este reflexul slav, Ibr, al originalelor străvechi, traco-dacice, care trebuie să fi existat și în Peninsula Balcanică și care s a păstrat în romînă (ca și alte forme slave arhaice), dar s-a pierdut în bulgară și sîrbă, prin mutațiile fonetice cunoscute petrecute în cele două limbi neoslave (vezi dobrii > bg. dobăr, srb. dobar). Astfel încît vechiul nume traco-dacic sună în limba romînă Ibru (cu desinența u, specifică toponimelor cu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
între ele, pot fi explicate prin transcrierile aproxi mative în documente sau prin evoluțiile istorice și dialectale ale formelor. Astfel, așa cum arată V. Frățilă, „intercalarea“, în unele variante fonetice, a unui i semivocală între t și u este un fenomen arhaic sau regional (întîlnit și în tiulei „tulei“, știucă „ștucă“, tioc „toc“, cuptior „cuptor“). Vîrciorova Este numele unui pîrîu de 13 kilometri, afluent de dreapta al Bistrei, al unei păduri din județul Mehedinți, al unui sat din județul Caraș-Severin și al
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lat. capra, transmis tuturor limbilor romanice (fr. chèvre, it. capra, sp., port. cabra), fiind singurul cuvânt folosit pentru a denumi acest animal, dar masculinul țap este un împrumut. Lat. caper „țap“ s-a păstrat doar izolat, în Sardinia, arie tipic arhaică. În limbile iberoromanice s-au moștenit derivate ale lat. caper, care au dat sp. capro, port. cabrón. Franceza are termenul bouc, care este mai probabil de origine celtică decât germanică, după cum celtic este și it. becco. În dialectele italienești meridionale
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
focacia > fr. fouace sau au împrumutat și adaptat termenul germanic *wastil „hrană“ > fr. gâteau „prăjitură“. Cuvântul plăcintă este citat în lucrările de romanistică, alături de ager, ajutor, blândețe, cântec, (a) despica, împărat, lingură, oaie, ospăț și vânăt, pentru a ilustra caracterul arhaic al limbii române. Un alt aspect interesant ce se cuvine remarcat este faptul că plăcintă este unul dintre puținele nume de mâncăruri (zeamă, friptură, turtă) moștenite de română din latină. Față de sensul cuvântului latinesc, româna prezintă o evoluție semantică, dat
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
cuvintelor moștenite în structura lexicului românesc. Unele aparțin limbii literare, altele au rămas doar în variantele dialectale; între acestea din urmă, remarcăm unele care există numai în dialectele sud-dunărene (aromână, meglenoromână, istroromână), altele care s-au păstrat în graiurile dacoromânești arhaice și unele pe care le întâlnim numai în textele vechi românești. Cât privește termenii din prima categorie, cei din limba literară, aceștia sunt de diverse tipuri: pe lângă cei care sunt cel mai des folosiți, au o bogăție semantică remarcabilă și
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
alte limbi. În dicționarul-tezaur al Academiei Române, a cărui redactare a fost începută acum mai bine de un veac de Sextil Pușcariu și s-a terminat recent, numărul cuvintelor împrumutate este și mai mare, pentru că sunt înregistrate și cuvintele regionale sau arhaice. Multe dintre aceste cuvinte au făcut călătorii deosebit de interesante, cu opriri în diverse limbi până să ajungă în română. În timpul acestor staționări, ele și-au schimbat uneori „toaleta“, adică aspectul formal, dar și conținutul, adică sensul. Au existat, în istoria
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
fenomen viu, născut din simbioza traco-latină în ambianța etnolingvistică est europeană, cu rădăcinile în constituirea și evoluția globală a limbajului și a limbii, este principiul care orientează evaluarea critică a tradiției etimologice. PRESCURTĂRI ac. - acuzativ adj. - adjectiv alb. - albanez arh. - arhaic arm. - armenesc arom. - aromân bașk. - bașchir bg. - bulgar bis. - bisericesc cf. - confer comp. - compară cum. - cuman cuv. - cuv nt dat. - dativ deriv. - derivat dial. - dialectal dim. - diminutiv engl. - englez fr. - francez frig. - frigian gen. - genitiv germ. - german got. - gotic gr.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
-ae f.) „dieu (déesse)”, pe care îl prezintă ca vechi derivat de la adj. dius, -a, -um „ceresc, divin”, dar și „luminos”, format ca substantiv în expresii ca sub diuo caelo „sub luminosul cer”, de unde dius „cel luminos”, atestat ca formă arhaică pentru deos, concluzia fiind că „ziua luminoasă (le jour lumineux) și cerul (le ciel) se confundă cu Dumnezeu (le Dieu), cum deja o simțeau latinii” (DELL, cuv. deus și dius). Mistificarea etimologiei lui Zeus s-a produs prin izolarea formei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de două baze rasate de articulație: baza germanică și baza tracă, înnobilată prin grecizare, cum s-a putut vedea mai sus. Slavii sunt nominalizați aici nu ca bază de articulație, ci ca donatori de cuvinte, dintre care unele au aspect arhaic și pot fi duse în perioada latinei din sudul Dunării. În rest, slavii, turcicii etc. sunt tratați ca barbari, contactele cu aceste neamuri, indiferent când au început și când s-au terminat, nu pot fi discutate la capitolul contactelor culturale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
se însura, a lua ca soție”. Mărcile esivului intră în componența multor postpoziții: mellöl „de lângă” (mell „sân”); elöl „din fața” (el „la o parte, afară”), közül „între” (köz „interval, răstimp”), felöl „dinspre” (fel „sus”), mögül „de după” (mögé „îndărătul”). 4. Locativul (caz arhaic), răspunde la întrebarea hol? „unde?” și are ca marcă pe -t (-tt). Se atașează numai la unele denumiri de orașe, de regulă compuse cu -hely „loc” sau -vár „oraș, cetate”: Fehérvárt sau Fehérvárott „în Fehervar”, Pécsett „la Peci”, dar poate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de frumușeți nevăzute, nëauzite, negustate". Autorul care este dat drept model pentru descoperirea comorii frumuseților sintacticii este Alexandru Odobescu: "acela, carele cu un simț artistic extraordinar pentru limbă a pătruns geniul ĭcĭ și a dezvăluit comoara frumuseților ĭeĭ sintactice, artistice, arhaice... ie D-l Odobescu" (Gruber, 1988, p. 45). Afirmă că avem mulți stiliști, dintre care enumeră pe Ion Heliade-Rădulescu, Costache Negruzzi, Nicolae Bălcescu, Petre Ispirescu, Ion Creangă (care este văzut ca un exponent al psihologiei poporului român), însă stilul lui
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
grup de sunete de la începutul unui cuvânt). Ni se pare ciudat faptul că se evită sistematic investigarea unui traseu etimologic mult mai simplu: de la etimonul latin melica la italienescul meliga și românescul măligă. Zona Banatului a păstrat și o formă arhaică, „ma-melica“ (pomenită în Banatul de la origini până acum). Indiferent însă de originea cuvântului, cert este că mămăliga se pregătește la fel ca în Italia. Polenta se face în special în nordul „Cizmei“, zona care a păstrat cel mai bine tradiția
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
în acest caz, de inspirație turcească) a dus și la larga răspândire (inclusiv în mediul rural) a sarmalelor, „mâncarea națională a românilor“ (E. Niculiță Voronca), preparate de secole așa cum o facem și astăzi. Bineînțeles că exista un soi de sarmale arhaice, învelite pe vremuri în multe feluri de frunze, nu numai în varză (în fond, și alivencele sunt un fel de sarmale avant la lettre...), și a căror umplutură era făcută din spărtură din diverse cereale, în special din mei. În
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
pare a semnala arhaismul rețetei. Doar ca o curiozitate pomenim faptul că, în secolul al XVI-lea, țăranii francezi obișnuiau și ei să învelească în frunze o pastă făcută din mei și să le coacă în spuză. Despre sarmalele acestea arhaice, umplute cu păsat de mei, nu prea sunt multe de spus... Parafrazându l pe Păstorel, ele nu-i pot interesa decât pe protocroniștii culinari. În ceea ce privește sarmalele așa cum le știm noi, ele au o certă tentă românească, adică și-au depășit
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
sudul Franței, precum și în Spania și Italia, toate acestea fiind identice marinatei de pește „à la Giurgiu“. Ostropățul este moldovenesc, ostropelul este muntenesc; ambele cuvinte provin din slavă, din ostro (picant) și peceno (friptură). Mai există o formă, și mai arhaică, pomenită de Mihai Lupescu: „ostropișcă“, termen care, în bucătăria țărănească, numai friptură nu însemna, ci „fasole teci (păstăi) fierte cu usturoi“. Tot Lupescu ne mai dă o informație: „În Bucovina, vânătorii cunosc și ostropățul, care se face din carne de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
pentru însănătoșire nu s-a centrat pe etiologia durerii, doar dacă agentul cauzator era la vedere, ci pe simptom, pe atenuarea și dislocarea acestuia. De aici, dificultatea vindecării fără complicații sau sechele. Ne putem imagina ce tribut au plătit colectivitățile arhaice, respectiv primitivii și ce tribut mai plătește încă ignoranța. De la autoîngrijire s-a evoluat la îngrijirea altuia, prin disponibilitățile manifestate de unii membri ai grupurilor, prin acumularea de experiență și rezultatele pozitive înregistrate. Este faza în care actul curativ iese
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
că a fost foarte mare ca și nevoia de îngrijire de asistență medicală, de medici. Ierusalimul, în noua lui cădere sub Titus (67 - 70) se va umple de răniți și de morți. în funcție de posibilități și situație medicina funcționează de la forme arhaice la cele practicate în Alexandria și-n Grecia, în Pergam și Ephes. Talmudică, levitică, restricționistă, centrată pe igienă, medicina iudaică s-a dezvoltat în condiții diferite, adică în condiții migratorii, conlocuitoare cu alte popoare sau în sânul altor popoare. Inteligenți
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cea rațională, însă nu clarifică metamorfoza datelor senzoriale în noțiuni generale. De neînțeles este și etica sa contradictorie: „Bellum omnium contra omnes“ (Războiul tuturor împotriva tuturor) exprimată în De cive (1642) și în Leviathan (1651), chiar dacă se gândește la omul arhaic, cum pare a se fi gândit și Plautus (sec. III - II î.Chr.) în comedia Asinaria, unde afirma că „Homo Homini lupus“ (Omul este lup omului), căreia, Seneca (sec. I d.Chr.) îi va opune „Homo res sacra homini“ (Omul e
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cu rezultate, metoda variolizării utilizată de secole în medicina tradițională românească. Călătorii Griselini (1780) și Sulzer (1782) remarcă variolizarea în practica populară medicală română. Originea ei era în trecutul îndepărtat și promovarea metodei empirice a fost posibilă prin intuiția popoarelor arhaice. Medicul transilvan Ferentz Nyulas cercetează și el variolizarea practicată de țărani în mai multe sate din zona Făgăraș. Medicul Constantin Caracaș susține și popularizează descoperirea lui Jenner și pregătește bucureștenii pentru înțelegerea imperativului vaccinării antivariolice. Caracaș va fi inițiatorul construirii
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
specifice societății contemporane. Crește numărul tulburărilor mentale, psihice în general. Circulă frecvent în practica medicală termeni precum: convulsivoterapie, psihochirurgie, tulburări psihice cu leziuni organice, simptome funcționale (palpitații, migrene etc.), lobotomie, corticosubcortical, act reflex ș.a. Începând cu primele trepanații ale medicilor arhaici, lumea a căutat cu orice preț, să scape de durerile insuportabile localizate în sfera cerebrală. Numeroase concepții neurologice s-au contrazis și se opun. Altele converg. Misterele sistemului nervos și al reactivității sale nu și dezleagă tainele așa ușor. Biochimia
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]