21,099 matches
-
la fiecare geam și balcon apăruse câte un tată, câte o mamă sau un bunic, care zbierau laolaltă către Cristos și ăia să nu facă vreo prostie și să sară, că ei nu cred în miracole, că nimeni n-are aripi și așa și pe dincolo, aiureli, zicea Coșuță. Și Cristos i-a ascultat și nu a sărit în seara aceea, numai că lui Coșuță i-a spus verișorul lui, iar verișorul lui nu minte, că, dacă Cristos și gașca n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de pe bloc atunci, e doar pentru că ei o făcuseră altă dată și că deja erau prea plictisiți ca să mai enerveze proștii. Se aruncau toți deodată, cădeau liber vreo două etaje, după care, așa, pur și simplu, în loc de mâini le apăreau aripi, din care începeau să fâlfâie încet, apoi mai tare, și toți ăia începeau să răcnească și să chiuie, mișcau din aripile lor, cică, până când o luau ușurel mai sus și mai sus și nu-i mai vedea nimeni, nici măcar verișorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Se aruncau toți deodată, cădeau liber vreo două etaje, după care, așa, pur și simplu, în loc de mâini le apăreau aripi, din care începeau să fâlfâie încet, apoi mai tare, și toți ăia începeau să răcnească și să chiuie, mișcau din aripile lor, cică, până când o luau ușurel mai sus și mai sus și nu-i mai vedea nimeni, nici măcar verișorul lui Coșuță, și numai de pe undeva de prin cer le mai auzeai strigătele și cum îi înjurau pe dinamoviști. Că îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a dat șase goluri sau așa ceva, dintre care el vreo patru. Mi se pare însă trasă de păr partea cu pedepsirea gândacului ăluia zburător, care se-arunca de pe blocuri după asfințit împreună cu gașca lui. Nu contest că băieților le creșteau aripi și zburau în voie, tot ce se poate, în Drumul Taberei s-au văzut multe (ați auzit cred de Oltcitul roșu abandonat ani întregi prin față pe la Materna, din volanul căruia s-a născut o minune de fetiță, Mara parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
realitatea dacă cineva nu ar spune că așa ceva e imposibil atât timp cât tovarășele au zis ce-au zis, mamele au plecat, iar oamenii nu pot merge răsturnați. De scorburi pe care furnicile le caută toată viața pentru ca, ajunse acolo, să capete aripi și să zboare. De măști africane sub care găsești dulciuri, fotografii, mașinuțe. De copii care se fac mari și uită tot. De copii care se fac mari și nu uită chiar tot, dar nu vor să mai știe de nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
semifinala Cupei Campionilor Europeni chiar în bârlogul lui FC Liverpool, iar zborul cocorilor, invocat de titlul peliculei, s-a dovedit a fi doar o metaforă, un truc menit să înșele cenzura moscovită, fiind vorba în realitate de un fâlfâit de aripi mai fragil, mai tandru și mai stins decât al păsărilor călătoare, ivit mai întâi în camera mare a apartamentului 40 (din D 13), revărsat apoi prin fereastra deschisă peste Drumul Taberei. Dacă ar fi să vină scrisoarea de la Mateiul mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
din negurile preistoriei, nu pot face excepție. În privința lor, totul era hotărât: sfârșitul sosise. După cum vă puteți imagina (orice încăpere cu ferestrele deschise poate sta drept mărturie pe timp de vară), Rahan nu a avut nici o șansă de izbândă. Oricâte aripi a retezat cu lama (pur experiment științific care demonstrează, dacă mai era nevoie, uriașa adaptabilitate a acestor ființe care, la o adică, nu au nimic împotrivă să se transforme în gândaci), oricâte piciorușe a smuls (cu infinită precauție, astfel încât zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
În zborul către mâine/ Ca șoimii o să fim“. Ciudat. Poate că în momentul acela vreo incantație misterioasă a făcut ca spiritul de șoim să se cuibărească în mine, ca o mlădiță înmugurită din trunchiul strămoșesc, dar nu mi-am deschis aripile spre lumină, către patrie nici atât (patria era grasă, avea părul permanent și semăna leit cu tovarășa Stănescu de la grădiniță), ci am început să plutesc peste scaune și dulapuri prin apartamentul 40. Acolo, jos, era o ceață stătută, rea, poate de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
că ceva era putred în toată tărășenia asta. De fapt, erau chiar mai multe. Unu la mână: dacă unii copii se transformă în șoimi, n-o fac nicidecum de plăcere, ca să se afle în treabă sau ca să-și bronzeze, nestingheriți, aripile sub soare. Motivele sunt în general altele, zborul e scurt și haotic, iar amintirile cam triste. Doi la mână: cravata nu valorează în metamorfoza asta nici cât o ceapă degerată. Oricât te-ai ruga de ea, mai mult de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
despre Patrie mai știam cât de cât ceva, cum se îmbracă, când se enervează, Partidul chiar nu mi-l puteam închipui defel. În rest, n-aveam nimic împotrivă ca Patria să nască turme de șoimi (un fel de văcuțe cu aripi), pe care să le trimită la păscut lumină într-un plai ca o grădină. Era treaba ei de Patrie și cu chestii din astea e bine să nu-ți bați prea tare capul. Ce mi se mai pare un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
chiuiturile bezmetice ale poporului meu care o dădeau ca victimă sigură pe Angelica, tovarășa ne-a tras rând pe rând pantalonii în jos, descoperind fără milă vreo douăzeci și ceva de mărturii sincere (adică funduri de șoim) până când, mă rog, aripa destinului s-a oprit din fâlfâit în dreptul meu și cam asta a fost tot. Trebuie să vă spun că niciodată n-aș fi presimțit că o tăcere poate să spună atât de mult. Și, da, tăcerea poate fi totuna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
orice automobil de lux) și a primit permisiunea să-și petreacă un sfârșit de săptămână cu ea, într-un sat din apropierea taberei militare. Ca doi porumbei, și-au visat clătite, au gângurit în bucătăria de țară, au dat puțin din aripi și, cu chiu, cu vai, au pus ceva pe foc. Zeama din tigaie bolborosea și scotea fum, nu se lega și nu se rumenea deloc, până când baba care-i găzduise le-a zis cu milă: „Puneți, maică, și niște făină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de viețile lor plicticoase ca să iasă din nou, la început nesigure și timide, în lumina cam decolorată a dimineții. Ceea ce ne era dat să vedem nu mai semăna deloc cu o banală poveste despre furnici. Insectele alea, fostele furnici, căpătaseră aripi. Nu, nu începuseră să vorbească sau să ne țină predici despre coborârea pe pământ pentru a doua oară a lui Cristos, la ora aia, el era demult Cristi și probabil se plictisea de moarte în apartamentul lui cu carpete, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
coborârea pe pământ pentru a doua oară a lui Cristos, la ora aia, el era demult Cristi și probabil se plictisea de moarte în apartamentul lui cu carpete, nu aveau de gând nici măcar să aducă ploaia, ci doar își deschiseseră aripile străvezii și micuțe și începuseră să zboare într-un roi bramburit în jurul capetelor noastre și, mai apoi, al grădinii. Era poate pentru prima oară când nici măcar Radu nu mai era în stare să găsească vreo explicație. Crucea se înroșise de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nu eu, ci el ar fi descoperit mai întâi adevărul. Nu avea nici un sens să-i amintesc că în timpul în care căpcăunul de Șchiopu Bărbosu se distingea tulbure în desenul de pe scoarța copacului, el era preocupat (fascinat, vrăjit, acaparat) de aripile furnicilor. Era la fel de clar că, odată pornit pe panta enervantă a contrazicerii, Radu ar fi negat până în pânzele albe chiar și chestiunea, mai mult decât evidentă, că nu a rezistat căldării cu apă rece și a bufnit într-un plâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
calul. S-ar putea să nu știm niciodată unde Începe o poveste, Însă uneori putem spune unde nu poate Începe, unde șuvoiul curge deja cu putere, dezăgăzuit. Închid ochii și-mi Înfig iar compasul. Desfășor clipa fluturătoare și-i prind aripile de birou : ora 1 și 42 de minute dimineața, 9 noiembrie, 1960. Era frig și umed În Piața Scollay din Boston, și biata și neștiutoarea Flo - pe care aveam s-o cunosc În scurt timp drept mama - se adăpostise În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
poet, murind. Apollinaire, delirînd, murind. Proust, ochi frumoși pe chipul zbîrcit, murind. Joyce murind la Zurich. Stevenson murind În Samoa. Marlowe murind, asasinat. Îmi părea rău că nu e nimeni să mă vadă. Fluturii cei frumoși aveau să-și strîngă aripile și eu aveam să mor, ca orice alt șobolan. Am dormit mult timp. Și, cînd m-am trezit, nu mă aflam În rai, În afară de cazul În care raiul nu este un loc prăfuit dintre două grinzi de lemn. Încă mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și s-ar putea să nu fie pe aici prea mulți oameni. De unde știi că mai stă cineva pe culoarul ăsta? SÎnt prea prevăzători ca să fi trecut cu vederea un asemenea amănunt. Probabil că au reținut toate apartamentele din această aripă a hotelului. — Să Încercăm totuși. Dac-am avea o armă - măcar un băț sau o piatră... Poate că-n valiza asta nu sînt cărți, ci cărămizi, căci e prea grea, adăugă el, lăsînd mîna Annei Hilfe și pipăind una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
instituție. Orice-ar spune unii, e cea mai bună clinică engleză pentru traumatisme de război. — Presupun că aveți și cazuri mai grave decît al meu: cazuri violente... Am avut vreo cîteva. Tocmai pentru asemenea cazuri a amenajat doctorul, Într-o aripă izolată a clădirii, pavilionul special. E deservit de un personal aparte, alcătuit din oameni cu nervii tari... Ai Înțeles, cred, că și pentru noi este esențial să ne păstrăm calmul. — SÎnteți cu toții, fără Îndoială, foarte calmi. Cred că doctorul te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
săi din West End, se retrăsese la țară, pentru a-și deschide această clinică particulară, unde bolnavii erau admiși doar pe baza unei cereri personale; pînă și furioșii aveau cîte un moment de luciditate, cînd se puneau de bunăvoie sub aripa doctorului. — Dar eu? Întrebase Digby. — A, dumneata ești un caz special, răspunse Johns misterios. Într-o bună zi, doctorul o să-ți povestească tot. În noaptea aceea ai avut norocul să nimerești peste un adevărat colac de salvare. Și, În orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nu sufla nimeni o vorbă, dar se bănuiau lucruri sinistre, ca existența unei odăi capitonate și a cămășilor de forță... Din grădină se vedeau numai ferestrele de sus, care erau zăbrelite. Fiecare dintre locatarii sanatoriului era conștient de vecinătatea acestei aripi prea liniștite a clădirii. Crizele de isterie ale celor doi jucători, atitudinea maiorului obsedat de trădare sau accesele de plîns ale unuia ca Davis - toate aceste simptome, la fel ca și violența, vădeau boala. Pacienții Îi cedaseră, sub semnătură, doctorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ușă rămăsese neîncuiată! deschizînd-o, auzi parcă un oftat lung: era freamătul draperiei din dreptul celeilalte uși. 2 Digby rămase locului, cu urechea la pîndă. Auzi tic-tacul metalic al unei pendule și clipocitul apei ce picura dintr-un robinet lăsat deschis. Aripa aceasta trebuie să fi fost cîndva destinată servitorimii; pe podeaua de piatră, papucii lui stîrneau un nouraș de praf. Totul era În paragină aici. Lemnăria scării nu fusese lustruită de multă vreme, iar macheta subțire care-o acoperea era uzată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
servitorimii; pe podeaua de piatră, papucii lui stîrneau un nouraș de praf. Totul era În paragină aici. Lemnăria scării nu fusese lustruită de multă vreme, iar macheta subțire care-o acoperea era uzată și pe-alocuri ruptă. CÎtă deosebire Între aripa aceasta și eleganta casă de sănătate de dincolo de ușă! Aici toate lucrurile erau lăsate În părăsire, de parcă spuneau, dînd din umeri: „N-avem nici o importanță. Nimeni nu ne vede. Avem o singură menire - să stăm liniștite să nu-l deranjăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
doctor“... Ce poate fi mai liniștit decît praful? De n-ar fi fost tic-tacul pendulei și un vag miros de fum de țigară ieftină care-i făcea inima să-i bată de teamă, Digby s-ar fi Îndoit că această aripă e locuită. Poole locuia probabil În Încăperea de unde se auzea pendula. Ori de cîte ori se gîndea la Poole, Digby simțea o apăsare stranie, de parcă o amintire dureroasă ar fi Încercat să iasă la suprafață În mintea lui, Înfiorîndu-l, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nici un răspuns. Linoleumul vechi și crăpat scîrțîia sub pașii lui, prinzîndu-i uneori degetele. Avu din nou senzația unui lucru cunoscut, ca și cum această explorare de-a lungul unui coridor Întunecos ar fi mai aproape de lumea lui decît dormitorul confortabil din cealaltă aripă a clădirii. — Stone! Stone! chemă el și auzi În sfîrșit un răspuns, dinspre o ușă pe lîngă care tocmai trecea: — Barnes... Dumneata ești, Barnes? — Sst! făcu el, lipindu-și buzele de gaura cheii. Nu-i Barnes. SÎnt eu, Digby! — Firește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]