2,376 matches
-
o dimineață însorită, când nu mai speri nimic și redescoperi, brusc, natura, inepuizabila ei indiferență. Într-o dimineață însorită, într-o primăvară strălucitoare, când uităm o clipă mutrele păzitorilor și murdăria străzilor și a sufletelor și ridicăm privirile spre cerul aurit și pustiu. În sfârșit, senini, fericiți, desprinși de panica micii noastre celule. Atunci, pac, infarctul, surpriza! Fracțiunea asasină, tangenta finală, mântuirea. Noaptea creatoare. Acțiunea va porni, va porni, în sfârșit! O acțiune foarte ambiguă, acțiunea PRIMĂVARA. Adierea nopții îl încercui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ceai special. Am un ceai indian, formidabil. Cu totul, cu totul special. Face minuni. Minuni inconfortabile, uneori, crede-mă“, bodogănea bibliofilul, retrăgându-se spre bucătărie. Îl aștepta să revină, privea peretele foarte înalt, ca la clădirile interbelice, plin de cotoare aurite și exotice. Se rotise iarăși spre fereastră. Perechea se depărta, lent lent. Câinele demn, cu capul îngust, fluturând pletele cărturărești sub briza nopții de primăvară. În urma sa, la un pas, șchiopăta ritmic însoțitorul înpelerină neagră. Imaginea se rupse, instantaneu. Fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
simt lipsa Autorității. Să le spună că s-a întâmplat, într-adevăr, și cum și ce au de făcut.“ Părea calm și detașat bătrânul avocat din alte vremuri. Își potrivea doar din când în când pe nas ochelarii cu ramă aurită și își îndesa pe cap căciulița neagră, un fel de ciorap de lână țuguiat la capăt. Gâfâia, e drept, și era cam încovoiat de spate, dar ținea la drum lung și nu-și pierduse vioiciunea, în ciuda șocului. „Au trecut două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se destinse în fotoliu. Își desfăcu fularul de la gât, își descheie încă un nasture de la gulerul cămășii negre. Venise direct de la serviciu și era cam zăduf. Sorbi din cafeaua dulce și tare. Încă o sorbitură, ridicase ceșcuța mică de pe farfurioara aurită, încă o sorbitură lungă, gata, ioc cafea. — Să vă mai torn puțin, domnule... — Vancea, Anatol Vancea. Venera se ridică, luă ibricul de pe scrin, turnă în ceșcuță. — Anatol Vancea Voinov. Mama se numea, ca fată, Voinov. N-a renunțat la nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Din prefață la „Viorile vârstei”, Editura Albatros, 1978 DESPRE MAMA Trei copii am fost. Ca niște zmei, Toți am tras mereu din sânul ei. 77 Ca niște dușmani, neîncetat, Tot trecutul i l‐ am sfâșiat. Păru - i lung, de lună aurit, . s. Biata mamă! Zi de zi trecând, stre ‐ a trăit ca să ne vadă mari, ri upă‐ o vreme a căzut și ea, . Noi am fost acei ce l‐am albit Pe obrajii tineri, pas cu pas , Râuri mari, cu grijile
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
evadări din sonetʺ (1939). Este cel mai prolific sonetist român. 94 Dacă sonetul n‐ar fi existat, Mihai Codreanu l‐ ar fi invitat ca să se poată exprima. Al.A Philippide „Adevărul literar” , 31 I 1932) CANTILENA MAMEI Iluminând cu raze aurite, A sufletului meu pustietate, Un cântec vechi prin anii mei străbate Ca luna printre ramuri vestejite. E‐ un cântec vechi din vremuri fericite, Din lumi cu visuri roze colorate, De brațul mamei tainic legănate și‐ ncetișor pe sânu‐i adormite
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
cuvântul sacru «mamă» ! Un gângurit când pruncul vrea s‐o cheme, E lângă noi, în clipele supreme, Din leagăn pân‐la cea din urmă vamă. Din veșnicii, ca focul unei steme Își flutură a dragostei maramă ... Păstrează‐ i chipu‐ n aurită ramă 131 și de nimic, nicicând nu te mai teme! Ocrotitoare‐n oarba vijelie, Chiar umbra ei se schimbă în făclie Pe drumul drept menită să te poarte. În fața ei, de‐a pururi te prosternă! Simbol duios al patriei, eternă
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
abisul neantului muzical: ...Dar cel având visarea soră, Mâhnită-i doarme o mandoră Cu-adâncul neant muzical. Încât numai din sânul său La geam deschis spre ideal Noi ne-am putea naște din nou. Gérard de Nerval, în sonetul Versuri aurite, după ce amintește viziunea lui Pitagora, conform căruia, în ciuda geometrismului riguros universal, "totul este simțire" încheie cu versul "Sub scoarța unei pietre se-nvoaltă-un spirit pur." Aceasta este menirea supremă a poeziei: să-l smulgă pe om din cercul multiplicat la nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de rigoare, insul dădu ochii peste cap, începu să hârâie cavernos și apoi se porni pe strănutat. Popa îl privi triumfător. Nu mai avea nici un dubiu: era unul dintre ăia care de dimineață se tot ținuseră după el. Avusese gură aurită presbitera Anghilina, când îi spusese să fie atent că au prins ăia din Baltă să iasă în lume. De când trecuse pragul judecătoriei, i se ițise în față unul. Dacă nu erai atent, puteai să crezi că-i vreun conțopist care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
lumânare! Te-ai prins?“ Irineu se scutură abia mascându-și scârba. Își împreună mâinile pe burtă, ridică visător ochii spre tavan, îi țintui undeva în stânga imensului policandru și, de parcă citea ceva de pe acolo, șopti mai mult pentru împletitura de lanțuri aurite printre care, răsfirate, puzderii de becuri își răspândeau lumina orbitoare. „De altfel și Sfântul Ioan Gură de Aur, în Despre preoție, ne învață că «preoții sunt aceia cărăra li s-a încredințat zămislirea noastră cea duhovnicească; ei sunt aceia cărora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
împietrită a bibelourilor bătrânicioase, descalificate ca stil, roșeața violentă a trandafirului de plastic, înțepenit în glastra de plastic, tic-tac-ul ceasului de masă, marca Pobeda, așezat pe raftul din mijloc al dulapului din lemn de cireș, cu furnir pictat și chenar aurit, toate împachetate; țâfna berbecului de ceramică, senzualitatea inocentă a unei nimfe obscure și, ca replică, veselia vulgară a unei țărăncuțe din Oltenia, sperietura calului cabrat în culoarea bej a vidului din vitrină, somnul vertical al paharelor de cristal, depresia ceștilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
200 de ani căsoaia aceasta, cândva han cu cuhne, beciuri cu arcade și firide, cameră pentru dormit al negustorilor în tranzit, al celor certați cu legea, al artiștilor care fugeau de lume, al armatelor prăfuite care se retrăgeau din fața altora, aurite și impunătoare ca după o felie de timp, cam cât gestează fătul în raiul lichid, cele prăfuite să înlănțuie pe cele aurite de belciugele cuhnilor, beciurilor și hrubelor fostului han, acum citadelă a timpului care-și păstra tăcută moartea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
În mijloc, pe un tron un Zeu. Luă de guler o momâie și o puse în poală. Mângâie broasca flască, bală neagră, care-și scutură capul râios și, după câteva scâncete orăcăite, se întoarse cu fața spre noi, luminând înscrisul aurit de la picioare: Căpcăunu per Ptolemeus. D eschideți gurile, vino cu furtuni care să despice intersecțiile înghețate, încarcă acoperișurile cu plăpumi albe, întinde poduri de gheață, plimbă sloiuri pe mațele goale ale orașului, cuțitele frigului să taie în carnea pământului, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
bine în echipă. Iar în viața particulară se înțelegeau bine. Ei nu-i plăcea deloc că el fuma țigări în pat. — Se îndreaptă spre hol, spuse Dolly. Nu, se întorc. Holul principal era un pasaj oval uriaș, cu un tavan aurit înalt, lumini blânde, coloane de marmură. Făcea ca oamenii care treceau prin el să pară niște pitici. Vasco rămase în urmă. — S-au răzgândit? Sau ne-au văzut? — Cred că sunt prudenți. — Ei bine, acum e momentul cel mare. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
miroase urât. Acum, doar Tara latră fericită, o caută, aleargă mârâind pe lângă gardul care desparte casa de livadă... Își îndreaptă spatele pe cât poate, privește pasărea printre pleoapele strânse - aurul care se revarsă ar putea transforma pe oricine într-o mumie aurită - se uită lung de-a lungul drumului pe care nu trece nimeni. E liniște. Rămasă în grădină, sub măr, pe fotoliul de nuiele împletite, Frumoasa Neli, obosită și ea, întinde o mână și mângâie cepele coapte din funia agățată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Unde-am greșit ? — Mă duc să mă aranjez puțin, spun, În momentul În care ni se iau farfuriile cu felul principal, iar Jack se mulțumește să dea din cap. Toaleta femeilor e mai degrabă palat decât budă: oglinzi cu rame aurite, scaune de pluș și o femeie În uniformă, care Îți Întinde prosopul. O clipă mă rușinez un pic la gândul de a o suna pe Lissy În fața ei, dar probabil că a văzut deja tot ce se poate vedea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
În mijloc. Ușa se Închide și nervozitatea mă copleșește din nou. Ăsta e momentul. În cele din urmă, iată că a venit. Jack și cu mine. Singuri Într-o cameră. Cu pat. În acest moment, mă zăresc Într-o oglindă aurită și Îmi stă inima de jenă. Uitasem că am pe mine costumul ăla idiot de Albă ca Zăpada. Sunt roșie la față și plină de pete, am ochii ieșiți din orbite, părul Îmi stă În toate direcțiile și mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
și reușea adesea să se strecoare prin turban și Burga. Ștefan nu simțea nimic decât mijlocul frumoasei Amina, cald și primitor și sărutările fetei care din când În când se Întorcea spre Fănică al ei, ridicându-și vălurile cu bănuți auriți. Timpul trecu ușor și ajunse la marginea unei oaze unde fură Întâmpinați de mai mulți beduini, bărbați și femei, deosebit de ospitalieri. Gazdele erau foarte vorbărețe și Îi informau cu plăcere despre viața În deșert, despre cai, cămile și corturi, despre
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
constată că era exact măsura lui și citi pe eticheta din interior „RoyalWestcenter”, constată că este un costum englezesc de firmă. Pe sub costumul de culoare grena Îmbrăcă o cămașă din mătase, tot grena, cravată asortată cu un ac de argint aurit și cu o perlă minusculă. Ger Îl privi admirativ și arătându-se mulțumită spuse: Ieși tu primul și așteaptă-mă În spatele hotelului Decebal! Eu sosesc În zece minute. Peste fix zece minute, În dreptul lui opri un Fiat 1800, grena și
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
bate ora cinci după-amiază și tu n-ai terminat cu lamentările,, ,,Bunicului meu i-au fost furate trei kilograme de aur, colecția de sculpturi din bronz, picturi scumpe, cinci covorașe de rugăciune vechi de câteva secole, tacâmurile rusești din argint aurit, o panoplie cu arme și o colecție de monede, impresionantă. Toate În numai trei ore, când Întreaga familie era la teatru,,. Nici astăzi nu pot pricepe sălbatica golire a casei. Trei generații au rămas atunci, cum s-ar spune, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
o stradă doar pentru a urca o altă, spre dreapta sau stânga... Biroul este chiar în Centru, în zona Administrativă, la doi pași de Mall și Pyke Market. O cladire din 1900, still, cu marmură și dale de gresie, coloane aurite și tavane pictate... Asta în lobby, mai sus sunt birouri nu atât elegante, cât funcționale. Ferestrele de la birou dau spre o intersecție foarte aglomerată. De acolo am urmărit demonstrațiile anti- Globalizare. Cei mai simpatici au fost “broscuțele verzi”, ecologiștii. Nu
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
untul <maria>: e importantă și farfurioara <v37>: este. Ne-o dorim de Sevres, dacă se poate <maria>: <v37>: marea majoritate a românilor sunt nemulțumiți nu pentru că nu au o felie de piine <v37>: ci pentru ca farfurioara nu este destul de aurita <maria>: știu eu? <v37>: untul și gemul - cultură, care va să zică, contează mai puțin <maria>:nu e chiar așa. Nu generaliză <v37>: e greu sa nu generalizez. <v37>: ungem felia cu untura - kitsch, subcultura, manele <v37>: între timp avem
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
-N-a fost iubire.A fost destin.Jan e un bărbat bine făcut.Are condiții excelente.Nu are experiență.Mama a făcut eforturi.A vrut să nu-i împărtășesc soarta.Mi-a făcut zestre. In familia lui stau într-o colivie aurită.Simt că tinerețea se scurge pe lângă mine.De aceea mă refugiez la Nic.Nu știu dacă sesizezi esența.Jan e băiatul mamei.Trăiește în umbra tatălui său. Nu are o aureolă proprie.Ei îi supraveghează atât căsnicia,cât și profesia
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
un pic; Făcu de probă o tură Într-un trap ușor, elegant, Și-l zări o trăsură Ce-și zise: E matur, poate-i...galant, M ajută să-l uit pe...cel'alt! Trăsura, cu mătase împodobită Și peste tot ...aurită, Radia fericită ! Deși mult mai tânără ca el, Trăsura discret a clipit Știți dumneavoastră-n ce fel! Calul?! A rămas înlemnit! Îngânând singurel: Sunt trecut mult de soroc, Cum așa mare noroc Să dea peste mine, Să-ncerc, o fi
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
vieței?... Soldați de o zi, trebuie să vă botezați uniforma în orișice primejdie". Iar ochii Gheneralului fugeau când pe raport, când pe uliță... Ulițele erau ceva de spăriet. Iașul, cu cinci zile mai înainte strălucitor de trăsuri, livrele, toalete, uniforme aurite, Iașul în care se plimba sările pe toate ulițele cu ghitara și muzicile regimenturilor, cu râs, cu șagă și amoruri, acum se sbuciuma în ceasurile cele de pe urmă. Se auzia numai un vuet înădușit pe care glasul clopotelor de moarte
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]