2,148 matches
-
exagerare să vedem lucrurile așa cum le văd Îndeobște fanaticii teoreticieni ai câte unei idei: adică, pretinzând că descoperim pretutindeni corelații și determinări precise. Viața e mult mai complexă - și ea nu poate fi redusă la forma restrictivă a biografiei sau autobiografiei. Viața e și chimie - pe când autobiografia pretinde a fi, mai presus de orice, spirit. Nu e, așadar, exagerat să susținem că moartea rotunjește sensurile jurnalului, cel puțin În măsura În care sancționează biografia. Efectul de real (studiat mai ales de către poeticienii francezi, de la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
văd Îndeobște fanaticii teoreticieni ai câte unei idei: adică, pretinzând că descoperim pretutindeni corelații și determinări precise. Viața e mult mai complexă - și ea nu poate fi redusă la forma restrictivă a biografiei sau autobiografiei. Viața e și chimie - pe când autobiografia pretinde a fi, mai presus de orice, spirit. Nu e, așadar, exagerat să susținem că moartea rotunjește sensurile jurnalului, cel puțin În măsura În care sancționează biografia. Efectul de real (studiat mai ales de către poeticienii francezi, de la Gérard Genette la Jean Rousset) are
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
un caz particular al ei, jurnalul intim! Cu adevărat relevantă e o altă ipostază: jurnalul e un gen care, În mod programatic, se opune morții. Cu alte cuvinte, acceptarea ipotezei că el apare nu pentru a dubla celelalte genuri confesive (autobiografia, corespondența, biografia, carnetele), ci pentru a deveni un partener În neîntrerupta competiție viață-moarte. Un caz particular al acestei relații este cel al sinucigașilor. Fie că e vorba de Virginia Woolf, de Kafka, de Sylvia Plath sau de Pavese, sinucigașul transformă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
am slăbit, la Cannes iarăși m-am Îngrășat” (Petru Comarnescu)5. Identități suplimentare Jurnalul intim pune bazele unei noi identități a scriitorului. Personajul posesor al unei biografii obiective, Înregistrată ca atare, oficial și impersonal, dobândește dintr-odată o identitate suplimentară: autobiografia. Portretului fotografic i se adaugă, Începând cu acest moment, autoportretul din cuvinte. Dar relația dintre acestea nu este necesarmente una de similitudine sau măcar de continuitate. Imposibilitate nu doar fizică, ci și psihologică: În timp ce „portretul” (portretul la purtător!) individului este
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
logică anume și o perfectă coerență doar pretinzând participarea creatoare a martorului. El se dovedește, astfel, agresiv la ambele capete: pe de o parte, violentează biografia celui care Îl scrie, transformându-l Într-o entitate ce-i depășește intențiile (autoportret, autobiografie, document moral, scriere de epocă), pe de alta, Îl atrage pe cititor În construirea/reconstruirea unui joc de puzzle. Comparat cu autorul ce-și scrie autobiografia, diaristul are handicapul de a nu-și putea domina duratele lungi ale existenței. Jurnalul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
celui care Îl scrie, transformându-l Într-o entitate ce-i depășește intențiile (autoportret, autobiografie, document moral, scriere de epocă), pe de alta, Îl atrage pe cititor În construirea/reconstruirea unui joc de puzzle. Comparat cu autorul ce-și scrie autobiografia, diaristul are handicapul de a nu-și putea domina duratele lungi ale existenței. Jurnalul intim exclude posibilitatea construirii unui scenariu existențial amplu, acesta nefiind - decât arareori - consecința unui proiect conștient de autoconstrucție și auto-reflecție literară. Autorul de jurnale se portretizează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
realitate el sondează În timpul paralel al biografiei subconștiente. Eul autoportretului rezumă, de fapt, structura jurnalului și, prin derivație, structura lumii percepută prin lentilele subiectivității auctoriale. Jurnalul intim conține sâmburele discursului narativ al persoanei Întâi, dar și reflecția acesteia despre sine. Autobiografia este, așadar, organizarea narativă a țesăturii tensionale care fixează Într-o ordine logică fluctuațiile incontrolabile ale eului. Pe de altă parte, autobiografia e și punctul final al unei investigații de natură enciclopedică, executată cu minuție de către eu. O enciclopedie derizorie
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lentilele subiectivității auctoriale. Jurnalul intim conține sâmburele discursului narativ al persoanei Întâi, dar și reflecția acesteia despre sine. Autobiografia este, așadar, organizarea narativă a țesăturii tensionale care fixează Într-o ordine logică fluctuațiile incontrolabile ale eului. Pe de altă parte, autobiografia e și punctul final al unei investigații de natură enciclopedică, executată cu minuție de către eu. O enciclopedie derizorie, desigur, iscată de cercetarea sistematică a microuniversului biografic și mental al scriitorului. Autoportretul În jurnalul intim ia naștere asemănător felului În care
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Întrebare pe cât de legitimă, pe atât de radicală: „Este autoportretul posibil?” După un ocol prin modalitățile specifice autoportretului plastic, Rousset identifică imposibilitatea sau, mai bine zis, dificultatea constituirii autoportretului literar, consecință a unei suspiciuni mai generale, căreia Îi cade victimă autobiografia Însăși. Rădăcinile acestor complexe sunt vechi. Ele coboară până la originile genului, mereu pus la Îndoială, ca nefiind decât o simplă extensie a dreptului discutabil al autorului de a vorbi pentru sine, de a fi propriul său avocat. În plus, autoportretul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
toate cele produse de imaginația scriitoricească. Nici descrierea, nici dialogul, nici portretul nu pot aduce În propria apărare argumentele de legitimare ale autoportretului. Din acest motiv, așezat la răspântia dintre subiectivitatea extremă a ficțiunii și obiectivitatea intrinsecă a eului creator, autobiografia poate decide În bună măsură, cu cele mai adecvate argumente, dacă un text aparține sau nu literaturii. Înseși modalitățile prin care el ia naștere depun mărturie pentru procesul, indescriptibil, de altfel, prin care un text, un amorf, inexpresiv conglomerat de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
autorul nu ar face altceva decât să-și scrie propria existență! Jurnale deghizate După părerea Barbarei Johnson, intersecția ficțiune/realitate este deosebit de productivă În trei Împrejurări, care sunt și trei obsesii ale literaturii actuale: „Problema maternității, problema femeii-scriitor și problema autobiografiei”16. Vom observa, mai Întâi, ușoara tautologie a nuanțărilor Barbarei Johnson. Într-un fel sau altul, pe segmente mai mari sau mai mici, toate aceste trei teme se Întâlnesc Într-una singură: În aceea a confesiunii. Tema maternității, așa cum e
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o problemă a sociologiei, ci una a psihanalizei. Un studiu fundamental, publicat În 1977 de către Nancy Friday, My Mother, My Self17, e deplin convingător În acest sens. Chestiunea femeii-scriitor acoperă, fatalmente, un spațiu al intimității, chiar dacă unul marginal. Iar În ce privește autobiografia, ea este arareori altceva decât un jurnal intim deghizat. Amprenta Frankenstein „Monstruozitatea eului”, admirabil analizată de către Barbara Johnson 18, este, desigur, transcrierea În oglindă a unei caracteristici a realității. Obligat să intre În patul procustian al fragmentarismului confesiunii cotidiene, eul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Johnson vedea, ca posibilă metaforă a literaturii biografice, nașterea lui Frankenstein, În romanul lui Mary Shelley. Există, fără Îndoială, un Frankenstein reprimat În toți autorii de literatură intimă. Dar tot cercetătoarea americană adaugă: „Frankenstein poate fi citit ca poveste a autobiografiei, ca Încercare de a neutraliza monstruozitatea autobiografiei”20. Firește, ca model teoretic, metafora poate fi extinsă la foarte mulți autori de jurnale intime. Ea se aplică perfect lui André Gide (de la migrene, insomnii, vid al intenționalității, bătrânețe, până la sexualitate, decrepitudine
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
biografice, nașterea lui Frankenstein, În romanul lui Mary Shelley. Există, fără Îndoială, un Frankenstein reprimat În toți autorii de literatură intimă. Dar tot cercetătoarea americană adaugă: „Frankenstein poate fi citit ca poveste a autobiografiei, ca Încercare de a neutraliza monstruozitatea autobiografiei”20. Firește, ca model teoretic, metafora poate fi extinsă la foarte mulți autori de jurnale intime. Ea se aplică perfect lui André Gide (de la migrene, insomnii, vid al intenționalității, bătrânețe, până la sexualitate, decrepitudine și insignifianță se Întinde un Întreg imperiu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Însemnările evanghelice, În opoziție cu cele mincinoase, ale păgânilor. În punctul În care jurnalul intim se leagă de o realitate istorică precisă, el se Întâlnește cu toate aceste scrieri vechi. Indecisul cumulează atât funcțiile biografiei, cât și pe cele ale autobiografiei, iar „separația genurilor” se va produce doar târziu, când integritatea clasică a omului politic se dezagregă prin autoglorificare - considerată de un retor precum Aristides, o trăsătură Întru totul elină. Oricum, căile autobiografiei erau deschise. Sfidarea agorei Epoca elenistică marchează o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
atât funcțiile biografiei, cât și pe cele ale autobiografiei, iar „separația genurilor” se va produce doar târziu, când integritatea clasică a omului politic se dezagregă prin autoglorificare - considerată de un retor precum Aristides, o trăsătură Întru totul elină. Oricum, căile autobiografiei erau deschise. Sfidarea agorei Epoca elenistică marchează o trecere În registrul mut, În invizibilitatea principială 8. Isocrate, autorul primei autobiografii, profită tocmai de această modificare În sensibilitatea vremii. Plutarh definește un timp biografic al revelării caracterului, altul decât cel al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a omului politic se dezagregă prin autoglorificare - considerată de un retor precum Aristides, o trăsătură Întru totul elină. Oricum, căile autobiografiei erau deschise. Sfidarea agorei Epoca elenistică marchează o trecere În registrul mut, În invizibilitatea principială 8. Isocrate, autorul primei autobiografii, profită tocmai de această modificare În sensibilitatea vremii. Plutarh definește un timp biografic al revelării caracterului, altul decât cel al evoluției și al dezvoltării individului. Jurnalul intim s-ar putea apropia de acest tip plutarhic de biografie, În care caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cel al evoluției și al dezvoltării individului. Jurnalul intim s-ar putea apropia de acest tip plutarhic de biografie, În care caracterul se află Într-un permanent proces de definire și autodefinire. „Descompunerea exteriorității publice a omului”9, operată de autobiografia clasică, e preluată, tale quale, de către jurnalul intim. Sursele sale Îndepărtate (și inconștiente) sunt modificările aduse formelor publico-retorice ale antichității. Închiderea În sine, prefigurată de ivirea noii atitudini față de propria persoană, exclusivismul, intoleranța față de persoana a treia, oricine ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
scurge printre degete, dar cu gândul la versiunea definitivă, din pagină. Versiunea pe care o va impune, cuvintele prin care răspunde astfel cuvintelor ofensatoare. Jurnalul intim cochetează cu tentațiile unui dialog cu exteriorul, pentru că el este dublul perfect al autorului: autobiografia sa inconștientă, autoportretul În mișcare, niciodată terminat. Anularea retroactivă a răului, ca și refularea, proiecția, Întoarcerea către sine, transformarea În contrariu, toate aceste recriminări profilactice Își găsesc În jurnalul intim - adevărată canapea a psihanalistului avant la lettre - locul ideal de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
prevăzut, el nu participase la proiectul scriitorului. Cititorul de jurnale se simte un intrus. În cel mai bun caz, autorul Îl tolerează, dar nu simte nevoia să Îl ia părtaș. Subordonarea psihologică a cititorului provine din absența unui pact. Dacă autobiografia sau memoriile prevăd o destinație precisă a scrierii, jurnalul intim aproape că exclude posibilitatea confruntării publice. Dacă totuși există, pactul Îl dezavantajează pe cititor: acesta rupe sigiliul unui secret, pătrunde Într-o lume prohibită, baricadată În propriile-i cuvinte. O
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
un spațiu vid56. În cazul de față, spațiul mărturisirii, fanta prin care se pătrunde din viață În literatură. Timpul jurnalului intim este prezentul. Un prezent convențional, firește, determinat de rațiuni ținând, mai cu seamă, de obligativitatea definirii genului său proxim (autobiografia, de pildă), decât de o motivație psihologică. Și Într-un caz, și În altul, reperul esențial rămâne momentul redactării. Autobiografia se scrie, de obicei, la o distanță mare de timp față de evenimentele Întâmplate. Jurnalul se supune regulii de a scrie
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
intim este prezentul. Un prezent convențional, firește, determinat de rațiuni ținând, mai cu seamă, de obligativitatea definirii genului său proxim (autobiografia, de pildă), decât de o motivație psihologică. Și Într-un caz, și În altul, reperul esențial rămâne momentul redactării. Autobiografia se scrie, de obicei, la o distanță mare de timp față de evenimentele Întâmplate. Jurnalul se supune regulii de a scrie zilnic. Autobiografia comprimă mari secvențe temporale, jurnalul intim fragmentează durata unei zile. De racursiuri temporale va fi vorba În ambele
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pildă), decât de o motivație psihologică. Și Într-un caz, și În altul, reperul esențial rămâne momentul redactării. Autobiografia se scrie, de obicei, la o distanță mare de timp față de evenimentele Întâmplate. Jurnalul se supune regulii de a scrie zilnic. Autobiografia comprimă mari secvențe temporale, jurnalul intim fragmentează durata unei zile. De racursiuri temporale va fi vorba În ambele situații, doar că mărimea lor diferă esențial. Autobiografia suprimă uneori ani Întregi, pe când jurnalul intim abia dacă-și permite luxul eludării câtorva
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mare de timp față de evenimentele Întâmplate. Jurnalul se supune regulii de a scrie zilnic. Autobiografia comprimă mari secvențe temporale, jurnalul intim fragmentează durata unei zile. De racursiuri temporale va fi vorba În ambele situații, doar că mărimea lor diferă esențial. Autobiografia suprimă uneori ani Întregi, pe când jurnalul intim abia dacă-și permite luxul eludării câtorva zile. Însă, ca o notă comună, literatura acestor forme epice are același obsedant reper: viața autorului. Dacă, În autobiografie, relatarea vieții ia forma secvențelor epice ample
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
situații, doar că mărimea lor diferă esențial. Autobiografia suprimă uneori ani Întregi, pe când jurnalul intim abia dacă-și permite luxul eludării câtorva zile. Însă, ca o notă comună, literatura acestor forme epice are același obsedant reper: viața autorului. Dacă, În autobiografie, relatarea vieții ia forma secvențelor epice ample, În jurnal, organizarea (ca și dezorganizarea) materialului e mai strânsă. Ea se reduce la suite de evenimente, ce pot lua forma scurtelor istorisiri, cu un număr infim de personaje și dialoguri 57, ordonate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]