3,362 matches
-
roșii care se suiau pe oglinzi unde mureau, acoperind oglinzile strălucitoare ca o rugină sau ca o flacără în agonie. Furnicile năvăleau parcă chiar pe mine, devorându-mi treptat picioarele, mâinile, umerii și în cele din urmă ochii, urechile, nasul, bărbia. Am măturat cu palma furnicile de pe una din oglinzi și mi-am revăzut figura. Da, arătam întocmai ca Bătrânul. Eram chiar el. Nici nu mai tremuram. Am mai auzit o dată câinele urlând. Furnicile sau flăcările s-au urcat după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
unui vas de aramă din care se ridică aburi verzui... Vitriolul! Mi se aplică o pânză peste ochi, iar fața e Împinsă În contact cu lichidul vorace, o durere insuportabilă, străpungătoare, pielea de pe obrajii mei, de pe nas, de pe gură, de pe bărbie se zbârcește, se jupoaie, e de-ajuns o clipă și, cum sunt tras din nou În sus de păr, fața mea e acum de nerecunoscut, o putreziciune, o variolă, un indicibil neant, un imn Închinat repugnanței, mă voi Întoarce În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
le ridice moralul. Ne-a fost greu să găsim unul care să nu facă tot felul de numere cu cărți de joc sau să nu jongleze cu ouă. Ouă, numere. Maggie e obraznică În dimineața asta. Wakefield se taie pe bărbie. Privește firișorul de sînge În oglinda din baie, apoi Îl oprește cu hîrtie igienică. Filantropie, hai? Discursul lui este despre bani și poezie (cu o divagație prin artă), nu bani pentru poezie (sau artă). — Așa am dat de tine, continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
da. Wakefield detestă să vadă că oamenii cred că ideile sale sînt metaforice. Nici măcar nu știe ce e aia. Îi place să se considere un gînditor la modul strict propriu. — Așa am crezut și eu. Farkas Își Împreunează degetele dinaintea bărbiei. Adunarea din jurul mesei tace. Cunosc gestul; are semnificație. — Lucrez acum la suportul matematic al formării imaginii. La un moment dat, În istorie, pentru creierul nostru lumea a devenit materială. Acum ne Îndepărtăm de acel moment și dispariția materialului generează niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de chirpici și o zidește acolo pe fata lui, Aleișa, În zidul moscheii. Cea mai bună fată, o iubește cel mai tare, ea plînge și plînge și el, dar ce e făcut e bun făcut. CÎnd zidul Îi ajunge la bărbie, fata zice „te iubesc“, dar de data asta e pentru bunicu’, nu pentru Dumnezeu, așa că el plînge și mai tare, dar e și mai mînios acum și o acoperă cu cărămizi. Vine și fata lui, Fatima, și vede ce face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Îl cunoaște bine. Cu siguranță, este un tip foarte special, tatăl tău. Ia o mușcătură uriașă din cheeseburgerul zemos. Cred că ceva din personalitatea lui Telescu l-a stîrnit, Într-un fel. Iartă-mă o secundă. Își șterge muștarul de pe bărbie cu fața de masă. Tatăl tău a fost crescut În credința marxistă. Așa că el crede În imperativele dialectice, chiar dacă recunoaște sau nu. Toată lumea Îl considera pe Telescu un făcător de pace pentru că era un tip amabil, un dulce, pe bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
guru falit care a trebuit să fugă din țară după ce a fost pus sub acuzare de către I.R.S. Portughezii au o lungă tradiție În fabricarea uleiului, știi. Sandina face o pauză pentru ca Wakefield să-și șteargă o picătură de ulei de pe bărbie. — Uleiul nostru este unul dintre cele mai fine produse În țara asta. Face un gest către ceilalți vizitatori. Cumpărători, bucătari, niște tipi din L.A. Cumperi? — Observ, recunoaște Wakefield. — Modesta mea locuință e aproape. Am o colecție de zece mii de cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
la bar. Toată lumea arată de parcă merge zilnic la sală, face alpinism, se bronzează la mal de lacuri și se dă cu smacuri scumpe. Femeile strălucesc precum proiectoarele sistemelor de siguranță ale vilelor de milioane de dolari: bărbații merg țepeni, cu bărbia Înainte, ca acțiunile În creștere. Cu toate acestea, aici nu e Typical, unde noul se Întinde limpede peste cîmpurile de zăpadă precum conturul unei victime pe caldarîmul unei străzi liniștite. Noua bogăție obraznică, neliniștită a Vestului se luptă cu trecutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
o să mai meargă, locurile ascunse pe care le va descoperi. Ar vrea ca acest Înger, această regină voodoo, această piedaterrologistă să-i spună ce are de făcut. Se uită către Zelda, căutînd sprijin, dar ochii ei sînt Închiși, genunchii la bărbie, brațele Împrejurul genunchilor, aripile strînse. Reverendul trece deja de la sandale la pantofii de sport. — Am programări de respectat. Te-am strecurat printre ele de dragul prietenei mele. Wakefield Îi mulțumește, Îi plătește cei douăzeci de dolari pe care i-i cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
-o tu. Trânti copilul care, la o privire mai atentă, se dovedi a avea o iritație roșie neplăcută, în brațele lui Fran, uluită la culme. Fran îi scoase cu grijă căciulița și, ignorând scufia albă, scămoșată, îi ținu căpșorul sub bărbie. Senzația de comuniune fizică era atât de intensă, încât închise ochii și îl legănă încetișor. Copilul, în schimb, nu păru să-mpărtășească starea de seninătate și comuniune pe care o trăia Fran și continuă să urle mai tare ca oricând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
insistă Henrietta, înfășurând-o în prosopul uriaș de baie. Pot s-o usuc eu? întrebă Fran, luând în brațe trupușorul neastâmpărat care începuse să chicotească și învelindu-l în prosopul călduț de bumbac. Capul lui Lottie i se odihnea sub bărbie, umplând-o de fericire. — Crezi că voi găsi vreodată pe cineva cu care să fac așa ceva? — Pentru Dumnezeu, Fran, o dojeni Henrietta, care considera că bărbații erau mai importanți decât copiii în ordinea eternă a lucrurilor. Copiii aveau rolul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Camilla îi aștepta. Fără să vrea, Fran se gândi că mama lui Laurence s-ar fi integrat mai bine în peisajul din Sloane Street decât într-un sătuc din estul Angliei. Părul ei, deși încărunțit, era tuns impecabil, până la nivelul bărbiei, și prins cu o bentiță de catifea albastru-închis, lăsând să se vadă cerceii mari, perfect asortați cu bluza de mătase și fusta, ce realizau un contrast rafinat cu blazerul de cașmir crem-deschis. Fran își dori să nu fi ascultat sfatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
E pefect! Am putea să punem șase telefoane de-a lungul peretelui ăluia, iar aici un ghișeu la care oamenii să vină și să scrie textul anunțului. Ești minunată! O îmbrățișă pe Stevie, care rămăsese interzisă și căreia îi tremura bărbia de uimire, ca unui curcan care tocmai auzise vorbindu-se despre Crăciun. Vrei să spui că ai renunța într-adevăr la biroul ăsta fabulos? Tu unde o să stai? — Dincolo, cu toată trupa. E ultimul răcnet materie de management oricum. Unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mai bine ar fi să te duci să-i spui chiar tu. Din câte aud nevastă-sa s-a instalat deja acolo ca la ea acasă. Fran? — Da? — Ești o fraieră că ai lăsat să se întâmple asta. Fran ridică bărbia. — Ea e o fraieră. Jack a înșelat-o și l-a interesat atât de puțin soarta fiicei lui, că n-a văzut-o vreme de șapte ani. Ce femeie cu capul pe umeri și-ar dori așa un bărbat? — Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în port înainte de ora zece și jumătate. Pe măsură ce trenul se apropia de Yokohama, se vedeau la orizont portul și vapoarele. Marea era albastră și cerul senin. Care crezi că-i vaporul? Nu se vede de aici, răspunse Takamori mângâindu-și bărbia. Vapoarele străine ancorează la Cheiul American. — Cât ne ia de la gară până la dig? — Păi, vreo jumătate de oră cu autobuzul, bănuiesc. Merg tare încet autobuzele astea. N-am nici un ban, așa că, din partea mea, putem merge și pe jos. Astăzi, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
se desparte de noi. — Nu? Atunci care e? — Vrea să cunoască mai mulți japonezi, spune el. Vrea să aibă posibilitatea să cunoască tot felul de lume. Takamori se așeză lângă sora lui. Își cuprinse picioarele cu mâinile și își rezemă bărbia de genunchi. Privi o vreme un punct fix de pe dușumea, dus pe gânduri. — Gas e un tip ciudat, nu? își întrerupse Takamori meditația. E foarte straniu. Nu e ca toți ceilalți călători și turiști. Pe el nu-l interesează Turnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pistolului. În cazul în care ar fi fost surprins de vreun dușman în somn, aceasta era cea mai bună poziție. Putea pune rapid mâna pe pistol. — Străine, nu te culci? E ora două noaptea, spuse Endō în șoaptă, îngropându-și bărbia în așternut. Fii cu băgare de seamă. Eu dorm ușor. Te aud dacă încerci să pleci din cameră. Gaston zâmbi trist. Încă mai tremura de frică și neliniște, dar ceva îi spunea că trebuia să rămână aici. Gaston a stins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în picioare cu cureaua în mână și, întinsă pe jos, în fața lui, femeia își acoperea fața cu mâna. Când și-a îndepărtat mâna și și-a ridicat capul, Gaston a văzut dâre de sânge prelingându-i-se dinspre gură spre bărbie. Zărindu-l pe Gaston, Endō rânji. — Ți-ai terminat treaba? întrebă el blând. — Tu ! ... strigă Gaston. Femeia foarte bună. De ce o lovești?... Ești rău! Foarte rău! — Rău, eh? Poate! îi răspunse cu glas scăzut, în timp ce-și punea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
stătea rezemat de perete. Își cuprinsese cu mâinile picioarele lungi și erau adunate la piept acum. Adormise. Oboseala își spusese cuvântul după o zi de alergătură. Ce față de prostănac! Gura îi era întredeschisă și picături de salivă se prelingeau pe bărbie. Sforăia ușor. „Dacă s-ar întâmpla una ca asta, chiar am să-l omor?“ Nu voia, dar dacă împrejurările zilei următoare i-o cereau totuși, se gândea să tragă un glonte în gura aceea pisăloagă. Numai la gândul acesta criminal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
barba cea lungă. Asemenea tuturor longobarzilor, și-l răsese jur-împrejur până la ceafă, dar îl purta lung în creștetul capului, cu o cărare pe mijloc, căzându-i de-o parte și de alta a feței în două lațe retezate la nivelul bărbiei. Nu purta bogata tunică longobardă de in cu mâneci largi și cu ciucuri de diverse culori, strânsă în talie cu o centură, ci un veșmânt scurt și modest de cânepă. În picioare avea sandale deschise în față până la degetul mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
postav, cu șireturile desfăcute atârnându-i de-o parte și de alta a feței. Fața și mâinile, singurele la vedere, aveau culoarea gălbuie a seului rânced. Mâinile îi erau mici, cu degete scurte, părându-mi-se nepotrivite cu fața lungă, bărbia ascuțită, nasul mare coroiat, cu vârful strâmb, și avea o gură mare și parcă lipsită de buze. Ochii cufundați în orbite dedesubtul unei frunți neobișnuit de proeminente mă studiau. - Numele meu este Andras. Tu nu ești doar un simplu magistru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tăiat capul lui Taso și al lui Kakko și a aruncat cioturile de trupuri mulțimii, așa cum se aruncă resturile la câini. La un semn al lui Gregorio, servitorii i-au așezat în față o măsuță cu toate cele trebuincioase rasului bărbii. Cu un gest teatral, fir-ar el blestemat! a poruncit plebei să tacă și apoi a strigat: - Să nu care cumva să se spună că exarhul Isacco nu-și ține cuvântul. Călăul a apucat țestele ducilor de păr. Picura încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a părut rău după ce bărbatul s-a prezentat. - Sunt Igino, unul dintre decanii negustorilor. Arioald din Torino și-a trimis un sol al său. A sosit în zori cu rugămintea de a raporta orice lucru mai deosebit. A arătat cu bărbia spre scările unei bisericuțe din apropiere. - În acel loc va fi întotdeauna cineva care să te asculte. Am zărit un cerșetor stând pe o treaptă, cu spinarea rezemată de zidul bisericii. A continuat: - Ești fiul unui negustor, așa mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
apropia de noi, am observat că era îmbrăcat în haine romane murdare și zdrențuite, care cândva fuseseră dichisite și luxoase. Ținea în mână un toiag noduros. Fața, dacă nu i-ar fi fost mutilată de o plagă ce-i devorase bărbia, ar fi părut a fi a unui bărbat încă în putere, chiar dacă cu chipul supt. Privirea îi era mândră, ai fi zis chiar trufașă. Cam la cinci pași de noi, s-a oprit și, sigur pe el, a întrebat: - Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
corn. I-am zis: - Shalom, prietene. Îl căutăm pe rabinul Hiyya. Ne arăți și nouă care e casa? S-a oprit, privindu-ne pieziș, neîncrezător, căci nu era obișnuit să i se vorbească frumos, după care a făcut semn cu bărbia spre o locuință. - Bateți acolo, a bolborosit. Am observat că lipsea acel mezuzah în scobitura anume făcută în ușorul porții, la baza căreia se strânsese murdărie. Am bătut, știind dinainte că n-o să deschidă nimeni. - Ce doriți? a întrebat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]