KorAP: Find »[drukola/base=bătrân & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...653 >

16,324 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

Misiunea mea va fi să-i caut și să-i pedepsesc pe criminali și s-o aduc pe prințesa înapoi, însă, până la întoarcerea ei, puterea trebuie s-o deții tu, care ești cel mai înțelept dintre înțelepți. Eu sunt prea bătrân. — Înțelepciunea cere timp, iar tu ai avut mai mult timp decât oricare dintre noi pentru a o capătă. Toți cei prezenți căzură de acord că Hiro Tavaeárii era omul ideal pentru a decide ce măsuri ar trebui luate începând din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
atenție pe toți cei prezenți, începu cu o voce gravă: Suntem o mică și pașnică insula, căreia anii îndelungi de rezistență în fața tiraniei puternicei Rairatea i-au permis să-și câștige respectul vecinilor. Făcu o scurtă pauză, fiindcă era foarte bătrân și avea nevoie de timp ca sa-si tragă răsuflarea. După ce-și fixă privirea pe discul soarelui, care era pe punctul de a dispărea la orizont, continuă: — Acuma, însă, niște barbari au reușit să ne răpească întreaga noastră mândrie: l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
fără să fi spălat cu sânge jignirile aduse. Se lasă o tăcere adâncă, în care toți se priveau, iar Amó Tetuanúi, tatăl lui Tapú, exprimă simțământul general: — Dar tu, care ești acum cârmuitorul nostru, ce crezi? — Eu sunt deja foarte bătrân, răspunse Hiro Tavaeárii. Sângele meu nu se mai aprinde așa ușor și oricum nu cred că voi mai trăi destul cât să apuc întoarcerea acestui vas, dacă e să se construiască. Clatină încă o dată din cap. Așadar, nu sunt eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
și probabil că nu se va mai întoarce, răspunse față, cu un glas dulce. Și că s-ajungi Mare Navigator trebuie să știi multe lucruri... Foarte multe! Dacă ajung Mare Navigator, te căsătorești cu mine? — Până atunci o să fiu prea bătrână ca să mai pot avea copii, răspunse ea, în timp ce-i urma, cu degetul, curbă buzelor. Dar daca Miti Matái te accepta că discipol, am s-o fac. —E o promisiune? — Da, punctă Maiana cu fermitate. Și Taaroa să mă facă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
cânte imnul sfânt al despărțirii: Apară, o, mărite zeu Taaroa, pe fiii noștri! Călăuzește, o, mărite zeu Tané, pe șotii noștri! Adu victoria, o, mărite zeu Oró, taților noștri! Aduceți-i înapoi, o, zeilor, pe eroii noștri! Iar noi, cei bătrâni și obosiți, soțiile și mamele, fiii și fiicele, o să vă adoram, o, mărite zeu Taaroa! o, mărite zeu Tané! o, mărite zeu Oró! până când neagră moarte va amuți, pentru veșnicie, buzele noastre... Așa să fie! Așa să fie! Așa să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Tipanié sunt foarte frumoase. Și tu ești foarte frumoasă, remarcă Tapú Tetuanúi. Haide, fii serios! îl contrazise ea amuzata. Am aproape douăzeci și cinci de ani, iar pentru cineva obișnuit să facă dragoste cu Maiana, trebuie să par un fel de hoașca bătrână. Eu nu m-am obișnuit niciodată să fac dragoste cu Maiana, răspunse băiatul cu toată sinceritatea. Niciodată. Asta sună foarte romantic. O iubești mult? Nu aștepta să-i răspundă, ci îl întrerupse ridicând mâna. Nu! Nu-mi spune! Mai întâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
fi primit un cadou minunat. Cum vine asta? —Cel putin nu în numărul în care ar fi trebuit să fie, dacă ținem cont de marimea insulei, răspunse. Iar cei pe care i-am văzut sunt ori prea tineri, ori prea bătrâni. Majoritatea bărbaților care ar putea lupta sunt plecați. Făcu o pauză semnificativă și încheie, apăsând cuvintele: Cu navele... — În cazul ăsta, câți războinici au mai rămas? —Vreo cincizeci. —Cincizeci! nu se putu abține să nu exclame Vetéa Pitó. Asta înseamnă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
anterioară și cu următoarea, insă viața de la bord, în care totul era planificat și există un moment precis pentru realizarea fiecărei sarcini, nu avea nici o legătură cu apatia vieții în acel loc, unde nu era absolut nimic de făcut. Majoritatea bătrânilor marinari iubesc această monotonie, care ajunge să se transforme într-un ritual cu atat mai îndrăgit cu cât este mai minuțios, cu mii de sarcini neînsemnate care sunt executate aproape automat, dar care dovedesc că aceasta a fost meseria aleasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
clipă a răzbunării. Clipă în care să savureze furia acelora care sosiseră încarcați de prazi ce însă nu mai puteau compensa atâtea eforturi. Sosise momentul să aștepte. La amiază, conform instrucțiunilor clare pe care Roonuí-Roonuí i le lașase celui mai bătrân dintre Te-Onó, una dintre marile ambarcațiuni își făcu apariția în strâmtoarea apuseana și se apropie fără grabă, manevrata doar de șase vâslași. Miti Matái ordona să se apropie și Marara, insă păstrând o distanta prudență, până se asigura că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
un adevărat navigator. —Mai sunt și alți dascăli buni, îi aminti Miti Matái cu naturalețe. Eu am învățat multe de la Vatau de Moorea, care este unul dintre oamenii cei mai înțelepți pe care-i cunosc. Trebuie să fie deja foarte bătrân, dar sunt sigur ca, dacă mergi din partea mea, o sa te-accepte că discipol. Îi făcu cu ochiul, șmecherește. Până la urmă, vei fi unul carea reușit deja să se-ntoarcă din Al Cincilea Cerc. —Și cât timp va trebui să studiez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
îndepărtat colț al insuliței, cu fața spre ocean, și-și petrecea orele acolo, la umbră unui palmier, privind orizontul, ca și cum ar fi așteptat, în orice clipă, să vadă apărând navă salvatoare a adoratului ei Octar. Părea cu zece ani mai bătrână, cu ochii umflați, înroșiți și injectați de sânge, iar pântecele ei părea că a început să crească dintr-odată. Abia dacă mai schimba câte-o vorba cu Vahíne Tiaré, când îi aducea mâncarea, însă își petrecea orele vorbind cu copilul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
pentru a scoate navele din ascunzișurile lor și a-și surprinde dușmanii, atacându-i din două părți. Ar fi foarte greu să ne ascundem atât de bine încât să nu ne vadă exploratorii dacă vor debarca ziua, argumenta cel mai bătrân dintre locotenenți. Și, în cazul acesta, o să ia un avans considerabil și-o să-i pierdem din vedere înainte s-apucăm să ne punem navele la punct. Așadar, decizia aproape unanimă fu aceea de a porni imediat la atac. După numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

voluntarele de treizeci patruzeci de ani. Îngerițele astea între două vârste, care au doar jumătate sau o treime din anii lui. Domnul Whittier, cu unghiile vopsite în negru. Cu un inel de argint vârât printr-o nară uriașă de om bătrân. În jurul gleznei un tatuaj reprezentând sârmă ghimpată se zărește deasupra marginii papucului de carton. Un inel masiv decorat cu un craniu se bălăngăne larg în jurul unui deget rigid și subțire ca un vreasc. Domnul Whittier clipește din ochii lui lăptoși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
ăsta. Acești îngeri ai milosteniei. Acești îngeri ai carității. Acești îngeri prostuți, atât de prostuți. Și sora sau omul de ordine va zice: — Și noi... eram la fel de vioi. Îndepărtându-se, sora va zice: Când eram de vârsta lui. Nu e bătrân. Așa iese întodeauna adevărul la iveală. Domnul Whittier suferă de progerie. Adevărul e că are optsprezece ani, e un adolescent pe cale să moară de bătrânețe. Unul din opt milioane de copii suferă de sindromul progeriei Hutchinson-Gilford. Un defect genetic al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
cel mai mult și mai mult e să iubească pe cineva. Să facă domnișoaragoste de-adevăratelea. Să nu moară virgin. Chiar în clipa aia, cu lacrimile prelingându-se din ochii lui roșii de drogat, va spune: — Te rog... Puștiul ăsta bătrân și ridat, se va smiorcăi și va zice: — Te rog, nu-mi mai spune domnule. Îngerului care-i mângâie țeasta cheală și pătată îi va spune: — Mă cheamă Brandon. Și apoi va aștepta. Și ea îl va rosti: Brandon. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
întors la azilul de bătrâni, așa că nu le-a putut întâlni pe celelalte. Fiecare crede că a fost singura pățită. De fapt sunt mai mult de o duzină. Și banii? S-au tot acumulat. Până când domnul Whittier a fost prea bătrân, prea obosit și prea plictisit ca să se mai fută. — Uitați-vă la petele de pe covorul din hol, spune el. Vedeți că au brațe și picioare? Precum voluntarele, și noi am fost prinși în capcană de un băiat prizonier în corpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
încă atât de fierbinți încât ar topi cuprul. Cum stă în vârful picioarelor, cu brațele întinse, îi poți zări brățara de siguranță încă sigilată în jurul încheieturii. Cu dispozitivul de urmărire impus prin termenii eliberării condiționate. Pentru Contesă, stafia e un bătrân vânzător de antichități, cu beregata tăiată cu briciul. Și cu fiecare piersică pe care o culege Pețitorul, copacul devine tot mai întunecat. Pentru Sfântul Fără-Mațe, stafia este un avorton cu două capete, cu fețe identice cu a lui. Pentru Baroneasa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

că la întoarcerea acasă vor găsi ființa cu pricina așteptându-i în poartă. Debarcarea la destinație nu mai ținea cont de nici o regulă. De la poartă, Dan și Luana nu știau spre care dintre "minuni" să se mai îndrepte. Spre nucul bătrân din mijlocul curții ce sta, gata-gata, să-și împrăștie crengile, ori spre căruța din grădină, "parcată" într-o rână, loc de chiabură maimuțăreală în jocul de-a sluga și boierul. Căpița cu fân, prea ochioasă în forma de căciulă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
multe! Compunea cântecele și poezii, cupletele din spectacole erau creația ei. Cel din seara aceea îl începu Ema, așezată pe un scaun cu vioara sub barbă. Cum să iei din pod o cioară Când e tristă și fugară Și când, bătrână, abia se mișcă Ca o roată de morișcă ce deodată s-a stricat? Haideți, spuneți, nu-i păcat? Ciupi coardele și vioara făcu: "Scârț-Scârț!" Intră, apoi, Dan. Cum să iei dintr-o poiată O găină speriată Care, tocmai, a ouat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
bicicletele lângă prispă și-au strigat în cor: Mâncare! Bica și Aneta, sosite cu mașina de dimineață, au dat fuga în bucătărie. Tănțica a scos masa afară, a gătit-o cu fața de masă cea nouă, a scos "argintăria" din bătrâna ladă cu zestre. După zece minute Bica a răsturnat, dintr-o smucitură, pe fundul de lemn din mijlocul mesei, mămăliga aburindă. Nepoții s-au aruncat cu poftă asupra ei, fără să mai aștepte ca bunica s-o taie bucăți cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
avea o groaznică presimțire că urma să facă o mare prostie. Se adunară, cu toții, în sala de festivități, sala în care, cândva, se țineau lungile ședințe U.T.C. La tribuna înălțată cu câțiva centimetri luară loc, rând pe rând, mai bătrâni și mai obosiți, profesorii celor patru ani de liceu. Doamna dirigintă slăbise îngrozitor, i se trăseseră obrajii și se zvonea că e foarte bolnavă. Director era acum profu de geografie, care apăru cu aceeași veselie debordantă pe care i-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
prezentă la adresa cu pricina. Impresia dezastruoasă pe care i-o lăsă clădirea dărăpănată și firma strâmbă, agățată deasupra, îi tăie tot elanul. Patroana, doamna Alexina Alexe, era în ton cu tabla ruginită, pictată șui, pe care o spânzurase la intrare. Bătrână, durdulie, neîngrijită și prost îmbrăcată. O privi pe deasupra ochelarilor, fără să lase impresia că ar vedea-o. O declară angajată fără nici un alt cuvânt. Luana pierdu ore întregi într-o încăpere cu titlul de birou, ce sta să se prăbușească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
nu sunt din acelea cu care să-ți permiți să fii grosolan. Nu mai spune! Ai uitat că te-am surprins în magazie cu fustele suflecate. Nu-mi mai jigni soția altfel ai de-a face cu mine. Ești femeie bătrână, ce naiba! Chestia cu magazia o înghiți Nuța cum o înghiți dar aia cu bătrâna puse capac furiei ei dezlănțuite. Avea doar patruzeci de ani iar mucosul ăsta depășise orice limită. Neagră de mânie, năvăli în biroul directorului și se puse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
de pierdută. Îi stătu dinainte clipă de clipă și nu știu ce să-i mai facă, sfâșiată de o dorință arzătoare de a-i readuce lumina în priviri. Luana își găsi bunica așezată pe un scaun, cu mâinile împreunate în poală, schimbată, bătrână, așa cum n-o mai văzuse până atunci. În ochii ei, Bica fusese, întotdeauna, tânără. La patruzeci de ani, la cincizeci, la șaptezeci de ani. Împlinise optzeci și doi, nu mai ieșea din casă, nu voia să mănânce mai nimic. Privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
hârtiile de pe masă și se uită iarăși la ea. Ochii lui căutau să-și adune fărâmele de lumină împrăștiate. Cum a fost întrevederea cu Veber? Un tip îngrozitor de previzibil dar trebuie să fim atenți. E mai pretențios ca o fată bătrână. La sfârșitul săptămânii vine să-i prezentăm câteva idei. Ai anunțat echipa? Imediat ce am ajuns. În regulă. Ce mai spune agenda pentru ziua de azi? Luana strânse carnețelul la piept. Inspiră puternic și spuse: Domnule Bariu, cu riscul de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]