4,262 matches
-
pantos, Comentariul la Cartea lui Daniel și monografia De Christo et Antichristo. În secolul al XIII‑lea, Ebed Jesu, mitropolit nestorian al Nisibei (†1318), citează De Providentia, Capitula contra Gaium, precum și Apologia Apocalipsei și a Evangheliei lui Ioan. Singurele elemente biografice se găsesc în fragmentele hagiografice. Este vorba despre Depositio martyrum, un document roman din 336, care menționează, la data de 13 august, numele a doi martiri, Hipolit și Pontianus, și despre catalogul liberian (cca 347), potrivit căruia aceiași, Hipolit și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a tuturor ereziilor - a fost publicat în 1851, sub titlul Philosophoumena și, lucru deosebit de interesant, i‑a fost atribuit, într‑o primă fază, lui Origen; prima carte circula deja, separat, sub numele teologului alexandrin. Cu toate acestea, cele câteva date biografice furnizate de autorul tratatului Elenchos (I, proemion, 6; IX, 12, 21; X, 30, 1) infirmă validitatea acestei ipoteze. Autorul se recomandă drept creștin trăitor la Roma în vremea papilor Zefirin și Calist, și autor al unui Chronikon și al unui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Poetovio Introducere Victorin, episcop de Poetovio, a trăit în cea de‑a două jumătate a secolului al III‑lea și a murit ca martir, se pare, în timpul persecuției lui Dioclețian (304). În De uiris illustribus, Ieronim face această scurtă însemnare biografică: „Victorin, episcop de Poetovio, nu era deprins cu latina tot așa cum era cu greaca. Datorită felului în care scrie, lucrările sale par comune, în ciuda ideilor sublime pe care le cuprind. Aceste lucrări sunt: Comentariu la Geneză, la Exod, la Levitic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
martie). De asemenea, se afirmă aici că Isus ar fi trăit nu treizeci și trei de ani, ci patruzeci și nouă (adică de șapte ori șapte), fiind răstignit în vremea domniei lui Nero. În plus, fragmentul conține o importantă informație de ordin biografic: „Am găsit printre manuscrisele lui Alexandru, odinioară episcop al Ierusalimului” etc. Prin urmare, Victorin a făcut o călătorie la Ierusalim - probabil în Cezareea Palestinei -, având astfel la dispoziție biblioteca bătrânului episcop Alexandru. Aici, el se familiarizează cu metoda exegetică alegorică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în calitate de retor și nu de creștin, de pe urma măsurilor represive luate de împăratul Galerius (stigmatizat în De mortibus persecutorum). În 315, Constantin îl cheamă în Gallia pentru a‑i încredința educația fiului său, Crispus. Moare în jurul anului 325. Din această schiță biografică se desprind două idei importante pentru cercetarea noastră. În primul rând, Lactanțiu este un convertit înzestrat cu o bogată cultură clasică. Apoi, ca mai toți noii convertiți cultivați, polemizează cu vechea tradiție, în încercarea de a atrage prozeliți. Scenariul eshatologic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unor autori care văd în acesta [cornul cel mic de la Dan. 7,8] pe diavolul sau un demon; acesta va fi un om al cărui trup va fi locuit în toată plinătatea de Satan. Spre deosebire de Chiril, Ieronim furnizează anumite elemente biografice ale personajului său, legate de originea, destinul și moartea acestuia. Mai întâi, regele „a cărui gură grăia enormități” (ibidem) este, în opinia sa, „omul nelegiuirii, fiul pierzării care cutează să se așeze în templul lui Dumnezeu, dându‑se pe sine
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mâna sau piciorul cuiva, fără să coincidă global cu organismul din care face parte, fiind totuși identic cu acesta într‑o oarecare măsură. . Practic, diavolul lucrează „prin sine însuși”, fără vreun intermediar uman. Chiril se ferește să ofere vreo informație „biografică”, oricât de nesemnificativă, asupra personajului său. . Din pricina curentului montanist, Bisericile din Asia Mică nu vedeau cu ochi buni Apocalipsa lui Ioan, a cărei paternitate era permanent controversată (îi fusese atribuită chiar și lui Cerint, adversarul lui Ioan). Am discutat deja
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cert este o notiță inserată în numărul 3, ca o punere la punct: „Cu toată partea redacțională a revistei noastre e însărcinat numai d-l S. Samyro”, acesta fiind, în toate variantele, personajul principal și Tzara însuși vorbind în mărturii biografice târzii despre S. ca despre „revista sa”. În orice caz, numărul speculațiilor denotă cota crescândă, retrospectiv, a acestei publicații efemeride, valorizată la jumătatea deceniului al treilea de E. Lovinescu numai pentru că e locul debutului principalilor doi lideri ai modernismului avangardist
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
relevă „romantismul fundamental al literaturii române”, calitate din care sunt deduse două caracteristici definitorii: un „dinamism pasiv” (cu sintagma lui Edgar Papu), care o expune „efectelor unui dinamism imprimat de suflul epocilor”, și „receptivitatea la nou, la modernitate”. În Mitul biografic eminescian este urmărită „constituirea unei imagini epice a biografiei eminesciene în narațiuni ce împletesc în proporții diferite documentarul și ficțiunea”, în discuție fiind biografia scrisă de G. Călinescu, Mite și Bălăuca de E. Lovinescu, trilogia Romanul lui Eminescu de Cezar
SIMUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
unui opinioman (1996) conțin, pe lângă pagini de critică propriu-zisă, și fragmente autobiografice, pagini de jurnal, notații autoscopice, „egografii” semnificative prin perspectiva deschisă asupra construcției de sine a unui critic și istoric literar. Despre aceleași grafic al formării, precum și despre avatarurile biografice, ideatice și editoriale ale unui tânăr critic din generația '80, o imagine elocventă se conturează, chiar dacă indirect, din corespondența cu criticul și prozatorul Paul Georgescu, pe care S. o editează în volumul Învățăturile unui venerabil prozator bucureștean către un tânăr
SIMUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
Nicorițoaia și bărbații ei, p. 48, Nicolae Stoicescu, loc. cit. 237. După Maria Magdalena Székely, loc. cit. 238. Ibidem. 239. Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 421. 240. Vezi Maria Magdalena Székely, op. cit., p. 51-52. 241. Vezi Radu Rosetti, Note genealogice și biografice despre familiile Buhuș și Rosetti, foști proprietari ai moșiei Bohotinul, în „Analele Academiei Române” Secțiunea istorică, tom. XXVIII, București, C.Göbl, 1906, p. 469 (vezi critica acestei ipoteze, făcută de Radu Rosetti, în ședința Academiei Române din 13 ianuarie 1906, la Ștefan
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în cadrul Consiliului Culturii și Educației Socialiste, director adjunct al resortului Muzică, iar în 1972-1974 director general al Operei Române din București. Epuizat de solicitarea obligațiilor administrative, demisionează (după discuții tensionate care culminează cu episodul spargerii unui candelabru, intrat în „folclorul” biografic al scriitorului). Pensionat pentru motive de sănătate (după cum avea să explice ulterior, s-a internat în spitale de psihiatrie, regăsindu-și acolo libertatea), S. se consacră exclusiv scrisului, iar biografia publică se confundă cu lista cărților publicate, numeroase apreciate de
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
sunt construite pe două nivele: poemul propriu-zis și „notele de subsol”, care alcătuiesc un „poem” paralel, o proiecție livrescă, decodificând uneori, iar alteori propunând simboluri. Al doilea ciclu, conceput contrapunctic, proiectează sentimentul fragilității ființei, iluziilor și amintirilor pe un fundal biografic. Poetul cultivă „pastelul” intelectualizat, meditația, elegia, incantația, în transcrieri notabile prin finețea imaginilor și simțul limbii. Această direcție a liricii continuă în volumele Altminteri (1979) și Anotimpuri (1986), unde modul imnic este adaptat la o formulă elegiacă fie suav melancolică
SOROBETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289803_a_291132]
-
tinerețe ale fratelui său: Versuri inedite (2001), Săgeți postume (2002), Parodii. Fabule. Epigrame (2003), Proză scurtă (2003), pe care le cunoștea din timpul elaborării lor, ca „mentor” recunoscut, cât și corespondență: Marin Sorescu în scrisori de familie (1999). Dincolo de datele biografice noi și de informația de istorie literară relevată de documente, importante sunt încărcătura sentimentală, expresivitatea comunicării, căldura și ironia care gradează trăirile, forța cu care „personajele” - Mama, Marin, George, Nicolae, Ionică și ceilalți - se ridică deasupra evenimentelor, cele mai multe îngrijorătoare, dramatice
SORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289799_a_291128]
-
Deși sunt net diferențiate Între ele, suprapunerea, confruntarea sau amestecul acestora va duce la construirea unui tip uman idealizat, a omului mitic cu care persoana dorește, aspiră, să se identifice, iar viața acesteia va fi treptat Înlocuită de o „mitologie biografică”, de un „roman individual” (A. Stokvis, S. Bataglia, J. Starobinski, M. Robert, C. Enăchescuă. Orice mitizare este un act de sublimare, o sublimare compensatorie sau reparatorie care Încearcă să pună În valoare sau să corecteze persoana respectivă. Orice mitizare a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
evenimentele dureroase ale vieții, traumatismele, situațiile frustrante, carențele și castrările individuale, eșecurile persoanei. În aceste situații, Eul personal manifestă serioase forme de regresiune. Cea mai generală dintre acestea este cea de victimizare a persoanei. Ne aflăm În fața a două modele biografice: romanul apoteotic și romanul victimizant. Romanul apoteotic pune În valoare, printr-o exagerare fantasmatică, Eul personal al unui individ, cu valoare compensatoare a orgoliului acestuia. Romanul victimizant este cel care prezintă Eul individual ca pe o victimă a destinului. În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
etapelor de viață respective. Ceea ce este Însă cel mai important de scos În evidență este faptul că elementul asupra căruia se concentrează toate aceste impresii este Eul personal. Fiecare vârstă are un Eu caracteristic sau, altfel spus, Eul adoptă nuanțele biografice, psihologice și morale ale fiecărei vârste. Ce este aceasta? Nimic altceva decât o transformare temporală a Eului. Ca instanță a aparatului psihic al personalității, Eul nu-și va pierde valoarea. Din punct de vedere cronologic Însă, el va suferi aceleași
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În propria sa existență - el o poate construi sau rata. În plus, existența are un aspect extern, cel de „a-fi-În-lume” al persoanei, dar și cel de „a-fi-În-sine-și-pentru-sine”. Primul aspect desemnează caracterul obiectiv al existenței unei persoane, așa cum este văzut el biografic. Al doilea desemnează caracterul subiectiv al persoanei, așa cum se reflectă În planul conștiinței sale. Valoarea umană, sufletească și morală, a unei persoane se judecă după felul in care este persoana sau după cum este viața sa (adică, după modul În care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o condiție de a judeca și viața altora și, În final, de a prețui viața, existența, ca pe un dar. De regulă, există tendința de a privi viața „din exteriorul” său ca pe o Înșiruire de etape și de evenimente biografice. Acest punct de vedere nu ia În considerare reflectarea vieții În planul conștiinței. A privi viața numai „din afară” echivalează cu a o abandona hazardului, a refuza să reflectezi asupra ei. Viața este modul de a fi al ființei umane
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Făt Frumos și Ileana Cosânzeana. Semnificația morală a modelelor psihobiografice Am prezentat tipurile psihomorale umane și modelele psihobiografice care le corespund acestora. Vom analiza În continuare semnificația morală a acestor tipuri. Se impune o precizare. Judecarea tipurilor morale umane sau biografice trebuie raportată la relațiile existente Între eul personal și supraeul moral, pe de o parte, iar pe de altă parte, la inconștientul pulsional primar. Fiecare tip de persoană și modelul psihobiografic care-i corespunde este determinat de influențele sau de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
atitudinea dură a tinerilor ofițeri față de indigeni (ceea ce Lafont nu evită să noteze, La présence..., p. 494). 95. Despre epoca lui Ranjit Singh și interferența cu civlizația europeană, vezi studiul introductiv. Maharajahului Ranjit i s-au dedicat foarte multe volume biografice și de analize, crescând exponențial cu interesul pentru lumea sikh din Panjab Înainte de 1849. Câteva adăugiri la bibliografia de până acum ar putea fi: vechea sinteză a lui M.A. Macauliffe, The Sikh religion, 6 vol. (reed. New Delhi, 1963
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
așa aveau să se mențină până mult mai târziu. Un traseu favorabil comentariului nostru va trece prin Eugen Ionescu, Sergiu Al-George1, Nicolae Steinhard, Lucian Blaga, Ovidiu Cotruș sau alții 2, dintre care indianistul Al-George va merge foarte departe, dezvăluind funcția biografică pe care a avut-o nuvela din 1940 pentru vocația sa, dar și implicațiile teozofice pe care pare să le impună. Eugen Ionescu, bunăoară, se radicalizează, ca și alteori, de percepția favorabilă hiperbolic conjugată a generației atunci când ia În seamă
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
avut-o nuvela din 1940 pentru vocația sa, dar și implicațiile teozofice pe care pare să le impună. Eugen Ionescu, bunăoară, se radicalizează, ca și alteori, de percepția favorabilă hiperbolic conjugată a generației atunci când ia În seamă efectele culturale sau biografice ale Indiei 1, iar pe Eliade Îl consideră „blestemat de a rămâne literat”2. În ultimul său interviu, Ovidiu Cotruș, căruia nu o dată Eliade Îi arătase a anume (diferită) prietenie, afirma amestecul de stratagemă narativă și paradox existențial care leagă
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
un tip de inițiere comună, adoptând neîngrijorat disoluția formelor sale lăuntrice, mi se pare hazardată (pentru că problema trebuie pusă pornind de la Eliade, nu de la hinduism, pentru care ascetul irevocabil Eliade nu ar fi avut nici o importanță). Mai mult, În ordine biografică, Eliade făcuse Înainte foarte multe Împotriva acestui drum, chiar dacă acea grotă din Himalaya continua să-l aștepte (scria În 1948). În 1930, fiind Încă acolo, prietenii săi bucureșteni așteptau, nu mai puțin, transmiterea aventurii indiene, pe care o anticipau cu
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
și cititorilor au ignorat prezența bibliotecii de Îndată ce firul narativ, În a doua parte, relatează experiențele yoghinice ale doctorului Zerlendi. Nu cred Însă că al doilea capitol e lipsit de importanță În economia nuvelei. Mai Întâi pentru că are o considerabilă valoare biografică. Când spune că „nici o bibliotecă nu mi-a furat inima ca aceea din strada S.”, cititorul trebuie să-și aducă aminte de câteva dintre marile biblioteci pe care le văzuse Eliade și despre care scrisese oarecum asemănător... Biblioteca lui Papini
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]